Inceputurile teoriei lui Jung referitoare la inconstientul colectiv apar in anul 1909. In acest an, Jung si Freud au fost invitati sa conferentieze in Statele Unite, petrecand aproape sapte saptamani impreuna zi de zi. In principal isi analizau visele reciproc, iar unul din visele lui Jung ii reveleaza acestuia inconstientul colectiv. Visase ca se afla la etajul de sus al unei case vechi, frumos mobilate, cu tablouri splendide pe pereti. Era uimit ca aceasta casa ii apartinea si se gandea ca habar n-are cum arata parterul, asa ca a coborat sa-l vada. Totul era acolo mult mai vechi. Mobilele erau medievale si totul parea oarecum cufundat in bezna. "Acum trebuie sa cercetez toata casa cu adevarat", a reflectat. S-a uitat indeaproape la podea. Era facuta din dale de piatra si intr-una din ele a descoperit un belciug. Cand a tras de el, dala s-a ridicat, lasand sa se vada niste trepte de piatra coborand in adancuri. A coborat si a intrat intr-o grota joasa, scobita direct in stanca. In tarana erau raspandite oase si cioburi de lut, ramasite ale unei culturi primitive, printre care a gasit si doua cranii umane , cu siguranta stravechi si pe jumatate distruse. Apoi s-a trezit.
Singurul lucru pe care Freud l-a gasit interesant la acest vis au fost cele doua cranii, el considerand ca Jung ar dori moartea proprietarilor lor. Dar pentru Jung, casa era o imagine a sufletului . Incaperea de la etaj reprezenta personalitatea constienta. Parterul era echivalentul primului nivel al inconstientului, pe care el avea sa-l numeasca inconstient personal, in timp ce nivelul cel mai profund dintre toate, atinsese inconstientul colectiv. Acolo descoperise lumea omului primitiv din sine insusi. Pentru el craniile n-aveau nimic de-a face cu faptul de a dori moartea cuiva. Ele apartineau stramosilor nostri umani, care au contribuit la modelarea mostenirii psihice comune tuturor, constituind laolalta "mostenirea arhaica a umanitatii".
In clipa cand Jung a avut indrazneala sa-si faca publica ipoteza cu privire la inconstientul colectiv, ea s-a dovedit a fi abaterea cea mai semnificativa de la freudism si totodata contributia lui personala cea mai importanta in domeniul psihologiei. Ceea ce propunea Jung avea pretentia de a fi un concept fundamental pe care sa se poata edifica intreaga stiinta a psihologiei. Jung a considerat ca este sarcina psihologului sa studieze inconstientul colectiv si entitatile functionale care-l alcatuiesc – arhetipurile, cum le-a numit pana la urma.
Arhetipurile sunt "structuri psihice identice, comune tuturor", constituind laolalta "mostenirea arhaica a umanitatii". Jung le-a considerat in esenta drept nuclee neuropsihice innascute, avand capacitatea de a initia, controla si mijloci caracteristicile uzuale de comportament si trairile tipice tuturor fiintelor umane. Intreaga zestre arhetipala a unui individ alcatuieste inconstientul colectiv, a carui autoritate si forta apartine unui nucleu central integrand ansamblul personalitatii, nucleu pe care Jung l-a numit Sine.
Reprezentarea printr-o diagrama a modelului junghian al spiritului trebuie imaginat ca o sfera, avand trei invelisuri. In centru si raspandindu-si influenta in intregul sistem, se afla Sinele. In cercul interior primelor doua cercuri concentrice este inconstientul colectiv, alcatuit din arhetipuri. Cercul exterior reprezinta constientul, avand drept focar eul, care graviteaza in jurul sistemului. Intr-o pozitie intermediara se afla inconstientul personal alcatuit din complexe, fiecare complex fiind legat de un arhetip –deoarece complexele sunt personalizari ale arhetipurilor, modalitati in care arhetipurile se manifesta in sufletul fiecarei persoane.
Reprezentarea schematica a modelului
Jungian al sufletului
Cei care resping teoria arhetipurilor nu sunt deloc impresionati de descoperirea unor teme similare in mituri provenite din diferite zone ale lumii, sustinand ca migratia populatiilor si difuziunea culturala explica lucrul acesta la fel de bine ca predispozitia innascuta. Jung a incercat sa combata aceasta interpretare atragand atentia asupra aparitiei spontane a acelorasi teme in visele, halucinatiile si maniile unor pacienti necultivati, care nu avusesera ocazia sa le intalneasca in viata lor diurna: "s-au observat mitologeme tipice la indivizi care n-aveau in nici un caz cum sa detina cunostinte de felul acesta ". Un exemplu pe care Jung il dadea adesea se referea la un pacient schizofrenic care-i spusese ca daca priveste spre soare cu ochii pe jumatate inchisi vede ca soarele are un falus si ca acest organ este sursa vantului. Peste cativa ani, Jung a descoperit din intamplare un text grecesc unde era descrisa o imagine aproape identica. Pacientul era o persoana neinstruita care, chiar daca ar fi putut intelege textul, n-ar fi avut acces la el, textul fiind publicat dupa internarea lui in spital unde nu exista acest gen de literatura.
