the others

photo: Beautiful Minds

Ati vazut filmul "The Others"?!

Genial!!!

Si as mai zice ca si poza asta e faina...

Si-n rest... a fost o data ca niciodata o Poveste fara Sfarsit- din care fiecare isi lua hrana de unde si cum ii era ingaduit. 

despre tapul ispasitor

"Ceea ce a mai fost, a mai fost, ceea ce este, a mai fost, ceea ce va fi, a mai fost" 

Parintele Arsenie BOCA

serendipity

cautam tanguirea focului

si suspinul flacarii din pamant

cand deodata tu, nevazutule, nerostitule ai pornit 

dansul calusarului de (mai) nimeni stiut.

roata rotii se invartea

cand inspre dreapta, cand inspre stanga 

 esti muritor sau nepieritor?

m-a intrebat graiul pamantului in timp ce-mi sfasiam 
funia din jurul corpului

camasa mumiei dintru negreala pamantului celui dintai.

- esti cumva celalalt?

iti aud tanguirile! 
din vapaia inimii ai imprumutat un dor de singuratate

si acum stai la povesti cu stelele, cu feti-frumosii, cu ielele

cu ilenele cele cosanzenele.

-O- 

povestile tale, pamant,
sufletul meu le-a uitat de o vreme

ascult de-acum suspinul unui prunc care fost-a trezit

fiindca purta sfanta cruce la gat.
glasul lupului, descifrarea insemnului pe bratul tau stang

ascult talpa maicutii Tereza sarutand burtile chiorainde ale vreunui flamand.

geana lui Kenedy-

lacrima lui John Lennon-

cearcanul celui mai iubit dintre toti cati au fost readusi pe pamant

in rest, un singur dor ma mai doare:

sa fiu mai mult viu decat mort cand chema-ma-va la judecata 

natura intreaga de care si eu candva mi-am batut joc. 

Adevar sau Provocare?

m-a intrebat daimonul meu.

am inchis gura si am tacut.
Cineva m-a rugat sa mestec o Carte.

era ori prea devreme era ori prea mirare

era ori prea infiorare, ori prea incercanare

era ori nu era tacerea viitorului trecutului celui tacut?

era o prabusire sau 
frageda nascare?

Adevarul Durerilor celor din Urma 
se nastea 

dintr-o  provocare!

inceputul intelepciunii ar suna cam asa...

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! 

Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. 

Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. 

Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. 

Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. 

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. 

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. 

Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. 

Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

*

***

*****

*******

*********

te priiiiind!!!!!!

dar cand vine iubirea...

 "Iesi din cort, prietene, sa stam fata in fata,
privindu-ne, sa tacem impreuna, mereu intrebandu-ne
in sine celalalt daca e,
si cum pe sine insusi se simte."

Nichita Stanescu

 

 

"Judec dupa mine insumi: daca Domnul m-a iubit atat, aceasta inseamna ca pe toti pacatosii El ii iubeste ca si pe mine."

Grea este viata fara iubirea de Dumnezeu; sufletul este intunecat si posomorat, dar cand vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinta de descris."

"Din iubire sufletul doreste fiecarui om mai mult bine decat pentru sine insusi si se bucura cand vede ca altii stau mai bine decat el si se intristeaza cand ii vede ca sunt chinuiti."

Cuviosul Siluan Athonitul, "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei"

Prietene, intelegi ca trebuie sa plang? 

numai atata esti

by Anna Brahms

“Eu m-am nascut/dupa ce am murit/Dupa ce am murit/m-a infiat cuvantul/Eu/Care Eu?” - Nichita Stanescu

Fiecare suflet- o pasare sau o cetate zidita! Suntem pe rand si pasari si ziduri. 
Sa nu ne mandrim. Sa nu deznadajduim.

