sâmbătă, 29 noiembrie 2014

multi-chipurile




se scotoceste bine prin cotloanele templului 
la nevoie se scoate din ascunsul inimii 
buzduganul, sabia sau arcul.

i se arunca intai un avertisment neghiobului:
potoleste-te, ma! cu gandul cel rau
avem nevoie disperata de ganduri bune, ma
dar nu de spinari slugarnice, 
intelegi, ne-totule?!

nu mai pot sa vad slugarnicia asta luand 
chipul libertatii-
daca esti sluga, macar fii sluga pana la capat, mama ei...
iti inveti  fantomele sa te urmeze intru pacea asta fatarnica, frate-
mai scuteste-ma, pe cuvant.

am plecat, gata, poti dormi linistit-
blandetea nu te mai priveste ca un junghi in chipul cel stang-
doar n-o sa-mi spui acuma
ca nu poti, fara ea, sa-ti iei distinctiile, 
averile si banii?!?

doar n-o sa vrei sa joc pentru tine
tocmai acest rol crucial, prietene...
ai vrut sa plec, am plecat:
blandetea, zambetul mi le-am sters de pe chip
mi-am luat si eu o personalitate, 
ai asteptat momentul asta atata timp...!

imi vad de ale mele doruri, vise, suspine,
e mult mai bine asa, pe cuvant,
si pentru mine dar mai ales pentru tine.
doar n-o sa-mi spui acum ca s-a trezit in tine 
dorul de zambetul idiotului print?!
a plecat pe alta planeta, dragul meu
si-am aparut eu, cu arcul, in locul sau.
ii apar si eu sufletul cum pot-
s-a sacrificat de cam prea multe ori
pentru elita sufletelor moarte.

mi-ai fost drag, pe cuvant
mai drag decat lumea intreaga-
am crezut, in miskimea mea idioata
ca sufletul tau, unicatul
e mai important decat toate oile laolalta.

acuma, ce faci de-aici incolo e strict treaba ta-
desi ai crezut asta o vreme:
eu nu sunt salvatorul nimanui-
sunt si eu un bot de huma
care, prin tine, a invatat sa iubeasca!
insa nu asa cum iubeste lumea asta naroada
plina de capre, draci, conspiratii sau 
magie neagra!
(ha! ha! ha! ma sparg de ras....)

mai sunt si alte vise pe lumea asta, pe cuvant-
daca vrei, pot sa-ti trimit telepatic o imagine cu cerbi
pasind prin roua diminetilor- 
nascuta dintr-al sanzienelor dans 
in vant.

ti-am scris toate astea-
ca sa-ti spun ca-ti aud gandurile naroade-
ori le opresti ori imi iau buzduganul
si te palesc cu el fix in moalele capului-
cam cat sa-ti amintesti de pasarestile cerestile graiuri-
nu mai mult, pe cuvant!

si sa nu mai zici apoi
ca nu te-am iubit din tot sufletul meu-
narodule.
cum de-ai ajuns sa vezi in jurul tau atata rau?!

mai iesi pe-un pisc de munte, 
mai respira o taina
mai surade mai ales celui care nu-i pe placul tau
si-ai sa vezi ca lumea asta poate fi o gura de rai, tristul meu, 
pe cuvant!

Hai, zambeste, 
m-ai tachinat, te tachinez si eu-
pana o sa-ti amintesti ca nu sunt chiar asa  un om rau.
Si mai ales nu uita: 
ai grija ce-ti doresti:
s-ar putea sa se-mplineasca!



joi, 27 noiembrie 2014

cereasca-ti Acasa

Fratilor mei mai mari: Alex, Doru, Adrian

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-
dar cel mai bine si mai bine am invatat
sa-i privesc pe oameni in ochi
pana cand in templul lor de cristal 
se trezeste-un soi de foc.

focul aceasta nu-i unul devorator
e focul cuprins de-al aripilor dor
ce-l indeamna pe om sa-si indeplineasca un vis, cat de mic
cand indeplinirea lui se pravale zi de zi 
cate-un pic.

