Adevarului ii este foame de Oameni

(!nvata sa citesti oglinzi!e!)

la fiecare secunda

ideile isi schimba nuantele-

un flutur isi frange aripile, tainuind o carare

un licurici adoarme, 

prabusindu-se in curiozitatea unei nopti pale.

un vultur ar vrea sa inhate o stea cazatoare

dar se indragosteste privind-i gratia prabusirii

si se preschimba in calauza.

la fiecare secunda

dansul suav al ideilor pune la cale

un plan de izbanda.

de abia deschid o fila de carte

si coperta celeilalte incepe sa planga

de parca-as fi, dintr-o data, 
cea mai nevrednica 
tradatoare.

la fiecare secunda ceva se perturba

se modifica, se permuta.

iti spui mereu:

nu pot incurca stelele, 

nu pot si nu vreau sa le stau in cale.

si-atunci 

un scuipat pe obraz se preschimba intr-o lacrima sfanta

auzi tot mai clar inima 

cum un cantec de leagan iti canta

multiversul  isi destainuie taine in inima franta

si nu mai incurci dintr-o data pe nimeni
cu faptura-ti plapanda

pesemne 

vulturul ti-a indragit si tie steaua arzanda

pesemne licuriciul a adormit

si-a visat visul - tesut dintr-o dalba lumina

sau pesemne Dumnezeu stia de la BUN inceput

ca omul e in mainile Lui
bulgarele de tina.

iata, te-ai trezit putin, cat sa-i strigi omului:

Fii tu schimbarea 

pe care vrei s-o vezi in lume!

***

insa afara  

e o lume care inca lupta, sfasie, acuza.

 la fiecare secunda 
Adevarul musca din oameni

cum ar musca dintr-o paine.

oamenii inca nu au aflat:

Adevarul nu e rau intentionat

pur si simplu ii este foame

 de propriul Suflet.

si-are sa mai muste din oameni

pana cand din urma ramasa a muscaturilor

vor ramanea forme de aripi.

si va veni o ploaie...

si-apoi o Suflare 
ne va indeplini dorintele de Oameni

la fiecare.

Pana-atunci  va doresc noapte BUNA!

a deveni

"VIITORUL nu exista cata vreme nu a devenit PREZENT."

terestrul si divinul

"Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate, … Acolo sînt lacuri limpezi rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Si din curtea argintie zorile rîzînde ies. Haine verzi si transparente coprind membrele roz-albe Si în lac ele aruncă roze cu mînute albe"

(M. Eminescu- Memento mori) 

"Alaturandu-se divinului, omul dispretuieste ceea ce este pamantesc in el; se leaga printr-o veriga de iubire de toate celelalte fiinte si astfel simte ca este necesar ordinii universale. El contempla cerul; si in aceasta fericita sfera de mijloc in care se afla, el iubeste tot ce se afla mai prejos de el si este iubit de tot ce este mai presus de el. El cultiva pamantul; foloseste viteza elementelor; gandul sau patrunzator masoara adancurile marii. Totul ii este clar. Cerul nu ii pare prea inalt, caci cunoasterea il ridica pana acolo. Stralucirea mintii sale nu este intunecata de ceturile groase din aer; forta de atractie a pamantului nu ii impiedica eforturile; bezna din adancul marilor nu-l inspaimanta; el cuprinde totul si ramane peste tot acelasi."

"Insa nu toti oamenii au o inteligenta adevarata. Ei se inseala amarnic atunci cand se iau dupa imaginea lucrurilor, fara sa caute adevarata lor cauza. Astfel se iveste raul in om; si cea dintai dintre toate fapturile se injoseste pana aproape la nivelul fiarelor."

"Afla, asadar, ca a nazui spre Domnul din cer si spre toti cei ce se afla acolo inseamna a le aduce mereu cinstire. (...) Numai catorva oameni, putinilor inzestrati cu o inteligenta pura, li se incredinteaza aceasta slujba sfanta de a privi cu limpezime cerul. Aceia la care confuzia pricinuita de cele doua naturi tine inteligenta prizoniera sub povara trupului sunt sortiti tovarasiei elementelor inferioare. Prin urmare, omul nu este decazut fiindca are o parte muritoare; dimpotriva, acest caracter muritor ii sporeste capacitatile si puterea. El este alcatuit in asa fel, incat poate cuprinde deopotriva terestrul si divinul. "

... sau cum spunea Parintele Arsenie Papacioc: "sa intelegem pe cine bagam noi in iad..." 

dorul de lumina, dorul de constiinta

"Pareau a venera rasaritul soarelui, ca si mine. Imi aminteau de pavianii mari din templul de la Abu Simbel, In Egipt, care executa gesturi de adoratie. Ei spun mereu aceeasi poveste: dintotdeauna noi l-am venerat pe marele zeu, care elibereaza lumea, ivindu-se brusc, lumina celesta stralucitoare, din marele intuneric.