Cei care te resping, te resping pentru ca odata, candva, nu i-ai acceptat pentru ceea ce sunt. Ai vrut ca ei sa fie altfel. Si ei au simtit ca acolo nu-i iubire. Si nu doar ca nu-i iubire. E agresiune. E murire. Astfel, i-ai tulburat in loc sa ti-i apropii, i-ai indepartat si mai mult. In fiecare zi mai mult... si mai mult. In loc sa cream poduri, ridicam, zi de zi, alte ziduri. Stai langa fratii tai, suflete al meu, soarbe-le tristetea, amarul, durerea. Dupa puterea sufletului tau. Nu mai mult, nu mai putin. Aduna aceasta tristete in cupa inimii tale iar noaptea ofer-o Creatorului sub forma lacrimilor durerilor topite. Cei impovarati poate n-au gasit inca drumul ce duce catre inima inimii, catre Dumnezeu. Daca Dumnezeu a sapat cale din miezul inimii catre tine, nu te lenevi in nepasare, suflete al meu. Si nu te tulbura nici din cauza maniei oamenilor sau a rautatilor ce ascunde si mai multa durere. Doar ai fost acolo, deci stii cum e. Oamenii au ridicat cetati in jurul inimilor lor pentru a-l adaposti pe copilul din ei de frigul din aceasta lume. Nu te teme, suflete al meu, de raceala sau de distanta celorlalte suflete. Apropie-te cu caldura de ele si usor usor zidurile se vor pravali, unul cate unul, cuprinsi de dorul de a se deschide catre tine, catre ceilalti, catre aproapele, catre Dumnezeu. Apropie-te cu caldura, dar nu forta apropierea. Lasa totul sa curga firesc. Soarbe amarul si chiar furia acestor suflete, vezi dincolo de aparente. Un suflet trist e un suflet cu luminile stinse. Aprinde lumina acolo unde poti, nu sta indiferent. Atat cat poti! 
Si, mai ales- nu judeca pe nimeni. 

Observa in orice rautate sau furie- tristetea, frustrarea, durerea. Sau lipsa bucuriei. 

Observa lupta. Observa greul sufetului din fata ta ce se straduieste, pe cuvant ca se straduieste sa fie mai bun decat a fost ieri. Uneori reusim! Alteori nu ne iese! Dar la Dumnezeu- totul e cu putinta, caci Dumnezeu e Iubire! Aminteste-ti Iubirea, suflete al meu! Aminteste-ti iubirea si soarbe- atat cat poti, paharul tristetii celui de langa tine sau al celui care-ti vine in gand, iar si iar, ca un indemn. Ia acel pahar si soarbe-l cu bucurie. Ai sa vezi... cand noaptea vine, Dumnezeu va transforma aceasta tristete pe care ai sorbit-o- in lacrimi dulci, usoare, senine. Sufletul tau va fi, spre dimineata, din ce in ce mai usor! Atunci te vei veseli intelegand ca, in vis, in somn, chipurile celor care ti-au oferit tristetea sau furia lor- vor zambi catre tine. Pentru ca sufletele simt tot! Absolut tot. Iar unii dintre ei te vor saruta a doua zi pe frunte. Iar tu, intocmai ca un copil, te vei minuna iar si iar de gestul lor... Si vei intreba: Doamne, unde e zidul cel de nezdruncinat al lor, caci ei tocmai ce m-au sarutat pe frunte?! Si eu n-am facut nimic pentru ei, Doamne, Tu ai facut TOT! Eu stau aici si ma mir de toate cate mi se-ntampla si nu sunt decat un simplu privitor. ... Dar ma bagi pe mine la inaintare, desi eu, fara Tine, as fi fost umbra aceea de care, cand imi amintesc, ma cutremur mereu. Umbra aceea plangacioasa si nervoasa si incruntata si neputincioasa. Umbra 'çeea care-i judeca pe toti. Care nimic nu stie sa faca, decat sa se planga de toate: de oamenii din jur, de vremuri, de lume, de TOT! Doamne... Domnul meu si Dumnezeul meu! Uneori ma gandesc la Tine ca la un Copil. Nu Te pot vedea altfel. 
 Un Copil, numai atata esti. In ochii lumii... asta-i nebunie!

Hristos a Inviat!

Doamne,
Ia-mă de mână
Și hai să fugim din lume,
Să ieșim puțin, la aer.
Poate schimbând curenții,
O să mă simt și eu în larg,
Lângă Tine.

M.Sorescu

si Tu Singur stii

Doamne, ti-am multumit pentru atatea bucurii, pentru darurile Tale, pentru multele minunatele zile pe care mi le-ai daruit de la nastere si pana acum, dar am uitat in aceasta perioada sa-Ti multumesc pentru TOT ceea ce lucrezi acum asupra mea, cu mana Ta Sfanta de Sculptor intru bucuria cea adevarata, si intru Viata. Iti multumesc pentru ajutorul Tau si pentru increderea pe care o ai mereu in mine, nevrednica. Iti multumesc, Doamne, iti multumesc! Si Tu Singur stii pentru ce iti multumesc eu acum! Slavit fie numele Tau in veac! Maria

martisorul profunzimilor misterioase

"Orice lucru, pentru a exista, are nevoie de Sine si de inversul sau. 
Sinele are nevoie de eu pentru a se realiza, eul are nevoie de Sine ca baza a actiunilor sale. Eul pare a fi muritor iar Sinele- nemuritor. Interactiunea lor este imaginea ciclotimica a Vietii.

