luni, 31 octombrie 2011

Parintele Arsenie Boca- Omul lui Dumnezeu

Ieri seara, incepand cu ora 19, am trait una dintre cele mai frumoase seri din acest an si probabil chiar din viata mea. Am hotarat sa merg la ora 17 la filmul 'Home' al lui Yann Arthus- Bertrand iar de la ora 19:30 sa vad filmul lui Nicolae Margineanu, ''Parintele Arsenie Boca- Omul lui Dumnezeu". Am vazut primul film, nu am sa vorbesc acum despre el, nu pentru ca nu mi-ar fi placut ci pentru ca am multe alte lucruri mai importante de impartasit.
In sala de abia erau cativa oameni, randuri intregi goale, adica cam batea vantul, cum s-ar zice. S-a terminat filmul, am aplaudat toti cei care l-am vizionat, s-au aprins luminile, s-au deschis usile in sala mare a Casei Sindicatelor din Sibiu si... surpriza: puhoi de oameni, si pe partea stanga si pe partea dreapta. As fi vrut in pauza sa cobor pana jos sa-mi cumpar o cafea, dar parca acum nu mai eram atat de sigura. Sala incepea sa sa umple incet si totusi puhoiul de oameni nu inceta sa apara... incet s-au umplut si lateralele, oamenii stateau in picioare ba se mai aseaza inca un rand de scaune in fata. Degeaba! Sala devine neincapatoare. Intr-un final apare si directorul festivalului, domnul Budrala, care ne anunta ca filmul domnului Margineanu va rula si in holul mare si in sala John Marshall, fosta sala B deoarece sala mare nu face fata multimii de oameni.

Ce am simtit acolo este greu de pus in cuvinte. Ma uitam la toate fetele din sala, la fetele bisericesti, la maicute, la calugari, la femeile venite de la tara care miroseau a inceput de iarna si-mi venea sa plang. Imi venea sa plang pentru ca era destul de greu sa-mi imaginez o alta tara din Europa unde sa putem constata un asemenea fenomen, in cadrul unui festival de film documentar. Si nu am putut sa nu ma gandesc la vorbele lui Tutea si la baba lui murdara pe picioare care se roaga intr-o bisericuta de lemn din Maramures. Si mi-a venit iar sa plang. Dar nu am plans. Nu am plans. Poate pentru ca mi-am amintit de vorbele nepoatei mele, care, vazand o icoana cu Iisus pe cruce purtand coroana de spini, a iesit foarte tulburata din biserica, a uitat complet de nunta si ca ea era o miresuta mica si, fugind spre bunica mea, strabunica ei, a spus: "Bubuaca, l-am vazut pe domnul Iisus pe cruce, cu coroana de spini si asa mila mi-a fost de El si mi-a venit sa plang! Dar nu am plans! Nu am plans, bubuaca, dar asa de mila mi-a fost de El." Prin urmare, nici eu nu am plans, am asteptat cu sufletul la gura filmul si discutiile de dupa, stiind ca in momentul in care pe ecranul imens voi vedea chipului Parintelui Arsenie Boca si ochii lui albastri nu am sa-mi mai pot stapani lacrimile. Stiam deja asta, iar din marturiile celor care au fost acolo am aflat ca- desigur- nu sunt singura care simte sau a simtit asta. Si asa a fost. O sala plina de oameni, care dupa ce au rostit impreuna Tatal Nostru, au vizionat cu ochii in lacrimi acest film minunat.

Parintele s-a aratat intr-o viziune unei doamne a carei baiat care practica alpinismul s-ar fi ratacit in munti. Rugandu-se Parintelui, femeia se pare ca a avut o viziune in care Parintele i-ar fi spus unde se afla trupul baiatului dar ca poate sa-i aprinda deja lumanarea. Femeia si-a gasit baiatul in locul indicat de Parinte si s-a rugat din nou, multumindu-i Parintelui ca poate sa-i faca ingropaciune crestineasca fiului ei. Parintele i s-a aratat din nou si a rugat-o pe aceasta doamna sa se duca intr-un anume loc (Chichis) unde s-ar afla o Icoana de-a sa si sa o puna la loc de cinste.

