miercuri, 30 iulie 2014

cine rade la urma


pasind pe iluzionara prapastie a lumii
arhetipala fiinta isi cauta un raspuns

pierdut, gasit, regasit-
niciodata inteles 
indeajuns

vis al visului suntem
incalciti in prea multe iluzii-
gata sa ne inhatam, sa ne sfaramam, sa ne subjugam
pana la refuz.

as vrea sa fug;
dar unii spun ca nu te poti ascunde.
desi eu cred ca exista un loc-
un lacas secret unde te poti adaposti
de tot zumzetul, de toata flecareala desarta a unei lumi
atat de dragi si atat de obositoare
deopotriva.

eu cred-
asa m-am nascut.

A FI
 in locul secret si in mijlocul lumii, deopotriva-
o tacere, o odihna a sufletului meu de copil
pe care- de cand m-am nascut- am pierdut-o
si nu stiu cand am s-o mai regasesc

strain tie?!
sau strain lumii?!

n-am invatat Iubirea-
sunt inca mult prea departe de aceasta taina- 
si totusi, in cate o zi 
in care stau de vorba cu toate gandurile si indoielile
care colinda prin gradina vaz-duhului meu
uit de mine mereu si mereu-
si mereu-

razi! spun ei
trebuie sa razi!
viata e o joaca! e un vis! e un vis al visului si atat.
razi! regaseste-ti simtul umorului!

dar eu, vai mie!
cat de nebun trebuie sa fii sa vrei sa afli cum gandeste Dumnezeu.
e singurul sens pe care-l mai pot regasi
in aceasta ruina.

Dumnezeu rade, Dumnezeu canta, 
Dumnezeu danseaza-
asa spun ei, cei care spun ca L-au vazut
pe Dumnezeu.

numai eu nu stiu nimic
stiu ca nu stiu nimic.
si totusi, cred!

cineva a sters toate amintirile mele legate de El
si acum nu-L mai pot imagina
in schimb, incep sa-L simt cu lacrima din ochiul inrosit
cam cat sa se dezghete din mine sloiul de gheata-
bucurati-va- spun ei.
veselie- spun ei.
da, asa e, de buna seama.
dar cei ca mine nu-L pot afla
decat cu pretul unei lacrimi care a inteles 
ca nicicand n-a iubit.

si oricum
cine rade la urma, rade mai bine!

probabil va dura o viata intreaga acest dezghet
caci sunt un iceberg
de care se sfarma toate corabiile indraznete-

pana una alta
nu mai vreau sa-mi tradez melancolia-
e singurul adevar pe care mi-l mai amintesc despre mine
la aceasta ora tarzie din noapte.

am luat totul mult prea in serios
si maine am s-o iau de la capat-
ma voi indragosti pana in pragul nebuniei
caci masura mea e departe de a fi una echilibrata.
voi crede la fel de mult in oameni, 
indiferent de ceea ce aleg sa faca ei-
si daca intreaga lume s-ar prabusi in visul visului celui din urma
eu am sa-mi reamintesc iarasi de duiosia visului celui dintai-
si-am sa raman cu el aici, impreuna
eu si inca alti cativa nebuni;
cine indrazneste sa vina, sa vina, e primit-
desi- spun unii- e timpul cel de pe urma.

 De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare...

Tristetea mea aude nenascutii caini
pe nenascutii oameni cum ii latra...

pret de cateva zile, de cateva saptamani
am ascultat gandurile lumii-
ele nu mi-au spus nimic nou despre noi, despre mine-

aceleasi indoieli, aceleasi neputinte.
aceleasi infricosatoare spaime,
aceleasi nelamuriri-
aceleasi traume ale copilariei
ca poti fi ori prea mult ori prea putin-
si arareori esti indemnat
doar Sa Fii.

