duminică, 30 decembrie 2012

Scurt cuvant de invatatura al Parintelui Iustin Parvu


"Un frate a intrebat:
 - Parinte, Avva Varsanufie vorbeste ca in vremea sa mai ramasesera doar trei purtatori de Dumnezeu. Si daca asta era la 550 de ani dupa Hristos, astazi cati mai sunt?

A raspuns batranul Iustin:
 - Trei sute. Caci la sfarsitul vremii sfintii nu vor mai face semne si minuni, ci vor petrece nestiuti si necunoscuti, in smerenie." 

deci, mai intai...


"Mi-am dat seama ca eu, care doream cu toata inima o lume ideala, eu insumi eram un pacatos. Deci mai intai trebuia sa devin eu un om curat, un om nou." Valeriu Gafencu

sau poate altceva?


 "Fiecare sa fie pregatit de drum.
Fiecare sa strige in propria sa carne
denumirile lucrurilor pe care vrea sa le ia cu el.

Fiecare sa suspine,
fiecaruia sa-i fie frica,
fiecare sa se culce in propria sa carne
si sa ramana acolo
cat mai multa vreme si singur fiecare.
Ce este-n carnea ta?
O piatra fumeganda, un fluture cap-de-mort,
Manutele-mpreunate ale plantelor cu cinci degete
sau poate altceva?
- Ca sa te pot iubi, trebuie sa fiu singur.

Ce-i in carnea ta, nu stiu."

Miroslav Valek - "Din jurnalul absolut 2"

Asculta Radio Vocea Sufletului

sâmbătă, 29 decembrie 2012

...


Asadar, sa ne pazim cu sarguinta Inima...


Va imbratisez cu drag!
Sa aveti o intrare cu inCredere in Noul An!
Doamne ajuta!

tainic, ca pe-un vis


"Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis."


Zorica Latcu- "Te port in mine"

Asculta Radio Vocea Sufletului

vineri, 28 decembrie 2012

spre Basarabia lui draga

Vasile Gafencu, tatal lui Valeriu, un roman martirizat in Siberia
Am citit acest fragment acum cativa ani... il citesc acum iar si stiu ca il voi reciti candva iar... si iar... Si nu doar acest fragment, ci intreaga carte. Simt cum se cutremura fiinta in mine, pana la lacrima si dincolo de ea. Va rog din suflet sa cititi aceasta carte. Va rooog... Din sufletul mai mic va rog! Va rog din suflet... As vrea sa am inspiratia de a scrie ceva si a va convinge, dar chiar nu ma simt vrednica a vorbi despre  aceasta carte...

"In aceasta perioada intervine cedarea Basarabiei trupelor sovietice. Familia Gafencu trece Prutul si se refugiaza la Iasi. Valeriu impreuna cu tatal sau revin in Basarabia ocupata, pentru rezolvarea unor lucruri legate de gospodaria parasita. Trec apoi pe malul drept al Prutului, ferindu-se de trupele sovietice care fixasera frontiera pe malul raului. Acum are loc un episod cutremurator, descris de Virgil Maxim: 

Dupa ce se vad pe tarmul drept al Prutului, batranul, dupa o scurta odihna, se ridica si, multumind lui Dumnezeu ca l-a ajutat sa-si asigure familia, isi imbratiseaza fiul si face ultima marturisire din viata lui:
- Te-am adus pana aici ca sa ai grija de mama si surorile tale. Te incarc cu aceasta raspundere in fata lui Dumnezeu. Eu trebuie sa ma intorc intre ai mei.
Valeriu e tulburat. Batranul ii observa emotia si continua:
- Ce ar zice toti fratii, fratii nostri basarabeni si cum mi-as mai ridica ochii la cer daca si eu, si altii ca mine, care pana acum am luptat pentru afirmarea sufletului romanesc pe acest pamant, am fugi din calea asupritorilor si n-am lua parte la suferinta care ne asteapta?

Valeriu intelege pozitia sufleteasca a tatalui sau si nu incearca sa-l faca sa renunte la hotararea sa. Isi da seama de inaltimea starii lui de constiinta si isi propune sa nu se dezminta nici el, ca fiu vrednic al aceleiasi credinte in Dumnezeu si in viitorul neamului sau. 

- Vor veni si vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfe- adauga batranul. Si imbratisandu-si inca o data fiul, facandu-si cruce, se indreapta spre mal si trece Prutul inot spre Basarabia lui draga. La putin timp este arestat si trimis cu un lot de romani basarabeni dincolo de cercul polar, unde, in conditii groaznice de viata, moare dupa un an de zile, cu gandul la Dumnezeu, caruia I-a incredintat pe cei dragi ai lui. Cineva, scapat ca prin minune, i-a relatat lui Valeriu aceste lucruri."

