vineri, 29 iulie 2011

rain again

Incepe sa ma enerveze teoria sincronicitatii... :)))



"I Ching devine pentru Jung si o confirmare dar si o posibilitate prin care el poate isi poate dezvolta teoria sincronicitatii sau a coincidentelor care nu au la baza nici o cauza.
Teoria sincronicitatii i-a fost inspirată parţial de o experienta avuta cu una din pacientele sale care a visat un scarabeu (insecta) de aur. A doua zi, in cabinetul lui Jung, apare aceasta vietate. Interpretarea simbolistica a acestei aparitii, Jung o explica ca o evolutie viitoare a pacientei care urma sa sufere mutatii de la o gandire de tip rational la una absurda, la una mai convenabilă. Scarabeul ar fi fost un simbol, un indiciu al unei morti si renasteri psihice in spiritul miturilor antice de odinioara." www.artafengshui.ro

drept urmare


precum in dansul vulgar

al unor seri infometate de smoala
soseste Doamna Ipocrizie-

intr-un pas -chipurile-
discret de plié


pivesc plecarea marilor profesori
si ritualul cel smintit, menit a-l ponegri 
pe muritorul nesupus acestui secol magulit
de pantece avide si imense

am sa ma opresc 
am sa ascult vantul
am sa invat de la el

am sa izbandesc precum apa sa ma transform
intr-un abur ocolitor sau 
intr-o ceata neabonata
acestui miez de secol injectat de-o sfidatoare

si naucitoare sfada

sunt martorul tacut care asteapta
un semn venit

de nicaieri

sunt gandul inasprit al unui zambet 

necunoscut indeajuns

cand pacaliciul nevazut de nimeni

se spala ipocrit pe maini
sperand sa evadeze si sa scape 
fara de plata

la procesul cel de pe urma
am sa recunosc precum

muritorul din urma:

... ... ...

(stiu asadar

ca nu asculta nimeni)

caci ei se pregatesc sa-si pieptene
cand vine ceasul noptii
secretele frumos impachetate

dar cu miros de tina

si drept urmare

in aceasta lume

Nimeni

nu e niciodata

nimeni

luni, 25 iulie 2011

si I Chingul zice... Hexagrama 42 Yi

Hexagrama 42

Yi Crestere

Un mare conducator isi serveste oamenii sai mai bine decat oamenii sai il servesc pe el. Din cauza acestui lucru, el castiga un mare respect si multe lucruri devin posibile. Oamenii vor munci mai mult si isi vor asuma riscuri mai mari pentru un conducator binevoitor. Acesta este un moment al cresterii, in care se pot produce mari castiguri de catre un conducator ce doreste sa se sacrifice pentru oamenii sai, dar acest moment este foarte scurt si trebuie profitat pana nu dispare.

Se poate sa cresc, mai ales daca-mi amintesc sa mai si rad de intreg ridicolul acestei vieti si de toti conducatorii ei cacaciosi :) Respect, spartanilor. Mi-e dor de curajul vostru!


explicatie

"În timp ce visăm pâlpâie, într-o stare de semiconştienţă, existenţa viguroasă a Cosmosului, din care este ţesută fiinţa omului şi din care el îşi clădeşte trupul la coborârea din lumea spirituală. În viaţa pământească această existenţă cosmică viguroasă este omorâtă în om până la nivelul de gânduri-umbră, deoarece doar în acest fel ea poate fi suportul omului conştient de sine."

Rudolf Steiner,
Somn si Veghe in lumina consideratiilor precedente

"Un semn că discipolul a ajuns pe treapta de evoluţie descrisă în capitolul precedent, sau că o va atinge în curând, îl constituie modificarea ce se produce în visele sale. Înainte visele sale erau haotice şi arbitrare. Acum ele încep să aibă un caracter regulat. Imaginile lor capătă o înlănţuire plină de sens, la fel ca reprezentările vieţii cotidiene. Putem desluşi în ele legi, cauze şi efecte. Şi conţinutul lor se modifică. Dacă mai înainte nu erau percepute în vis decât ecouri din viaţa zilnică, impresii metamorfozate ale lumii înconjurătoare sau stări ale propriului corp, acum apar imagini dintr-o lume necunoscută mai înainte."