Atunci am inteles ca in suflet salasluiesc inca de la inceputul inceputului o nostalgie a luminii si o dorinta inepuizabila de a iesi din originara-i obscuritate. Cand vine noaptea cea mare, totul capata nuanta unei melancolii si a unui nespus dor de lumina. Este ceea ce exprima ochii primitivilor si ceea ce se poate citi si in ochii animalelor. In ochii animalului e tristete si noi nu stim daca ea tine de sufletul lui sau contine o semnificatie dureroasa care emana din aceea fiinta primitiva. Asta e experienta Africii, experienta solitudinilor ei. Sunt tenebrele primordiale, un secret matern. De aceea nasterea soarelui dimineata este o traire coplesitoare pentru negri. CLIPA IN CARE SE FACE LUMINA ESTE DUMNEZEU. Clipa aduce mantuirea, eliberarea. E o experienta originara a momentului trait, si este deja pierduta si uitata cand se crede deja ca soarele este Dumnezeu. Suntem bucurosi ca noaptea, in care batuie spiritele, s-a sfarsit acum!- inseamna deja o rationalizare. 
IN REALITATE, O CU TOTUL ALTA OBSCURITATE DECAT NOAPTEA NATURALA APASA GREU ASUPRA ACELUI LOC DE PE PAMANT: E ORIGINARA NOAPTE PSIHICA- NENUMARATELE MILIOANE DE ANI IN DECURSUL CARORA TOTUL A FOST ASA CUM INCA ESTE SI AZI. DORUL DE LUMINA ESTE DORUL DE CONSTIINTA. - C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflectii

intru folos duhovnicesc

"Un frate a gresit  odata la Sketis, si s-a facut adunare, a trimis si dupa avva Moise, dar el nu voia sa vina. Atunci a trimis preotul dupa el sa-i spuna: vino, ca te asteapta lumea. El se ridica si veni. Lua atunci un cos ciuruit plin cu nisip, pe care il cara in spate. Ceilalti, iesindu-i in intampinare, ii spusera:
- Ce e asta, parinte?
- Pacatele mele se scurg dinapoia mea si nu le vad, si am venit eu azi sa judec pacatele altora.
Ei au ascultat, nezicand nimic fratelui, si il iertara."

"A zis avva SArmata: mi se pare mai bun omul care a pacatuit, daca stie ca a pacatuit si se caieste, decat cel care n-a pacatuit si se crede drept."

"A spus avva Xanthias: talharul era pe cruce, si dintr-un singur cuvant s-a indreptatit; iar Iuda era numarat impreuna cu apostolii si intr-o singura noapte si-a prapadit toata osteneala si s-a pogorat din ceruri in iad. De aceea, nimeni caruia ii merge bine sa nu se faleasca, fiindca toti cei care s-au increzut in ei insisi s-au prabusit."

"Avva Nistheroos cel mare se preumbla in pustie cu un frate, si cand au vazut un sarpe au fugit. Fratele ii spuse:
- Si tu te temi, parinte?
- Nu ma tem, copile. Dar e mai bine ca am fugit, ca n-a trebuit sa fug de duhul slavei desarte."

"Daca vrei sa te rogi cum se cade, nu amari sufletul nimanui, ca altfel in zadar alergi."

"Nu stie Satana ce patima invinge sufletul. El seamana, dar nu stie daca secera. Si cand vede sufletul inclinandu-se spre o patima, pe aceea o si hraneste."

"A zis avva Macarie: daca ne gandim la relele pe care ni le fac oamenii, indepartam puterea gandului la Dumnezeu; daca ne gandim la relele pe care ni fac demonii, atunci vom fi teferi."

"Calatorind odata avva Macarie impreuna cu fratii prin Egipt, a auzit un copil zicandu-i mamei sale: mama, e un bogat care ma iubeste si eu il urasc, si un sarac ma uraste si eu il iubesc. Avva  Macarie asculta, minunandu-se. Fratii ii zisera:
- Ce inseamna cuvantul acesta, parinte, de te-ai minunat?
Domnul nostru este, zau asa, bogat, si ne iubeste, iar noi nu vrem sa ascultam de El, iar vrajmasul noastru diavolul e sarac si ne uraste, iar noi iubim spurcaciunea lui."

"Spunea tot avva Macarie: daca te infurii mustrand pe cineva doar iti astamperi patima. Ca nu trebuie sa mantui pe altul pierzandu-te pe tine."

"Altaadata (lui avva Longin) i-au adus un demonizat. El le spuse: eu n-am ce sa va fac, mai bine duceti-va la avva Zenon. Atunci avva Zenon a inceput sa-l goneasca pe demon ca sa plece. Demonul incepu sa strige: 
- Nu cumva crezi, avva Zenon, ca din pricina ta plec? iata ca avva Longin se roaga acolo, impotriva mea; si temandu-ma de rugaciunile lui mai duc, altfel nu ti-as fi raspuns."

"Fiindca mare este inaltimea smereniei si mare caderea infumurarii, va sfatuiesc sa o iubiti pe una si sa nu cadeti in cealalta."