Eu sunt cel ce Sunt.

iata, prin aceaste vorbe
ai aflat ca tu esti moarte, omule.
Si acum, inspaimanta-te, tacere
inspaimanta-te si fugi si tu de mine 
pentru ca indraznesc sa-ti spun astazi cine sunt.
Moarte sunt. Si deocamdata
atat.

ai sa fugi si tu, nu-i asa?
cine ar sta locului auzind astfel de vorbe?

eu.
eu am sa stau locului-
am sa stau locului si poate am sa-mi aprind o tigara
sau poate n-am s-o aprind, cine stie?!
Dar poate ca as imbratisa un om gandind ca poate-i
cea de pe urma imbratisare.
Poate as da un telefon 
gandind ca-i ultimul glas pe care il aud.
am sa stau locului o vreme-
trebuie sa fii nebun sa stai locului, nu?!
sa nu alergi, sa nu ai nimic de demonstrat
nimic de castigat, nimic de pierdut.

Sa stai locului o vreme, pur si simplu-
sa stai locului.

astazi, acum, nu-mi mai doresc nimic altceva-
Sa cada, rogu-va, cortina!
Vreau sa-mi sterg masca asta cat mai curand
sa-mi las parul lung, cat mai lung
si sa-l impart apoi zarilor, in vantș

nu-mi mai soptiti nimic-
nu-mi mai amintiti nimic-
nu-mi mai tot dictati unde este si unde nu este
destinul meu.

maine oricum habar n-avem unde vom fi
daca vom fi, daca vom fi.

Dar acum, in aceasta clipa
cand pentru toti viata pare ca merge inainte la fel de firesc,
de natural, de sublim
ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat
ca si cand totul ar fi
ce-ar fi daca-ar fi

in aceasta clipa
am si eu o rugaminte:

ce-ar fi daca-ar fi tacere?
cum ar fi?
ar putea avea tacerea chipul lui
daca-ar fi ce ar fi?!

va rog din suflet-
pret de o secunda sa tacem cu totii
intreg pamantul sa taca pret de o secunda;
sa-L auzim pe Dumnezeu cum respira adanc
sa-I odihnim si Lui mintea
pret de o secunda!

va rog din inima, pret de o secunda
sa tacem, va rog
si atat.



marți, 29 iulie 2014

ganduri bune



Un părinte spunea:

Hai să construim o fabrică de gânduri bune. Dacă o fabrică produce gloanţe şi o aprovizionăm cu fier, va face gloanţe. Dacă o fabrică face potire şi o aprovizionăm cu aur, va produce potire din aur. Dacă o aprovizionăm cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom obţine.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 184)

joi, 24 iulie 2014

cea mai de pret amintire

by Silvia 15

ceea ce as vrea sa-ti spun astazi
nu mai poate fi grait prin cuvinte
cuvantul poate fi de-acum sageata aruncata de zei
catre prapastia nebuniei
necuvantul e singura cale de a-ti pastra in siguranta
samanta focului din amintire

iti scriu toate acestea
ca tu sa stii ca sunt deja pe drum
sau poate am ajuns- 
cine stie?!

astazi nu mai stiu in care timp suntem.
prinsa pret de cateva zile intre portile unui timp necunoscut
am reusit sa smulg din invapaiatul abis
cea mai de pret amintire-
as vrea sa nu uit niciodata
tot ce-am vazut...

- Murakami?! m-ai intrebat
- Sabato! sau Calugarul negru... am raspuns.

ai inchis iarasi ochii, ca in noaptea aceea-
apoi ai tacut.

cred ca de acum, din aceasta clipita
viata are un alt pret pentru mine-
iar iubirea nu mai poate fi un simplu cuvant.

fapta, gand, cuvant este ea,
fapta, gand, cuvant ar trebui 
sa fie-

stiu, stiu, sunt o lasa-
ar fi trebuit sa te sun...

dar de cateva zile
duc fel de fel de lupte in lumi necunoscute mie
iar singura limpezire cum ca lupta asta n-a fost in zadar
si ca trebuie dusa pana dincolo de pragul nebuniei
ai fost tu:
mintea cea limpede-
mintea care m-a tinut treaza
calauza catre adancul din nefiinta ai fost
si poate de asta indraznesc azi sa-ti spun:

nu ma lua in seama
cand iti spun ca am trecut portile nebuniei
si am reusit sa smulg din adancului pamantului
amintirea cea vie-

nu ma lua in seama 
cand iti spun ca nu se poate iubi
pana cand nu mori putin de spaima 
falfaitului aripilor cu cioc, aproape de netrecut
gata sa te inghita
seara de seara...

