sufletul din CENTRU cu chip neasteptat de frumos sau despre nebuniile viselor noastre neintelese

L-am visat, in sfarsit... Era acolo, in centru. Am privit spre dreapta mea si l-am vazut. Privea in fata, eram colegi intr-un spectacol de teatru. Stateam in linie, era momentul aplauzelor si... am privit spre dreapta. Era acolo, in linie cu mine, in CENTRU. Spectatorii aplaudau, am privit in dreapta mea si l-am vazut acolo, pe aceeasi scena cu mine. Foarte aproape de mine. De multa vreme nu mai tin cont de vise. Dar astazi m-am trezit iarasi, dupa mult timp, altfel... M-am trezit aproape convinsa ca am revazut un prieten drag, de suflet. Poate totusi, aceste lumi paralele chiar exista, desi e clar, nu am niciun fel de certitudini. Cu cat inaintez in viata, imi dau seama ca exista tot mai putine certitudini. Deci, nici acest vis nu poate fi interpretat altfel. Poate nu inseamna nimic. Poate inseamna multe. Habar n-am de nimic. 

Inainte de aplauze, un coleg de scena a venit la mine si mi-a pus un mic diamant pe frunte, in zona celui de-al treilea ochi. Dar ca sa-l poata atasa acolo, a fost necesar sa-mi faca o gaura acolo, in frunte. Mi-am dat seama ca frica de durere, uneori e mai parsiva decat durerea in sine. Mi-a fost foarte frica... dar apoi mi-am dat seama ca mi-a fost frica de NIMIC, caci s-a dovedit ca nu am simtit niciun fel de durere. Mi-a fost frica inainte, ca sa realizez dupa ca mi-a fost frica de ceea ce nu exista, de o iluzie... A fost un vis interesant. Nici macar nu am vrut sa-l mai postez aici. Nu mai cred in vise, dar uneori parca sunt mai puternice decat mine. Astazi, cand m-am trezit am avut senzatia ca acea realitate parea mult mai adevarata si mai fireasca decat realitatea in care m-am trezit. Vorbesc de ceea ce a simtit sufletul, de intensitatea si acuratetea acestui vis, care parea ca aduce o ordine in chaosul acesta pe care nu-l mai inteleg de la un timp, desi ma straduiesc, pe cuvant! 

Apoi colegii de scena au inceput sa-mi spuna ca in realitate e un om rau si egoist. Am zambit. Cunosc aceasta eticheta, o cunosc foarte bine. Si, nici macar acolo, in vis, sufletul meu nu s-a lasat convins in a accepta aceste etichete. Asta chiar ma bucura. Parca as fi trecut un fel de proba. Si rasplata a fost pe masura. M-am retras in culise, si acolo ma astepta el- Tim. A intins bratele spre mine si mi-a spus pe nume. M-a mirat in vis aceasta re-cunoastere. Am avut o conversatie interesanta, calda, scurta. Din nou, senzatia clara ca m-am intalnit cu un om de suflet, senzatia ca uneori lumile astea paralele chiar comunica. E prima oara cand il visez... sau cel putin prima oara cand imi amintesc. 

Nu, nu mai cred in vise asa cum am crezut odinioara. Sfintii spuneau sa nu ne incredem in ele. Dar astazi m-am trezit altfel cumva, cu o pace draga in suflet, nici urma de tulburare. Ca si cand acolo, in launtrul meu ceva s-a reasezat in matca, ca si cand cineva din adancul meu a vrut sa faca ordine pe acolo. Ca si cand viata de acolo, de dincolo e uneori mai reala, mai normala. 

Nu, astazi nu mai cred in vise. Dar poate ca visele, (i)ele(le) continua sa creada ele in mine. Multumesc, suflete, si pentru aceasta intalnire! Simt o alt fel de ordine acum, in adancul meu. Si mai ales pentru asta, iti multumesc. 

to die and so to grow

“Tell a wise person, or else keep silent,

because the mass man will mock it right away.

I praise what is truly alive,

what longs to be burned to death.

In the calm water of the love-nights,

where you were begotten, where you have begotten,

a strange feeling comes over you,

when you see the silent candle burning.

Now you are no longer caught

in the obsession with darkness,

and a desire for higher love-making

sweeps you upward.

Distance does not make you falter.