"A spus avva Ilie, al diaconiei: ce izbandeste pacatul acolo unde este cainta? 
La ce foloseste dragostea, acolo unde este mandrie?"

din "Patericul parintilor din pustia Egiptului"

Sa ne fie tuturor intru folos duhovnicesc in luptele pe care le avem de dus fiecare!
Si sa ne iubi unii pe altii si daca ne necajeste careva, sa ne amintim mereu "cine" anume ne necajeste si sa nu-l osandim pe fratele nostru. 
Bunul Dumnezeu sa ne ajute!

rostul pentru care am aparut pe lume

                   "Fiecare trebuie sa ajunga la o stare sa nu-l mustre cugetul."

                               "Fiecare om isi bate capul cu ce are-n cap." 

                                          Ieromonah Savatie Bastovoi

"Niciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele."

"Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o data si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si a stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu."

"Daca nu vedem iubirea in jur, este pentru ca noi insine nu o avem. 
Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi."

"Ia uitati-va ce preocupari avea aceasta femeie, femeie aparent desfranata: se gandea cum sa se roage! L-a intrebat pe Mantuitorul cum sa ne rugam! Asta arata ce era in inima ei, ce fel de inima avea!"

"Spune si Sfantul Nicolae Cabasila: Doar cel care este multumit, care se simte implinit poate sa nu invidieze pe cineva, poate sa nu-l mai judece. De ce? Pentru ca el il are pe Dumnezeu."

"Prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza (...) un om cu inima iubitoare- spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans."

"Si, daca exista un rost pentru care am aparut pe lume, acela este de a raspunde dragostei lui Dumnezeu si de a ne reintoarce la starea pe care a gandit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece impreuna cu El in bucuria si in lumina si in dragostea cea nesfarsita, in veci."

"Asadar, sa nu uitam ca Dumnezeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe car noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra (...)"

"Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, trebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei? Invidia, slava desarta- ca sunte mai buni decat aproapele noastru..."

"Prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu."

"Poruncile Mantuitorului, desi sunt atat de simple, par simple, cer foarte multa profunzime de la noi. Nu complexitate, cer o profunzime care ne uimeste prin simplitatea ei."

" Iubirea, spune Sfantul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungam gandurile rele, sa nu le credem."

"Parintii ne ziceau asa: Cand cineva iti greseste, te cearta, tu da vina pe diavol."

"De aceea a lasat Dumnezeu duhovnicii, ca sa nu ne ratacim, pentru ca avem raul in noi. Suntem bolnavi, suntem intunecati si o luam pe aratura..."

"Iarta, iarta pe cei ce-ti gresesc si pazeste pacea inimii si iata inceputul dragostei. Este mai bine sa vezi ca nu ai dragoste, decat sa vezi ca o ai."

"Iubirea este vesnica si neschimbata. Tot ce se schimba si trece nu este din iubire."

"De regula, la deznadejde ajung oamenii care au facut neascultare de duhovnicii lor."

"Dumnezeu sa ne ajute sa vedem viata duhovniceasca in esenta ei, si s-o lucram dupa puteri spre bucuria aproapelui noastru si a noastra si spre slava lui Dumnezeu, Care a binevoit sa ne descopere noua taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru ca veacul viitor este un veac al iubirii neclintite si vesnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne indureram, pentru aceasta suspinam, caci nimic altceva nu merita efortul in afara dragostei."

"Smerenia nu se vede pe sine si nu judeca faptele celorlalti, ceea ce este izvorul linistii si al pacii fericite."

"Vom merge inainea Marelui Judecator, unde vom da seama de orice cuvant desert, de orice suparare desarta care ar fi putut fi anulata printr-o simpla intoarcere de gand. Cel care isi duce gandul catre sfarsitul sau si catre desertaciunea cautarilor si a ambitilor omenesti rabda usor orice suparare, nu judeca si din aceasta cauza este un om usor de purtat, , un om placut. Astfel de oameni sunt si nu sunt prieteni cu toata lumea, pentru ca nu-si mai apartin, ci au devenit un bun comun al tuturor, ca si Dumnzeu, ca si dragostea."

Savatie Bastovoi, a iubi inseamna a ierta

insa care din noi suntem noi?