ma mai uit la oameni in ochi sa le amintesc cateodata
obarsia lor cea cereasca
sa-si aminteasca din cand in cand
de stelele ce stralucesc in noapte, rand pe rand
sa-si aminteasca ca fiecare stea e un soare pitic
de care ni se face dor cand murim zi de zi-
cate-un pic.

putine lucruri am invatat pe lumea asta sa fac-
am invatat, fix atunci cand nu te-astepti, sa vorbesc-
si atunci cand astepti cate-o besteleala- sa tac.
stiu ca numai asa pot pastra in inima focul cel viu
primit de la mosi stramosi intr-o vara
cand pe-un dor de omul cel bun
l-am confundat cu-un sicriu.

stiu sa sadesc in inimile cele curate 
doruri nenumarate
dorul de ploaie, dorul de dor, dorul de murire, de inviere
si mai ales dorul de zbor-
dorul de apa marii si de zapada, dorul de caii inaripati, 
dorul de-o trista fata- 
dorul de iele, dorul de stele, dorul de ochiul lui Dumnezeu-
care, orice-ar vrea sa zica unii,
nu-i deloc un ochi rau.

Pentru ca ochiul acela iti arata cine esti
mai ales atunci cand n-ai invatat sa-ti privesti
adancul cel nemarginit, unde se-ascund tainicele povesti
din vremea cand erai copil coborat din 
sfere ceresti.

conspiratii or fi, fel de fel, mii de mii-
insa doar ignorantii au fost cei care-au ridicat ruguri de foc
incercand sa  elimine spiritele libere din joc-
pentru ca-n privirea ignoranta s-a trezit, dintr-o data-
ale lui Cain priviri de sarma ghimpata.

insa noi, neamul lui Abel ne-am luat chipul senin
si-am ales sa ne cunoastem pe noi insine, si in rest sa iubim-
si-am ajuns sa fim placuti in felul acesta doar lui Dumnezeu
pentru c-am aflat: raul e in noi, nu intr-un ochi desenat
pe care doar tu poti sa-l incarci 
cu intentia unui ochi uneori 
cam turbat.

in ceea ce ma priveste, vreau doar sa-l gasesc pe Dumnezeu-
in semenii mei, in firul de iarba, chiar si in zei-
caci, spusu-s-a candva: daca pe Dumnezeu nu-l poti afla peste tot
il cauti degeaba intr-un singur loc.

desi intai de toate, il gasesti in inima ta-
si-ai sa afli ca acolo e intreg multiversul, 
pitit bine in ea.

asadar- daca vrei- poti sa dai cu piatra in chipul meu
insa, foarte curand ai sa afli ca lovesti singur in tine, dragul meu-
caci eu, intre timp l-am regasit
pe ingerescul pazitorul sufletului meu

si-am sa te tot privesc cu lacrima ingereasca
pana o sa te apuce iarasi dorul de cereasca-ti 
Acasa.


miercuri, 26 noiembrie 2014

1 0 2

                                        
                                        Putin "shamanism" autentic... :)



marți, 25 noiembrie 2014

tamaduirea tristetii



viitorul trecutului

                                        
                                   "Ne intalnim in prezent cu viitorul trecutului."

                                                Parintele Arsenie Boca

luni, 24 noiembrie 2014

a caror unica valoare...


"Plecand de la cuvantul unui om de spirit, ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens- am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e SINCERITATEA lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand intrebari filosofice, nu pretind a scrie filosofie. O filosofie eficace implica nesinceritate. Caci, evident, sinceritatea nu are ce cauta intr-un travaliu filosofic, care nu-mi cere sa fiu eu insumi, ci sa fiu in adevar, nu sa ma descopar asa cum sunt, ci sa descopar realitatea ultima. Sinceritatea e adesea alaturi de adevar sau impotriva lui. A fi sincer fata de mine insumi sau fata de lume nu confirma validitatea concluziilor mele. Adevarul e prin firea lui nesincer, fiind fructul multor auto-mutilari (renuntarea la subiectivism, alteritatea), rezultanta multor judecati care imi sun poruncite din afara, ma violenteaza prin structura lor logica, obiectiva, si ma stapanesc prin necesitatea lor. Fiecare a indurat cel putin o data umilinta abdicarii in fata unui adevar, desi pasiunea de a-l cauta si a fi violentati de legile lui se pare ca biruieste intotdeauna, impotriva oricator umilinte si oricator degradari." Mircea Eliade

duminică, 23 noiembrie 2014

un ghimpe in inima



in padurea ielelor
in dansul ideilor
un amarat visandu-se mag 
a intrat.