Un alt parinte avea niste probleme foarte mari cu coloana, atat de mari ca ramasese la 9o de grade blocat. Chemase toti medicii indreptari de oase dar pare-se nimeni nu a reusit sa-l vindece sau sa-l indrepte. O sateanca i-a adus Acatistul Parintelui Arsenie Boca. Parintele a marturisit la discutiile de dupa film ca a citit doar rugaciunea de la final. Dimineata pe la cinci, in timp ce adormise pe o scandura de lemn, Parintele i s-a aratat in vis si i-a spus: "ce faci, ma, aici? Ridica-te!" Parintele, speriat, a sarit de pe scandura, foarte drept si fara nicio durere.

Au fost multe povesti frumoase, una care mi-a placut foarte mult ar fi aceea cand un tanar s-a dus sa-l intrebe pe Parintele daca sa se casatoreasca sau sa se calugareasca. Deoarece la Sambata curtea manastirii era plina de oameni, s-a hotarat ca fiecare om sa aiba trei minute de convorbire cu Parintele. Tanarul s-a gandit cum sa formuleze cat mai scurt intrebarea, pentru ca Parintele sa aiba cat mai mult timp sa ii raspunda. Asadar, cand s-a aflat in fata Parintelui, l-a intrebat repede si raspicat: "Parintele, ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa ma calugaresc?" Nu mica a fost mirarea sa cand, asteptand un raspuns care sa acopere cele 2 minute si jumatate, Parintele i-a raspuns scurt: "Nu esti bun nici de una nici de alta! Urmatorul!"

Printre alte lucruri pe care le-am aflat ar fi si declaratia unui Parinte cum ca Parintele Arsenie Boca a plecat la cele sfinte mucenic, fiind batut si radiat.


S-a discutat, desigur, si despre canonizarea Parintelui si am sa inchei si eu aceasta insemnare cu speranta ca vom prinde cu totii, cei care l-am cunoscut pe Parintele- chiar daca nu in planul fizic- ziua in care Sfantul Ardealului va fi canonizat iar faptele si minunile sale vor fi recunoscute de Biserica Ortodoxa Romana. Dumnezeu sa ne ajute!

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Crulic- drumul spre dincolo

Premii pentru cineaştii români la Festivalul de Film de la Locarno, filmul “Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian, a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, informează site-ul oficial al evenimentului.

Documentarul a fost prezentat duminica in premiera absoluta la Festivalul de Film de la Locarno. Pelicula spune tragica poveste a romanului din Dorohoi, Daniel Claudiu Crulic, care a murit intr-o inchisoare din Polonia in urma a 90 de zile de greva foamei prin care incerca sa-si sustina nevinovatia fara a primi ingrijiri medicale sau asistenta consulara.

Cetăţeanul român din Dorohoi, Claudiu Crulic a fost arestat şi încarcerat, în septembrie, 2007, fiind suspectat că ar fi jefuit un judecător, în Cracovia. Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, tânărul a trimis mai multe scrisori autorităţilor polone şi ambasadei Românei de la Varşovia, intrând şi în greva foamei. Când starea lui s-a agravat, Claudiu Crulic a fost eliberat pentru a primi îngrijiri medicale, iar în ianuarie 2008 a murit, după 16 ore de la eliberare şi după 90 de zile de greva foamei. În ştirile despre cazul său, Daniel Claudiu Crulic apare când Daniel Crulic, când Claudiu Crulic. De fapt, puţini dintre apropiaţii săi îi spuneau Claudiu sau Daniel. Pentru prieteni şi familie, el era “Bobi”. Filmul Ancăi Damian îi este dedicat lui Bobi.

După premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno, filmul “Crulic – Drumul spre dincolo” va avea premiera naţională în luna octombrie.

În afară de “Crulic – Drumul spre dincolo”, Anca Damian a mai regizat, printre altele, filmele “Întâlniri încrucişate” (2009) şi “To Be or Not To Be/ A fi sau a nu fi” (2007).

preluat de AICI.

