pentru sufletul meu de astazi

Din satul plin de viata de-altadata

"M-am saturat de-atatea evolutii

Durerea mosilor, de bun ramas.

As vrea-napoi odorul cu traditii

Cuvantul sfant rostit fara de glas.

As vrea-napoi iubirea si placerea

Fiorul dulce-al clipelor ceresti

Si cinstea, demnitatea si tacerea

Ce-au fost candva averi imparatesti.

Satul de fiare si prostii moderne

As vrea iar lumea simpla de demult

In linistea frunzarului ce-si cerne

Cantarea fericirii, cer prea mult?

E prea mult, oare, prispa cu-nserarea

Povesti soptite-n taina in pridvor

Magii din spuma lumii cu-ntomanarea

Un susur cald, adanc, linistitor

Din satul plin de viata de-altadata

In care ne-am trait candva iubirea

Ce a plecat pe drum ingandurata

Sa-si caute prin vremuri fericirea.

Bordan

poezie preluata de aici: Era atunci, era frumos...

viata fara Har este moarte

O conferinta care lamureste multe nelamuriri. 

Doamne ajuta!

viata prin celalalt

Aceasta postare se adreseaza numai acelora care isi doresc sa paseasca in Noul An oleaca mai responsabili fata de neam, familie, semeni, frati, straini, eretici, pagani, pacatosi si rautaciosi de toate soiurile si felurile. Eu cred ca am sa ascult aceasta conferinta pana cand am sa pricep si in somn ca de raul pe care-l VAD in jurul meu, in viata mea, in fratii mei, in semenii mei- nu e nimeni vinovat, in afara de mine! 
Avem mult de munca la noi insine, dragii mei. 

Cine are urechi de auzit, sa auda!

"Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca nimeni nu ne poate face niciun rau. 
Si ca nimic nu ne poate face rau. Si spunea el mai departe ca raul vine din raportare. Ca raul din afara sau binele din afara nu ne patrunde magic, nu vine peste noi si intra peste noi in mod automat, fara noi. Si daca exista rau in noi, raul acela nu-i un transfer din afara in interior, ci este o realizare: raul nostru, raul din sufletul nostru ii produsul nostru, noi il producem. Raul altuia ii produsul lui. El nu se transfera la mine. 
Eu pot sa accept raul din afara si plecand de la el, sa-l activez pe al meu si sa produc, sa produc. Dar nu-i un transfer de rau sau de bine, ci se produce inauntru. Si-atuncea, totul tine de raportare. Noi putem, prin credinta, sa introducem numai lucruri pozitive inauntrul nostru, numai lucruri bune, chiar daca din afara ne vin si bune si rele. Asta-i un lucru extraordinar. Treaba nu este sa ajungi undeva unde sa nu mai fie rau. Exista rau peste tot. Sunt demoni si la manastire si vin sa-ti faca rau. Deci nu poti sa scapi! - sa existi undeva sa nu mai fie rau deloc in afara ta si ai scapat! Nu asa se scapa! 
Ci printr-o raportare suprarationala, o raportare duhovniceasca la exterior poti sa convertesti totul in bine.

Hai sa va dau un exemplu: proorocul David, cand a fost dat jos de pe tron de fiul lui, Abesalom, a ramas cu o armata mai mica, cu conducatorul oastei lui Ioab si mergeau, se retrageau. Au trecut pe langa casa cuiva si acel om care locuia acolo a inceput sa il huleasca, sa vorbeasca urat la adresa lui David. Si atunci Ioab, conducatorul oastei lui i-a zis: 
- Porunceste sa ma duc sa-i tai capul! Cum vorbeste el asa cu regele lui Israel? 

Si David a zis: 
- Nu, lasa-l, ca pentru pacatele mele i-a poruncit Dumnezeu sa ma huleasca! 