de dansul lin al unei iele 
tip til s-a apropiat
insa gandul sau 
nu era prea curat.

si ideea l-a luat
si l-a azvarlit
pe o culme-nalta
unde bietul amarat
se viseaza sfant.

din degetul aratator
si-a sculptat un baston
cu care arata
catre toti neputinciosii.

unul bea prea mult
pentru ochiul lui de sfant
altul fumeaza- destul de rau!
pentru maria sa, sfantul erou!

daca degetul lui aratator n-ar mai fi
lumea- intr-o clipa-  s-ar prabusi
ca asa-i in lumea lui, nu poti fi om
trebuie sa fii mai ales ce nu esti
sa te poata tolera 
minunatul domn.

linisteste-ti o clipa ochiul nervos
si mai bine fii ca noi, pacatos
si-ai sa vezi ca ielele nu-s asa cum le crezi
e doar ochiu-ti bolnav 
de le vezi cum le crezi.

in somnu-ti adanc, adormit
ai visat ca elfii-ar fi usor de pacalit
insa esti departe de adevar, dragul meu,
nu ii poti cumpara cu o suta de lei
nici sa vrei!

si sa stii, e firesc sa fii frustrat
ca ielele, frumoasele, te-au cam refuzat
insa pe cuvant, asta nu-i un motiv
sa continui sa fii un mojic.

eu, sincer, cred ca te-ai indragostit
amaratule, de propriu-ti chip
si-ai uitat ca un sfant nu-i un sfant
ci cel care aflat-a candva despre sine
ca e cel mai rau si mai pacatos om
care-a existat pe pamant...



vineri, 21 noiembrie 2014

gandurile cetii



Seara e rece. Realitatea, neutra. 
Mintea se straduie sa-mi sopteasca vrutul si nevrutul.  Singuratatea - deocamdata singura iubire adevarata. O singuratate in care bat inimi multe. Usa inimii as vrea s-o deschid pentru fiecare, dar fericit cel care a ajuns la o asa masura. Atunci probabil ca nu iubesc pe nimeni! Habar n-am. Nu mai fac diferenta dintre iubire, indiferenta si ura. Pesemne e faza aia cetoasa. Habar n-am. N-am chef sa ma tulbur. 

Lipsa masurii se repeta mereu. 
Iubirea in care cred nu are de-a face cu acesta vesnica rasturnare nebuna. Sau poate ca are. Ridicam oameni pe soclu, ii impovaram cu viziunea noastra iar cand isi arata si ei chipul cel omenesc luam piatra in mana. Nu-i nimic, nu ma tem! Nu ma tem decat de farisei. De la ei niciodata nu prea stii la ce sa te-astepti. Si sa te fereasca Sfantul sa le cazi in mana cand esti vulnerabil. Serios, n-are sa se termine bine. Desi, de fiecare data, totul se sfarseste bine. Pe cuvant! Apare mereu un nevrednic din ala de care te-ai ferit o viata intreaga, un terchea berchea din ala si descoperi ca-n el se piteste un inger. Stiu! Stiu! Mai bine sa-ti vezi pacatele decat sa-i vezi pe ingeri. Pe cuvant ca mai bine! Esti surprins mai putin de propria prostie si ingustime.
   
Vara asta m-a invatat un elf deghizat in hobbit o rugaciune. 
Cand mi se face frica, incerc s-o repet. Si-o repet si o tot repet. In rest, mai fac si eu pe nebuna. Cred ca a ramas singura cale prin care poti afla cate ceva despre ce-i in lume, dincolo de chipul ei mult prea fardat/ fabricat. Noutati: omul nu mai are timp pentru nimeni. Ascuns in coltisorul sau secret, lumina primita n-a invatat s-o imparta cu fratii de suflet. Apoi se tot mira ca sufletul i se stinge. Cine- din noi- ne indeamna sa uitam unii de altii si pe noi insine? Care frica, care trauma, care nebunie? Cand se spune clar: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
   