Aceasta postare ii este dedicata lui Claudiu Crulic.
Dzeu sa-i odihneasca sufletul.


si iar am plans...

refuz scufundarea
in capcana de nemasurat
a abisului inacrit
de trufie
si spaima

apa sfintita
din creuzetul
pacatoasei de mine
asteapta stapanita
ultima implozie
de vulcan

iata ce am invatat-

intre a fi
sau a nu fi
sa aleg
fiorul
de Viata

iata ce am invatat

pe scena erau noua actori
'cu manole
zece'

lipsea
al 11-lea

am trecut pe langa ei
cu pasul linistit
ca ultima suflare
de rece

niciun fel de dor
nu-mi impovareaza astazi
dorinta
de cand i-am zarit
chipul cazut intr-un cearcan
nevindecabil

nedescifrat

nici macar scartaiul sacru
al ghilotinei vegheate
de asprul
tamplar

pacat de toti ceilalti
de care am uitat o vreme
in timp ce scrijeleam mormantul
pe interior
cu un indemn sfios
de Inviere

dar poate tocmai ei
au inteles-
si au iertat-

m-am asezat apoi tacuta
pe un alt fel de tron
si am privit cu inima deschisa
un alt fel
de dor

cum te numesti?
au intrebat ei
pe un ecran imens

Pacatoasa Teodora
Pacatoasa Teodora
Pacatoasa Teodora

pe tronul acela
domnea Curatenia Copiilor
si Candoarea lor
in trupuri senzuale de
tinere fete

si-am plans ingaduit-

in timp ce maicutele
se bateau
cu neaua cea alba
si rasul lor
imi vindeca iar si iar
rana cea dalba

am plans ingaduit

stiam ca ai creat
un vis pe scena
cu pulberi magice
de luna

si iar am plans
cand am simtit
in tot frumosul metaforic
si de netagaduit

mirosul impamantenit
de laudabil
si

minciuna


miercuri, 26 octombrie 2011

Kapitalism- our improved formula

Un film de Alexandru Solomon pe care cu siguranta l-ati vizionat deja. Totusi, pentru cei care inca nu au reusit sa-l vada am gasit intreg filmul documentar si-l dau mai departe, cu toate ca eu personal l-am vazut deja de doua ori.

In aceasta seara marturisea domnul regizor la Festivalul de Film Astra (care se desfasoara in perioada asta la Sibiu) cum ca vreo patru dintre 'personajele' acestui film au fost la premiera si s-au simtit atacati cand sala intraga radea de se prapadea in prezenta domniilor lor. Si n-am putut sa ma abtin si m-am intrebat: s-or fi simtit oare ca domnul Becali, cel care- atat de plin de maiestrie- stie sa se adapteze oricarei situatii si oricarui mediu? Hmmm, mie mi se parea ca in curul domnului Becali (scuzati, va rog, lipsa nobletii) era un morcov atat de mare, cum nu mi-a mai fost dat sa vad la nicio premiera, dragii mei. Voi ce parere aveti? Hahahahahaaaaaa! Macar sa radem de ei si de snobismul care le iese prin toate orificiile, ca atata ne mai ramane... Desi, vorba bancului aluia care-mi place mie: 'radem, glumim... da nu parasim incinta!'

A, da , inca ceva: detaliile acestui film m-au cucerit definitiv! Portretele de pe pereti, articolele din ziar adunate si lipite in agenda, forma ochilor acestor domni, camasa roz inchis pe tenul negricios, tinuta 'nobila' a domnului arhitect si minunata lui poveste cu dacia in apusul soarelui si multe altele pe care le veti descoperi singuri... m-au cucerit definitiv! Vorba profului: "am inca-o drama la activ..."



Festivalul e minunat! Daca aveti timp si posibilitati, nu ezitati sa dati o fuga pana aici.

joi, 20 octombrie 2011

si umbra...


asteptand asteptari-

asteptati asteptate-


sorb clipitul ochiului cald

care scartaie grav
si miroase a ger

neclintit

numar stelele din cenusa aspra
a omului  vechi


numar invers

de la coada la cap
asa cum desiri firul de aur 
din lana trupului om tricotat
in prea multe iscoade

un singur Ochi

cu andrele
de Viata si Moarte

numar

ca sa-mi amintesc
cifrul sau cifra

11 12 13
sau
111 231

sau
321 111

numar de la coada la cap:

trei unghiuri

doua unghiuri
un(ghi)

parca asa era


parca asa era

sopteste cineva
visul unui vis dintr-un vis Inceput

primul ochi tricotat


parca asa erasopteste un corb

parca asa era si

atunci

acelasi ger, aceeasi ceata
acelasi templu, acelasi vis
parca asa era
exact asa-


numai titanii, uriasii, gigantii
ne priveau altfel-
si umbra piramidei altfel 
cadea


si ne iarta noua precum si noi iertam

motto: 'o luntre, doua luntri in pana luntrii mele!'