Now, arriving in magic, flying,

and finally, insane for the light,

you are the butterfly and you are gone.

And so long as you haven't experienced 

this: to die and so to grow,

you are only a troubled guest

on the dark earth.”

Johann Wolfgang von Goethe

to let myself flow

inceputul Postului

Post cu folos si dreapta masura tuturor!

cuvintele

ochiul de vis aburit

mi-e-n somn o geana de plumb adormit

as vrea sa incerc lunecarea

spre stramta chilie a ceasului greu

cand ochiul- de vis aburit-

va sfinti in cele din urma odihna

plecarea-

visul e aidoma paltonului-trup

intors pe partea celalalta

si nu-i intuiesti petecul stramt-

mirosul uzat-

captuseala de har

profanata-

hai, intinde-te

uita o clipa de tine

priveste in adancul celui ce- surprins-

din lumini se aprinde

sfiosul neprihanitul

de dincolo de ochiul obosit

un indemn reinvie

si-n fiecare inspiratie a mea

doar darul sa-l privesc

uitand de marginime

iata oul fecundat

ma aflu in plina gestatie

mangai pruncul pregatit sa se nasca

si-l indemn sa aiba curaj sa-si divida -dupa expulzare-

rasa cea casta

parca ii recunosc mirosul

atat de familiar

asa trebuie sa miroase lumina

a negraire

a tagada

a viata

ca si cand, inchizand ochii

te-ai redescoperi pe tine prunc nenascut

dintr-o data

astfel simt somnul visarea

mereu-

Maria, trezeste-te!

am nevoie de tine aici!

si incep din nou si din nou si din nou

alta viata

6 ianuarie 2011

rase iar si iar daimonul meu

ei nu luau pe nimeni la misto 

dintre cei care ii imbratisau seara tarziu cu privirea

stiau sa discearna un lup flamand de un lup credincios

si stiau mai bine decat mine toate intrebarile care-si pierdeau sensul

de-aceea invatasera sa rada de cei ce se luau mult prea in serios.

eu nu stiam sa fac asta!

uitasem, mai bine zis, cum se face asta

atat de mult m-a tulburat o respirare libera a lor

atat de mult m-a cutremurat ceva in adancul fiintei

de parca insasi cruciada copiilor isi facuse culcus in mine

si ma sculpta acum pe interior

acest proces, atat de dureros;

as fi vrut sa le strig in gura mare ca nu au nicio vina-

ca ei nu sunt vinovati de neputinta mea-

ca eu am inmarmurit de-acum, cum se facuse stanca de sare sotia lui Lot

privind inapoi, spre acea cruciada dintre Dumnezeu

si om.

atat de mult as fi vrut sa le pot explica-

sa le pot saruta rand pe rand inimile

asa, intarziati cum sunt, asa, cu lacrimi in ochi-

sa le spun ca nu au nicio vina

ca in mine tocmai se petrece ceva:
o viata de om!
dar ceva mai mare decat mine ma imbratisa si-mi soptea:

prea rece, prea grotesca, prea nu stiu cum 

firava.

nu, nu mai aveau scuze

incaltarile care-si pierdusera rand pe rand amintirile;

nu, nu mai aveau scuze tacerile

care-si dezbracau rand pe rand toate necuvinte;

iar lui nici prin cap nu-i trecea

sa stea de vorba cu mine inainte de a-mi impacheta lucrurile

a pleca era pentru el tot una

el era un fel de tiran respectat de toti
dar inteles numai de cei ca mine.

sau eu eram un fel de tiran care nu invatasem sa ma iubesc indeajuns

cine stie?!

vorbesc de el, nu de el

care a fost acolo, dar nici macar nu stiu daca-a avut habar

- de ce ai venit tocmai astazi?! l-am intrebat

rase iar si iar daimonul meu 

de natanga de mine.

poetry. just poetry.

Imi suna a Psalm cantecul asta... un anume Psalm care mi-e drag tare mie, asa.

I'd lie down in darkness with devils

And awaken with strangers that I never knew

I'd follow the hoofbeat of heartache

If I thought they'd lead me to you

There's so little magic in morning 

Butterflies in your eyes and a tear drop or two 

I'd run through the dawning with danger

If I could be running to you

If I cry down to God in the morning

'Who am I? Where am I? Why am I still alone?'