nu ma lua in seama
cand iti spun ca nu, nu se poate iubi-
pana cand nu vezi cu proprii ochi
cum se stinge steaua 
celui iubit-
pana cand nu ti se rapeste fiinta 
intr-un soi de intunecime abstracta

acolo unde, dezgolit de toate visele prea mari sau prea mici
gasesti acel umar pe care-ai vrut sa te-odihnesti dintotdeauna
dar n-ai indraznit. 

da- 
cea care iti scrie sunt tot eu
cea care doreste sa teasa astazi, acum- un alt fel de vis-

sau poate nu mai vrea decat
SA SE TREZEASCA!



vineri, 11 iulie 2014

...



“Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuşi este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngeri.” - Sfântul Isaac Sirul


joi, 10 iulie 2014

a visa, a iubi, a ierta, a vindeca


"Viața nu este doar durere, ci este șansa de a visa, de a iubi, de a ierta, de a vindeca tot sângele neamului. Cântă liniștea și nu te grăbi! Nu uita să îţi laşi inima să cânte acel cântec pe care îl auzi doar tu şi Doamne. Porţi paradisul în tine…"
 
(Puține lacrimi, multă bucurie)- Parintele Hrisostom Filipescu

za reci na ea

daimonului meu, oricare-ar fi el...
azi noapte a venit iar daimonul meu-
ca un copil a venit, tremurand
 m-a trantit cu putere la pamant
 si ne-am jucat de-a lupta o vreme
el tragea de sufletul meu 
in patru parti impartindu-l
intinzandu-l cam cat sa cuprinda 
intreaga lume cu sufletul meu-
daimonul meu.

ma zbateam sub povara bratului sau
el radea in hohote:

stai locului, mi-a zis.
stai, ma, locului!

de cand te-ai nascut ma tot lupt cu tine
iar acum, ca mi-ai imblanzit buzele si parul de vant
n-ai putea sa stai si tu locului
si sa nu-ti tot zburzi mintea asta a ta catre nefire?
e obositor, pe cuvant!
n-ai putea sa-ti vezi si tu de nastrusnicul vis
si sa nu mai iei in seama
guraliva fire?
n-ai putea, ma, sa stai si tu o clipa locului
cat sa te sarut pe buze
si cat sa-ti intind fiinta asta tampa a ta in cele patru zari
cat sa cuprinda marginile, 
pamanturile?

-pentru ce tampa, iar-
pentru ce iarasi tampa?!

razand mi-a raspuns daimonul meu:

tu crezi ca esti unu
tu crezi ca esti doi
tu crezi ca esti trei sau patru
sau unsprezece 
sau treisprezece
 dar uite, 
eu am venit sa-ti intind sufletul in cele patru zari
sa-ti re-amintesc ca esti 
tot ceea ce nu stii despre tine ca esti-
de asta am venit!

 asa ca stai, ma, o clipa, locului!

apoi m-a sarutat pe gura daimonul meu
si toate salbaticiunile pamantului 
s-au trezit la viata intr-o clipita:
"leii, vulturii si potarnichile, cerbii cu coarne inramurate
gastele, paianjenii, pestii cei tacuti ai apelor, stelele de mare
si cele ce nu puteau fi vazute cu ochiul liber
intr-un cuvant, toate vietatile"...
s-au trezit la viata, pe rand, fiecare.

schimbul atomilor!
mi-a spus daimonul meu
imparatia vointei universale!

apoi ne-am trantit pe spate, 
razand in hohote eu si cu daimonul meu
apoi a cantat cocosul, 
dar nu de trei ori
 si se facuse dintr-o data

lumina.

marți, 8 iulie 2014

dar cand vine iubirea...


 "Iesi din cort, prietene, sa stam fata in fata,
privindu-ne, sa tacem impreuna, mereu intrebandu-ne
in sine celalalt daca e,
si cum pe sine insusi se simte."

Nichita Stanescu



















"Judec dupa mine insumi: daca Domnul m-a iubit atat, aceasta inseamna ca pe toti pacatosii El ii iubeste ca si pe mine."

