sâmbătă, 30 august 2014

calauzirile





am cautat sa arunc vina in alta parte
am cautat sa ma dezvinovatesc de pacatul cel greu
am cautat floarea de colt scormonind in ale trecutului ape
am cautat ce nu era al meu.

am luat piatra si-am dat cu ea dupa fiecare
si astazi din icoana doi ochi m-au privit intristati
atat de mult mi-as fi dorit sa stau in fata Ta- mai puternica, Doamne
dar, mai mult ca oricand, vara asta, 
apele sarate mi le-ai tulburat.

am cautat sa stau de vorba cu inteleptul sarpe
si cand mi-a vazut neputinta, ingandurat a plecat
as fi vrut pe lupi sa-i pot imblanzi cu ale trecutului fapte
insa sangele meu cel turbat
i-a incaierat.

astazi nici macar nu mai stiu daca inima, in piept 
imi mai bate
sau dintr-un mormant ferecat amintirea pulsului celui viu 
imi gaseste o vina, mereu
astazi nici macar nu mai stiu cine sunt printre oameni, Doamne
tot ce stiu e ca glasurile fratilor ma calauzesc
de la nastere pana la moarte

spre Cuvantul Tau.




vineri, 29 august 2014

Apunand iar si iar spre Soare Rasare



amintirea e astazi a unui gest
o mana pe frunte si o sfiosenie cumsecade
amintirea e a vagabondului tampla aflandu-se descoperita
de un ochi ce s-a desteptat intr-o ora din zi
ori din noapte.

amintire e glasul copilarosilor visatori
un tricou verde si rochita mea inflorata, din ce in ce mai aproape-
amintire e ziua in care-am vrut sa-ti rapesc, inspre granita,
al singuratatilor loc
doar pentru ca stiam ca se vor potrivi, cumva, 
rand pe rand,
toate-

amintire e numai a unui univers in care esti peste tot
in trenuri, in rulote, pe plaja, in masina, in mare
pe stanci sau prin valuri, pe strada, printre oameni cerand de mancare-
cu surasul unei sfante mutenii pasind
catre noua cetate.

amintire e numai a fratestilor ochi
impartind din putinul lor, fiecare-
amintire vie, odihnindu-te astazi pe tamplele mele
cand senine, cand reci-
amintirea unor glasuri adesea
visate.


este mai bine sa arzi?!
sau mai bine te ofliesti?

in farama de ciob care suntem
gasim un raspuns 
cand apunem cu fata 
spre Soare Rasare. 



joi, 28 august 2014

un model taciturn


daca ar fi sa mi se teasa o ie
pe care s-o imbrac la propria mea nastere
as incuviinta degraba un model taciturn
in care sa se impleteasca in dans 
verdele vindecatorului sarpe.

si chiar daca mi s-ar cuibari o vreme in jurul inimii, sufocand-o 
si desferecandu-i amintirile pana la refuz
eu tot as striga in gura mare:
mai desluseste-mi, rogu-te, 
a nemuririi cale.
vreau sa-mi amintesc hora strabunilor mei
dansul calusarilor si rotirea astrelor 
sa ne invartim pana cand murim
si murind, sa ne reamintim  cine suntem
si nu suntem
fiecare.

suntem totul.
si suntem
nimic.

deseara am sa-mi iau pensula in mana
am sa ma plimb cu ea pe strazile pustii
si am sa strig in gura mare:
heeeeeeeei! 
unde sunteti, frumosilor nebuni?!
in orasul acesta nu se-ntampla deocamdata nimic
vanzatorii de iluzii nascocesc zi de zi
aceleasi planuri moarte.
sau poate ca eu sunt cea care dorme-
si-n somnul cel adanc si greu, 
ma trezesc usor din propria-mi visare.
heeeeeeei!
nebunilor, calatorilor frumosilor, dragilor, zburatorilor
ajutati-ma sa imbrac ia strabuna 
a pamantului meu.
I A
NE-bun-IA
sa-i tulbur putin pe cei ce ne tulbura
focul cel viu.
s-apoi om mai vedea cum se vor regrupa pe cer stelele-
iar si iar-
 asa incat sa fie bine pentru fiecare.

de bine ce-mi este scriu.
de dor ce-mi este.
de jale.

iar tu-
cel care auzi astazi glasul cuvantului meu
sa te-nspaimanti o vreme
afland ca-n jurul inimii mele cuibaritu-s-a 
aprigul sarpe.
el spune:
comoditatea e o povara.
lupta- o bucurie.
el spune:
orice-ar fi, nu te teme!
el spune:

cei care m-au primit la sanul lor
danseaza hora astrilor
si tulburarea inimilor lor
e doar prilej de-a mai desfereca
o alta amintire de pe taramul 

razelor de soare. 