Sfantul inchisorilor

Asculta Radio Vocea Sufletului

Valeriu Gafencu


"Sunt cum mă ştiţi. Tac mâlc şi meditez ore şi zile în şir. Îmi trimit gândurile departe şi când mă trezesc la realitate zâmbesc. Cânt şi mă rog. Sunt vesel sufleteşte. Viaţa cotidiană are un aspect uniform. Viaţa interioară mi-e simplă, vie, plină şi mare, cu doruri şi vise pe care eu le trăiesc şi le simt vii în sufletul meu. Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.(…) Vă spun drept, sunt fericit. Înţeleg şi iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal îl iert." Valeriu Gafencu



joi, 27 decembrie 2012

mai sus de vraja graiului


desigur.
numai cu inima poti nascoci
asemenea minunatii...
cum altfel?!

mi-e dor
si ce daca?
ce...
mare lucru sa-ti fie dor
fix de cel ce e pitit-piticeste-ascuns adanc
in inima ta limpede si clara
nascuta dintr-un inceput
de primavara

nu vrei sa ningi
putiiiiin
putin de tot
si sa mai iesi un pic de tot
la suprafata
?

atat.
o secunda
atat.
o miime de secunda
sau mai bine
cat vrei tu
cam cat sa zambesc si eu
intr-o doara...
:)



"Ce inima a fost in stare
sa te nascoceasca
dincolo de-nchipuirea noastra,
o, petala filigrana,
alcatuire pura, fragila,
vadita si vana,
din ce metal al raiului
mai sus de vraja graiului?
Din ceata de argint
cine te-a lucrat, staruind
cu ciocanelul, pe ce nicovala?

Dumnezeu a fost acela care
m-a ciocanit si m-a format
ca o enigma trecatoare.
El m-a lucrat
din argint suflat
pentru placerea mintii sale.
Tu n-ai fi fost in stare
sa ma inchipui asa de curat,
de mic si-nvederat,
atat de firav si tare.
El insusi m-a facut
cu ciocanul vantului,
cu-nghetul pamantului."

"Catre un fulg de zapada"- Francis Thompson

Asculta Radio Vocea Sufletului

miercuri, 26 decembrie 2012

zari si etape


"Psihologia lui Bergson e o psihologie a "nuantelor" sufletesti. Intocmai cum pictorii naturalisti cunosteau numai culorile si prea putin "nuantele", asa psihologia, pana la Bergson, cunostea constiinta sumar in cele sapte culori principale, pe care ochiul nedeprins le intrezareste in curcubeu. A trebuit sa vina Bergson ca sa arate ca o stare de constiinta nu palpita in sine, separata de celelalte, si nici nu e legata de altele in chip mecanic, ci este organic intretesuta cu toata constiinta: o stare de constiinta cuprinde pe toate celelalte, e nuantata in fiecare moment de intreaga constiinta. (Asa cum intr-un tablou de Monet un grup de culori sufera reflexul inmiit al aerului din preajma!). 

Cresterea intensiva a unei senzatii inseamna dupa Bergson schimbarea calitativa a acesteia. (...) Starile de constiinta se patrund reciproc, creand in fiecare clipa un nou joc de nuante. Graiul omenesc, facut anume sa cuprinda numai lucruri exteriorizate in spatiu, nu e in stare sa cuprinda acest proces continuu, melodic organizat si impletit din indefinibile nuante ale constiintei. Procesul acesta urmeaza sa fie surprins in intima sa fiinta cu ajutorul unei profunde intuitii, care se dezbara de toate procedeele matematice ale intelectului..." Lucian Blaga, "Zari si Etape"

Asculta Radio Vocea Sufletului

marți, 25 decembrie 2012

si vei cunoaste...


 "Cunoaste-te pe tine insuti"

si vei cunoaste daca gandurile care nu-ti dau pace sunt ale tale ...
sau vin dintr-o cu totul alta parte... 

... si pe urma... tot asa si iar asa... 
Iubirea este cel mai sigur scut de protectie...
Si iar ajungem la:

 IUBESTE SI FA CE VREI!:)



"Fa ca si mine, si intelepteste
priveste clipa! Nici o amanare!
Intampin-o cu suflet viu si mare
in fapta, bucurie sau iubire.
 

Copilareste daca te-ai incins,
atunci esti totul si de neinvins." :)



Asculta Radio Vocea Sufletului

luni, 24 decembrie 2012

Inchisorile comuniste: diavolii si Sfintii


"Crestinii nu pot primi pacea ispititoare a satanei, crestinii nu vor accepta decat pacea lui Hristos, oricat de multe sacrificii li se vor cere. Cine crede fara a fi si un misionar, acela n-a cunoscut frumusetea credintei. Raman ostas credincios al Bisericii, caci in aceste vremuri Iisus trebuia sa fie in teminita. Sunt cutremurat si fericit ca mi se ofera moartea pentru El. Cred ca numai cu adevarul Evangheliilor isi poate gasi omul liniste in suflet. Sa dati Slava lui Dumnezeu toata viata. Oamenii trebuie sa fie sfinti. Vrajmasii lui Hristos au dezlantuit cea mai mare si cea mai cruda prigoana asupra crestinilor. Acum cine crede, trebuie sa stea gata de moarte." Valeriu Gafencu