Grea este viata fara iubirea de Dumnezeu; sufletul este intunecat si posomorat, dar cand vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinta de descris."

"Din iubire sufletul doreste fiecarui om mai mult bine decat pentru sine insusi si se bucura cand vede ca altii stau mai bine decat el si se intristeaza cand ii vede ca sunt chinuiti."

Cuviosul Siluan Athonitul, "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei"


Prietene, intelegi ca trebuie sa plang? 

duminică, 6 iulie 2014

Promisiunea - Wu Ji


 Un sclav, printr-o interesanta asociere de imprejurari si purtand o masca a soarelui pe fata, decide sa ia niste decizii mai nebunesti.

- Tu trebuie sa traiesti! ii spune el- purtatorul mastii soarelui- celei care e pe cale sa-si tradeze regele. Si astfel regele e ucis de acest sclav purtand o masca care nu-i a lui, dar care-i vine bine. Oare de ce trebuie sa moara acest rege care-i asigura fetei luxul si bunurile materiale?! ... Interesant simbolul aruncarii hainelor! Hai sa ne imaginam ce-o sa inteleaga acel deget aratator din acest simbol. Mi-a mers la inima modul in care s-a gandit regizorul sa ne infatiseze acea mana aurie si acest deget aratator. Caci da, este o mana aurie, chiar este! Si mai interesant faptul ca acel deget, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa cada. (Un caz fericit in aceasta poveste!) Si frumos cine alege sa reteze acest deget. Dar interesant si in mana cui este aceasta mana aurie: tocmai in mana acelui personaj negativ care inca din copilarie poarta trauma neincrederii in celalalt. Copilul care, din pacate, n-a reusit sa ierte! Cel care nu mai poate avea incredere in oameni.

Se spune ca daca pui intrebarile potrivite, ai gasit deja raspunsul pe care il cautai. Ma intreb, oare decizia sclavului de a o salva pe fata ar putea avea vreo legatura cu masca si misiunea careia accepta sa i se supuna?! Ce-i cu masca asta? O fi regizorul asta asa tembel incat sa puna o masca in filmul asta asa, aiurea? Intreb si eu... ca un scarabeu...

- Stii mereu cum sa ajungi la stele... esti nemilos... Niciodata nu ar trebui sa mori pentru altii, pentru ca tu esti mult mai nemilos decat mine.

Na, asta-i momentul ala magic care ar putea sa trezeasca ceva interesant in propriile constiinte adormite- in cazul in care le mai ascultam. Aici e o vorba de-o fapta din aia care cantareste cat zece mii de cuvinte. Ce sunt toate nebuniile astea?! De ce castiga filmele astea la Cannes? Sa existe oare, dincolo de aceste povesti si mituri, adevaruri care se cer a fi (re)descoperite?! 

Ma gandesc acum ca, daca in teatru am putea spune ca personajele isi aleg actorii, si in acest caz am putea spune la fel: masca isi alege purtatorii. Dar si purtatorul alege daca sa i se supuna sau nu! Dar e oare vorba doar de o supunere? Sau e ceva mai mult decat atat? Sa fie oare vorba de cel care alege sa asculte de propria intuitie? Un soi de supunere, liber fiind?! Cum ne mai incurcam de cuvinte... Caci iata, cel ce poarta masca soarelui alege sa faca lucruri mai rebele din fire, mai putin rationale si care capata un sens doar in final. Pana spre final, totul pare a fi un dezastru, nu-i asa? Aproape ca ai fi tentat sa spui ca toti si-au aflat moartea, dar uite ca nu-i asa. (Re)gasesc viata tocmai rebelii, femeia care a tradat un rege si sclavul care a ales sa o salveze. Dar sclavul e un sclav doar in aceasta lume, el are alte radacini acolo, in cer. Poate de aceea el poate sa ii ofere "tradatoarei" sansa unei noi vieti. Dar nu inainte ca acest sclavul sa-si afle si el moartea iar printul care revine la viata sa aleaga sa-si puna pe el o anume mantie. Mai ca-ti vine sa te intrebi ce-i cu mantiile astea de apar peste tot: si in Stapanul Inelelor, si in Hobbit, de Cenusareasa nici nu mai vorbesc...
 