He'd probably show me a highway

Leading to you and to home

There's so little magic in midnight

Fireflies in your eyes and a sparkle or two

I'd dance through the darkness with danger

If I could be dancing to you

If love gives you life or takes lifetime

I'll give love or take love to you

cautand raspunsuri...

"The individual loses his guilt and exchanges it for infantile innocence; once 

more he can blame the wicked father for this and the unloving mother for that, 

and all the time he is caught in this inescapable causal nexus like a fly in a 

spider's web, without noticing that he has lost his moral freedom. But no 

matter how much parents and grandparents may have sinned against the child, 

the man who is really adult will accept these sins as his own condition which 

has to be reckoned with. Only a fool is interested in other people's guilt, since 

he cannot alter it. The wise man learns only from his own guilt. He will ask 

himself: 

Who am I that all this should happen to me? To find the answer to this fateful 

question he will look into his own heart."

C. G. Jung, Collected Works, vol. 12, par. 152

in contradictii fara iesire

Una dintre cele mai frumoase si sincere rugaciuni la care sufletul meu a ajuns.
Multumesc lui Dumnezeu (si) pentru aceasta incurajare!

"Cu inima indurerata, ii arata starea jalnica in care se afla:

Tu mi-ai dat porunca Ta- sa iubesc, si eu o primesc cu toata fiinta mea; dar iata, eu nu aflu intru mine insumi puterea de a dobandi aceasta dragoste... Tu esti dragoste; vino Tu Insuti si te salasluieste intru mine si savarseste tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveste in cautarea Ta. Nu poate duhul meu sa patrunda in tainele vietii Tale... vreau ca intru toate sa savarsesc voia Ta, dar zilele mele se scurg in contradictii fara iesire. Ma inspaimant la gandul ca Te voi pierde pentru aceste ganduri rele care se incuibeaza in inima mea; iar aceasta frica ma rastigneste."

S-A DUS SA-L VADA PRECUM ESTE

the others

photo: Beautiful Minds

Ati vazut filmul "The Others"?!

Genial!!!

Si as mai zice ca si poza asta e faina...

Si-n rest... a fost o data ca niciodata o Poveste fara Sfarsit- din care fiecare isi lua hrana de unde si cum ii era ingaduit. 

notificare-gand

for the Love, for the Death and the Poetry

sar prin baltile colorate ale viselor

cum saream in copilarie prin patrate, sotronul

mai era un joc
ca o spirala de casa de melc

il jucam in curtea scolii de muzica, unde se afla astazi

o bisericuta de lemn

baltile viselor de altadata

in care uneori se piteste cerul

uite, pe fundul alteia insusi soarele

ascuns intr-un adanc de noroi si namol

ai putea cunoaste trezia privind o astfel de imagine-simbol

daca nu te-ai teme ca odata cu ea ai putea vedea si acel altceva:

mastile schizofreniei sau ale paranoiei

de care toti am vrea sa ne dezicem

stau si pazesc hotatul vietii si-al mortii

si toti vom trece, mai devreme sau mai tarziu

prin acel hotar la care am pus caramida dupa caramaida

si-apoi inca una 
si inca una

si inca as spune 

ca dincolo de toate astea exista un chip al copilului

de dincolo de zidul asta plangand sau razand sau tipanand sau zbenguindu-se
dar mai exista unul
despre care n-am sa spun mai nimic
decat ca e un copil care n-a mai vrut sa ramana, cu mintea, copil
si a imbatranit si-n rest 
nu mai stiu nimic despre el.

ar trebui sa tac, de cate ori vorbesc

se deschide o rana si din ea tasnesc rosii-cuvinte

si mi-e frica, am ajuns sa inteleg ca fiecare cuvant are o culoare

si fiecare nuanta zideste altceva

uneori ne intalnim la timp cu propria regie-

turnul babilonului, iata, de-abia ne mai intelegem

am ajuns sa iubesc tacerea mai mult ca orice-

ori de cate ori imi deschid gura, tot mai scapa niste pietre

si am nevoie de prea multe lacrimi, ca sa le transform in pasari

si nici nu cred ca am puterea-

nici cred ca am avut-o candva-
(Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!)