O emisiune cu adevarat deosebita:

"Inchisorile comuniste: diavolii si Sfintii"

Faceti-i un dar inaltator sufletului vostru in aceste zile si vizionati aceasta emisiune.

duminică, 23 decembrie 2012

cei mici au sufletul mai incapator

 "Calugarii si-au facut meserie din rugat pentru ca ei au vazut ca nu poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu." ( 9 ani)

"Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca daca il lasa pe Dumnezeu sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte - ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu." ( 8 ani)

"Biserica e sfanta si ramane sfanta chiar daca intra in ea multi pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo antene pentru Dumnezeu." ( 12 ani)

"Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai."( 10 ani)

"Biserica nu iubeste placerea , ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge." ( 9 ani)

"Ingerii nu ne spun cum e in Rai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte cum arata cadoul pe care il primesti pentru ca strica toata ziua." ( 10 ani)

" Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca pacatul din tine sa nu faca pui de pacati." ( 10 ani)

"Preotii vin in casele oamenilor inainte de paste si Craciun ca sa sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma care e un foarte bun detergent impotriva dracilor." ( 11 ani)

"Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai gandim si la gustul de Dumnezeu." ( 11 ani)

"Cei care nu-l gasesc pe D-zeu sunt cei care il cauta din interes." ( 12 ani)

"Milostivul e rar ca mila n-o gasesti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivata." ( 14 ani)

"Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi cu Dumnezeu." ( 10 ani)

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei." ( 13 ani)

"Sfintii au aureola rotunda si nu patrata ca sa nu faca vreun rau nici macar din greseala - ca poate cine stie, cand se ridica la cer, sa nu intepe cu vreun colt o pasare in zbor." ( 13 ani)

"Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul." ( 15 ani)

" Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, ca daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El." ( 11 ani)

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, el ti-o aprinde din nou in Cer." ( 9 ani)

"Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu pot, pentru ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii."( 9 ani)

"Daca ii ascultam atenti pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru ca nu le este gata capul."( 11 ani)



 Extrase din revista Familia Ortodoxa

despre frumusetea noastra


"1. Chiar daca a fost un timp in care creatia nu exista inca, n-a fost un timp in care Dumnezeu n-a iubit-o; caci chiar daca ea nu era inca, n-a fost totusi un timp in care Dumnezeu sa nu-si fi cunoscut creatia. Si chiar daca El nu se facuse cunoscut ei, pentru ca nu era creatia inca, Dumnezeu o cunostea insa dintotdeauna in toate feluritele ei parti si firi. Caci a facut-o sa existe atunci cand i s-a parut lucru bun.

2. Adevarata iubire a lui Dumnezeu pentru creatie se cunoaste din faptul ca, dupa ce a sfarsit plasmuirea ei in toate feluritele ei parti, a asamblat-o in intregime intr-o unica entitate: a asamblat intr-o unica legatura cele sensibile si cele inteligibile; a unit-o cu Dumnezeirea Lui; a facut-o sa urce mai presus de toate cerurile; a facut-o sa seada pe un scaun vesnic si a facut-o dumnezeu peste toate.

3. Daca creatia ar fi primit o soarta mai mare decat asta, oare aceasta te-ar fi convins, omule, ca o asemenea stare e un adevarat semn al maretiei iubirii lui Dumnezeu pentru creatia Sa?

4. Ce cerere a facut creatia ca sa primeasca aceasta? Ce rugaciune a adus pentru ea insasi? Cand s-a urcat un asemenea gand la inima ei? Ce purtare a oferit in schimb pentru a ajunge dumnezeu? Cum de mai ratacim in gandurile noastre in fata maruntelor lucruri muritoare si nu ne apropiem de marea bogatie pe care am primit-o si pe care nu o simtim? De ce nu meditam ziua si noaptea la frumusetea noastra, la faptul ca am ajuns dumnezei? Spune-mi, asadar, iubitule: daca ti-ar fi fost data o deplina libertate de alegere, de a alege pentru intreaga fire ceva frumos pentru noi si ceva foarte nobil, cine dintre noi ar fi ales pentru el insusi sau pentru intreaga fire ceea ce i-a harazit Dumnezeu?" Isaac Sirul

Dor de Iustina


Ia uite de ce i s-a facut dor sufletului meu...
Desigur... E doar o alta "intamplare a fiintei mele" ... 
Oare sa mai zic: tic-tac, tic-tac?!?
Sau mai bine sa TAC?! 
Mai bine TAC...

Sa aveti Sarbatori Sfinte si zile luminate pana in adancul cel mai adanc de nasterea Mantuitorului Iisus Hristos! Amin. Dumnezeu sa ne ajute!