"Pentru a intelege mai bine reactiile irationale pe care le avem in fata oricarui lucru necunoscut, eu ma intorc intotdeauna la gandurile copilariei, cand sufletul nu era inca imbacsit de prejudecati si refulari artificiale. Imi amintesc setea masochista cu care o puneam pe mamica sa-mi citeasca povesti despre tot felul de feti-frumosi pe care un tovaras de lupta sau de calatorie ii omoara, iar peste trei zile vreo zana ii invia cu apa vie. Pe de o parte imi placea sa stiu ca acest Fat-Frumos va invia, iar pe de alta nu stiam unde sunt acei cai care manaca jaratec, ca sa pot sa pornesc in cautarea apei vii. De obicei, eu plangeam la aceste povesti si mamica trebuia sa ma linisteasca in poala ei. Ea insa nu stie nici pana azi ca eu nu plangeam atat de mila lui Fat-Frumos, cat de mine si de ea, care trebuia sa murim dar nu aveam apa vie. Cand am crescut mai mare si orice nadejde de a mai gasi acei munti de dupa noua mari si tari, care se bat cap in cap si unde pasare zburatoare n-a zburat, pentru a afla apa vie s-a spulberat, am urat orice poveste despre tineretile fara batranete si viata fara de moarte, ca pe cele mai sadice unelte de tortura inventate vreodata impotriva omului.
Insa care din noi suntem noi? Cel de atunci, cel de acum, cel de mai tarziu? Cu cata usurinta trecem de la visurile copilariei la teribilismul pubertin, de la existentialismul adolescentei la uniforma familistului care tremura pentru postul sau de munca... Budistii erau convinsi ca omul este intotdeauna altul, nascandu-se neincetat, dupa cum smantana rezulta din lapte si din smantana untul. Stanescu insa spunea ca omul este ceea ce-si aminteste despre sine. 
Cine suntem noi, cine este acea pata de sange care vorbeste, dupa expresia aceluiasi Stanescu, trantinta ca o haina in patul neputintei? (...) Da, omul este ceea ce-si aminteste despre sine, dar, in acelasi timp, este si ceea spre ce tinde."

"Totusi, omul nu este doar ceea ce isi aminteste despre sine, ci mai este si ceea spre ce tinde. Insa idealul trebuie sa fie de asa natura, incat sa nu ajunga vreodata sa poate fi inghitit de trecut. Ca si in cazul pacientului englez, ceea spre ce tinde majoritatea oamenilor se intoarce, in cele din urma, ca un bumerang impotriva lor insisi. Adica, in afara de nemurire si sfintenie, nimic nu poate cunoaste o ascendenta nelimitata. Toate celelalte pot fi distruse intr-o clipa de un accident exterior, declansand regresul umilitor spre suferinta nesfarsita."

Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos

Si, pentru ca de cateva zile imi suna doar melodia asta in cap... 
Si pentru ca, intr-un mod exceptional, are si ea rostul ei in postare...
Noi nu prea stim sa iubim: asta mi-e din ce in ce mai clar.
Noi nici cand credem ca iubim, de fapt nu iubim. Nici pe noi insine, nici unii pe altii. 
Copiii sunt singurii care isi mai amintesc ce este aceea: a iubi!
Copiii si Sfintii Parinti. Si probabil mai sunt vreo cateva exceptii...

Sa ne fie noaptea buna cu Ingerul aproape. Ca fara el se pare ca e doar noapte.
De n-ar sadi Bunul Dumnezeu si o samanta de nadejde atunci cand ne ingaduie sa ne privim adancul cel intunecat, ne-am prabusi intr-o miime de secunda... 

Tarziu de tot Te-am iubit, o. Frumusete!

 

"Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, 

am intrat în adâncul inimii mele... 

O, adevăr veşnic şi iubire adevărată şi scumpă veşnicie! 

Tu eşti Dumnezeul meu, 

după tine suspin ziua şi noaptea... 

Târziu de tot Te-am iubit, 

O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, 

târziu de tot Te-am iubit!

 

Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, 

şi acolo Te căutam... 

 

Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. 

Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, 

dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. 

M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. 

M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, 

ai vindecat orbirea mea. 

Ai suflat peste mine parfumul Tău 

şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. 

Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!".
 

Sf. Augustin

oarecumafost?!

Ma gandesc de cateva zile la urmatorul dialog:

"17. Dupa ce i-au scos afara, unul dintre ei a zis: "Scapa-ti viata; sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din Campie; scapa la munte, ca sa nu pieri.
18. Lot le-a zis: O! nu, Doamne!
19. Iata ca am capatat trecere inaintea Ta, si ai aratat mare indurare fata de mine, pastrandu-mi viata; dar nu pot sa fug la munte, inainte ca sa ma atinga prapadul si voi peri.
20. Iata, cetatea aceasta este destul de aproape ca sa fug in ea, si este si mica. O, de as putea sa fug acolo,.. este asa de mica... si sa scap cu viata!"
21. Si El i-a zis: Iata ca-ti fac si hatarul acesta, si nu voi nimici cetatea de care vorbesti."

Nimicirea Sodomei si Gomorei

Intrebare: 

Oare ar fi scapat Lot de prapad daca nu ar fi dat raspunsul pe care l-a dat?
Oare se stia dinainte ce raspuns va da Lot si tocmai acest raspuns l-a salvat?
Oare cum a fost?! 
:)

virtutea prin care cunoastem binele si raul

"Trebuie sa stim ca adevarata cumpatare este una din virtutile prin care noi, oamenii, cunoastem binele si raul. Adevarata cumpatare este atunci cand stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Cel ce urmareste sa pastreze aceasta virtute, nu se va indeparta niciodata de lucrarile virtutilor si nu se va incurca in murdaria rautatii.
Ce este stapanirea de sine? 
Nimic altceva decat buna cunoastere a sufletului in ceea ce priveste instabilitatea lucrurilor omenesti si cum trebuie sa treaca cineva peste acestea."