am fost doar un copil curios, mult prea curios

oamenii mi-au aparut mereu ca taine, taine de nepatruns

si ori de cate ori m-am apropiat mai mult decat s-ar fi cuvenit

am platit un pret mult prea mare si am primit in schimb
cate o notificare-gand

pe care scria- de fiecare data- numele unei boli

mintale, pulmonare, spirituale
etc etc etc

am creat temple de nepatruns-

am invocat giganti, ciclopi, titani

de-abia mai putem vedea altceva dincolo de zidul asta inflational

de-abia mai putem vedea cate o pasare albastra
sau cate o cuvantatoare

toti vom trece intr-o buna zi prin zidul acesta, al creatiei de ciment si otel

suntem parte din zidul acesta

nici glasul Anei zidite nu-l mai putem auzi
aripi de foc nu mai suntem in stare a primi-

simturile transparentei de alta data au devenit ziduri si ele

visele nu mai prorocesc astazi nimic
au ajuns doar iluzii desarte

si ma rog numai sa se nasca cineva, sa se mai poata naste cineva

care sa poata topi cu propriile lacrimi
si fortareata asta de arama, candva

cat mai curand




"Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla."

solitudine sau masti fantastice?!

"Nu exista iubire reala fara cunoastere." - Konstantin Zorin

"Singuratatea, pentru unii dintre noi, este una dintre cele mai grele poveri. O percepem adesea ca pe o pedeapsa pe care o primim, pentru ca “nu suntem indeajuns de buni” sa meritam compania cuiva sau sa fim acceptati intr-un colectiv. In piramida lui Maslow, nevoia de a fi “integrati” intr-un anumit colectiv se afla la mijlocul nevoilor unui individ. Daca ne oprim la ea, ramanem ancorati intr-o realitate care nu este sanatoasa evolutiei noastre, nu vom ajunge sa atingem cele doua nevoi din varful piramidei: recunoasterea si realizarile.

Ce se intampla, de fapt, in momentele de singuratate? Ne confruntam intr-un mod dureros cu propria noastra fiinta. Ne punem intrebari de genul: Ce imi lipseste? Cu ce gresesc? Unde gresesc? Nu arat indejauns de bine? Si continuam sa cautam raspunsuri in exteriorul nostru, raportandu-ne la celalalt sau la cei aflati in grupul in care am vrea sa intram. Si incepem sa ne faurim niste masti fantastice care sa corespunda acelor “sabloane” pe care ni le imaginam ca fiind esentiale pentru acceptare.

Percepem singuratatea ca fiind ceva care ne aduce lipsuri. Si punem atat de tare accentul pe aceste lucruri, incat, atunci cand suntem acceptati de o anumita persoana sau un anumit colectiv, devenim singuri “in doi” sau “in grup”. Pentru ca am uitat de noi. Ne-am pierdut in procesul de ”fabricatie” al unui nou EU!

Exista o treapta superioara, ca vibratie, a singuratatii, si anume solitudinea.
Solitudinea este o stare a sufletului care cere uneori sa-si refaca structurile, sa se reconfigureze dupa o perioada de acumulat experiente. Solitudinea, traita in starea de obseravtor a propriei evolutii, are capacitatea fantastica de a transforma interiorul nostru emotional, de a intelege desfasurarea evenimentelor si experientelor prin care tocmai am trecut. Solitudinea este o stare de reverie care da sufletului si spiritului capacitatea de a renaste, de a se regasi in alte forme, in alte grade de vibratie interioara, de traire emotionala.

La baza, singuratatea si solitudinea sunt aceeasi energie. Acest lucru il confirma si defintiile date in dictionare. Forma pe care o dam face diferenta.
Un calugar aflat in pustie, intrebat cum poate trai in singuratate, ar raspunde, probabil, in modul cel mai firesc posibil: “Dar sunt inconjurat de atata bogatie! Cum as putea sa fiu singur?!” 

preluat de pe Portal Spiritual

perspectiva samanica asupra bolilor mentale

preluat de la Anticariatul de Noapte

In perspectiva samanilor, bolile mentale semnaleaza “nasterea unui vindecator“, explica Malidoma Patrice Somé. De aceea, dereglarile mentale sunt de fapt irumperi spirituale, crize spirituale si trebuie sa fie privite ca atare pentru a ajuta vindecatorul sa se nasca.