 "Viaţa Sfinţilor Ciprian şi Iustina este una impresionantă şi oferă o bună lecţie celor care se numesc astăzi creştini dar apelează la vrăjitori şi la farmece. Un astfel de vrăjitor a fost Ciprian, de loc din Cartagina, care a devenit vestit în toată Antiohia ca un mare filosof şi vrăjitor. El a deprins de la învăţători pricepuţi această lucrare, având putere asupra elementelor naturii şi putând face cu uşurinţă rău oamenilor.
Din viaţa lui aflăm că a călătorit mult, chiar şi până în Egipt, peste tot căutând să stăpânească tot mai bine vrăjitoria. Astfel, pe la 30 de ani, Ciprian devenise un mare prieten şi o slugă credincioasă a stăpânitorului iadului. El însuşi mărturisea mai apoi despre aceea perioadă: "Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea."

În Antiohia, el a devenit rapid faimos şi mulţi apelau la vrăjile lui. Printre aceştia s-a aflat şi unul pe numele său Aglaid, fiu de părinţi bogaţi, trăind în necurăţie după nebunia lumii. Acesta pusese ochii pe frumoasa Iustina. Tânără provenea dintr-o familie păgână la început. Ea auzise într-una din zile pe un diacon venit să vestească despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar cuvântul diaconului a căzut pe pământ bun în inima Iustinei. Zi după zi, cuvântul a început să lucreze în ea, Iustina începând să meargă, în taină, la biserică, pentru a asculta despre Fiul lui Dumnezeu

Iustina şi-a condus şi părinţii spre convertire, astfel că într-un târziu, tatăl a luat-o pe soţie şi pe fiica sa, şi, mergând la Episcopul Optat, l-a rugat să îi înveţe credinţa lui Hristos şi să îi boteze. Iustina s-a dedicat Domnului, slujindu-i în curăţie, post şi rugăciune. Frumuseţea ei era nu numai sufletească ci şi trupească, astfel că tânărul Aglaid, minunat de chipul ei, s-a hotărât că o vrea pentru el. La cererea tânărului, Iustina a răspuns: "Am pe Mirele meu Hristos căruia Îi slujesc şi curăţia mea îmi păstrez. Acela şi sufletul şi trupul meu îmi păzeşte de toată necurăţia".

Aglaid nu a renunţat şi şi-a pus în gând să o răpească. Împreună cu alţi tineri, a prins-o pe drumul spre biserică şi a dorit să fugă cu ea. Dar Iustina a început să strige iar vecinii au ieşit din case şi au salvat-o. Ruşinat, Aglaid nu a găsit altă cale de a o avea pe Iustina decât să apeleze la vestitul vrăjitor Ciprian. Rugămintea i-a fost ascultată, Ciprian spunându-i plin de sine: "Eu voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta şi te va dori pe tine mai mult decât tu pe ea. Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăţi, ziduri am surpat, case am despărţit, vărsări de sânge şi ucideri de tată am făcut; învrăjbiri şi mânie mare între fraţi şi între soţi am pus, iar pe alţii, care întru pocăinţă şi întru lepădarea de toate veniseră, iarăşi i-am întors la cele dintâi lucruri rele şi pe mulţi din cei ce petreceau în curăţie, i-am aruncat în desfrânare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec?"

Ciprian i-a dat o licoare şi i-a spus să stropească cu ea casa Iustinei, ceea ce Aglaid a şi făcut. Întoarsă acasă, Iustina a simţit cum în trupul ei curat încep a clocoti poftele trupeşti. Cu rugăciunea, ea a biruit poftele, iar diavolul a fugit neputincios. Întors la Ciprian, diavolul i-a spus: "Am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoşat, şi din această cauză nu am putut ca să o biruiesc". Ciprian a trimis un alt diavol, dar tot fără succes: Iustina era acum pregătită, şi postul şi rugăciunea au ajutat-o să biruie răul. Ciprian a trimis atunci o căpetenie a diavolilor, care i s-a arătat Iustinei sub chip de om. Dar după vorbă Iustina l-a recunoscut şi-a ajuns să îşi facă semnul crucii, iar diavolul s-a făcut fum.

Ciprian s-a minunat: "Nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruieşti, fiind diavol puternic şi iscusit mai mult ca alţii în acest lucru? Spuneţi-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotriveşte vouă şi cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?" Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deşi nevrând, a mărturisit: "Nu putem, a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul şi ne goneşte departe". Ciprian s-a supărat tare pe diavol, iar acesta, pentru a-l îmbuna, s-a dus luând înfăţişarea Iustinei la Aglaid. Bucuros că dorinţa i-a fost îndeplinită, şi plin de poftele cele trupeşti, Aglaid a sărit să sărute vedenia, spunând: "Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina." Cum i-a spus însă numele, diavolul a dispărut, căci nici pomenirea numelui ei nu putea suporta.

Înfuriat, Ciprian şi-a aruncat întreg arsenalul de vrăji, lovind-o pe Iustina asemenea ca pe Sfântul Iov. Întreaga cetate a ajuns să sufere de pe urma vrăjilor, unii dintre locuitori cerându-i Iustinei să se mărite cu Aglaid pentru a pune astfel capăt suferinţelor lor. Iustina a refuzat iar rugăciunea ei a biruit vrăjile lui Ciprian. Poporul s-a întors atunci împotriva lui Ciprian, dând mărire lui Dumnezeu. Astfel a început sfârşitul necredinţei lui Ciprian.