Deci vedem doua tipuri de raportare: a lui Ioab- rationala, critica si a lui David- suprarationala, prin credinta duhovniceasca! Si cum el a intors acel rau in bine! Plecand de la raul ala si raportandu-se asa, suprarational, duhovniceste, el a inceput sa-si vada pacatele, sa intre in sfera pocaintei, sa se caiasca pentru pacatele lui si sa se inalte! Deci iata raul din afara cum s-o transformat in bine in launtrul lui. Pentru ca s-o raportat duhovniceste la el. 

In schimb nu s-o-ntamplat acelasi lucru la Ioab- care s-a raportat rational. 

Deci, dintr-o raportare duhovniceasca la tot ce te-nconjoara, poti sa intorci totul in favoarea ta. Totul iti pooate deveni mantuitor daca te raportezi duhovniceste. Deci asta presupune credinta, asta presupune relatia cu Dumnezeu. Deci iata cum putem sa intoarcem totul in favoarea noastra. Si daca ceva din afara totusi ne vatama, ne face rau launtric, asta inseamna ca nu ne-am raportat cum trebuie la realitatea respectiva sau poate ca avem corespondent inauntrul nostru cu raul din afara. Si raul si binele din afara trebuie sa gaseasca corespondent in noi ca sa ne influenteze intr-un fel sau altul. Daca nu exista acest corespondent nu ne poate influenta. Deci iata: curatirea vietii noastre si raportarea noastra duhovniceasca la tot ce ne-nconjoara intoarce totul in favoarea noastra. Zicea Avva Antonie ca de la aproapele vine si viata si moartea. 

Si am putea spune ca viata si moartea vine din noi, dar intr-adevar, prin aproapele. Dar tine de noi asta. Deci tine de noi ca sa vina Viata de la aproapele sau sa-mi vina moartea de la aproapele. Zicea el... pentru ca daca il dobandim pe fratele, pe Dumnezeu il dobandim si daca gresim fratelui lui Dumnezeu gresim. Deci ce-l face pe aproapele mantuitor pentru mine sau distrugator? RAPORTAREA MEA.

Iar ca eu sa am mereu o raportare duhovniceasca- o raportare care sa converteasca raul in bine, raul cel din afara care vine spre mine sa-l converteasca in bine, asta inseamna ca eu sa fiu mereu intr-o lucrare de convertire, de sfintire si de indumnezeire. 

Parintele Iustin Miron, Manastirea Oasa

un model taciturn

daca ar fi sa mi se teasa o ie

pe care s-o imbrac la propria mea nastere

as incuviinta degraba un model taciturn

in care sa se impleteasca in dans 

verdele vindecatorului sarpe.

si chiar daca mi s-ar cuibari o vreme in jurul inimii, sufocand-o 

si desferecandu-i amintirile pana la refuz

eu tot as striga in gura mare:

mai desluseste-mi, rogu-te, 

a nemuririi cale.

vreau sa-mi amintesc hora strabunilor mei

dansul calusarilor si rotirea astrelor 

sa ne invartim pana cand murim

si murind, sa ne reamintim  cine suntem
si nu suntem

fiecare.

suntem totul.

si suntem

nimic.

deseara am sa-mi iau pensula in mana

am sa ma plimb cu ea pe strazile pustii

si am sa strig in gura mare:

heeeeeeeei! 

unde sunteti, frumosilor nebuni?!

in orasul acesta nu se-ntampla deocamdata nimic

vanzatorii de iluzii nascocesc zi de zi

aceleasi planuri moarte.

sau poate ca eu sunt cea care dorme-

si-n somnul cel adanc si greu, 

ma trezesc usor din propria-mi visare.

heeeeeeei!

nebunilor, calatorilor frumosilor, dragilor, zburatorilor

ajutati-ma sa imbrac ia strabuna 

a pamantului meu.