Daca mintea s-ar opri acum si n-ar mai interpreta nimic, as fi, pret de o secunda, fericita. Sau macar linistita. Oamenii imi sunt dragi si in genere incerc sa-i iubesc potrivit. Desi masura, pana la urma, le apartine. Nu-i pot opri sa ma-ndrageasca mai mult sau mai putin. Da, poate ca iubirea ar trebui sa fie un echilibru. Altfel se tot rastoarna ceva iar noi repetam rasturnarea asta la plus infinit. Dar asta se intampla, pesemne, fiindca suntem oameni, nu ingeri. Nu-i nimic. E bine asa. CRED ca e BINE!
Cred, Doamne, ajuta necredintei!

STIU:
ORICE SE POATE INTAMPLA ORICAND. 
Nu e nici rau si nici bine. Realitatea e doar un spectacol cata vremea mintea nu intervine. Cand mintea intervine- creeaza. Si ce-ai creat astazi- intalnesti maine. 
Nu-i nimic. Cel putin o sa fie ceva. Ceva interesant tot
o sa fie!

Linisteste-te. Toti suntem singuri. 
Unii mai auzim alte inimi batand; asta cred ca e bine. Alteori auzim ganduri din alea de-am vrea s-o zbughim. Unele incep sa prinda viata in hale pline de frig. Nu mai stii daca esti om, daca esti chip cioplit. Si apoi, daca-i vezi, tot ei se supara pe tine.
Nu-i nimic...

Cautati Adevarul si El va va face liberi! 

Dar intai de asta, sa ne cautam pe noi insine. 
In noi insine, in fiecare chip. In fiecare suras, in fiecare julitura. SINCERITATE! 
Atat cat poti. Nu poti ajunge la adevar fara conditia asta sine qua non! Vorbesc de sinceritatea cu tine! Nu sinceritatea aceea care face rau celor din jur! 
Decat sa musti din sufletele oamenilor, mai bine sa pleci o vreme din lume! 

Prezentul acesta imi apare trist. 
Si nu, nu mai vreau sa ma mint. 
Si nu vreau sa supar pe nimeni.

Dar oamenii interpreteaza fiecare dupa propria judecata ce vad, ce aud. 
Isi cioplesc chipuri si-apoi se inchina la ele. Nu-i de judecat: ultimul meu scenariu m-a bagat in mormant. Nu-i nimic. De-acolo, din pamant, poti s-auzi cum cineva bate toaca in tine. Poti sa te cutremuri de dragul pulsului tau care-i unul viu, nicidecum mort, mohorat.

Unii stau la marginea gropii si te incurajeaza, tacand. 
Altii scuipa pe mormant cu ganduri de hula, cu pietre- cuvant. Nu-i nimic; 
un mos stramos al unei manastiri m-a invatat sa surad. Stiu ca sunt propriile mele umbre. Macar atat stiu despre ceea ce sunt. 
Desi astazi inteleg mai bine ca oricand ca nu stiu nimic despre lumi, despre L U M E.

Am tot incercat sa-mi imaginez zilele trecute ce-a simtit Hristos cand Vera i-a sters chipul plin de sudoare si sange! M-a cutremurat pana la lacrima acest gand. Putinul acesta de l-am face si tot ar fi un colt de rai pe pamant. Dar n-avem timp. 
In schimb, avem asteptari pana la stele si-napoi, fiecare de la oricine. 
Si mai ales eu le-am avut.

As vrea sa cred ca nu mai vreau nimic. 
Decat sa ma cunosc pe mine. Dar asta-i deja o gogonata minciuna.

Si da, poate ca ai dreptate, de o vreme sunt taratoare. 
Sa stii ca nu-i chiar floare la ureche. Dar daca vrei sa vezi ce-i dincolo de bine si rau... asta e, trebuie sa fii taratoare o vreme. Ce sa fac? Sunt taratorul cel curios. Asa m-am nascut. E patologic la mine! Si drept urmare, suport cu demnitatea unei taratoare- consecintele curiozitatilor mele. Si ma bucur de ele. Asa sunt eu, printre lacrimi am invatat sa surad. Stii, viata asta a mea e un film atat de interesant, filmul asta al meu nu l-as schimba niciodata cu nimeni. E filmul meu si, dincolo de orice, oricat ar fi greu, am invatat sa ma bucur de tot ce vine si nu vine! Nu-mi pot imagina o viata normala, pur si simplu, nu-mi pot imagina. Mai bine taratoare, mai bine tigru in zapada, mai bine insecta, mai bine cate un razboi cu umbrele din tine... decat o viata moarta, searbada, lipsita de sens si culoare. Mai bine noroi, pe cuvant.