Înţelegând limitele puterii diavoleşti, Ciprian s-a lepădat de cele rele: "Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine şi crezând în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urâtor a toată lumea!"

Diavolul a sărit să îl ucidă, dar Ciprian şi-a amintit de armele Iustinei şi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!" Ciprian a alergat apoi la Episcopul Antim şi a cerut să fie botezat. Episcopul, văzându-i sinceritatea, l-a învăţat credinţa cea adevărată şi l-a primit la Botez. După un an, Ciprian era deja preot, iar mai apoi a ajuns Episcop, bine păstorind turma lui Hristos. Iustina a fost făcută diaconiţă, şi a primit spre conducere o mănăstire de fecioare.

Viaţa lor, întoarsă cu totul spre Dumnezeu, nu a plăcut însă diavolului. Acesta l-a întărâtat împotriva lor pe stăpânitorul locului, Evtolmie, care i-a adus la el şi i-a acuzat că nu dau cult idolilor. El era uluit mai ales de Ciprian, pe care îl ştia de când era vrăjitor vestit. Ciprian şi Iustina au mărturisit viaţa lor în faţa judecătorului şi prin viaţa lor pe Dumnezeu. Furios că nu renunţă la Hristos, Evtolmie a poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Între timp ei au fost îmbiaţi repetat să aducă cult idolilor. Refuzul lor ferm avea să fie plătit în final cu moartea. Trupurile lor neînsufleţie au ajuns mai apoi la Roma, la mormântul lor petrecându-se multe minuni."

după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Episcopiei Ortodoxe a Romanului şi Huşilor

sâmbătă, 22 decembrie 2012

ganduri-flori


"Cel ce e indragostit nebuneste
Pentru tine, viata si-o va preface-n flori..."



Asculta Radio Vocea Sufletului

iubitorii de oameni


Am scris prin 22 februarie ceva de genul:

Pentru ca in ochii lor ma vad mereu asa cum sunt cu adevarat! In ochii lor SUNT si atat! 
Nu sunt cumva, nu sunt un om frumos, sau urat, destept sau idiot, talentat sau mai putin talentat, cuminte sau bogat sau sau sau. In oglinda poeziei lor ESTI. Nu poti sa cazi din A FI. Nu ai cum! In schimb, poti sa cazi de oriunde altundeva...

Cine sunt "ei ramane sa ne raspundem singuri la intrebare...
Eu i-as numi: iubitorii de oameni. 

Si daca vrem sa-i intalnim, sa ne transformam noi insine in iubitori de oameni! :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

vineri, 21 decembrie 2012

Acoperamantul Maicii Domnului







 
"Domnul atotvazatorul si indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica, si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca, dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi, prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta si canta: Aliluia!"



"Pe vremea împăratului Leon (886 - 912), în Constantinopol, într-o sâmbătă spre duminică, noaptea, s-a făcut priveghere în biserica Vlahernei, spre slava Fecioarei Maria. Era 1 octombrie. Biserica era plină de oameni. Pe la ora patru din noapte, Sfântul Andrei (altul decât Sfântul Apostol Andrei) şi ucenicul său, Epifanie, au văzut în biserică pe Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se. Ea strălucea foarte tare şi avea întins acoperământul ei peste toţi cei aflaţi în biserică.
Maica Domnului nu era singură, ci împreună cu mulţi Îngeri şi Sfinţi, dintre care cei mai aproape de ea erau Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.
- Frate Epifanie, vezi tu pe Maica tuturor cum se roagă pentru toată lumea? a întrebat atunci Andrei.
 
- O văd, părinte, acoperind oamenii cu veşmântul ei strălucitor! a răspuns Epifanie.
Şi s-a auzit în biserică rugăciunea Maicii Sfinte, astfel:
   
„Împărate ceresc, primeşte pe omul care Te slăveşte pe Tine şi care cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te slăvesc. Iar rugăciunea celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primeşte-o! Şi din toate nevoile şi răutăţile scoate-i pe aceia!"
 
De atunci s-a sărbătorit la 1 octombrie praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, sărbătoare pe care însăşi Preasfânta Fecioară a dorit să o descopere oamenilor, spre a le întări nădejdea de mântuire.
   În orice zi a vieţii noastre avem nevoie de Acoperământul ei ocrotitor, dar mai ales în ziua morţii noastre, când se va despărţi sufletul de trup. Acum şi atunci să ne acopere Maica Domnului de duhurile cele rele din văzduh, ca şi în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, care va fi la sfârşitul lumii!"

 Prof. Religie Mirela Șova


Ascultati colinde minunate pe Radio Vocea Sufletului :)

aceasta continua prezenta a inimii noastre la Dumnezeu


 "Ar trebui ca omul, într-o formă retrospectivă, să se regăsească pe sine si să răspundă la întrebarea care s-a pus: Unde erai atunci când nu erai în tine? Nu este permis să se piardă un timp, o vreme, pentru altceva. Dumnezeu ne-a făcut numai pentru El, deci ne va pretinde să fim cu adevărat prezenti numai la El."