Sfantul Vasile cel Mare

singura fapta buna care nu poate fi imitata de draci

"Smerenia este singura fapta buna care nu poate fi imitata de draci. (Scara25, 16)

"Omule, ti-am aratat ce este bun si ceea ce cere Dumnezeu de la tine: dreptate, iubire si milostivire si cu smerenie sa mergi inaintea Domnului Dumnezeului Tau" (Miheia 6, 8)

"Spre cine voi cauta, fara numai spre cel smerit si bland, care se cutremura de cuvintele Mele?"

"... oriunde intra mandria intra si ocara, iar gura smeritului cugeta intelepciune." (Prov 11, 12)

"Dumnezeu mandrilor le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar" (Isaac 4, 6)

"Chiar daca nu ai dobandit lipsa de patimi, pentru obisnuinta care te stapaneste, daca te afli in vremea iesirii intru adancul smereniei, te vei inalta nu mai putin ca cel fara de patimi, mai presus de nori.  Caci desi comoara celor nepartinitori s-a adunat din toate virtutile, picatura pretioasa a smereniei este mai de pret decat toate." (Filocalia)

"Precum umbra urmeaza trupul, asa smeritei cugetari, mila lui Dumnezeu." (Cuv. 19)

"Multi au capatat mantuirea sufletului fara sa aiba darul proorociei, fara sa aiba semne si minuni, fara sa aiba vedenii si fara sa vada ingeri. Dar fara smerenie, nimeni nu va intra in camara cea cereasca." (Cuv. 25)

"Caci numai calea smereniei este lina si linistita si cu odihna sufleteasca in veacul de acum." (Parintele Ilie Cleopa)

""Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. (Mt. 11, 29)

Si daca tot exista atat de multi invatati si 'intelepti' si oameni care vorbesc atat de usor cu ingerii si cu Dumnezeu, si daca tot am fost avertizati ca in aceste vremuri multi proroci vor vorbi in numele Lui insa putini il vor cunoaste pe El... poate ca bine ar fi de observat daca acesti mari maestri si invatatori ne vorbesc cu iubire, blandete si niscai smerenie sau au pe chip doar umbra arogantei si a slavei celei desarte. 

Eu am tot spus ca a pus Dumnezeu un ditamai reflector pe fiecare dintre noi si ca ceea ce continem in interior se vede tot mai clar pe chipul, in ochii si in grimasa fiecaruia. Important e sa nu uitam sa lucram la noi insine, sa ne tinem mintea treaza si sa fim atenti cine in numele cui vorbeste... pentru ca, sincer, e tot mai evident cum ca:  

"Multi chemati, putini alesi!"

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze!

Si sa ne amintim esentialul, dragii mei:

"Slugi netrebnice suntem; caci am facut ceea ce trebuia sa facem." :)

Si daca cumva careva se simte ofensat ca a fost numit sluga in 2013 cand, vorba ceea: "nu trebuie nimic!" ...  sa se intrebe pe sine insusi cine in el s-a ofensat. Sigur nu Iubirea din el... pentru ca acolo unde e Iubire, aroganta nu are ce cauta... Iar daca e aroganta, nicio problema... cata vreme omul devine constient de ea si incepe lucrul la gradina sufletului sau. Dar cand se apuca sa-i vindece pe altii, el bolnav fiind... aici avem o problema... :)



Asculta Radio Vocea Sufletului

daruri si chemari

Dupa "Sfantul Inchisorilor" a ajuns la mine o alta carte... 

Nu mai am niciun dubiu! Energia acestor carti vorbeste cu noi. Sfintii se pogoara din inalturi si ne mangaie ingaduitor fruntea in vreme ce incercam sa deslusim cuvintele lor. Rugandu-se pentru noi, aprind lumanari in intunericul inimilor noastre. Nu se poate altfel! Nu ai cum altfel sa te infiori pana in adancuri si sa simti cum patrunde in mintea si in inima ta o scanteie de lumina! Nu ai cum altfel, nu ai cum... Se indura Ei de noi, caci Ei sunt cei care au invatat blandetea, gingasia, smerenia, iubirea...

"Intamplarea" prin care cartile ajung la noi, momentul exact, dar exact in care ele ajung... felul cum lucreaza Dumnezeu... nu cred ca pot sa vorbesc despre asta! Incep tot mai mult sa-l inteleg pe Blaga, nu intamplator numit Poetul Luminii... La ce sa strivim corola de minuni a lumii? La ce sa ucidem cu mintea tainele ce le-ntalnim in calea noastra, in flori, in ochi, pe buze ori morminte? Lumina altora sugrume vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric... eu vreau doar sa sporesc a lumii taina...caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze si morminte... 