Rudolf Steiner, Cum se dobandesc cunostinte despre lumile superioare?

am uitat...

... demult cum arat. Dar poate ca ei au venit special sa-mi reaminteasca... :)



"Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei, mai uimitoare decât meteorii.

Mândrul oraş necunoscut se revarsă peste câmpie.

Sigur de viaţa şi de moartea mea, mă uit la ambiţioşi şi-aş vrea să-i înţeleg.

Ziua lor e lacomă ca un laţ în aer.

Noaptea lor e răgazul mâniei în tăişul spadei, gata să se dezlănţuie.

Vorbesc despre omenie.

Omenia mea înseamnă să simt că suntem glasurile aceleiaşi sărăcii.

Vorbesc despre patrie.

Patria mea este un acord de chitară, câteva portrete şi o spadă veche,

Rugăciunea curată a pâlcului de sălcii în asfinţit.

Timpul mă trăieşte pe mine.

Mai tăcut decât umbra mea, trec prin mulţimea lacomă.

Ambiţioşii se cred indispensabili, unici, vrdenici să stăpânească ziua de mâine.

Numele meu este cineva şi nimeni.

Trec fără grabă, cum trece-un om ce vine de foarte departe şi nu mai trage nădejde să ajungă."

J. L. Bores

intrand intr-o tara noua

... si am zis: de data asta nu am sa pun nicio intrabare, ca si cand as lasa viata sa hotarasca pentru mine. Nu ma gandesc la nimic, ca si cand doar as curge lin si firesc, fara dorinte, fara impotrivire. Si, intreband Oracolul Sabian, a iesit asta:

Imigranti intrand intr-o tara noua


Este momentul pentru posibilitati si speranta de lucruri mai bune si un nou stil de viata. Poti gasi ca esti gata sa te aventurezi in noul teritoriu pentru ceea ce-ti promite. Poate fi nevoie de ajustari in modul de a-ti comunica gandurile si ideile - fii receptiv la acest nou stil de viata si vei invata multe. Reorientare de sine.

Negativ:
A intra in situatii noi, pastrand traditii inflexibile. A arunca tot ce cunosti pentru a urmari necunoscutul.

duminică, 24 iulie 2011

sabia U

Nu mai vreau lupte in vis. Lupte din acelea cu multimi de dusmani...
Normal ca dupa o astfel de noapte nu vreau decat sa ma odihnesc, normal ca nu am chef de nimic. Si nu stiu ce-i sabia aceea magica pe care o aveam in vis, dar n-am vazut niciunde o astfel de sabie, ca un fel de U si posesorul ei statea in mijlocul acelui U si necesita o adevarata indemanare sa manuiesti o astfel de sabie. Imi amintesc ca in vis am pierdut-o la un moment dat dar cineva a recuperat-o si mi-a restituit-o. Bineinteles ca tocmai atunci am fost atacata de o ceata de dusmani, care aveau un soi de arme ca niste 'scobitori' otravitoare. Aveau intr-o singura mana sute de 'scobitori' din alea si m-au ranit aproape mortal. Dar apoi 'cineva' (am uitat cine) mi-a adus sabia si, pare-se, totul a luat o intorsatura favorabila. A fost un vis lung si lupta epuizanta. Din pacate, nu-mi mai amintesc prea multe. Ceva cu o mostenire mare, un palat, un castel si toti ceilalti care vroiam sa-mi omoare familia sa puna ei mana pe putere si avere... Hmm, strange... Cat de intensa e viata mea de 'dincolo', o adevarata aventura. :)



sau ASTA? :)))

vizita unui 'inger'

"Diavolul i-a aparut intr-o zi unuia dintre Parintii sfinti ai Desertului, deghizat intr-un inger de lumina, si i-a spus:
- Sunt Arhanghelul Gabriel si am fost trimit la tine de Cel Atotputernic.
Calugarul i-a raspuns fara ezitare:
- Mai gandeste-te. Probabil ca ai fost trimis la altcineva. Eu unul nu am facut nimic care sa merite vizita unui inger.
La care, diavolul a disparut pe loc si nu a mai indraznit niciodata sa se apropie de acel calugar complet lipsit de vanitate. "

Anthony de Mello, Rugaciunea broastei

sansa vindecarii

Pe 30 iulie la ora 21:40 ora Romaniei, avem parte de o Luna Noua in leu cu ascendent in Pesti.