miercuri, 27 august 2014

rana necesara



exista o neascultare necesara
de care cred ca se bucura pana si
Marele Anonim.

asa ca ingaduie ghimpelui din inima
sa respire intru nadejde, intru speranta
salveaza amintirea neprihanita din talpa insangerata.
fugara talpa fi-va curand vindecata.

nu te teme!
nu te teme!
frica e ucigasul mintii, ai spus.
bucura-te oriunde ai fi.
bucura-te, caci vestea e buna.

ingaduie, in sfarsit,
umbrelor care te inspaimanta
sa plece in pustiu
sa se ascunda prin grote sihastre
fi-vor ademenite de istetimea calugarului cel iscusit
vapaia rugaciunilor are sa le invaluie intr-o clipita
are sa le afle numele
iar cand numele umbrelor fi-va rostit-
renaste-vor intr-o noua formula maiastra

exista o neascultare necesara-
oricat ar parea
de stupid.

sa ramanem oameni pana la capat, 
sa lasam umbrele sa-si duca luptele cu cei care-au fost rostuiti
pentru astfel de trante.

cat despre noi-
licuricii acestia mici care suntem-
ar fi bine sa ne continuam dansul indragostirilor pana la sfarsit
imbratisati in hora bucuriei
si cutremurati pana la refuz de tainica povara:
ramai om, omule, ramai om,
pana la capat!

cand cazi, ridica-te!
cand te inspaimanti, cere ajutor!
cand te bucuri, imparte bucuria cu toti cei care sunt pregatiti
s-o primeasca!
cand dansezi, danseaza.
cand plangi, aminteste-ti ca veninul inimii
invoca si dorul vindecatoarelor regasiri.
cand dormi, dormi!
caci ochiul cel inchis in afara
cu putin noroc, se desteapta intr-un puls mai senin.

povesteam intr-o noapte instelata de vara
despre soarta poetilor asasinati
si despre nebunia lor.

nebuni in ochii tuturor-
pentru ca indrazneau sa cerseasca un zambet
o bucata de paine
o cafea, un cartof prajit
un gand, un gest, o idee
un sfat, un citat, o clatita cu cascaval
pentru a invata sa devina mai buni, mai indrazneti, mai lucizi
intr-al trezirilor dor, dintr-o data.

cersetori ai darurilor suntem-
cersetori de care Bunul se induioseaza-
cersim Imparatia Cerurilor, caci nu suntem vrednici altfel s-o cucerim-
cersim macar cu intentii bune?!
cand se indura Steaua de noi
cersim macar o inima mai intarita, mai incapatoare,
mai buna?!

cersim comoditatea,
cersim durerea,
sau veninul cunoasterii il cersim?!

ce-ar fi iubirea far de osanda?!

sarutul dat pe obrazul scuipat
primeste, deodata, curatenia unui crin.


ce-ar fi gustul vinului celui vechi
pana cand n-ai simtit amarul pelin?!
ce-ar fi prietenia care n-a cunoscut
al defaimarilor chin?!

sa stam departe o vreme, zici-
sa luam o pauza, zici-
sa ne fie bine intai cu noi  insine
sa ne relaxam si noi putin...

testul prieteniei
testul rabdarii
testul iertarii
testul rabdarii

eu nu ma caiesc c-am adunat in suflet si noroi
dar ma gandesc la tine...

amintirea e, mai ales
a celor care ne-au ingaduit sa retraim clipa
cand ne-am vazut, cu adevarat,
sufletele-

-cum de stii ca te privesc?- ai zis.
- nu stiu nimic, as fi vrut sa-ti spun.
stiu doar ce simt in clipe binecuvantate precum acestea.
asta e deocamdata, cam tot ce stiu.
si ce nu stiu.

sa pornim o hora, zic
daca tot s-a trezit luna cea noua-
si unu sa-l cheme pe-al doilea
si impreuna sa-l gandeasca pe-al treilea
si-apoi sa formam si o quadratura a cercului
si-apoi sa rugam steaua sa se indure de noi
si sa gandeasca atatea colturi cate sunt necesare
intalnirilor celor de suflet;

sa ne iertam unii pe altii-
sa ne iertam unii pe altii-
sa ne iertam, zic
acum, cata vreme suntem inca aici.

exista o neascultare necesara-
exista o revolta necesara-
exista o greseala necesara-
exista o spaima necesara-
exista o sfada necesara!

exista un razboi-
care e mai bun decat o pace falsa,
adica proasta, nu?
lipsita cumva de inteligenta...

si cred ca
ar fi bine uneori sa tinem cont
si de nimicnicia noastra.

asadar-
iertati-ma,
fratilor de pretutindeni-

pentru tot ce am fost

sunt
si voi fi-