I A

NE-bun-IA

sa-i tulbur putin pe cei ce ne tulbura
focul cel viu.

s-apoi om mai vedea cum se vor regrupa pe cer stelele-

iar si iar-

 asa incat sa fie bine pentru fiecare.

de bine ce-mi este scriu.

de dor ce-mi este.

de jale.

iar tu-

cel care auzi astazi glasul cuvantului meu

sa te-nspaimanti o vreme

afland ca-n jurul inimii mele cuibaritu-s-a 

aprigul sarpe.

el spune:

comoditatea e o povara.

lupta- o bucurie.

el spune:

orice-ar fi, nu te teme!

el spune:

cei care m-au primit la sanul lor

danseaza hora astrilor

si tulburarea inimilor lor

e doar prilej de-a mai desfereca

o alta amintire de pe taramul 

razelor de soare. 

Dumbrava Minunata

Faceti-i o bucurie curata sufletului vostru si revedeti acest film.

Si, va rog eu mult, nu-i mai comparati pe politicieni cu pitici, zane sau alte entitati minunate... aceste suflete pitice sunt atat de dragi copiilor tocmai pentru ca "micimea" lor descopera o anume virtute sufleteasca, pe cand ai nostri politicieni nu-si mai incap de multa vreme-n pielea lor... Sunt mai ceva ca zeii in mintea lor, din pacate, bolnava...

Va multumesc in numele elfilor, piticilor, zanelor, anotimpurilor si tuturor frumusetilor pe care le-a creat bunul Dumnezeu. Iar mai spre seara ne vedem in strada sa ne aparam si noi Dumbrava noastra Minunata, Rosia Montana!!! Sa aveti o duminica minunata iar cei ce ati uitat... fie sa va reamintiti! Si glasul vantului, si mirosul pamantului, si moalele muschiului si glasul piticilor si scanteia licuricilor.Tot gandul bun! Laurici Leekoorici

Rosia Montana

"Am venit, Maicuta, sa ne mai vedem
Sa-ti spunem necazul pe care-l avem..."

Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei

De vizionat si luat aminte!!!

Prisoners of the Light

"Sursa cruzimii mereu este frica... frica! Cine te chinuieste, are o mare frica in el. Chiar frica mai mare decat cel chinuit. Si trebuie sa intelegi situatia aceasta, pentru ca daca nu intelegi, si tu ai pierdut, si chinuitorul a pierdut."

"Cu fiecare lovitura pe care mi-o dai, se naste o rugaciune ca sa fii iertat..."

Parintele Sava de la Oasa

"Sufletul lui tanjea dupa o alta exstenta: duhovniceasca. Undeva, departe, in lumea personajelor patimase din cartile lui Dostoievski, intr-un loc in care nimeni nu-l va intrerupe din convorbirea cu Dumnezeu..." 

"In comoditate, lux si bunastare nu te poti mantui..." 

"Acasa. Adica unde sunt menit sa fiu." - Parintele Sava de la Oasa

Domnului de Pasare Maiastra Mihai Eminescu

Te iubesc, prietene Eminescu!
Pentru tot ce stiu si nu stiu despre tine!
Pentru tot ce ai fost si pentru tot ce ESTI!
Te iubesc!!!
Si tu stii de ce TE IUBESC! :)

"Dar cât ţine răsăritul se-nalţ-un munte mare-
El de două ori mai nalt e decât depărtarea-n soare-
Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit
Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înălţime,
Abia marginile-arată în albastra-ntunecime:
Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit.

Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare -
Ea: înalt este boltită şi-ntr-adânc în piatra tare,
Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci,
Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută
Şi-n pădurile umbroase cu-adâncimi necunoscute
Şi-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ş-adânci.

Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe,
Ridicându-se în cerul dimineţii dulci, rozalbe,
Pe-acolo soarele-şi mână car cu caii arzători,
Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă
Şi popoarele de stele iese-n roiuri luminoase,
Şi pe cer se împrăştie ca de aur sfinte flori.
 
Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară
În a oamenilor lume scările de stânci coboară -
Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
Şi pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume
Şi din cupe beau auroră cu de neguri albe spume,
Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră şi răsun.

