"1. Vreau sa cant pentru prietenul meu cantecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coasta manoasa.
2. El a sapat-o, a curatit-o de pietre si a sadit-o cu vita de bun soi. Ridicat-a in mijlocul ei un turn, sapat-a si un teasc. Si avea nadejde ca va face struguri, dar ea a facut agurida.
3. Si acum voi, locuitori ai Ierusalimului si barbati ai lui Iuda, fiti judecatori intre mine si via mea.
4. Ce se putea face pentru via mea si n-am facut eu? Pentru ce atunci cand nadajduiam sa-mi rodeasca struguri, mi-a rodit agurida?" ISAIA, CAP. 5, Via neroditoare
L-am visat, in sfarsit... Era acolo, in centru. Am privit spre dreapta mea si l-am vazut. Privea in fata, eram colegi intr-un spectacol de teatru. Stateam in linie, era momentul aplauzelor si... am privit spre dreapta. Era acolo, in linie cu mine, in CENTRU. Spectatorii aplaudau, am privit in dreapta mea si l-am vazut acolo, pe aceeasi scena cu mine. Foarte aproape de mine. De multa vreme nu mai tin cont de vise. Dar astazi m-am trezit iarasi, dupa mult timp, altfel... M-am trezit aproape convinsa ca am revazut un prieten drag, de suflet. Poate totusi, aceste lumi paralele chiar exista, desi e clar, nu am niciun fel de certitudini. Cu cat inaintez in viata, imi dau seama ca exista tot mai putine certitudini. Deci, nici acest vis nu poate fi interpretat altfel. Poate nu inseamna nimic. Poate inseamna multe. Habar n-am de nimic. Inainte de aplauze, un coleg de scena a venit la mine si mi-a pus un mic diamant pe frunte, in zona celui de-al treilea ochi. Dar ca sa-l poata atasa acolo, a fost necesar sa-mi faca o gaura acolo, in frunte. Mi-am dat seama ca frica de durere, uneori e mai parsiva decat durerea in sine. Mi-a fost foarte frica... dar apoi mi-am dat seama ca mi-a fost frica de NIMIC, caci s-a dovedit ca nu am simtit niciun fel de durere. Mi-a fost frica inainte, ca sa realizez dupa ca mi-a fost frica de ceea ce nu exista, de o iluzie... A fost un vis interesant. Nici macar nu am vrut sa-l mai postez aici. Nu mai cred in vise, dar uneori parca sunt mai puternice decat mine. Astazi, cand m-am trezit am avut senzatia ca acea realitate parea mult mai adevarata si mai fireasca decat realitatea in care m-am trezit. Vorbesc de ceea ce a simtit sufletul, de intensitatea si acuratetea acestui vis, care parea ca aduce o ordine in chaosul acesta pe care nu-l mai inteleg de la un timp, desi ma straduiesc, pe cuvant! Apoi colegii de scena au inceput sa-mi spuna ca in realitate e un om rau si egoist. Am zambit. Cunosc aceasta eticheta, o cunosc foarte bine. Si, nici macar acolo, in vis, sufletul meu nu s-a lasat convins in a accepta aceste etichete. Asta chiar ma bucura. Parca as fi trecut un fel de proba. Si rasplata a fost pe masura. M-am retras in culise, si acolo ma astepta el- Tim. A intins bratele spre mine si mi-a spus pe nume. M-a mirat in vis aceasta re-cunoastere. Am avut o conversatie interesanta, calda, scurta. Din nou, senzatia clara ca m-am intalnit cu un om de suflet, senzatia ca uneori lumile astea paralele chiar comunica. E prima oara cand il visez... sau cel putin prima oara cand imi amintesc. Nu, nu mai cred in vise asa cum am crezut odinioara. Sfintii spuneau sa nu ne incredem in ele. Dar astazi m-am trezit altfel cumva, cu o pace draga in suflet, nici urma de tulburare. Ca si cand acolo, in launtrul meu ceva s-a reasezat in matca, ca si cand cineva din adancul meu a vrut sa faca ordine pe acolo. Ca si cand viata de acolo, de dincolo e uneori mai reala, mai normala. Nu, astazi nu mai cred in vise. Dar poate ca visele, (i)ele(le) continua sa creada ele in mine. Multumesc, suflete, si pentru aceasta intalnire! Simt o alt fel de ordine acum, in adancul meu. Si mai ales pentru asta, iti multumesc.
"A fi in acord cu Fiinta nu inseamna a fi intr-o stare de perfectiune. A vrea sa atingi perfectiunea este o eroare pe care nu trebuie sa o comita cel aflat pe cale. Adevarul nostru este adesea destul de mizerabil in raport cu idealul nostru. A fi unit cu transcendenta nu inseamna ca realizam de o maniera perfecta "ceea ce trebuie sa fie un om", ci inseamna A AVEA PUTEREA DE A NE VEDEA in adevarul nostru de moment. Transcendenta nu se manifesta cand depasim adevarul uman, CI TOCMAI ACOLO UNDE RECUNOASTEM acest nivel uman, atunci cand recunoastem slabiciunea noastra." "In umbra se dezvolta agresiunile non traite, dorintele interzise, invitatiile refuzate. Si se construieste un comportament constient care se diferentiaza de realitatea noastra pe planul inconstientului. UMBRA reprezinta obstacolul, prin excelenta, care impiedica Fiinta noastra esentiala sa se realizeze. Bineinteles, daca fiecare si-ar lasa Umbra sa iasa, nu am mai putea trai in comunitate. Ceea ce trebuie sa avem in vedere, traind in comunitate, este sa progresam in realizarea interioara si sa nu ne indentificam cu o structura de comportament." "Nu este vorba deci de a arata totdeauna ceea ce simtim, ci de a FI CONSTIENTI de ceea ce traim IN ADANCUL NOSTRU." K. G. Durckheim, Centrul Fiintei
Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.
Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.- F.M. Dostoievski
multumesc,Calator in Timp.Si tuturor care ati inteles ideea. ...
Unii prieteni sunt aici- sa-ti reaminteasca mereu de lumina dupa care tanjesti. Altii incearca din greu sa starneasca furtuni, invocand doar greseli natangi si omenesti, din trecut... Mi-e foarte greu sa decid cu care din ei sa raman... :)
"Nu trebuie confundataCrucea lui Hristoscu "Crucea Rosie" si crestinismul cu militantismul social... Cu siguranta, "Crucea Rosie" este o ramura importanta a Arborelui lui Hristos, dar nu este Arborele insusi!
Numai contactul cu interioritatea cea mai profunda si nasterea omului nou in noi schimba radical raportul nostru cu lumea si cu ceilalti. Doar la acest nivel poate fi celalalt perceput ca frate pe cale, in constientizarea ca suntem una in fiinta."
"Acceptarea inaceptabilului este CHEIA care deschide USA spre MISTER!"
Karlfried Graf Durckheim, Dialog pe calea initiatica
Una dintre cele mai frumoase si sincere rugaciuni la care sufletul meu a ajuns. Multumesc lui Dumnezeu (si) pentru aceasta incurajare!
"Cu inima indurerata, ii arata starea jalnica in care se afla:
Tu mi-ai dat porunca Ta- sa iubesc, si eu o primesc cu toata fiinta mea; dar iata, eu nu aflu intru mine insumi puterea de a dobandi aceasta dragoste... Tu esti dragoste; vino Tu Insuti si te salasluieste intru mine si savarseste tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveste in cautarea Ta. Nu poate duhul meu sa patrunda in tainele vietii Tale... vreau ca intru toate sa savarsesc voia Ta, dar zilele mele se scurg in contradictii fara iesire. Ma inspaimant la gandul ca Te voi pierde pentru aceste ganduri rele care se incuibeaza in inima mea; iar aceasta frica ma rastigneste."
il jucam in curtea scolii de muzica, unde se afla astazi
o bisericuta de lemn
baltile viselor de altadata
in care uneori se piteste cerul
uite, pe fundul alteia insusi soarele
ascuns intr-un adanc de noroi si namol
ai putea cunoaste trezia privind o astfel de imagine-simbol
daca nu te-ai teme ca odata cu ea ai putea vedea si acel altceva:
mastile schizofreniei sau ale paranoiei
de care toti am vrea sa ne dezicem
stau si pazesc hotatul vietii si-al mortii
si toti vom trece, mai devreme sau mai tarziu
prin acel hotar la care am pus caramida dupa caramaida
si-apoi inca una si inca una
si inca as spune
ca dincolo de toate astea exista un chip al copilului
de dincolo de zidul asta plangand sau razand sau tipanand sau zbenguindu-se dar mai exista unul despre care n-am sa spun mai nimic decat ca e un copil care n-a mai vrut sa ramana, cu mintea, copil si a imbatranit si-n rest nu mai stiu nimic despre el.
ar trebui sa tac, de cate ori vorbesc
se deschide o rana si din ea tasnesc rosii-cuvinte
si mi-e frica, am ajuns sa inteleg ca fiecare cuvant are o culoare
si fiecare nuanta zideste altceva
uneori ne intalnim la timp cu propria regie-
turnul babilonului, iata, de-abia ne mai intelegem
am ajuns sa iubesc tacerea mai mult ca orice-
ori de cate ori imi deschid gura, tot mai scapa niste pietre
si am nevoie de prea multe lacrimi, ca sa le transform in pasari
si nici nu cred ca am puterea-
nici cred ca am avut-o candva- (Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!)
am fost doar un copil curios, mult prea curios
oamenii mi-au aparut mereu ca taine, taine de nepatruns
si ori de cate ori m-am apropiat mai mult decat s-ar fi cuvenit
am platit un pret mult prea mare si am primit in schimb cate o notificare-gand
pe care scria- de fiecare data- numele unei boli
mintale, pulmonare, spirituale etc etc etc
am creat temple de nepatruns-
am invocat giganti, ciclopi, titani
de-abia mai putem vedea altceva dincolo de zidul asta inflational
de-abia mai putem vedea cate o pasare albastra sau cate o cuvantatoare
toti vom trece intr-o buna zi prin zidul acesta, al creatiei de ciment si otel
suntem parte din zidul acesta
nici glasul Anei zidite nu-l mai putem auzi aripi de foc nu mai suntem in stare a primi-
simturile transparentei de alta data au devenit ziduri si ele
visele nu mai prorocesc astazi nimic au ajuns doar iluzii desarte
si ma rog numai sa se nasca cineva, sa se mai poata naste cineva
care sa poata topi cu propriile lacrimi si fortareata asta de arama, candva
cat mai curand
"Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla."