Mai jos, din "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant"- Dumitru Staniloae:

"Dar cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupra noastra atunci cand le simtit drept cuvinte ale lui Dumnezeu pe care ni le adreseaza in momentul citirii. Atunci prin ele il intalnim pe Dumnezeu Insusi, ne simtim atinsi de chemarea Lui potrivit cu imprejurarile si nivelul nostru duhovnicesc. Atunci in aceste cuvinte descoperim o mare putere si un sens mereu nou. Astfel citirea se uneste cu rugaciunea. Trebuie sa-i cerem lui Dumnezeu sa ne deschida interiorul cuvintelor, facandu-se El Insusi transparent si simtit in ele. De aceea Isaac Sirul recomanda: Ia seama, omule, la ce citesti. Caci de nu te vei nevoi, nu vei afla. Si de nu bati cu caldura si de nu bati la poarta neincetat, nu vei fi auzit."

"Dar daca meditatia ni-L descopera pe Dumnezeu in cuvintele Scripturii, ea ni-L descopera si in lucrurile lumii. Caci toate cuvintele Sfintei Scripturi nu ne vorbesc despre Dumnezeu in Sine, ci despre legatura Sa cu noi prin intermediul lucrurilor lumii si al aproapelui nostru; astfel, cuvintele Scripturii ne vorbesc despre lucrurile lumii, ni le reveleaza ca pe fapturile lui Dumnezeu pe care El nu inceteaza sa le sustina. Cuvintele Scripturii si lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiatilor nostri si propriile noastre persoane, cu gandurile si problemele lor, se afla intr-o legatura indisolubila intre ele si cu Dumnezeu: toate sunt intr-un anume fel adresate constiintei noastre si date ei ca tot atatea daruri si chemari ale lui Dumnezeu, prin care imprejurarile mereu schimbatoare ne solicita sa ne aratam modul nostru de vietuire dupa voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemati sa ne maturizam fiinta noastra, sa sporim duhovniceste spre o intelegere mereu mai deplina a bogatiei gandirii divine si a profunzimii iubirii lui Dumnezeu fata de noi;"

"Noi nu ne putem curati privirea, deci imaginile lucrurilor si persoanelor si relatiile noastre cu ele, daca nu ne curatim propria noastra persoana. Nu-i putem darui lui Dumnezeu lucrurile noastre, daca nu ne putem darui pe noi insine. Este un lucru de prima importanta ca in tot ceea ce facem sa ne vedem pe noi insine cu referire la Dumnezeu, sa fim mereu constienti de aceasta dimensiune profunda si tainica a persoanei noastre. Si aici ne vine in ajutor Dumnezeu Insusi venind aproape de noi, asumandu-si umanitatea si daruind-o Tatalui."

Dor de Eminescu

 "În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte."

Mihai Eminescu - "In zadar in colbul scolii"




film preluat de pe:  Eminescu si culisele unui asasinat politic

 Asculta  Radio Vocea Sufletului

sufletul trebuie sa se linisteasca

 
Aud tot mai des celebra propozitia in care am crezut si eu o vreme: 

"nu trebuie nimic!".

Si nu stiu de ce, dar sufletul meu, dupa ce a trecut prin anumite trairi, se intreaba tot mai des in ultimul timp:

"dar daca trebuie totul?!"

Astazi am vazut pe cer Floarea vietii... 
Si, cu lacrimi in ochi, m-am intrebat iar:

"dar daca trebuie totul?!"

Sper ca nu va veti poticni de limitele anumitor cuvinte si veti incerca sa deslusiti trairea din spatele lor... :) Mi-e foarte dor de Sambata... Si de Izvor. 

Frumosii Inaripati

Unii zic ca adevarul nu iti bate la usa...
 Eu ma mir in continuare de discernamantul acestor oameni, mai ales pentru ca imi sunt dragi si vreau sa-i inteleg, nicidecum sa-i judec. Trist e ca sar ei repede sa-i judece pe cei care deschid usa si, surpriza! dau nas in nas cu propriul lor adevar. Pai cu cine altcineva sa dai nas in nas, daca nu cu adevarul sau minciunica din tine? Fiecare pe directia pe care alege sa lucreze. Desigur, nu poti sa judeci decat ceea ce nu cunosti ... clar! 

De cand citesc articolul acesta imi vine mereu in minte o anume scena din filmul "Constantine"... daca o gasesc o postez, daca nu, asta e! Nu am chef in seara asta sa vorbesc despre scena asta. De fapt, de la o vreme incoace nu prea mai am chef sa vorbesc.. Stau in camera, citesc, ma minunez, il privesc pe yemayu cel mayas alb si pufos cum se uita si el mirat la mine, ne miram amandoi cand de una cand de alta, in general 'miraturi' sau mai bine zis 'miau-uraturi' legate de magie si de frumos... mai zambesc ghidus cand aud glasul bunicii care spune: "nimeni nu vorbeste in casa asta!". Atunci las sa treaca un anume timp, apoi ma duc la ea si ea imi spune povesti, uneori privim cerul si rugam zapada sa coboare si sa ne mangaie, desi stim ca deocamdata zapada nu are niciun chef sa se desprinda de inaltul cerului pentru a ne mangaia noua tamplele ...