Câteodată-un corn de aur ei răsună-n depărtare,
Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare,
Cheamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame-mflate-n vânt:
Vin în herghelii de neauă, pe cărări demult bătute
Şi pe ei zeii încalic străbătând pe întrecute
(-Al) codrilor nalt întuneric, făr-de capăt pe pământ."

M. Eminescu, "Memento Mori" (fragment)

"Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur" :)

Asculta Radio Vocea Sufletului 
 

Toti romanii de pe Terra trebuie sa citeasca articolul anexat mai jos!

¥ Prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh

O doamna plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara... 

Acolo pentru a nu isi uda pantofii, i-au fost date niste sandale impermeabile...

La sfarsitul vizitei, o pancartă o anunta ca poate dona acele sandale popoarelor nevoiase...

Cred ca poza din atasament spune destule... asa, ca sa ne facem o parere in privinta opiniei americanilor despre noi...

Oricum, ne putem mandri cu ceva: SUNTEM PRIMII PE LISTA !!! 

Punctul de vedere: Prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã.

In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). 

În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?
 

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

Dr. Daniela Stanoescu - (Material primit prin mail). 

Dor de Eminescu

 "În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte."

Mihai Eminescu - "In zadar in colbul scolii"




film preluat de pe:  Eminescu si culisele unui asasinat politic

 Asculta  Radio Vocea Sufletului

Intelepciune si Traditie

Înțelepciune și Tradiție - Mărturii despre Daci from Romanian Letters on Vimeo.

Asculta Radio Vocea Sufletului

deci, mai intai...

"Mi-am dat seama ca eu, care doream cu toata inima o lume ideala, eu insumi eram un pacatos. Deci mai intai trebuia sa devin eu un om curat, un om nou." Valeriu Gafencu

spre Basarabia lui draga

Vasile Gafencu, tatal lui Valeriu, un roman martirizat in Siberia

Am citit acest fragment acum cativa ani... il citesc acum iar si stiu ca il voi reciti candva iar... si iar... Si nu doar acest fragment, ci intreaga carte. Simt cum se cutremura fiinta in mine, pana la lacrima si dincolo de ea. Va rog din suflet sa cititi aceasta carte. Va rooog... Din sufletul mai mic va rog! Va rog din suflet... As vrea sa am inspiratia de a scrie ceva si a va convinge, dar chiar nu ma simt vrednica a vorbi despre  aceasta carte...

"In aceasta perioada intervine cedarea Basarabiei trupelor sovietice. Familia Gafencu trece Prutul si se refugiaza la Iasi. Valeriu impreuna cu tatal sau revin in Basarabia ocupata, pentru rezolvarea unor lucruri legate de gospodaria parasita. Trec apoi pe malul drept al Prutului, ferindu-se de trupele sovietice care fixasera frontiera pe malul raului. Acum are loc un episod cutremurator, descris de Virgil Maxim: 

Dupa ce se vad pe tarmul drept al Prutului, batranul, dupa o scurta odihna, se ridica si, multumind lui Dumnezeu ca l-a ajutat sa-si asigure familia, isi imbratiseaza fiul si face ultima marturisire din viata lui:
- Te-am adus pana aici ca sa ai grija de mama si surorile tale. Te incarc cu aceasta raspundere in fata lui Dumnezeu. Eu trebuie sa ma intorc intre ai mei.
Valeriu e tulburat. Batranul ii observa emotia si continua:
- Ce ar zice toti fratii, fratii nostri basarabeni si cum mi-as mai ridica ochii la cer daca si eu, si altii ca mine, care pana acum am luptat pentru afirmarea sufletului romanesc pe acest pamant, am fugi din calea asupritorilor si n-am lua parte la suferinta care ne asteapta?