"Neptun in conjunctie cu Chiron poate ajuta in intelegerea si vindecarea planului emotional dar si spiritual, accentueaza intuitia, calitatile psihice dar ne putem pierde si in iluziile proprii. Chiron in conjunctie cu ascendentul induce mult magnetism ,ofera indrumare si vindecare prin intuitie atat pentru propria persoana cat si pentru altii . Opozitia dintre Chiron ( cel ranit dar si cel care vindeca ) si Mercur in Fecioara ( minte logica ,precisa ,inteligenta fina ,magica ) ne da o gandire originala, putem fi condusi catre concepte neobisnuite de vindecare , experiente spirituale si perceptii dincolo de ceea ce credem noi ca este normalul. Aceste idei ar putea sa fie inacceptabile sau inconfortabile la o prima analiza dar , cineva de langa noi sau ceva din interiorul nostru ne va conduce spre aceste “ experiente inedite” cu rolul de vindecare dar nu o vindecare la suprafata ci una care sa restabileasca echilibrul minte-corp-suflet . Chiron retrograd accentueaza necesitatea descoperirii abilitatilor noastre nerecunoscute anterior ,ne indeamna sa vedem ca in punctele noastre slabe sunt de fapt punctele noastre cele mai puternice ,este momentul cand trebuie sa incetam sa ne mai consideram victime ,sa renuntam la ranchiuna ,ura ( astea accentueaza rana ) si sa constientizam posibilitatile extraordinare care vin la noi odata ce suntem dispusi sa ne schimbam .De obicei ,nu toata lumea rezoneaza la energia chironiana , totusi in acest moment de Luna Noua , datorita aspectului pe care Chiron il face cu ascendentul in Pesti ,influenta acestei energii este imensa ,ne ajuta sa ne vindecam sufletul." adriana-astro-com

Un alt articol foarte frumos preluat de pe acelasi site:

SA NE VINDECAM SUFLETUL CU CHIRON IN PESTI: 8 FEBR 2011- 20 APRILIE 2018

Deci, ca un veritabil Pesti cu ascendent in Pesti, eu va recomand vindecarea undeva in apropierea apei, in special a marii... :)

Nina sau KareNina?

Nu mai stiu daca sunt Nina sau KareNina...

Dar stiu sigur ca mi-e dor, mai ales acum, cand suntem atat de aproape si totusi, nu ne vedem. Si n-am sa inteleg ce am facut atat de gresit in viata asta sau in alte vieti, de nu e permis sa fiu aproape de el, sa-i sorb lumina. Lupt din rasputeri sa depasesc momentul, dar dupa ce reuseste sa intre in spatiul si in visul meu ... ma darama. Si sunt sigura ca, exact ca in Ochi de Caine Albastru, el nu-si mai aminteste dimineata nimic la trezire. Un Maestru care a uitat totul. Si care mi-a scris candva 'somebody drops a spoon and you wake up'. Si care mi-a spus candva: 'good night, eyes of a blue dog'. Si care nu stie ca a fost cel mai visat dintre pamanteni. Din fericire, nu mai e nevoie de nici un tren care sa-mi taie capul. A avut Maestrul grija si de asta... :) Asa ca, pana la urmatoarea reintalnire- in viata asta sau in urmatoarea- nu-mi mai ramane sa spun decat: 'good bye, eyes of a blue dog!'
O sa vezi, data viitoare o sa fie totul bine, mult mai bine! :)


sâmbătă, 23 iulie 2011

carouri


am aruncat hainele muscate de flacari
asa m-ai invatat

nu mai am ce imbraca-
am gasit totusi camasa aceea verde in carouri
cu care traversam prin vremuri parcul