Am sa va recomand un articol... am sa vi-l recomand si atat:

"Cel Bun, Cel Simplu si Cel Frumos" - Matei Florian

Apoi am sa ma duc sa citesc si apoi am sa incerc sa-l pictez pe Inger... pe Ingerul cel mai drag sufletului meu, cu crinul cel alb in mana... Si recitind acest articol imi reamintesc ca am visat intr-o noapte o lumina si dincolo de ea era un chip de om drag si am crezut o vreme ca poate fi o ispita, dar pe urma am inteles ca ispita vine cu tot felul de stari si capcanele sunt multe, rafinate si felurite... dar totusi, poate ca exista una pe care ispita nu o poate imita! Si de atunci ma gandesc mereu cum ar fi daca am vedea in fiecare om din viata noastra un posibil Inger, cum ar fi daca am gasi in noi puterea de a-i iubi intr-o asa masura pe oameni ca prin aceasta iubire sa ne amintim reciproc de aripa aceea pe care noi toti am pierdut-o candva... apoi si de cealalalta... si de inca una si inca una si inca una... cine mai stie cate perechi de aripi am putea avea?!? Dar, hmmm, pentru a putea face asta iti dai brusc seama cam cat mai ai de lucru la tine... :) Tot e ceva...

Ma tot gandesc de cateva zile sa-l pictez pe Inger, dar parca am asteptat cumva ingaduinta Sa. Si acum, citind acest articol minunat, am senzatia ca am primit unda verde... Si , desi dupa o anume noapte apa din mine putin s-a tulburat- se spune ca asa se intampla cu balta cand in ea se revarsa un izvor proaspat si viu de putere-  uite cum oamenii cei care lupta cu ei insisi pentru a-si intalni Inaripatii apar precum felinarele de lumina intr-o noapte adanca, fara de luna... 

Nimic nu ma induioseaza in aceste zile mai mult decat lupta omului cu sine insusi, cu slabiciunile lui, cu neputintele lui, cu temerile lui, cu tristetile lui... lupta aceasta, pe care cei puternici si cu credinta refuza a o abandona si cu cat e mai crancena lupta, cu atat ispitele si provocarile cresc, se inmultesc, gasesc cai de acces din ce in ce mai rafinate si mai subtile... Dar noi, noi o sa ne amintim, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca putem alege in fiecare clipa sa fim pentru semenii nostri un fel de Ingeri... nimic nu-mi pare a fi mai nobil... nimic... nimic... dar nimic! 
Sa ne ajute Dumnezeu sa reusim! Noapte buna, prieteni dragi!

 Asculta Radio Vocea Sufletului

Daca nu ati vazut inca filmul "Constantine" parca m-as incumeta sa vi-l recomand ca tema de meditatie pentru intrarea in 2013.  Poate ca ar fi bine sa-l revad si eu! 

Si "GH. COSER- 2013 sau eu sunt propriul meu obstacol"

 "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume" 

Iubiti-va mult! Mult!

 Valeriu Gafencu
Penitenciarul Aiud, 25 mai 1945

"Meditaţi în chipul cel mai serios. În faţa fiecăruia stă mormântul. Trecem prin Viaţă ca nişte simpli călători, către Patria Cerească. După felul cum vom trăi aici, pe pământ, aşa ne va fi dincolo: suferinţă sau fericire eternă! Nu căutaţi să vă îmbâcsiţi mintea cu felurite cunoştinţe inutile din această lume, căci asta nu zideşte sufletul cu nimic. “Şi ce-ţi va folosi ţie să cunoşti toate lucrurile lumii acesteia, când însăşi lumea aceasta este trecătoare?” spune, atât de frumos, Toma de Kempis, în Urmarea lui Hristos. Nu cunoştinţe multe ni se cer nouă, ci virtuţi şi fapte bune. Vă vorbesc în modul cel mai serios: faceţi-vă un examen de conştiinţă cât mai amănunţit. Cercetaţi-vă bine viaţa. Adânciţi-vă în interiorul fiinţei voastre şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, cu toate păcatele şi greşelile săvârşite în viaţă. Scrieţi-le şi duceţi-vă în faţa preotului (duhovnicului) şi le mărturisiţi. Niciodată nu e prea târziu. Dar nu amânaţi nici măcar cu o singură zi. Vă vorbesc ca fiu şi ca frate al vostru, cu toată iubirea şi încrederea pe care o împărtăşesc pentru voi. Vorbesc cu toata convingerea sufletului, nu din cărţi, ci din propria-mi trăire, din aceşti ultimi ani, cei mai serioşi şi mai însemnaţi din viaţa mea, care pentru mine înseamnă totul… dar absolut totul. Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii. Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi “Tatăl nostru”. Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele. Ar fi bine să aveţi candelă în dormitor. Cu candela aprinsă, în tăcere, fiecare să-şi examineze faptele, vorbele şi gândurile de peste zi. Imediat ce-aţi constatat o greşeală, să v-o mărturisiţi cu sinceritate, cerându-vă iertare. Apoi…somn uşor. Iubiţi-vă mult! Mult! Spuneţi-vă singure una alteia greşelile, cu dragoste. Ajutaţi-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. Orice inimă necăjită să-şi găsească mângâierea între voi. "

Sfintii Inchisorilor 

deci, mai intai...