Filmul este o minunata poveste care vorbeste despre o anume intalnire. Despre o taina. O taina care are loc intr-o odaie secreta din suflet. Si care ne reaminteste MINUNATUL indemn: FII TU SCHIMBAREA PE CARE VREI SA O VEZI IN LUME!



Jung ar fi reusit sa scrie mai bine despre acest film. Eu as incheia asa:

- Ai mare incredere! Chiar esti de pe Taramul Inzapezit!

Filmul poate fi vizionat online AICI.

Merita sa ne amintim si ce sarbatoreste Biserica in aceasta duminica!
Asa, sa fim nebuni pana la capat! 
O duminca minunata va doresc, din suflet!



"CAND NU TE AMENINTA NICIO PEDEAPSA, NU SIMTI NICI BUCURIA EVADARII"" 

Kobo Abe, Femeia Nisipurilor
 

sâmbătă, 5 iulie 2014

confesiune


pana astazi am tot incercat
sa fac pace cu oamenii, Doamne-
sa le explic, sa le spun ca nu esti rau intentionat-
ca teatrul oglinzilor e mereu atat de aproape
incat ne privim chipul reflectat de parca-am fi niste straini
gata sa ne pregatim arcurile-

pana la ceasul acesta tarziu m-am tot straduit sa le spun 
ca adevarul nu poate fi ascuns in paloare-
si deodata tristetea mi-a invadat sufletul
si umbrele au prins iarasi contur
s-au pitit dupa mestecenii sufletului
gata sa arunce cu bulgari de foc
fiecare-

apoi mi-am amintit de vremea
cand manam cerbii sa se adape din patima sangelui meu
totul era simplu pe-atunci-
ma asezam pe iarba, in genunchi
si nu mai auzeam decat greierii, pasarile, vantul si Cuvantul Tau- 
Doamne.

in toate Te pitesti
in toate Te ascunzi
atat de bine stii sa faci asta
si cand, in sfarsit, incep sa Te vad si sa Te aud
oamenii isi incovoaie spranceana..
vorbele lor- grele- ca niste lespezi ghimpate-
pregatite sa intre in al penelor dor
cat pe ce sa-mi fure al diminetilor zori.

mi-a luat multa vreme
sa inteleg de ce faci asta 
tocmai cu cei care Te aud.

Doamne-
astazi nu mai vreau pace cu oamenii
astazi vreau sa fie totul asa cum vrei Tu!

stiu
stiu ca ai sa aduci pace cand e vreme de pace
si ca razboiul tot Tu il starnesti si-l aduci.

imi amintesc de zilele cand faceam cu saptamanile curatenie-
muzica canta incurajator
si eu ma jucam de-a fata care invata sa faca ordine.
treceau saptamani intregi pana ca eu sa-mi aranjez toate insemnarile
caci mereu imi pierdeam cate o zi intreaga
recitind ce-am facut asta-vara.

afara ploua, tuna sau iesea soarele
dar in lumea mea, in lumea mea
in toate visele pe care le-am notat
in toate intalnirile onirice
in adancul in care uneori s-au cufundat:
soarele, stelele, ingerii-

in lumea aceea era altceva.
un altceva de care astazi mi-e dor.
acolo nimic nu e schimbator
acolo caprioarele sunt doar caprioare
si nimeni nu a invatat sa fure chipul lor
ca astfel sa-si ascuta mai bine ghearele.

Doamne, stiu-
am vrut sa tin cu forta- in viata mea- oameni
si uneori inca mai vreau

dar astazi
in mainile Tale imi pun sufletul si Te rog:
ia sabia in mana Ta, fara teama s-o iei
promit ca n-am sa-mi pierd nici cumpatul si nici mintile-
taie, din radacina sa tai
tot ce vrei.

fa curat in gradina minciunii
caci nu mai pot suporta maracinii-
si iarta-ma ca de cateva zile iti tin Sfanta mana
si duc cu Tine o lupta mai mult decat tampa; cu Tine-
Sculptorul templului meu.

ia dalta in mana Ta Sfanta
ia-o si loveste atat cat crezi ca poate un suflet rabda-
am sa tac, promit c-am sa tac
caci vreau sa ma intalnesc de-acum cu cei dragi doar acolo, 
in inima Ta.