asteptam un semn, nu stiu ce asteptam
sa ma inhate vulturul si jaguarul sa-si ascuta de trupul meu ghiara
sa-mi are lutul, genunchiul, calcaiul vagabondul,
fiara

asteptam un semn de viata de la orisicine
un brat puternic care sa sfasie valul
acestui vis sifonat


dar dincolo tonul era mai bland, ochiul mai sincer

gandul mai drept
nici o piedica natanga nu mai incurca gandul firesc
de izbanda

rareori se intampla
sa ma intorc fericita

de cele mai multe ori
dorul de taramul nevazut imi sfasia pe de-a-ntregul
fiinta

nu reuseam sa ma trezesc de tot niciodata
iar lucrurile din jurul meu incepeau incet incet
sa-si piarda conturul
si eu ma transformam incet
intr-un soi de ceata albastra
care de-abia mai atingea pamantul

asteptam un semnș

un vultur, un jaguar
sau naiba mai stie ce asteptam cand am aflat
ca te plimbai relaxat prin oras
intr-o camasa verde in carouri
si-n urma ta orasul 
fumega.

vineri, 22 iulie 2011

undeva, in viitor


"All the things one has forgotten scream for help in dreams!"

Offf, ce vis am avut azi-noapte... s-a dus naibii toata linistea. Pesemne pentru ca m-am intors aici unde este si el... Habar nu am...
In vis stiam ca sunt in viitor si radeam cu Ochi de Caine Astru de prezentul acesta. Stia ca nu mi-e bine aici, dar acolo, in viitorul acela, totul era mult mai intens si mult mai real, era atat de bine. Probabil ca daca nu mi-ar fi sunat telefonul la ora 7, nu mi-as fi amintit in veci pururi acest vis. Era ciudat, eram cu el, cel din trecut si cu el, cel din viitor. Erau doi de el, unul tanar si altul matur. Cel tanar ma tinea in brate, cel matur ma invata...

A fost un vis tare frumos in care m-a invatat o 'improvizatie': atunci cand vine 'apocalipsa' si focul ma va inconjura de pretutindeni, sa nu uit mai ales sa arunc de pe mine hainele care ma ard... :) A fost un vis cu adevarat magic. Si el, vazand ca nu vreau sa stau langa el (suparata fiind pe el ca un copil) a spus salii intregi, provocandu-ma: cred ca vrea sa se intoarca unde a fost! La care eu, muscand momeala, i-am spus: 'Doamne fereste sa ma intorc unde am fost!" Si intreaga sala a ras si el cel mai mult, dar un ras de Maestru, nu unul ironic, ci asa cum rade un copil cand faci o gluma buna. Si i-am vazut in vis coltisorul de dinte care ii iese de sub buza care se ridica (pfuai, ce lucida am fost!). Si in felul acesta m-a facut sa vorbesc cu el. Si DA, in vis stiiam clar ca sunt undeva, in viitor... Si mi-era asa de bine acolo... si pentru nimic in lume nu as mai fi venit inapoi. Dar a sunat telefonul si ... am adormit la loc! :) Adica, m-am trezit aici, in somnul acesta. Si da, vreau inapoi! Pentru ca acolo totul era altfel, si ma simteam in siguranta si foarte bine! Si eram cu totii exact asa cum suntem, doar ca parca zambetele si rasul si gandurile erau curate, ca ale unor copii. Chiar si supararile erau la fel de curate ... era cu totul altfel. Daca asa arata viitorul, atunci... vreau inapoi... :))