Se pare ca omul are impresia ca dobandeste nemurirea prin asimilarea inconstientului, simbolizat, dupa cum am vazut, de Geamanul nemuritor. Pentru aceasta, coboara in profunzimile sale misterioase pana la sursa, pana la origini, in trecutul sau, pe care il simte traind in prezent, in orice clipa, iar dorinta sa de a evolua, care-i da sens vietii, il face sa intrevada viitorul. I se pare ca in felul acesta scapa limitarilor temporale, printr-o transcendere de sine.

Daca acceptam nemurirea in sensul initiatic al cuvantului, atunci este de presupus atat existenta unei instante superioare care, in noi insine, decide si actioneaza pentru noi, cat si faptul ca viata se reinoieste mereu prin moarte, iar moartea prin viata. Eul muritor se transcende pe sine, contribuind la atenuarea angoasei caracteristice conditiei omenesti.

Pentru Jung, Sinele nostru, chintesenta a intregului nostru sistem viu, nu numai ca contine sedimentarea si suma intregii vieti traite, ci el este de asemenea si materia, si samanta, si izvorul, si humusul creator al intregii vieti viitoare, a carui prestiinta imbogateste sentimentul la fel de mult ca si cunoasterea trecutului istoric."  

Simbologia Viselor

tainele-acestea

„Tainele-acestea şi alte mai mari, mai adânci vei cunoaşte

Fiule-ascultă: când flacăra-n suflet s-aprinde, se naşte,

Răul patimii-alungă şi casa se face curată,

Focul s-amestecă-n toată fiinţa, o străbate şi iată;

Printr-o unire nespusă sufletu-ntreg străluceşte,

Raze şi flăcări în jur cu lumină şi el răspândeşte,

Cum ? Nu mai pot spune, dar una se fac: suflet şi Ziditor,

Cela ce ţine zidirea în palmă şi-i Domn tuturor

Sfânta Treime întreagă încape-ntr-un suflet curat.

Tatăl şi Fiul şi Duhul – neacoperit, neapropiat,

Ei locuiesc înăuntru, în suflet, şi nu-l pârjolesc,

Înţeles-ai ce-adâncuri de taină în noi se plinesc?

Omul, o mână de ţărână, poartă pe Domnul în sine,

Poartă întreg pe Acela, ce toate cu-n deget le ţine,

Deci pe Acesta purtându-L în sine, în Duh şi văzând

Marea-I frumuseţe, s-aprinde de dor după El, şi arzând

Cum va putea suferi a dragostei flacără tare?

Cum nu-i vor curge din inimă lacrimi fierbinţi şi amare?

Cum va grăi, povestind de-a rândul minunile, care

Se-ndeplinesc înăuntru, în el, şi bogata lucrare?

Cum să şi tacă, atunci când-îi silit să vorbească ?

Pentru că-acum abia vede iadul, în care-i menit să trăiască.

Nimeni nu-şi poate da seama în ce întunerec petrece,

În stricăciune şi-n moarte-n necunoştinţa cea rece,

Dacă nu vine, la vreme, din Ceruri scânteia divină,

Când în suflet s-aprinde şi arde cereasca lumină.

Cad legăturile grele, pui mâna pe răni, şi deodată

Rănile pier şi se-nchid şi se şterge orice urmă de tină,

Iar din semnele rănilor curg străluciri de lumină.

Trupul întreg e-o minune: se umple de slavă cerească…

Din murdăria mocirlei: curat şi din lanţ slobozit,

Cu dumnezeiasca lumină de tot învăluit

Mă-mbrăţişează Stăpânul a toate şi-mi dă sărutare…

Şi spre-o mare lumină mă duce de-a-notul, pe care

Nici Îngerii n-o pot tălmăci. Minunată lucrare!

