sâmbătă, 31 august 2013

despre Rai




 Acum am să vă spun ceva despre Rai într-o istorioară care urmează de aici înainte. V-am spus că marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit veşnic să rămână acolo împreună cu Hristos, învăţătorul său, cu Ilie şi cu Moise, pentru că a gustat câteva clipe din slava raiului şi din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Şi iată ce am a vă spune.

A fost în Constantinopol un împărat roman pe la anul 814 şi a avut un frate al său după trup.Acesta nu s-a mai însurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios şi văzând cum trece viaţa aceasta ca fumul şi ca visul, ca floarea şi ca umbra, s-a gândit să se ducă la o mânăstire să se facă călugăr.

Şi s-a dus la o mânăstire din munţii Constantinopolului, la apa Şangarului. Şi-a împărţit toată averea lui şi a dat-o la săraci şi s-a îmbrăcat în rasa călugărească, primind numele de Cozma. Iar călugării ştiindu-l că învăţase carte cu împăratul şi văzând ascultarea şi smerenia lui, l-au pus stareţ; şi a stăreţit timp de 10-12 ani.

Apoi a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut mai mulţi ani, iar în una din zile şi-a dat duhul. Şi s-au adunat călugării care erau aproape trei sute, şi au început a plânge după păstorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma căci aşa îl chema. Şi stăteau uimiţi şi plângeau că un stareţ ca acela nu avusese mânăstirea de la începutul ei.

Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu a înviat.

Când a înviat privea cu ochii, cum stătea culcat cu faţa în sus pe laiţă, în podul casei. Şi cum stătea cu ochii aţintiţi în podul casei, şoptea cu buzele sale încet nişte cuvinte neîncheiate şi neînţelese de nimeni. Şi a stat aşa timp de aproape o zi întreagă. După aceasta a deschis ochii şi când a văzut pe călugări în jurul lui, a început a căuta în sân.

Şi căutând în sân, îi întreba pe călugări: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?" Şi mai trecea oleacă şi iar căuta în sân şi întreba: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?" Atunci călugării au văzut că el a avut mare descoperire şi au început a plânge, zicând:
- Părinte sfinte, dar cum de vorbeşti sfinţia ta acum? Ştii c-ai murit?
- Ştiu.
- Ştii că de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort? Spune-ne nouă, dacă poţi, te rugăm cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore, cât ai fost mort? Şi ce pâine ceri de la noi? Ce bucăţi de pâine cauţi în sân? Două bucăţi de păine uscată.

Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi:
- Dragii mei, adunaţi-vă aici că am să vă spun câte am văzut şi câte am auzit pe unde am fost şi câte mi-a ajutat Dumnezeu să ţin minte. Apoi a început să le spună aşa:
"Ştiu că ieri pe vremea aceasta, am murit. Şi când am murit, au venit în jurul meu o mulţime de diavoli, care de care mai urâţi. Unii boncăluiau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii croncăneau ca şi corbii, alţii şuierau ca şerpii şi toţi se repezeau la mine să mă ia. Şi spuneau: "N-ai făcut pocăinţă destul! Ai fost frate de împărat, ai trăit în palate şi încă nu ţi-ai ispăşit păcatele prin pocăinţă la mânăstire. Eşti al nostru!"

Şi zicea stareţul Cozma: "Eu cât am trăit, aveam în chilia mea icoana celor doi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi m-au luat dracii, unii mă împingeau din urmă, alţii mă trăgeau înainte, alţii mă împungeau, alţii mă muşcau şi mă duceau.

Iar eu strigam la Maica Domnului şi la cei doi sfinţi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul, să vină, să nu mă lase. Şi m-au dus diavolii şi deodată am ajuns la o prăpastie, o râpă, care nu era mai largă decât cât ar arunca un om voinic o piatră, ca o azvârlitură de piatră, dar adâncimea ei era până la iad.

Şi se auzeau în acea râpă, în acea prăpastie mari ţipete, mari vaiete, mari tânguiri. Şi peste toţi care erau acolo înăuntru mergea un rând de foc şi ei strigau: "Vai de noi şi de noi şi de cei ce ne-au născut pe noi". Şi dracii voiau să mă dea în prăpastia aceea.