"De ce, dacă i-a luat coarnele si fortele si pretentiile, l-a mai lăsat – cum zic Sfintii Părinti –, numai cu vârful cozii? L-a lăsat pentru că e necesar să ne slefuim cu orice chip în atacurile lui, să ne definim pe noi, să cunoastem mai bine marile adevăruri. El e un tolerat, nu-i o putere. Asta-i marea greseală a oamenilor, că se tem."

"Totul e de la Dumnezeu: “Fără de Mine nu puteti face nimic”. Lucrul acesta s-a neglijat în trăirea crestinilor. Dacă crestinul s-ar gândi mereu la lucrul acesta, ar trăi o stare de prezentă care-i mai plăcută decât nevointa."

"Să nu faci greseala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevointa si trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenta lor. Si tu, dacă ai această prezentă, ai străbătut sorocul pentru împărtăsit si nu esti altfel decât marii trăitori."

"Nu ne împărtăsim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul. Ne împărtăsim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăsire cu Sfintele Taine, ci si o împărtăsire duhovnicească, adică această continuă prezentă a inimii noastre la Dumnezeu."

" Inima e adâncul cel mai adânc din noi. As putea să spun că e o fiintă în plus în fiinta noastră" 

"Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învătătura adevărată, ci de a renunta la o identitate molesită sau strict omenească si de a te regăsi într-o personalitate îngerească."

" Nu recomand o stare de nevointă ca mijloc neapărat de mântuire, ci recomand o stare de prezentă continuă... (...) trebuie să fim prezenti, cu mintea si cu totul, la Dumnezeu. În permanentă."

" Deci nu-i de glumă. Sunt rugăciuni în care se cere să intre si îngerii cu noi. Altarul e plin de îngeri pentru că e Hristos acolo."

 "Sfânta Împărtăsanie nu iartă păcatele. Sfânta Împărtăsanie desăvârseste. Iertarea păcatelor o primim în Taina Pocăintei: “…te iert si te dezleg…”. Deci nu se poate fără mergerea înainte la dezlegarea păcatelor, pentru că Sfânta Împărtăsanie poate să fie foc, să te ardă."

" Însă fără discutie, spun ce-au spus dracii odată unui om: Mare îndrăzneală are curătenia. Si le-a scăpat din mână..."

" Si când dormim să fim treji. Deci cât se poate permanent."

"Dar să fim pe drum si ne ajută harul lui Dumnezeu. Altfel ne caută harul si nu ne găseste."

Harul lui Dumnezeu vine dacă tu esti pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie miscare, căci harul vine. Stai, stă si harul. Este în functie de miscarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale."

"Iacă, v-am spus: leii stau cu leii, hidrele cu hidrele… "

"Se spune că s-a ridicat mila împotriva dreptătii si a biruit mila."

" A bătut unul la usa Mântuitorului. “Cine-i acolo?”. “Eu sunt un mare trăitor al învătăturii Tale”. “Nu te primesc”. Era un om cinstit si a rămas uimit de ce nu l-a primit. Si gândindu-se la “eu sunt”, s-a dus a doua oară si a bătut la usă. “Cine-i acolo?” “Tu esti!”, a zis cel de afară. “A, dacă tu esti eu, atunci intră”. Asa El ne-a dat un exemplu de mântuire prin smerenie. Nu se poate fără smerenie. Într-un cuvânt, aceasta înseamnă să stai la locul tău. Nu vezi câte-ti fulgeră prin minte: că tu esti…, că esti mai…, mai…"

Va recomand cu toata dragostea sa intrati pe link si sa cititi intreaga postare. 
Cat de frumos ne indruma Parintele Arsenie Papacioc!

"Sfanta Impartasanie si rolul ei in mantuirea credinciosului"

joi, 20 decembrie 2012

revelatio apokaliptiko


Nu stiu, m-am tot gandit... sa va spun... sa nu va spun...
Am avut o revelatie... 
Desigur, la adresa mea... cum altfel?!

N-am sa ma lungesc sa va plictisesc cu intreaga poveste; cred ca e mai bine asa...
Daaaar, concluzia revelatiei a fost urmatoarea:

... si tu crezi ca esti smerit
... si cand colo esti tampit...

tampit= nerod, stupid, buimacit, naucit, ametit, zapacit.

Ce sa mai zic?!?
MULTUMESC!! Si ... Noapte buna! ... :))))

Asculta Radio Vocea Sufletului

miercuri, 19 decembrie 2012

Credinta



 "Credinta este adeverirea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute" (Evrei, 11, 1).

 Sf. Apostol Pavel 

"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". 

Mie n-o sa-mi ajunga zilele sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru TOT ce mi-a daruit...