ia sabia, Doamne
si fa ce trebuie sa faci!
si iarta-ma ca iarasi m-am pus impotriva.

ia dalta 
si darama o data templul cel vechi
caci numai Tu ai puterea de-a ridica pe cel nou

intr-o clipita. 




vineri, 4 iulie 2014

aripa vointei



Vreau sa fiu o faptura peste care Sfintii vegheaza! 
Vreau sa fiu o faptura peste care Sfintii vegheaza!
Vreau sa fiu o faptura peste care Sfintii vegheaza!


joi, 3 iulie 2014

in tara aspra a minunilor


omului albului Ionut

voua, cainilor 
credinciosilor care va trageti din lup- 
dar ati ales sa slujiti omul, 
nu haita-

voua, pacatosilor
care ati invatat sa va priviti sufletul la microscop
in timp ce toti inteleptii acestei lumi
nu-si mai vad nici macar 
lungul nasului-

in barca voastra vreau sa trec
cainilor, pacatosilor-
primiti-ma, primiti-ma si n-o sa va para rau
ma doare stomacul de la atata cruzime
si vorbele mele goale ma dor mai mult ca oricand
caci nu vadesc nicio fapta, nici una.
ce dar! ce paradox!
sa te poti vedea la un asemenea microscop
nu pot sa scap nicicum de aceasta oglinda, de aceasta pacoste-
astazi e peste tot!

primiti-ma la voi, 
cainilor, animalelor, fratilor de pretutindeni
primiti-ma si ajutati-ma sa ma redescopar dincolo de aprigul sange
acolo, unde degetul aratator, nasul ascutit, 
trufia sau privirea piezisa a fiarelor
nu ma poate ajunge

acolo, cu picioarele desculte si cu genunchii goi
vreau sa invat de la fluturul albastru 
pe care l-am vazut intr-o dimineata senina
sa-mi inchid aripile si sa ma transform
intr-o molie plina de tina

invata-ma, 
invata-ma arta ta, albastrule flutur
cum te tineai cu piciorusele tale de floarea aleasa
si vantul nu reusea sa te arunce in gol
iti inchideai aripile si nimeni nu-ti intuia praful cel auriu 
erai atat de cenusiu si de comun pe din afara
ca nu te mai baga nimeni in seama-

nimeni nu se mai gandea 
cum sa te prinda si sa-ti infiga un ac cu gamalie
in aripioara cea aurie

si-ti dezveleai minunata faptura
numai cand raza din cer cobora-
caci soarele insusi
in aripa ta aurie
se oglindea.

invata-ma, invata-ma, fluture drag
sau roaga-L, mai bine, sa ma preschimbe intr-un gandac
nu am experienta necesara 
pentru a face fata atator invinuiri
si acuze.

vreau sa fiu mai bine un caine-
numai sa se linisteasca o data aceasta lume!

Nosce te ipsum! Nosce te ispum!
naroada fata, naroada fata-

de indata ce-am parasit caprioarele si cerbii
si am revenit in lumea mea, lumea noastra-
nu mai pot auzi nici un cantec de suflet
in schimb simt haitele, 
pregatite iarasi sa ma inhate 
intr-o secunda.

si daca n-ati fi voi -
cainilor, animalelor, norilor de pretutindeni
tapilor ispasitori-
sa ma invatati coborasul cel lin
fara prabusiri, fara graba
aproape ca aripa grea 
mi s-ar frange.

asa ca pe voi-
cainilor, animalelor,  norilor de pretutindeni
va rog sa ma primiti in ceata voastra
vreau sa fiu o faptura peste care Sfintii vegheaza-
nu mai vreau sa fiu nimic altceva
decat umbra care alearga cu cerbii si cu caprioarele
care se bucura, care danseaza.

toti inteleptii lumii
plece de la mine:
nasurile ascutite-
privirile piezise- 
si lipsa compasiunii.

ramana nebunii-
iubitorii Cuvantului
animalele si copiii
de pretutindeni. 

Vantule-
Cuvantule-
auzi-ma

si indura-Te!