Aceasta teorie poate fi formulata, in fond, sub forma unei legi psihologice: ori de cate ori se constata ca un fenomen este caracteristic pentru toate comunitatiile umane, el este expresia unui arhetip al inconstientului colectiv. Nu poti demonstra ca asemenea fenomene cu manifestare generala se datoreaza exclusiv factorilor arhetipali sau numai difuziunii culturale, pentru ca, foarte probabil, e vorba de contributia amandurora.
Arhetipul poseda o dualitate fundamentala: este deopotriva structura psihica si structura nervoasa, este deopotriva "spirit" si "materie", astfel ca Jung a ajuns sa-l considere o preconditie esentiala tuturor evenimentelor psihofizice. Jung a afirmat ca structurile arhetipale nu sunt fundamentale doar pentru existenta si supravietuirea tuturor organismelor vii, ci si ca ar fi totodata legate de structurile care controleaza comportamentul materiei anorganice.
Fie ca suntem sau nu convinsi de aplicarea teoriei jungiene a arhetipurilor in zonele cele mai ezoterice ale experientei umane, e greu sa negam ca este vorba de o idee avand implicatii profunde. Daca, asa cum credea Jung, arhetipurile preconditioneaza intreaga existenta, atunci ele ar trebui sa se manifeste in realizari de tipul artei, stiintei si religiei , ca si in organizarea materiei organice si anorganice, fiind susceptibile sa ne ofere un punct de vedere capabil sa ne transforme modul in care intelegem toate aceste fenomene. Indiferent la ce ar mai putea duce ipoteza arhetipurilor, ea poate cel putin sa ofere o punte intre stiinta comportamentului si cea a mintii.
Dezvoltarea unei atitudini (extravertita sau introvertita) si a unei functii e o parte a procesului adaptarii noastre la lume, imprimandu-I o pecete specifica fiecaruia.
Procesul de civilizare al fiintei umane duce la un compromis intre sine si societate si la confectionarea unei masti in spatele careia traiesc cei mai multi oameni (persona). Ea este un fenomen colectiv, o fateta a personalitatii care ar putea la fel de bine sa apartina altcuiva si care este adesea gresit inteleasa ca fiind individuala. Persona este o necesitate, prin ea ne legam de lumea noastra; ea opereaza o simplificare in contactele noastre, aratandu-ne ceea ce putem astepta de la ceilali oameni si, in general, I face placuti (la fel cum hainele infrumuseteaza corpurile urate). Prin intermediul personei ne structuram pe noi insine intr-o forma care speram sa poata fi acceptata de catre ceilalti. Ea a fost numita uneori "arhetip social"sau "arhetip de conformare"; dat fiind ca determina succesul sau esecul adaptarii noastre sociale. Intotdeauna exista o tenta de prefacatorie in persona, pentru ca ea este un soi de vitrina ion care ne place sa ne etalam marfurile noastre cele mai bune.
Persona incepe sa se formeze inprima faza a copilariei din nevoia de a ne conforma dorintelor si sperantelor parintilor , colegilor si profesorilor nostrii. Copiii isi dau repede seama ca unele comportamente se bucura de acceptare, fiind eventual si recompensate pozitiv, in vreme ce altele sunt inacceptabile si pot duce la pedepse. Exista atunci tendinta ca trasaturile acceptabile sa se structureze in persona, iar cele inacceptabile sa fie ascunse sau reprimate. Aceste aspecte socialmente indezirabile ale personalitatii pe cale de maturizare sunt sechestrate de regula in inconstientul personal, unde se contopesc spre a alcatui un complex- ori o personalitate fragmentara -numita de Jung umbra.
Fie si nedorita, umbra, subzista asemenea unei forte nedomolite, pe care o purtam cu noi pretutindeni. Mare parte din timp reusim totusi sa o ignoram, dar ea are insusirea sacaitoare de a ne reaminti mereu ca exista, mai ales in timpul viselor.
In vise, umbra ia forma unui personaj sinistru, avand acelasi sex cu persoana care viseaza si apartinand adesea unei alte natii. De regula are ceva strain sau ostil, care trezeste un simtamant de dezgust, manie sau teama. Iata ce l-a indreptatit pe Jung sa considere umbra un complex, care asemenea tuturor complexelor poseda un miez arhetipal, in cazul de fata arhetipul Dusmanului. Intre toate arhetipurile, Dusmanul e cel mai important si, in mod potential distructiv. Arhetipul dusmanului capata realitate in psihicul individual sub forma complexului umbrei prin evolutia noastra intr-un mediu social uman. Exista doua surse importante ale acestui complex: indoctrinarea culturala si reprimarea familiala.