Asculta Radio Vocea Sufletului

marți, 18 decembrie 2012

de drum


 incatusati de trecuturi codase 
imprimate pe tamplele gleznelor reci
ne numaram incet firele albe

speram la un posibil zbor
ce intru taina ne soarbeș

oase de sticla ce se dezgheata usor


nu.
nu poti sa le contrazici parerile
din dorinta de a nu le tulbura 
viziunea ingusta

nu poti sa le rapesti singura 'comoara'
sa-i indemni sa-si infraneze proiectia tampa
...


Doamne, 

aroganta aceasta
pana cand, pana unde?!


pentru ce vrei, suflete ale meu 

pe alte taramuri sa pleci?
nu vezi ca in jur capeteniile 
isi impreuneaza iar mainile
pentru a-ti ingradi liberul simtamant?
pentru a-ti limita iar si iar evadarea dintai si din urma
dintru instelarea cetosului uger
prin care plutesc amintiri vitrege, aspre, 
sterpe si seci?


pentru ce vrei, suflete, pe alte taramuri sa pleci?


pentru ce vrei sa crezi ca o alta poveste 
e pe cale a-si despleti coama?


acele taramuri sunt ale tainelor legamanturi, Maria

sunt invierile tuturor viselor sufocate de vesmantul 
putredei necredinte

lasa-i sa-si impreuneze iar mainile
si de raiul promis sa se apere

tu prinde-te de coamele vantului celui viu 
asculta ale fantanilor inasprite soapte 
si ia aminte:
nicio carare nu mai duce nicand 
inapoi.



cu ochiul larg deschis inauntru 
pune-ti in dreptul inimii cingatoarea credintei 
si cu gandul cel bun
vezi-ti de drum.

Asculta Radio Vocea Sufletului

pe masura sufletului tau mic si uimit


Apoi s-a intors cu spatele si a plecat...
Descoperise iubirea, dar nu era curata indeajuns.
O zi, doua zile, trei, patru, cinci... o saptamana, doua, trei... o luna. Poate chiar mai mult. Cand s-a intors, nu mai era aceeasi, cea care plecase. Spatele ii era impovarat, o durere adanca ii colora in rosu plamanul cel drept, tuse si nu in ultimul rand senzatia aceea de frig si inghet. O umbra intrase in ea. Se cuibarise acolo pentru ca nu vroia sa accepte mersul firesc al lucurilor sau pentru ca, desi credea ca il accepta, subtilitatea minciunii si a vicleniei invatase sa lucreze altfel in ea: pe ascuns, sau pe directia acelor vrajmasi dinauntru care au si invatat repede sa-ti zica: "bine! bine!" Cine are urechi de auzit, sa auda!

Asadar, iata-o aici, cu privirea in pamant, vinovata iar si iar, cu o umbra de veacuri in inima... O umbra pe care credea ca a invins-o si care s-a strecurat in ea pe o cale cu totul necunoscuta pana atunci. Cu singuranta ca nu poti sa te intorci in felul acesta la cei pe care ii iubesti, la cei care au fost acolo pentru tine si carora tu le-ai intors spatele, disparand. Nu pentru ca nu-i iubeai, ci tocmai, pentru ca ii iubeai suficient de mult incat sa te indepartezi de ei pentru a-ti rezolva treaba cu umbrele si sa te intorci apoi ispasita si curata, in bratele Iubirii... 
... Dar exista in acest veac un mare risc... ca oamenii sa nu aiba o astfel de rabdare cu tine. Numai ca lipsa rabdarii descopera clar un aspect: ca acolo nu e vorba de Iubire! Caci, dupa cum bine stim: "Iubirea e indelung rabdatoare!"

Iar ea, obisnuita fiind ca dupa astfel de parcursuri sa se intoarca la vesnica-i singuratate... nu mica i-a fost mirarea sa descopere ca iata, e aici cineva, pentru ea! Cu atat mai mult cu cat n-ar fi reusit sa invete iubirea altfel, tocmai fiindca pentru ea, acest fel de a iubi la oameni era cu neputinta. Si Dumnezeu i-a scos in cale fix acest aspect, pentru ca asa lucreaza El, in marea Lui Bunatate. Si Dumnezeu, Bunul Dumnezeu i-a mai aratat inca o data ca ceea ce e cu neputinta la oameni, e cu putinta la El. Si iata, acolo, langa ea, imposibilul: un om care sa o iubeasca mai presus de rana pe care probabil i-a provocat-o, mai presus de egoul lui, mai presus de timp, mai presus de orice ... Si de cand a legat piesele de puzzle in imaginea aceasta, se intreaba mereu si mereu, in fiecare zi: 

OARE CAT NE IUBESTE DUMNEZEU? 
Daca un om poate iubi astfel... cum si cat ne poate iubi Dumnezeu?!?

Cu siguranta, aceasta trebuie sa fie cheia! 
Cand ai inteles asta, nu mai ai cum sa te pierzi in deznadejde! 