2046

Ati vazut filmul? Nu ma prind de ce caut cate ceva si tot filmul asta imi apare... hm... :)
Poate reusesc sa-l vad maine dupa spectacol... asta in cazul in care hotarasc sa merg maine la spectacol, haha. Simt nevoia sa fac o nebunie care sa aiba consecinte majore. O nebunie care sa-mi redea dreptul la libertate si la fericire. A fost atat de multa liniste fiind departe o vreme, a fost asa de bine ca ma gandesc tot mai serios la ce-mi spunea odata prietena Bluemoon, la cum ne hranim noi propriile egouri si pe ale celorlalti. Stiu atatia oameni frumosi care au terminat faculatea de teatru si pe care nu-i vedem pe scena pentru ca sunt satuli pana in adancul sufletului de lucrurile mai putin luminoase care se intampla in lumea asta. Dar asta e o discutie lunga si e pacat sa stric frumusete de noapte cu astfel de ganduri. Mi-ar placea, insa, sa am si eu un teatru al luminilor si acolo, pe scena luminata, sa joace numai cine vreau eu... Imi si vin in minte cativa zburatori, spiridusi, pitici, zanute, elfute, sanziene. Si pe scena aceea nu ar avea voie sa urce nici o persoana care, chipurile, iubeste pe cineva
in secret. (ca sa nu afle lumea, ca nu e voie sa iubesti, pare-mi -se). Nu, pe scena teatrului meu de lumini ar juca doar aceia care ar avea curajul sa strige in gura mare: TE IUBEEEESC, CE-I RAU IN ASTA? :) Pentru ca, vedeti voi, cum sa te cred eu pe scena cand in viata de zi cu zi tu minti neincetat? Si mi-e asa de dor sa-i cred pe actori pe scena... si de repe mi-e dor, dar de locul ala, nu! De teatrul ala, niciodata nu-mi va mai fi dor! Si e atata liniste in suflet de cand STIU asta:



Despre filmul acesta vorbeam:

marți, 19 iulie 2011

the night of the mayas

Silvestre Revueltas (1899-1940)

La noche de los Mayas ("The Night of the Mayas")
Suite for Orchestra, compiled from the film score by José Limantour

I. Noche de los Mayas ("Night of the Mayas") - Molto sostenuto

II. Noche de jaranas ("Night of Revelry") - Scherzo
III. Noche de Yucatán ("Night of Yucatán") - Andante espressivo

IV. Noche de Encantamiento ("Night of Incantation") - Tema y variaciones








Si aici un fragment cu dirijorul
Gustavo Dudamel conducand Orchestra Simón Bolívar din Venezuela.



luni, 18 iulie 2011

talharul de huma

totul perfect

pana cand trupul-
aceasta masinarie de incarcerat suflete
isi cere dreptul la viata

ii ofer increzatoare
o parte din suflet

respira prefacut
intr-o doara

paradoxal acest sentiment
de a ramane pe vecie prins
in rascrucea unei singure alegeri

pulsul sufletului
datorat refuzului carnii
asteptand runda finala

(zambet)

sunt prinsa intr-un trup
care a invatat sa respire
prin perfuzia iluziei
desperecheate de pantec

in tonuri grave de respirari tot mai scurte
imi ascut coama plapanda
a visului nevisat

cand are sa se iveasca
talharul de huma
am sa evadez
pe colbul de luna
in ritmul nou nascutului trimis cu de-a sila
pe planeta nocturna

joi, 14 iulie 2011

dar

"imi spui ca tacerea
e mai aproape de pace decat poemele
dar daca ti-as aduce-n dar
linistea
tu stiu ca ai zice
asta nu-i liniste
ci doar un alt poem
si-n maini mi-ai pune-o inapoi." Leonard Cohen

duminică, 10 iulie 2011

nu vorbiti prea mult :)

Na, exact asta am simtit. Si apoi am citit intreg articolul ACESTA foarte bine scris. :) Am simtit o data, intr-o anume vara, foarte puternic acest lucru. Poate ca a si fost vorba despre o poveste care nu ar fi trebuit povestita nimanui. Oricum, am avut senzatia ca daca as fi tinut-o doar pentru mine, ea s-ar fi terminat altfel.

"Ar fi bine sa nu vorbiti prea mult despre dorintele voastre ( Arachne este in casa XI –casa prietenilor , sperantelor, dorintelor, viselor ) deoarece ele pot fi transformate de gelozia celorlati in ceva negativ."



asa ca...