Eu cred ca ma senilizez pentru ca altfel nu-mi explic greselile ortografice pe care le comit in ultimul timp. Dar atata vreme cat ma corectez singura la lumina clara a zilei, sper sa ma iertati. De vina o fi drumul de doua zile din Bruxelles pana aici sau 'luminita' din fundul scolilor din Romania alaturi de care am calatorit patru zile dus-intors (nevoita fiiind, desigur) si care- datorita gradului 'evoluat' de asistent universitar doctor- a reusit, involuntar, sa ma convinga sa renunt la ideea de a face un master aici, pe plaiul nostru mioritic. Nu de alta, dar vorba d-soarei asistent universitar doctor- e tardiv de tarziu. Fir-ar sa fie de treaba daca nu sunt astia mai ceva ca merele alea putrede si mancate de viermi... greu, frate, sa te pastrezi fara pata daca stai prea mult printre ei.

Daca va spun ca la mima un student extenuat pana in fiinta de prostia d-soarei isi baga piciorul in ele de reguli ale jocului si-n loc sa continue sa-i raspunda cu da si nu ii spune: 'e din biblie', 'din vechiul testament',' sunt doi frati', 'si-a ucis fratele' si degeaba, d-soara asistent universitar doctor nu stie, ma credeti? Poate ca nu, dar o sa ma credeti pe cuvant, sunt sigura, cand studentul finalizeaza cu: 'incepe cu CA- si se termina cu -IN!' iar raspunsul dansei e tot o tacere... timp in care intreg autocarul si toti studentii, fara nici un fel de retineri, incep sa-si faca cruci...
Asa ca, va rog, iertati-mi gresalele cele fara de voie care stiu ca v-au bruiat retina: mi-e creierul deranjat, aburit si mai ales obosit. Cum naiba sa te pastrezi curat printre astia?

Pot simti privirea doamnei Iegariu sagetandu-ma dintr-un anume timp trecut... :(

Promit ca de-acum am sa recitesc ciornele de trei ori pana sa le dau unda verde la 'publicati postare'. De genul asta de greseli chiar mi se face rusine... Dar pesemne ca uneori gresim cumva intentionat ca sa (ne) putem ierta iar si iar, in special pe directiile care ni se par ceva mai greu de iertat... Deci, daca tinem cont si de alte aspecte mai absconse ratiunii, intelegem ca exista mai multe explicatii :)
Printre care si acest cantec, ha! ha! ha-ha-ha!


miercuri, 19 octombrie 2011

inception

A venit, pare-se, si timpul potrivit pentru a viziona acest film.

Nu as avea multe de adaugat dintr-un singur motiv: e genul de film pe care fie il intelegi pana in fibra lui cea mai absconsa, fie crezi ca l-ai inteles si ii ratezi splendoarea. Dar, desigur, asta e doar opinia unei minti inguste de om, si ce e omul decat un univers infinit care se poticneste atat de des tocmai in ce stiu eu ce limite imaginare?

Atat as mai zice: unul dintre filmele mele preferate din ultimul timp...
Era sa cad in capcana de a-l numi marele perdant, dar intre timp mi-am amintit ca incepe incet si sigur sa mi se rupa de toate premiile si de toate juriile si mai ales de recunoasterea unora dintre ele, printre care, desigur, si a juriului oscar, haha. Jos palaria in fata cunostintelor acestui regizor, in fata subtilitatii si inteligentei lui, a echipei pe care si-a ales-o si nu in ultimul rand a subiectului ales. Si DA, exact asa se privesc cei care au impartasit acelasi vis si aceeasi lupta, aceeasi spaima si aceeasi tinta, chiar si atunci cand nu stiu ca au facut asta! :) Noapte buna, prieteni!

sâmbătă, 8 octombrie 2011

LIBRA


Daca ar fi sa numar Balantele foarte importante din viata mea, as ajunge la numarul magic 7! Daca as gasi cuvintele potrivite care sa descrie importanta acestor Invatatori in viata mea, as subestima aceasta importanta. Asa ca am sa ma folosesc de acest cantec si de imaginile minunate din filmul lui Bergman, care descriu perfect acest gen de relatie, nu inainte de a le multumi, stiu ei mai bine pentru ce! :)



Concluzia ar fi ca nu poti deveni un cavaler veritabil pana nu joci sah cu Moartea... :)

joi, 6 octombrie 2011

printre cEi



Prin cristalida ochiului vechi
simt cum o noua faptura mijeste trezirea
tacut si discret