Căci ajungând în lumină, minuni şi mai mari mi s-arată:

Domnul îmi dă să-nţeleg cu de-a rândul lucrarea Lui toată:

Cum înnoieşte cu harul din Ceruri sărmana mea fire,

Din stricăciune m-a scos, învestit cu nemurire,

M-a despărţit de ale lumii, şi haină mi-a dat, luminoasă,

Şi-ncălţăminte mi-a dat şi cunună în veci nestricăcioasă.

M-a-nstreinat de-ale lumii, făcându-mă nepipăit,

Şi nevăzut m-a făcut, cu firea celor nevăzute unit.

Şi-am înţeles cu uimire, că eu, cel închis în făptură

Port pe Acela, care-i afară de toate, fără măsură.

Dar dacă eu şi Acela, cu care prin har m-am unit,

Suntem una-n unire; iar pe mine cum m-oi numi?

- Iată, primeşte şi vezi osebirea cea mare: că sunt

Om după fire – dar Dumnezeu după dar.” (Cuvântul I)

Sf. Simeon Noul Teolog, Imnele Iubirii divine 

o imbratisare dincolo de timp

"Prezentul genereaza trecutul".

- Nu-i asa ca daca nu m-as fi nascut, mi s-ar fi facut dor de mine? a intrebat o fetita.
- Ba da, asa e, fix asa e, i-am raspuns eu.

licuriciul indrumator

Hobbitului M.

sunt frici in noi

care nu se vor vindeca niciodata

se vor trezi in miez de noapte

cum se trezesc trenurile internationale

intr-o gara pustie, uitata

iata-

vreau sa-ti spun acestea:

cand dimineata primaverii va veni

sa fii pregatit-

sa nu spui ca nu ti le-am marturisit

pe toate care dintru mine 

s-au ivit-

sunt frici in noi

care nu se vor vindeca niciodata

dar cand zambetul acela curat

in launtru se va ivi

atunci ele vor adormi si vor toarce incet

langa semineul incalzitor al unei amintiri

ce-n miez de iarna se va fi trezit 

vom invata astfel sa traim cu ele

si parca chiar pe perna lor

visul ne va fi putin mai aproape

caci am invatat sa le mangaiem sub barbia aspra

asa cum mangaiem un pisoi alb

in cea mai crancena ora

din noapte

iar ele, mangaiate fiind, 

vor surande prin somn

si atunci cand lumea ne va fi iarasi draga

se vor fi deja imbunat

si nu ne vor mai da de gol-

pentru ca acolo, undeva, 

fix in inima lor s-a nascut un nou chip

cunoscut, recunoscut 

si din ce in ce mai aproape

de-al vindecarilor dor

am vazut azi un nor ca un balaur

luminand prin limbile lui de foc

doi arbori hraniti de o apa

in care se reflecta

un mic soare

cum se face?!

cum se face ca mereu acolo

in inima noptii celei sacre

zburda vesel si increzator licuriciul indrumator 

al sufletelor noastre?!

cum se face?!

cum se face ca pe chipul cel bland 

pot astazi sa vad limbile de foc pecetluind 

a regasirilor infiorare?!

o muscatura de glezna

ca o sarutare

ce se va transforma 

intr-al vietii recunoscator rost

sunt gata, sunt pregatita!

dati startul

si fie ca aceasta calatorie

de-abia acum sa ne conduca

spre ce vom fi fost 

psalm de sculptat in inima

1.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.	Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.	Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.	Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.	Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.	Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.	Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.	Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.	Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.	Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.	Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.	În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.	Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.	Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.	Că vant a trecut prin el şi nu va mai fi şi nu-si va mai cunoaşte încă locul său.
17.	Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.	Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.	Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.	Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.	Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.	Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

experimentand trecutul, arhetipurile conditioneaza viitorul

Se poate afirma asadar ca, la nivelul inconstientului colectiv, mitologia si psihologia sunt sinonime si ca sentinta templului din Delphi cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste Universul si Zeii ne invita sa luam cunostinta de inconstientul colectiv si de arhetipurile sale pentru a ne desavarsi.

Arhetipurile sunt centri incarcati de energie, un fel de precipitat al milioanelor de experiente imemoriale care se traduc prin imagini sau teme simbolice, puternic incarcate emotional, care se regasesc, indiferent de epoca sau civilizatie, proiectate in mitologii, religii, mistere initiatice, legende, epopei, basme populare, gesturi rituale, superstitii, opere de arta, obiceiuri, limbaj curent, vise, viziuni si halucinatii.