Deodată s-a făcut o punte mică peste prăpastie, numai de două degete, dar fără bară. Şi ziceau dracii: "Din două una ai să faci: ori te dăm aici în prăpastia aceasta, ori treci puntea".

Şi spunea Sfântul Cozma: "Îmi era foarte greu şi una şi alta. De cad în prăpastie, mi s-a spus că aceea este gura iadului şi mă înghite şi nu mai ies. Ca să mă sui pe punte era de asemenea imposibil că toţi cădeau. Atunci când ei mă târau să mă arunce în flăcări, am strigat: Maica Domnului, nu mă lăsa! Şi deodată a apărut o femeie îmbrăcată în alb, ca fulgerul, şi doi apostoli. Erau Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi a zis Maica Domnului către Apostoli: "Ioane şi Andrei, luaţi sufletul acesta din mâinile dracilor şi-l duceţi până la Raiul desfătării". Şi atunci dracii au fugit toţi, şi m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Şi a zis apostolul: "Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte!" Şi-au sărit ei pe puntea aceea numai de două degete. Şi un apostol mă ducea de mână înainte şi unul mergea în urmă şi mă ţinea.

Şi-am trecut acea mare prăpastie pe puntea cea îngustă, dar la capătul punţii, era un arap care se părea că ajunge până la nori şi limba lui de zeci de metri afară de focşi ochi de flăcări şi acest arap stătea cu o mână deasupra prăpastiei şi mâna aceea care stătea deasupra prăpastiei era umflată ca un stâlp, iar cealaltă era zbârcită şi lungă.

Acela când ne-a văzut pe noi cu greu s-a dat în lături şi scrâşnea cu dinţii la mine: "Mi-ai scăpat de data aceasta, dar ai să mai vii odată pe aici". Şi eu, după ce am trecut de arapul acela, am întrebat pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Sfinţii ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care stă la capătul punţii aceleia pe unde am trecut?
- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii văzduhului.
- Dar de ce are mâna aceea umflată, care o întinde deasupra prăpastiei aceleia?
- De-atâtea suflete câte ia de pe punte, şi-i aruncă mereu în gura iadului. Că veşnic, veşnic vin de pe faţa pământului şi i s-a umflat mâna cât ia de pa punte şi aruncă în iad!
- Dar eu, am întrebat, am să scăp de el?
- Tu ai să scapi, fiindcă ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare şi pe noi. Deci nu te teme de el, căci mergem până la Raiul desfătării.

Şi am mers după ce am trecut de arapul acela şi am dat de nişte câmpii verzi cu milioane de milioane de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu este pe faţa pâmăntului şi cum nu poate să-şi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa: "Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta".

Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, în mijlocul acelei câmpii am zăzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat eu pe apostoli:
- Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care zboară pe aici?
- Ai auzit de "Sânul lui Avraam"?
- Am auzit în Evanghelie.
- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în "Sânul lui Avraam" şi care au fost drepţi şi milostivi ca el.

După aceea ne-am luat rămas bun, de la acela care zicea că este Avraam şi am pleact zburând; mergeam prin văzduh cu iuţeală mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu curcubee de aur, stăteau la porţi şi aveau săbii de foc; la poartă şi pe poartă era, ca şi cum ar răsări soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat acei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Avem poruncă de la Maica domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul desfătării.

Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate biserici şi palate ale cerului. Nimeni nu putea să numere atâtea biserici, şi atâtea minuni se vedeau, încât limbă de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singură ramură rodeau 60-70 feluri de roade.

Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în cort era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi băuturi scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.

Toţi erau de această vârstă, căci la judecată toţi vor învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau negrăită frumuseţe, psalmi şi rugăciuni.

La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altul de aur, la altul de argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atîta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.

Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnii mei, aici este Raiul desfătării?
- Nu frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.

Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pe cei blânzi! Şi de-abia am ajuns la pământ şi am întrebat:
- Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?

Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:
- N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie? În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Deci aici, frate Cozma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele şi păsările toate sunt după mărimea faptelor bune ale fiecărui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul pe faţa pământului cu post, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere.

De aceea este depărtare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune ale fiecărui suflet care a ajuns aici. Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa merge sufletul ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul.

Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi. Şi la alte porţi în forma fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat:
- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?
Şi au zis:
- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli după Judecata de Apoi.

Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:
- Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.

Atunci ne-au dat drumul şi am intrat.

Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat, care avea douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.

Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici pasăre, nici om, nici fiară, nici îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau:
- Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Acest palat este atât de mare, cât ar merge un om o mie de ani pe jos şi nu-l înconjură. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion şi care-l vor lua Apostolii după Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.

Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului. Şi am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un râu care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:
Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Şi am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi?
- Ai auzit ce zic? Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că aici în frumuseţea aceasta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se vor acoperi fărădelegile.

Atunci am întrebat:
- Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?
Şi a zis:
- Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru că, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.

Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.

Şi spune Sfântul Cozma:
- Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol şi din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo numai câteva minute şi numai am auzit un glas: "Luaţi pe stareţul acesta de aici, şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Trăian!" Că era mânăstirea de la Alfa apropiată de mânăstirea Trăian cum este mânăstirea noastră, Sihăstria, aproape de mânăstirea Secu, aproape. Şi îndată a venit îngerul Domnului, zicând:
- Frate Cozma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării.
- Dar unde suntem?
- Dacă treceam tunelul acesta ajungeam în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. Şi avem poruncă să te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfătării.

Deci, mi-am luat rămas bun de la aceia şi toţi îmi spuneau: "Nu te teme, frate Cozma, că tot aici ai să vii, când va fi sfârşitul tău!" Şi m-au luat pe altă cale şi am trecut şapte iezere de munci, şi m-au dus de am văzut muncile iadului şi am ajuns iarăşi în câmpia aceea unde era Avraam şi ne-am dus la el şi a întrebat Patriarhul Avraam:
- Dar l-aţi dus până la Raiul desfătării?
Iar ei au zis:
- Nu, ci până aproape de Raiul desfătării, căci a venit poruncă de la Dumnezeu să-l ducem în trup şi să învie, căci plâng după el fiii săi duhovniceşti!
Atunci Avraam a zis:
- Dacă se duce înapoi pe faţa pământului şi învie, am să-i dau şi eu ceva.

Şi mi-a dat un pahar de aur cu vin, şi trei bucăţi de pâine albă, curată. Şi-am băut din vinul acela puţin, şi atât era de bun şi dulce că a trecut în toate simţirile mele şi ştiu că am mâncat şi o bucată de pâine şi am zburat din grădinile acelea.

Şi am ajuns iarăşi la arapul acela care se lăuda că am să mai trec şi am trecut iarăşi prăpastia aceea mare pe care o trecusem şi deodată m-am văzut în mânăstire şi acum, cum mă vedeţi.

Ştiam că Patriarhul Avraam mi-a dat trei bucăţi de pâine, şi numai una am mâncat-o şi am băut vin acolo în "Sânul lui Avraam". Însă două bucăţi de pâine au rămas şi ştiu că le-am pus în sân. Aceasta caut eu acum. Vă rog, daţi-mi cele două bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Părintele Avraam, căci ştiam că le-am pus în sân. Şi dacă vreţi, duceţi-vă repede până la Mânăstirea Trăian şi vedeţi dacă monahul Atanasie nu cumva a murit!

Când s-au dus fraţii, atunci îl scoteau pe năsălie din chilie. Şi a spus cuviosul Cozma:
Ştiţi unde se duce Atanasie? Se duce în preajma Raiului desfătării, la acea masă, îngerească, căci am auzit că mi-a spus mie: "Luaţi-l pe acesta de aici, duceşi-l în trup, că plâng călugării după el şi aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Traian". Deci să ştiţi că monahul Atanasie s-a dus în locul meu şi se va bucura în vecii vecilor.

Aşa a fost Sfântul Cozma în Rai şi a văzut acolo şi pământul celor blânzi şi lăcaşul drepţilor. Aduceţi-vă aminte de predica aceasta, de pământul celor blânzi că fiecare îşi împodobeşte acolo pomul şi masa şi bucatele şi poamele şi păsările, toate, după cum se va osteni în viaţa aceasta ca să facă voia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastră este în ceruri. Ferice de creştinul acela care trăieşte pe pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării.

Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate şi bucurie şi pace întru Duhul Sfânt.

Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică să ne ajute la toţi să ajungem şi noi păcătoşii măcar cât de cât să moştenim "un colţişor de Rai", cum spune bătrânul Părinte Paisie câteodată la molitfă, numai să nu fim afară de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereşte, să ne chinuim în veci.

Părintele CLEOPA

Extras din Ne vorbește părintele Cleopa 2, Editura Episcopiei Romanului, 2001, p. 98 - 111

joi, 15 august 2013

sa taci si sa te miri



sa te arati oamenilor vulnerabil
doar pentru ca ti s-a facut dor
de chipul cel fara de masca
al pruncilor

sa fii
nu sa vrei-
nu sa intelegi-

sa fii asa cum iscoditorul
nu te poate citi
nici pricepe
nici nerostui-

echilibristica de la un ranjet la altul
 de la atatea vorbe de bine
care nu cuprind inauntrul lor nicio fapta.

sa fii imbucatura
pe care corbul o transforma
din apa in vin
din miere-n pelin
din pelin in venin
din venin in apa curata.

apoi acolo
inlauntrul tau
sa taci si sa te miri
de ceea ce se-mplineste in taina

de ceea ce iscoditorul n-are ochi pregatit
sa dezlege
sa descifreze
sa inteleaga.

caci NU
nu voi spune vrajmasului taina Ta
nici sarutare nu-ti voi da ca iuda

...

Doamne
Ce Zi Minunata!


vineri, 9 august 2013

din muchii de vise


credeam ca aud cum respira cuvinte
credeam ca stelele-ti clipocesc descifrat
apoi la un semn amutit-au amurgurile
si ochiul tau verde nu mai avea glas-

si zorii adormeau usor pe franghii
si-n betii de poveti amorteau tamplele
credeam ca poate ai adormit si in vis 
tainuiai aievea povestile.

credeam ca pe-o luntre-n intunecatul tunel
cu Maria Iribarne pasesti ispasit
banuiam ca astrele cosmosul stelele
iti rostuiau rostul cel nerostuit

oameni de lut, de carne, de var
destine cusute cu fir de iluzii
calugari purtandu-si mantia grea
prin aprige pargii catandu-si Cuvantul

apoi dintr-o data un semn, un indemn 
ca o roua desprinsa din muchii de vise
inhatata curand de pribeagul curent
regasind aprige aspre culise

unde eu unde tu unde el unde noi
unde nestiutele slove maiastre
se leaga-ntr-un sens, intr-un curs, intr-un cer
naparlind viclene iluzii carnoase

apoi tu auzeai intr-un limpede grai
un indemn de departe nascand galaxii
si apoi universul nastea, ram pe ram
ciripituri si multi multi de aur copii

apoi ceva se stingea ca-ntr-un cant
lepadansu-si cusutele pecete arse
apoi rand pe rand ne stingeam fara grai
apoi ne-ntalneam intr-o lume de ape

apoi duhul plutea inspre cele-nceputuri
pe deasupra aburindelor ape vascoase
apoi totul in jur respira fara carne
fara aer, fara lut, fara oase

apoi auzeam un indemn dintr-un veac
si porunca cea vesnic pastata
apoi focul intaiul ne cuprindea
intr-o liniste vasta si moarta

si un aer curat rasufla peste noi
un suras ca un suflu de viata
si atunci, ca-ntr-un vis, ai zambit- la un semn 
si-mi parea ca pasim printre  cioburi de cer

tacuti nevazuti
spre Acasa. 

joi, 1 august 2013

si in el se gaseste pulbere de aur


Argintul are o mină de unde se scoate, şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
Ferul se scoate din pămînt, şi piatra se topeşte ca să dea arama.
Omul pune capăt întunerecului, cercetează, pînă în ţinuturile cele mai adînci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu -i mai sînt de ajutor, stă atîrnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.
Pămîntul, de unde iese pînea, este răscolit în lăuntrul lui ca de foc,
pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.
Pasărea de pradă nu -i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n'a zărit -o,
cele mai trufaşe dobitoace n'au călcat pe ea, şi leul n'a trecut niciodată pe ea.
Omul îşi pune mîna pe stînca de cremene, şi răstoarnă munţii din rădăcină.
10 Sapă şanţuri în stînci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.
11 Opreşte curgerea apelor, şi scoate la lumină ce este ascuns.

IOV 28