Si nu pentru ca umbrele n-ar fi tot acolo, gata oricand sa te inghita si sa te inhate... ci pentru ca stii ca oricat de ticalos ai fi, Iubirea te va astepta, va fi mereu acolo, pentru tine! Sa te invie, sa te indrume Acasa, sa te prinda! Si atunci, singurul dar pe care poti sa-l oferi, din mica si nevrednica ta inima, e hotararea ferma de a fi mai bun... si mai bun... si mai bun... cu fiecare zi ce trece... cu fiecare clipa... cu fiecare minut... cu fiecare secunda... Atat cat poti tu, pe masura sufletului tau mic si uimit! Si eventual, atunci cand vei fi chemat, sa oferi la randul tau acest dar celor de langa tine in momentul in care cred ca o merita cel mai putin...

SA VREI SA FII SI IAR SA VREI SI SA FII!
Doamne ajuta!



Asculta Radio Vocea Sufletului

scopul oricarei vieti este bucuria de a trai

                    (sa nu va fie cu suparare, dar poza indraznesc sa mi-o dedic doar mie)

 Desi e o nuvela lunga, ma bate gandul sa o scriu in intregime pe blog... in fiecare zi, o pagina. Cred ca intr-o luna as termina... :) Mare pacat ca aceasta nuvela sa nu fie citita macar de cei care intra pe acest blog... Ma mai gandesc... Pana una alta, a iesit soarele la Sibiu! :)

"- Ce cauti aici se de ce stai pe loc? izbucni Kovrin. Tu nu esti decat un miraj. Asta nu se mai potriveste cu legenda.
- Ce-are a face? raspunse calugarul dupa o clipa, cu o voce linistita, intorcand capul spre el. Legenda, mirajul si eu insumi nu suntem decat plasmuirea inchipuirii tale infierbantate. Sunt o vedenie.

- Atunci nu existi in realitate?
- Crezi ceea ce vrei, spuse calugarul cu un zambet usor. Insa, din moment ce inchipuirea ta exista si face parte din realitate, inseamna ca fac parte eu insumi din realitate.
- Ai trasaturi imbatranite, inteligente, extraordinar de expresive, ca si cum ai fi trait cu adevarat peste o mie de ani. Nu stiam ca inchipuirea mea poate sa creeze astfel de fenomene, spuse Kovrin. Dar de ce te uiti la mine cu atata bunavointa? Ma gasesti pe placul tau?
- Da. Faci parte dintre putinii care pot fi numiti pe buna dreptate alesii lui Dumnezeu. Tu slujesti adevarul vesnic. Gandurile, nazuintele tale, stiinta ta uimitoare si intreaga ta viata poarta pecetea divina, cereasca, fiindca sunt inchinate ratiunii si frumosului, cu alte cuvinte, a tot ce este vesnic.
- Vorbesti de "adevarul vesnic"... Dar acest adevar vesnic este el oare al oamenilor si le poate fi de folos, atata vreme cat nu exista o viata vesnica?
- Dar exista o viata vesnica? 
- Crezi in nemurirea oamenilor?
- Desigur.! Un viitor mare, stralucit va asteapta pe voi, oamenii. Si cu cat vor fi pe pamant mai multi oameni ca tine, cu atat mai curand se va infaptui acest viitor. Fara voi- slujitori ai celui mai de seama principiu, care traiti liber si constient- omenirea ar da gres. Daca ar fi trebuit sa urmeze cursul dezvoltarii ei firesti, ar fi asteptat multa vreme sfarsitul vietii sale pamantene. Dar voi o conduceti cu un avans de cateva mii de ani spre imparatia adevarului vesnic si in asta consta marele vostru merit. Voi intruchipati binecuvantarea Domnului, care s-a revarsat asupra omenirii.
- Si care e scopul vietii vesnice?
- Scopul oricarei vieti este bucuria de a trai. Adevarata bucurie consta in a sti si viata vesnica va darui mereu marete si necesare izvoare din care sa se adape mintea omeneasca dornica de a sti. In acest sens sta scris: In casa Tatalui Meu multe lacasuri sunt.
- Nu-ti inchipui, exclama Kovrin frecansu-si mainile de multumire, ce mult imi place sa te ascult!
- Cand vei pleca insa, ma va framanta problema realitatii tale. Esti o fantoma, o halucinatie. Inseamna deci ca psihicul meu este bolnav, ca nu sunt normal.
- Ei, si? Chiar daca ar fi asa, n-ai de ce sa te nelinistesti. Esti bolnav fiindca ai muncit peste puterile tale si ai obosit. Inseamna deci ca ti-ai sacrificat sanatatea pentru o idee si nu-i departe vremea cand iti vei da viata in acelasi scop. Ce poate fi mai frumos? Spre asta nazuiesc, indeobste, toate fiintele nobile si superioare.
- Daca ma stiu atins de o boala mintala, cum oare mai pot crede in mine?
- Dar cine iti spune ca oamenii de geniu, in care crede o lume intreaga, nu au avut vedenii? Savantii sustin astazi ca geniul este vecin cu nebunia. Afla, prietene, ca numai oamenii de rand, masa cu spirit de turma este sanatoasa si normala" A. P. CEHOV


Asculta Radio Vocea Sufletului