Pentru ca, dincolo de orice, viata asta e o minune!
Si-ntr-o buna zi ai sa inveti ca nimeni, nici un om, nici un rol, nici un premiu, nimeni, absolut nimeni in afara de tine nu poate sa faca din propria ta viata:

o minune! Intr-o zi am sa invat si eu! Promit!

Noapte instelata, cititorule, oricine-ai fi!  


joi, 20 noiembrie 2014

suras din stofa viselor



mai lasa-ma, rogu-te 
cu taratoarea asta a ta...

viseaza-te cum ai chef, 
tristule, impovaratule-
da nu-mi arunca mie-n obraz
ca masura omului are vreo legatura 
cu halucinatia amarului venin hulpav, 
ooo, tristule, 
impovaratule.

si ce daca pasesc 
pe meleaguri ghimpate?
ce treaba ai tu 
ca pasesc eu pe meleaguri ghimpate?

poti tu simti 
sangerarea unei inimi desferecate?!
poti tu vindeca 
o rana a prabusirii de dorul Iubirii 
celei Necreate?!

ce poti tu altceva sa faci
decat sa te visezi in locul vindecatorului sarpe?
ce poti tu altceva sa faci, tristule, incercanatule
decat sa sadesti visele maririi 
sau ale prabusirii
si-apoi, cand Luceafarul noptii renaste
 intr-a diminetilor blanda trezie
s-o iei la fuga ca un descreierat
sperand sa-ti speli si tu picioarele
in roua cea vie.

nu-mi mai sopti, rogu-te, 
sa fiu taratoare
ca-mi ridic picioarele in aer
ma pregatesc sa-mi iau zborul spre- 'nalt
si cand ai sa te bucuri mai tare
am sa te calc fix pe cap

ca asa-i Scriitura 
atunci cand vrei sa faci din femeia surazatoare-
o taratoare!

Sa nu zici 
ca nu ai fost 
avertizat!



miercuri, 19 noiembrie 2014

sinceritati

Inei, care m-a imblanzit

Am incercat, pe cuvant, 
sa-mi imaginez omul ca o frunza-n vant
insa deodata s-a trezit in mine un arbor batran
care m-a intrebat:

- Ce vrei sa faci, ma, cu fruntea asta a ta?
vrei s-o aduci la viata sau vrei s-o tooot tii 
in amintirea unei caderi de stea?
Tu nu intelegi ca te-ai nascut in primaveri
cand copacul se trezeste 
la viata?

.............................

Am incercat apoi sa mi-l imaginez 
pe om vulnerabil in raport cu cerurile inalte
insa un glas mi-a strigat desteptat:
Cerurile se iau cu asalt
si doar cei indrazneti le-au cucerit!

...............................

- Bine, mai, am intrebat, 
da ce-i cu frunza asta-n vant?
Vreau sa stiu ce-i cu frunza asta-n vant
ca ma tot bate careva la cap si nu pricep,
pe cuvant.

- Poate ca cineva te viseaza frunza in vant, mi-a raspuns.
Poate ca cineva te viseaza vulnerabil, mi-a raspuns.
Poate ca cineva se viseaza pe sine 
intr-un vis al visului-
mi-a raspuns.

- Si ce sa fac, ce sa fac cu asta
Nu vezi ca nu mai vreau sa supar pe nimeni
nu vezi ca nu vreau decat sa fiu si eu ce sunt -
fara sa supar pe nimeni?

- Tu sa fii ce esti si atat, ai inteles?
Tu sa fii in masura in care ai fost gandit,
ai inteles?

- Si ce sunt, am intrebat, ce sunt?
Sunt frunza, sunt piatra, sunt arbor, 
sau poate noroi? 
Bube sau mucegai sunt?