"Mi-am dat seama ca eu, care doream cu toata inima o lume ideala, eu insumi eram un pacatos. Deci mai intai trebuia sa devin eu un om curat, un om nou." Valeriu Gafencu

despre frumusetea noastra

"1. Chiar daca a fost un timp in care creatia nu exista inca, n-a fost un timp in care Dumnezeu n-a iubit-o; caci chiar daca ea nu era inca, n-a fost totusi un timp in care Dumnezeu sa nu-si fi cunoscut creatia. Si chiar daca El nu se facuse cunoscut ei, pentru ca nu era creatia inca, Dumnezeu o cunostea insa dintotdeauna in toate feluritele ei parti si firi. Caci a facut-o sa existe atunci cand i s-a parut lucru bun.

2. Adevarata iubire a lui Dumnezeu pentru creatie se cunoaste din faptul ca, dupa ce a sfarsit plasmuirea ei in toate feluritele ei parti, a asamblat-o in intregime intr-o unica entitate: a asamblat intr-o unica legatura cele sensibile si cele inteligibile; a unit-o cu Dumnezeirea Lui; a facut-o sa urce mai presus de toate cerurile; a facut-o sa seada pe un scaun vesnic si a facut-o dumnezeu peste toate.

3. Daca creatia ar fi primit o soarta mai mare decat asta, oare aceasta te-ar fi convins, omule, ca o asemenea stare e un adevarat semn al maretiei iubirii lui Dumnezeu pentru creatia Sa?

4. Ce cerere a facut creatia ca sa primeasca aceasta? Ce rugaciune a adus pentru ea insasi? Cand s-a urcat un asemenea gand la inima ei? Ce purtare a oferit in schimb pentru a ajunge dumnezeu? Cum de mai ratacim in gandurile noastre in fata maruntelor lucruri muritoare si nu ne apropiem de marea bogatie pe care am primit-o si pe care nu o simtim? De ce nu meditam ziua si noaptea la frumusetea noastra, la faptul ca am ajuns dumnezei? Spune-mi, asadar, iubitule: daca ti-ar fi fost data o deplina libertate de alegere, de a alege pentru intreaga fire ceva frumos pentru noi si ceva foarte nobil, cine dintre noi ar fi ales pentru el insusi sau pentru intreaga fire ceea ce i-a harazit Dumnezeu?" Isaac Sirul

poezia unei tandreti adevarate

"In mizeria si dezordinea vietilor noastre, iubirea adevarata impune asadar, ca si monahismul, dar intr-un fel mai smerit si aparent mai banal, asceza si sfintenie. Ea implica de altfel, atat pentru barbat, cat si pentru femeie, un "monahism interiorizat" (o alta tema fundamentala a lui Evdokimov), acea singuratate buna pe care fiecare trebuie s-o respecte in celalalt, pentru a mentine viu simtul alteritatii lui. Numai distanta permite uneori presimtirea unitatii, numai o cunoastere in care celalalt cu cat este mai bine cunoascut se reveleaza si mai necunoscut, permite adancirea si reinnoirea iubirii.

Aceasta asceza a iubirii omenesti isi afla sensul ei deplin in notiunea de castitate, atat de importanta pentru filosofii religiosi rusi. Castitatea nu inseamna neaparat abstinenta, ea inseamna integritatea si integralitatea duhului, a inimii-duh care poarta toata puterea vietii, a erosului in intalnirea cu o persoana, facand din trup nu numai un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate. Limbajul trupului ar fi un strigat de neinteles si sfasietor daca el n-ar revendica adevarata vesnicie, cea care se manifesta de-a lungul timpului, a rabdarii, a fidelitatii.

Barbatul si femeia angajati in aceasta taina trebuie sa stie ca nu vor face niciodata mai mult decat sa descifreze partial iubirea nemarginita care ii precede si ii sustine, iubirea lui Hristos si a Bisericii, insasi iubirea Comuniunii Sfintei Treimi. Astfel ei pot regasi intotdeauna (aproape intotdeauna), prin iertare, smerenie si incredere, mai profund decat iubirea lor precara si anemica, aceasta profunzime inepuizabila care le va reinnoi intalnirea." 

Paul Evdokimov, Taina Iubirii

Asculta Radio Vocea Sufletului

un anume raspuns

De cateva zile imi vine in minte o anume intrebare. 
Apoi un anume raspuns. 
Imi vin in minte, desi nu as fi fost in stare sa le reproduc exact... 
Pentru ca astazi imi chema cineva gandul iar si iar catre acest raspuns, l-am cautat! 
Si el suna asa:

"Dar voi, le-a zis El, cine ziceti ca sunt?
Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.

Iisus i-a raspuns:  Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-au descoperit lucurile acestea, ci Tatal Meu, care este in Ceruri." 

Matei 16:16