O ascult si ma ascult
de parca ar fi vocea ingerului care m-a smuls candva peste ape
dintr-un gol plamadit de nicaieri

Nu stiu cand am uitat pentru prima data cine am fost-
cine sunt-

umbra visului meu cu paharul lui de vin
cu tot
s-a pitit lamurita
intr-un fel de tradare

La masa erau 12 apostoli
intunecati, haituiti
care mai de care.

toti purtau numele
iuda iscarioteanul

chipuri diferite, smulse
din aceeasi Fiinta
Umbra mea a ramas acolo cu ei
intr-un fel de trecut
dezlegat

maestrul iuda
isi saruta discipolul pe obraz

Inca ar mai putea fi absolvit 
daca nu i-ar veni iar si iar
acelasi gand intru savarsirea actului final:
desperare

in vazul lumii
iuda isi saruta discipolul pe obraz

discipolul clipeste

nu-si mai pastreaza privirea fixa, ca altadata
inspre tunelul albastru din vis
unde sta pironit Cel Ales
printre cruci de talhari



discipolul clipeste
deschide incet ochii
nu a mai ramas decat el
si bataile inimii sale

hum hum hum hum

aici, acum, in aceste clipe
paseste cu ingaduinta si sfiala
pentru ultima oara
printre cEi ce-au primit in vremuri trecute
un sarut pe obraz

tu esti somnul



O alta poezie de pe lista aceea despre care va vorbeam eu zilele trecute. Si da, am ales-o cu ani in urma pentru admiterea la actorie (sa fi stiut de pe atunci ca il voi intalni pe ochi de caine-(alb)astru?)

"Întotdeauna toţi m-au iubit,

Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.

Am trecut printre oameni

Mereu acoperită de dragoste,

Cum trec prin iarnă

Acoperită mereu de ninsoare.

Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire

Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,

Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,

Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.

Dar eu trec prin zăpadă dormind,

Tu eşti somnul
din care

Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare

Distrată, uitucă visez,

Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,

Mi-e cald în somn şi bine

Şi ştiu că o să mor,

Aş fi iertată

Dacă m-aş trezi din tine,

Dar nu-mi doresc decât,

De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.

Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,

Spre inima celui din urmă labirint,

Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată

Care-o să mă găsească vinovată

Poate

Şi-o să mă pedepsească
pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit
dormind."
Ana Blandiana

Piesa asta as asocia-o de acum inainte cu un fel de trezire... :)

miercuri, 5 octombrie 2011

in asfintit

"In asfintit regaseam
umbra si sufletul meu linistit,
acela cu care nadajduiam
sa trec in eternitate.
Auzeam strigatele cum se intorc mirate
iar pe pamant. Si cerul se facea
albastru-mprejurul tau, stea
a serii...

Era pe la mijlocul verii,
cand graul se coace si suna.
Nu eram singura, ci-mpreuna
cu arborii si cu alte fiinti
plamadite din cel dintai lut
al lumii, in ere uitate, fierbinti.

Cu totii atarnam in picatura
luminoasa ce precede noaptea.
O presimtire strabatea faptura
mea pieritoare:
oare-aveam sa te vedem, inca, maine, soare?
Nu-i asta ultima clipa?
Si asfintitul, stralucita risipa
a culorilor, ne-nspaimanta.
Adio, adio, sufletul palpaia,
si-n timpul vesnic clipa mea cadea."

Magda Isanos

luni, 3 octombrie 2011

in her absence

Nu umbrele sunt cele care incearca sa ne sfasie. Am putea trai bine mersi cu ele, ascultandu-le, daca nu ne-ar strafulgera din cand in cand gandul ca am putea fi mai mult decat umbra pe fata pamantului. Nu, nu umbrele sunt acelea care ne sfasie existenta aceasta marunta, ci lupta pe care o ducem cu ele, in speranta ca intr-o buna zi isi vor insusi smerenia si buna cuviinta...

"She surfs in my body
from the bottom of my heart
to the tip of my horn
and back again

sometimes she takes a break

in my pancreas she drinks her coffee
sometimes she stops for a sandwich
around my kidness


in her absence
I am happy for a short while
I think that I might have freed myself
but within seconds
she is back on the move


floating in my blood vessels

she is heavy
she scratches my inside
I am bleeding to death
and she is happy."

Gilad Atzmon