"Am stat de vorba cu multi oameni celebri ai epocii, cu marile nume ale stiintei si politicii, cu exploratori, artisti si scriitori, printi si magnati, dar, daca e sa fiu sincer, trebuie sa recunosc ca doar putine dintre aceste intalniri au reprezentat pentru mine un eveniment, o traire semnificativa. Intalnirile noastre erau ca ale vapoarelor in largul marii, care se saluta cu pavilionul. De multe ori acesti oameni imi si solicitau cate ceva ce nu pot sau nu am libertatea sa divulg. Asa ca nu mi-au ramas amintiri, indiferent de ce reprezentau aceste personalitati in ochii lumii. Intalnirile n-au fost un eveniment, s-au estompat curand, ramanand fara consecinte mai profunde. Despre relatiile care au insemnat ceva pentru mine si care mi-au revenit in minte ca amintiri ale unor vremuri indepartate nu pot vorbi, caci ele n-au fost numai viata mea cea mai launtrica, ci si a lor. Nu mi-e ingaduit sa deschid privirilor lumii acele usi... " C. G. JUNG 'Amintiri Vise Reflectii'

duminică, 3 iulie 2011

deci pricepand

Oare eu am sa invat intr-o buna zi sa curg, sa ma bucur de prezent, de toti prietenii, de toate clipele, de tot frumosul care e atat de intens si de prezent in viata mea incat simt ca m-ar putea face bucatele, daca nu mi s-ar oferi in doze suportabile? Oare am sa invat vreodata sa le las naibii de dorinte care ucid sufletul si de egouri care ma duc mereu pe carari intortocheate? Oare am sa inteleg vreodata ca totul e AICI si ACUM? Incepe sa-mi fie tot mai clar: m-am nascut special ca sa ratez totul, pentru ca mereu AICI-ul e AICI iar eu sunt cu capul ACOLO! Gata , m-am prins! Acum, ca am costientizat, oare e adevarat ca deja am schimbat asta? :) Si, vorba fetitei aceleia magice: "nu-i asa ca daca nu m-as fi nascut, mi s-ar fi facut dor de mine?"

Raspunsul e un dor! De toti fratii mei din Labrador! :)

vineri, 1 iulie 2011

to trick or not to trick? that was the question!

Eram imbracata ca Charlie Chaplin azi noapte in vis, eram in fata teatrului si tocmai fusese premiera lui si ieseau valuri de oameni, dar pe el nu l-am vazut. Il tot cautam cu privirea, dar nu a aparut. In schimb, erau tot felul de oameni din trecut care, cand ma vedeau, ma imbratisau si imi zambeau cu multa sinceritate. Oare s-a rupt, in sfarsit, legatura? Oare trenurile noastre chiar merg de-acum in directii diferite? Doamne ajuta sa se desfaca tot ceea ce nu este in folosul meu, cu orice pret. Vorba poetului: "Cu un singur gest am sa-mi smulg inima din piept". Si tot ce este in folosul meu sa-mi iasa in cale si sa ramana adanc intiparit in inima mea... Doamne Ajuta!

Si am avut si o discutie importanta cu dl director azi noapte in vis si i-am zis ca, daca tot nu are nevoie de noi, sa desfinteze naibii facultatea de teatru de aici, sa nu-i mai exploateze pe copiii astia si multe altele i-am spus si impresionant si neasteptat a fost faptul ca apoi el mi-a zis ca am vorbit foarte frumos. Atat imi mai amintesc... :) Si, ca la final, colegii m-au aplaudat puternic, asa cum faci cand vezi la teatru un spectacol nemaipomenit! ASa probabil pentru ca imi doresc ca, inainte sa plec, sa existe un moment in care sa zic si eu ce am de zis. Dar nu in birou si unde nu ma vede nimeni, ci cumva la o sedinta cu toata sala teatrului plina de oameni.

Si acum, dupa toate visele acestea, nu mai pot spune decat:

"We should show life neither as it is or as it ought to be, but ONLY as we see it in our dreams." A. P. CEHOV

P.S. Oare, de data asta, eu am fost tricksterul lui? Hahaha, ce m-as mai distra...