- Tu te-ai nascut om, ma, te-ai nascut om.
Atunci sa traiesti si sa mori ca un om, ma,
nu ca o frunza, nu ca un noroi
ci ca un bulgare de lut 
in mana Olarului celui mut

Fii toate astea rand pe rand
cat sa intelegi care-i rostul lor-
dar sa mori, sa traiesti si sa te nasti ca un om 
ca nu esti inger, ma,
ai auzit?

- Am auzit.


sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Adevarului ii este foame de Oameni

(!nvata sa citesti oglinzi!e!)

la fiecare secunda
ideile isi schimba nuantele-

un flutur isi frange aripile, tainuind o carare
un licurici adoarme, 
prabusindu-se in curiozitatea unei nopti pale.

un vultur ar vrea sa inhate o stea cazatoare
dar se indragosteste privind-i gratia prabusirii
si se preschimba in calauza.
la fiecare secunda
dansul suav al ideilor pune la cale
un plan de izbanda.

de abia deschid o fila de carte
si coperta celeilalte incepe sa planga
de parca-as fi, dintr-o data, 
cea mai nevrednica 
tradatoare.

la fiecare secunda ceva se perturba
se modifica, se permuta.

iti spui mereu:
nu pot incurca stelele, 
nu pot si nu vreau sa le stau in cale.

si-atunci 
un scuipat pe obraz se preschimba intr-o lacrima sfanta
auzi tot mai clar inima 
cum un cantec de leagan iti canta
multiversul  isi destainuie taine in inima franta
si nu mai incurci dintr-o data pe nimeni
cu faptura-ti plapanda

pesemne 
vulturul ti-a indragit si tie steaua arzanda
pesemne licuriciul a adormit
si-a visat visul - tesut dintr-o dalba lumina
sau pesemne Dumnezeu stia de la BUN inceput
ca omul e in mainile Lui
bulgarele de tina.

iata, te-ai trezit putin, cat sa-i strigi omului:
Fii tu schimbarea 
pe care vrei s-o vezi in lume!

***

insa afara  
e o lume care inca lupta, sfasie, acuza.
 la fiecare secunda 
Adevarul musca din oameni
cum ar musca dintr-o paine.

oamenii inca nu au aflat:
Adevarul nu e rau intentionat
pur si simplu ii este foame
 de propriul Suflet.

si-are sa mai muste din oameni
pana cand din urma ramasa a muscaturilor
vor ramanea forme de aripi.

si va veni o ploaie...

si-apoi o Suflare 
ne va indeplini dorintele de Oameni
la fiecare.

Pana-atunci  va doresc noapte BUNA!


duminică, 9 noiembrie 2014

reteta pentru visatorii cei inviati



se ia o stea
un om
si un strain.

se amesteca visul maret al stelei
cu firea cea trecatoare a omului

din vis se extrage praful de stea
care se seamana precum o samanta
in fertilitatea taranei.

strainului i se scot incaltarile-
e lasat sa umble descult o vreme prin maruntaiele omului
modelandu-i fiinta
pana cand omul imprumuta dorul vulturului
din praful de stea

se ridica omul pe cele doua picioare
e indemnat sa dea de cateva ori din aripile moarte
pana il cuprinde dorul de nemurire
si aceasta e razvratirea

neimblanzirea.

in niciun caz nu se intreaba
de unde-a rasarit inaripatul
lup alb.


poetry mystery








vineri, 7 noiembrie 2014

in nemarginire, in stele, in tacere



"Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere. Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti. Iubirea se osteneşte pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, îşi însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfeşte, nu ia nimic în seamă, nici ameninţări, nici greutăţi, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.
Şi când zicem iubire, nu este vorba de virtuţile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos şi către ceilalţi. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilaşul în braţe, sărutându-l şi răsfăţându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când îşi ţine în braţe îngeraşul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează şi, însetat, zice: „Să fi avut şi eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinţii noştri!”
Da, aşa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. 
Iubirea aceasta o doreşti, o vrei şi o dobândeşti prin harul lui Dumnezeu."

la inceput era Cuvantul




amintiri din stele



1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.
9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;
10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.- CORINTENI