Ceea ce in vest este vazut ca boala mentala, poporul Dagara priveste ca “o veste buna din partea lumii exterioare”. Persoana care trece prin criza a fost aleasa ca medium pentru un mesaj pentru comunitate, ce trebuie sa fie adus din taramul spiritului. “Dereglarile mentale, de orice fel, sau de comportament, semnaleaza faptul ca cele doua energii in mod evident incompatibile au fuzionat in cadrul aceluiasi camp“, spune Dr. Somé. Aceste dereglari se nasc atunci cand persoana nu are asistenta atunci cand apare prezenta energiei din taramul spiritului.

un articol extrem de interesant, care poate fi citit pe urmatoarele linkuri:

Ce vede un shaman intr-un spital de boli mintale- partea 1

Ce vede un shaman intr-un spital de boli mintale- partea a doua

in nopti ca acestea

In nopti ca acestea, imi place sa privesc stelele.

Mereu mi-am imaginat ca stelele sunt sfintii care si-au regasit deja drumul de reintoarcere inspre ACasa. Cand vad lumina fulgeratoare a unei stele cazatoare, ma gandesc ca sfantul acela care a cazut mai are ceva important de invatat aici si se va reintoarce iar catre un alt fel de acasa care-l va conduce inspre o alta acasa: 

A-Colo 

A- iCi. 

In nopti ca acestea stiu ca singurul dusman care exista ma priveste mereu din oglinda de dimineata, de noapte, de seara. Si imi ranjeste, incercand sa ma intimideze in aflarea drumului inspre Acasa. Ma gandesc la toti sfintii care au probat caderi, suisuri, coborasuri si urcusuri si la modul tainic in care ne incurajeaza...

In nopti ca acestea nu am niciun fel de inspiratie si-n nopti ca acestea nici macar nu stiu daca am avut-o vreodata. Uneori, cand recitesc ce am scris, ma tulbur, ma inspaimant. Apoi, cineva din lautru ma linisteste: mai bine sincer si tulburat, decat prefacut. Mai bine sincer. Nu mai vreau sa traiesc sub povara unui chip prefacut.

In nopti ca acestea, cand mintea ar vrea sa-mi spuna tot ce n-as vrea sa aud, simt un glas incurajator inauntru: 

iubeste-Ma asa cum esti ACUM si-Mi este indeajuns. Tu doar iubeste-Ma asa cum esti, atat cat poti, atat cat esti. Nu-Mi trebuie mai mult! 

Atunci prind curaj si dusmanul din oglinda pare ca se tulbura singur. Pentru ca stie ca imi doresc sa fiu mai mult dar stiu ca nu sunt. Atunci cand el se tulbura si pleaca, eu ma linistesc... atunci cand el se linisteste, incep sa ma intreb de ce ma amageste ca s-a potolit?! 

Cunoaste-te pe tine insuti! - spune. 

O, dar adevarul asta doare infiorator daca nu-i urmat pana la capat.

In nopti ca acestea, as vrea sa scriu mai mult, dar fiecare vorba imi pare prefacuta, risipita, falsa. 

In nopti ca acestea, cand s-a luat curentul... cand am stat la lumina unei lumanari pastrate de la Inviere.  Doi copii alaturi- noi trei- o lumanare si o lanterna. Apoi a venit mama... apoi bunica... apoi am inteles ca in nopti ca acestea, cand se ia curentul si tu vezi un chip de copil luminat de lumina unei lanterne, pe bunica pe marginea patului si pe mama intr-un colt al camerei poti simti cum freamata o farama desprinsa dintr-o altfel de lume. O lume simpla, gingasa, curata. Plina de candoare. Senina; si-atat de in pericol sa se piarda. 

In nopti ca acestea, ma bucur cand vina trecutului imi este aratata cu degetul! Pentru ca in nopti ca acestea stiu ca pot sa aleg in orice clipa sa nu mai traiesc acolo.

In nopti ca acestea, din farama de putregai a trecutului se naste freamatul unei poezii descperite in adolescenta. Ea spune:

"la ceasul rasaritului, al cui mesaj trebuie sa-l auzim? 

El spune: nu te teme! nu te teme! 

cel care si-a daruit intreaga viata 

nu poate muri! nu poate muri!"

De ce tocmai poezia asta, nu stiu, n-am chef sa ma tulbur.

E (doar) o incurajare venita din timpul adolescentei.

E doar o incurajare... pur si simplu.
nimic mai mult.