Complexul moral se formeaza pe temeiul imperativului arhetipal de a ne insusi si de a perpetua valorile culturii in care ne nastem. Dobandirea unui complex moral impune Sinelui restrictii serioase, din care multe trebuie sa fie transmise umbrei. Ca sa ne protejam de aceasta amenintare si sa ne pastram sanatatea, folosim o serie de mecanisme de aparare a eului, cu precadere refularea, negarea si proiectia. Pe langa faptul ca ne refulam umbra in inconstientul personal, ii negam existenta si o proiectam asupra altora.
Proiectia umbrei poate constitui un pericol major, atat pentru pacea sociala cat si pentrucea dintre natiuni. Constiinta umbrei, ca atare, nu este importanta doar pentru evolutia personala, ci si ca baza pentru o mai buna armonie sociala si intelegere intre natii.
Asa cum genul e perceput ca afirmare a principiului arhetipal adecvat propriului sex, si relatiile cu celalalt sex se sprijina pe fundamente arhetipale. Inconstientul masculin contine un element complementar feminin, la fel cum in cel feminin exista un element complementar masculin. Aceste arhetipuri, Jung le-a numit anima si animus
"O imagine colectiva mostenita a femeii exista in inconstientul barbatului, cu ajutorul careia el pricepe natura femeii". Puterea irezistibila a animei se datoreaza imaginii sale care este un arhetip al inconstientului colectiv, si care e proiectata pe orice femeie ce ofera cel mai mic "carlig" de care portretul ei sa fie agatat. Anima se exprima in viata barbatului nu numai in proiectia asupra femeilor si in activitatea creatoare ci si in fantazari, stari de spirit, presentimente si explozii emotionale.
Animus la femei este duplicatul animei la barbati. El pare a fi (ca si anima) derivat din 3 radacini- imaginea colectiva a barbatului mostenita de femeie, propria ei experienta cu masculinitatea ( procurata de contactele cu barbatii din cursul vietii sale) si principiul masculin aflat in ea in stare de latenta.
Anima produce stari de spirit- animus opinii; amandoua bazandu-se pe supozitiile inconstiente, in loc de idei realmente constiente si directionate constient. Asa cum mama este primul suport al animei pentru baiat, tot asa tatal este intruchiparea imaginii animusului pentru fata, care exercita o profunda fascinatie in spiritul ei (ea va actiona mereu in maniera tatalui). O particularitate a lui animus este ca are tendinta de a se exprima ca grup de barbati, distinct de anima care este intotdeauna vazuta ca o singura femeie.
Anima si animus sunt mediatori intre spiritul constient si cel inconstient, constituind o incercare de a intelege cate ceva din ce a fost pana acum inconstient. Ca si umbra, complexul contrasexual poseda insusiri opuse celor ce se manifesta in persona, dat fiind ca, pana si in vremurile noastre toata lumea se asteapta ca baietii sa fie baieti si fetele fete. Astfel, cu cat un barbat este mai incapabil sa-si accepte umbra si insusirile feminine din sine insusi, cu atat el se va identifica cu persona. De fapt, Jung merge chiar mai departe, afirmand ca " se poate deduce caracterul animei din acela al personei, deoarece "tot ce ar trebui sa se afle in mod firesc in atitudinea exterioara, insa lipseste vadit, se va gasi fara gres in atitudinea launtrica. Este o lege fundamentala..."
Dupa anima si animus , cele doua mari arhetipuri care s-ar putea sa devina influente in viata individului sunt acelea ale batranului intelept si marii mume.
Jung numeste uneori batranul intelept un arhetip al semnificatiei; dar pentru ca el apare in variate forme- rege, erou, vraci, mantuitor- trebuie sa luam termenul de "semnificatie" in sensul sau cel mai larg. Acest arhetip reprezinta un serios pericol pentru personalitate : cand el este trezit, omul poate lesne ajunge la credinta ca el poseda "mana", putera magica si intelepciunea pe care acest arhetip o detine. In acesta exista o putere de nebiruit, pe care oamenii o simt intuitiv si nu-i pot rezista cu usurinta- ei sunt fascinati de ceea ce spune omul posedat de acest arhetip , chiar daca vorbele sale sunt incoprehensibile. Dar daca omul poate asculta linistit vocea inconstientului si intelege ca puterea functioneaza prin el (dar fara sa fie controlat de ea), atunci este pe calea unei autentice dezvoltari a personalitatii.
Arhetipul marii mume actioneaza in mod paralel asupra femeii. Femeia posedata de aceasta figura ajunge sa creada despre sine ca este inzestrata cu o nemarginita capacitate de intelegere si iubire pe care vrea sa le puna in slujba celorlalti (pe care-I ocroteste cumva intr-un mod fortat). Aceasta tiranie subtila, daca e dusa la extrem, poate distruge personalitatea celorlalti.
SURSA: referate.ro