Sarpele, Dragonul, Pomul Vietii, Vrajitoarea, Marea Zeita Mama, Eroul Salvator, Neinsemnatul, Rotunjimea, Treimea, Batranul Intelept, Pestele, Taurul sunt imagini arhetipale. 

Eroul care il ucide pe dragon sau este inghitit de monstru, coborarea in infern, stramtoarea, botezul, scara in spirala, abandonarea copilului in natura, traiectoria solara sau catastrofa cosmica sunt motive arhetipale. 

Experimentand trecutul, arhetipurile conditioneaza viitorul si, in calitate de simboluri, functioneaza ca mediatoare si transformatoare, in sensul ca inlesnesc trecerea energiei dintr-o forma inferioara intr-o forma superioara. 

Fiecare arhetip care patrunde in constiinta o lumineaza cu lumina unei alte lumi.

SIMPTOMUL- afirma Toni Wolf- este semnalul de alarma care ne avertizeaza ca ceva esential este in dezacord sau este insuficient fata de atitudinea constienta si ca, in consecinta, ar trebui sa se largeasca aria constientei.

cand toate(-ti) spun acelasi lucru sau despre pacea mintii

Russian: Oy, Da Ne Vecher

Oy, da nye vyecher, da nye vyecher

oy, mnye malym malo spalos

mnye malym malo spalos

Oy, da vo snye prividelos

Mnye vo snye prividelos

bud-to kon moy voronoy

razygralsa, rasplyasalsa

oy da razrezvilsa podo mnoy

Oy, naletely vyetry zliye

da s vostochnoy storony

da sorvali tyomnu shapku

oy da s moyei buinoy golovy

A yesaul dogadliv byl

on sumyel son moy razgadat

oy, propadyot, on govoril

tvoya buina golova

Oy, to nye vyecher, to nye vyecher

oy, mnye malym malo spalos

mnye malym malo spalos

Oy, da vo snye prividelos

English: Oh It's Not Evening

Oh, it's not evening yet, it's not evening yet

I can barely sleep

I can barely sleep

Oh, in my dreams I see

And in my dreams I see

A black horse under me

Playing tricks

Making jokes before me

Oh, evil winds flew

Yes, from the eastern side,

And they took away my black hat

From my stormy head

But our brave captain was very clever

He guessed the meaning of my dream

He said: soon your stormy head

will disappear

Oh, it's not yet evening, it's not yet evening

I can barely sleep

I can barely sleep

Oh, in my dreams I see

 

NIMIC nu se pierde, TOTUL se transforma!

Si poza spune clar cine e "capitanul" care interpreteaza visul. :)

jung si eminovici despre dualitate si unitate

 Il citesc si recitesc... si mereu ma minunez! :)

                             Înger şi demon

"Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în perete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşează,
Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

Şi bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece,
Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb;
Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb
Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui faţă trece.

Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur - El un suflet apostat;
El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -
La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.

Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată,
Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină,
Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină -
Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată.

Ce-ţi lipseşte oare ţie, blond copil cu-a ta mărire,
Cu de marmur-albă faţă şi cu mâinile de ceară,
Văl - o negură diafană mestecată-n stele; clară
E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire;

Ce-ţi lipseşte să fii înger - aripi lungi şi constelate.
Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde,
Două aripe de umbră către ceruri ridicate.

O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază;
Lângă marmura cea albă văd fiinţa-i aeriană.
Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea suntă plană,
Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează.

Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfinţiţi de-a omenirii rugăciuni îndelungate
Văd aripele-i diafane şi de dânsele dau veste.

Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte,
Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie;
Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-şi încovoaie
Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele,
Trece-n lume fericită, înger, rege şi femeie;
El răscoală în popoare a distrugerii scânteie
Şi în inimi pustiite samănă gândiri rebele.

Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa
Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
Câteodat' - deşi arare - se-ntâlnesc, şi ochii lor
Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.

Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi,
Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi!
Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş -
Se iubesc... Şi ce departe sunt deolaltă amândoi!

A venit un rege palid, şi coroana sa antică,
Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus,
Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus
Şi în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică.

Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise,
Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt.
În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet
Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise.

Ea-l vedea mişcând poporul cu idei reci, îndrăzneţe;
Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă;
El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă
Contra tot ce grămădiră veacuri lungi şi frunţi măreţe.

El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară
În stindardul roş şi fruntea-i aspră-adâncă, încreţită,
Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită,
Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie
Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară şi subţire,
Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i ştie de ştire,
Nimeni soarta-i n-o-mblânzeşte, nimeni fruntea nu-i mângâie.

Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei,
Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate
Cu-a lui Dumnezeu numire - astăzi toate-s îndreptate
Contra inimii murinde, sufletul vor să-i sugrume!

A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea
Ce-i ascunsă-n aste vorbe? - Să te simţi neliber, mic,
Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,
Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune,

C-opunându-te la ele, tu viaţa-ţi risipeşti -
Şi când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar:
O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti.

Şi acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă.
Cum a intrat el în viaţă? Cât amor de drept şi bine,
Câtă sinceră frăţie adusese el cu sine!
Şi răsplata? - Amărârea, care sufletu-i apasă.

Dar prin negurile negre, care ochii îi acopăr,
Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger,
Se aşează lin pe patu-i; ochii lui orbiţi de plângeri
Ea-i sărută. De pe dânşii negurile se descopăr...

Este Ea. C-o mulţumire adâncă, nemaisimţită,
El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioşere;
Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere;
Ah! şopteşte el pe moarte - cine eşti ghicesc, iubită.

Am urmat pământul ista, vremea mea, viaţa, poporul
Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis;
El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis
Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i... e amorul." 

M. EMINESCU

"Figurilor inconstientului le apartin, conform textului nostru, nu numai zeii, ci si animus si anima. Cuvantul hun este tradus de Wilhelm prin animus. Ideograma este compusa din semnul pentru nori si semnul pentru demon. Hun inseamna aici demon al norilor, suflet superior al suflului, apartinand principiului yang, deci masculin. Dupa moarte, hun se ridica si devine sen, spiritul ce se extinde si se reveleaza. 

Anima, numita po, scrisa cu semnul pentru alb si cel pentru demon, deci fantoma alba, apartinand principiului yin, deci feminin. Dupa moarte ea coboara si devine qui, "ceea ce revine", vedenia.

La origine, anima si animus sunt una in fiinta unica, activa si adevarata.

Dar in adapostul celui creator sunt doua.

Animus este in inima cereasca, ziua locuieste in ochi (adica in constiinta), noaptea viseaza despre ficat. Este ceea ce este de o infatisare cu inceputul promirdial.

Anima insa este forta a ceea ce este greu si tulbure, legata de inima corporala, carnala. 

Cine este obscur si cufundat la trezire, este inlantuit de anima.

Introspectia mai profunda sau experienta extatica dezvaluie existenta unei figuri feminine in inconstient, de unde si denumirea feminina de anima, psyche, suflet.

 Desi consider ca Wilhelm a tradus pe buna dreptate hun prin animus, am avut anumite motive intemeiate sa nu aleg pentru spiritul barbatului, pentru limpezimea constiintei lui si rationalitatea sa expresia, altminteri foarte potrivita animus, si expresia logos. Wilhelm foloseste logos pentru notiunea chineza sing, ce ar putea fi tradusa si ca fiinta sau constiinta creatoare. Hun devine dupa moarte sen, spiritul, ce in sens filosofic se apropie de sing.

Deoarece notiunile chineze nu sunt reprezentari logice in sensul cunoscut de noi, ci intuitive, semnificatiile lor pot fi intrezarite doar din uzul lor si din componenta ideogramei, sau tocmai din relatii ca aceea dintre hun si sen.

Hun ar fi, prin urmare, lumina constiintei in barbat, tragandu-se la origini din logos al lui sing si intorcandu-se dupa moarte prin sen din nou la tao. Expresia logos ar putea fi deosebit de potrivita in aceasta utilizare, deoarece cuprinde in sine notiunea unei fiinte universale, asa cum limpezimea constiintei si rationalitatea barbatului nu sunt ceva separat individual, ci ceva universal; nu este nici ceva personal, ci ceva suprapersonal in cea mai profunda intelegere, strict contrar animei, care este un demon personal si se manifesta mai intai in dispozitia cea mai personala (de unde si animozitate!). (...)

Am mai definit anima si ca personificare a inconstientului in general si am interpretat-o astfel si ca pe o punte spre inconstient, ca functia relatiei cu inconstientul. Aceasta idee se afla intr-o corelatie interesanta cu afirmatia textului nostru, conform caruia constiinta (e vorba de constiinta personala) rezulta din anima." - C. G. JUNG

si de-abia de-aici incolo devine jung interesant :)