 In nopti ca acestea, in dureri ca acestea poti auzi o tacere indemnandu-te sa nu te rupi de iubire, orice ar fi. Nu pentru ca-ai fi aflat ce este iubirea, ci pentru ca a aflat Iubirea ce este durerea. Si doar cel ce-a aflat durerea poate ierta si iubi. In nopti ca acestea ma mir de maretia puterii lui Dumnezeu de a ne ierta si a ne iubi. Si nu pot sa plang, caci am incremenit. Cand privesti inapoi, chiar pret de o clipa, ceva impietreste in tine, intocmai cum sotia lui Lot a-mpietrit. Dar cand te readuci la moment, la prezent, la lumina unei lumanari sau la chipul unui copil - atunci stalpul ala de sare impietrit care esti incepe usor sa se transforme intr-o stalactita. Cat va dura topirea?! Nu stiu, habar n-am. Poate o vesnicie. Poate o clipa. In prezenta alor tai- oricare-ar fi ei, stalpul asta de sare se transforma intr-o fiinta. Simti, dintr-o data, o apa cum curge prin tine. Ceva te trezeste, te invie, te scoate din puterea visului, din amintire, din adormire si simti ca traiesti, ca vezi, ca esti, ca poti sa respiri.

In nopti ca acestea, imi doresc ca locuintele (de orice fel ar fi ele) sa nu aiba acoperisuri. Ca sa pot vedea- ori de cate ori deschis ochii- licarul cel zglobiu al luminii din stele. In nopti ca acestea imi vin in minte chipuri la care nu m-am mai gandit de la un timp. 

Si-atunci zambesc. Si multumesc. Poate ca sunt ganduri care se gandesc la mine...

Fiindca mai sunt si nopti ca acestea... cand poti sa simti...

in adancul meu doarme, intreaba, plange si uneori rade- copilul cu parul de grau

(why are we so afraid of being honest with others, with ourselves?!?)

micule print

micule print

iata-

ma ajuti sa redescopar in mine 

radacinile de baobab

si de-acum mai am inca atat de multe de invatat

de la tine-

imblanzesti vulpile

stai de vorba cu sarpele cel intelept

dar de cele mai multe ori razi de-acolo de sus, 
de printre clipitoarele stele

si aprinzi in vremuri de intuneric, 

lumina-
din tot mai palidele stele.

atat de clar

atat de clar simt astazi

inima ta prinzand viata in inima mea

nu stiu de ce ai ales sa-mi vizitezi
cele sapte planete...

.DAR.

micule print, oriunde ai fi

sa stii ca vreau sa-ti port si eu in inima 

sinceritatea, vorbele si faptele.

sa stii ca noapte de noapte, privind stelele, iti pot auzi

in adancul cel napraznic al inimii 
rasul curat, eliberat-
de radacinile de baobab.

de la tine invat noapte de noapte-

sa nu mai confund omul cu baobabii-

un suflet cuprins de astfel de ganduri trufase 
e doar un suflet trist-

impovarat.

de la tine invat zi de zi

sa-mi talcuiesc altfel bataile inimii-

sa regasesc in desertul cel pustiit

izvorul de viata al nemuririi.

micule print-

micule print-

as vrea sa iti spun ca sunt un minunat trandafir

dar a venit vantul si mi-a strofocat petalele

acum, ma apar si eu cum pot de bezmetica oaie

cu aceeasi pereche de ghimpi

sfiosi-ascutiti

micule print-

nu-i asa ca atunci cand vor veni norii cei aurii

si va cadea din cer o binecuvantata ploaie

ea imi va aranja, dupa dansul stelelor
rochita cea inmiresmata 
de petale?!

micule print, stii-

am ajuns sa iubesc atat de mult stelele

pentru ca ele au reusit sa lumineze noaptea

la fel cum lumineaza pe timp de zi-

Soarele.

micule print

sa-ti amintesti si de noi

de acolo de unde 

ESTI

astazi stiu 

ca numai sinceritatea ta sobra-gingasa

poate readuce la viata- 

din vaz-duhul cel tulburat de trufasele ganduri-

stelele ivite din ceata
laptoasa.

micule print-

micule print-

vreau sa mai stii

ca ori de cate ori imi scrii

iti primesc cu inima deschisa gandurile

scrisorile.