Valeriu intelege pozitia sufleteasca a tatalui sau si nu incearca sa-l faca sa renunte la hotararea sa. Isi da seama de inaltimea starii lui de constiinta si isi propune sa nu se dezminta nici el, ca fiu vrednic al aceleiasi credinte in Dumnezeu si in viitorul neamului sau. 

- Vor veni si vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfe- adauga batranul. Si imbratisandu-si inca o data fiul, facandu-si cruce, se indreapta spre mal si trece Prutul inot spre Basarabia lui draga. La putin timp este arestat si trimis cu un lot de romani basarabeni dincolo de cercul polar, unde, in conditii groaznice de viata, moare dupa un an de zile, cu gandul la Dumnezeu, caruia I-a incredintat pe cei dragi ai lui. Cineva, scapat ca prin minune, i-a relatat lui Valeriu aceste lucruri."

Sfantul inchisorilor

Asculta Radio Vocea Sufletului

Valeriu Gafencu

"Sunt cum mă ştiţi. Tac mâlc şi meditez ore şi zile în şir. Îmi trimit gândurile departe şi când mă trezesc la realitate zâmbesc. Cânt şi mă rog. Sunt vesel sufleteşte. Viaţa cotidiană are un aspect uniform. Viaţa interioară mi-e simplă, vie, plină şi mare, cu doruri şi vise pe care eu le trăiesc şi le simt vii în sufletul meu. Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.(…) Vă spun drept, sunt fericit. Înţeleg şi iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal îl iert." Valeriu Gafencu

Balada Lupului Alb

"Feciori din dacã mamã,

Pribegi ca douã cânturi,

Trecând din vamã-n vamã

Sub pãlmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste

Din care-i lipsa vina,

Ne-au zãmislit din Creste

Si ne-a scãldat Lumina.

Spãlati în ploi si moine,

Curati ca douã schituri,

Ne-au botezat în doine

Si ne-au sfintit în mituri.

Mai plânsi ca douã lacrimi,

Cuminti ca douã stele,

Noi dezlegãm de patimi

Si descântãm de jele.

Din tâmple ningem vise,

Din Inimã-dureri,

Sperantele nezise

La porti de învieri.

Ne-am îmbrãcat în Soartã,

Cumpliti ca o osândã

La daca noastrã poartã

Ca lupii stând la pândã.

Vom însera cu anul

Si-om deveni pãmânturi…

Ne-o tine minte Neamul

Frumosi ca douã cânturi.

Vom adormi cu veacul

Si-om deveni zãpadã…

Ne-o pomeni sãracul

În plânset de baladã.

Ne vom zidi-n Credintã,

În bolta Casei noastre,

Vom ninge cu vointã

Si vom ploua cu astre.

Ne-o creste foc din Suflet,

Ne-or plânge-n palme macii,

Când ne-om opri din umblet

Feciori ai sfintei Dacii…"

Pavel Corut

preluat de pe Romania de Vis

Asculta Radio Vocea Sufletului

adevarul inimii tale

Mi-e tare drag omul asta... Cartile astea, care vorbesc cu mine de parca ar fi glasuri de ingeri... Probabil! Probabil ca asa si sunt... :)

"Cand stii ceea ce vrei, poti sa si ceri. Cand cineva spune:  "Imi pare rau. Nu-ti pot oferi acest lucru", tu spui: "Nici o problema. Totul va veni la timpul potrivit". Ramai concentrat pe ceea ce vrei, indiferent de ceea ce-ti ofera oamenii. Respingi toate conditiile impuse pentru ca sa ti se ofere dragoste si atentie. Tii stans de adevarul inimii tale, neaccceptand mai putin decat ti-ai promis tie insuti. 
Si, cu timpul, totul vine- deoarece ai fost credincios tie insuti, deoarece ai invatat sa-ti aduci tie insuti iubire. Datorita faptului ca ai raspuns la chemarea venita dinauntrul propriei tale inimi, Cel Iubit iti apare in prag neanuntat. Aceasta nu este o formula magica, ci fructul practicii spirituale pline de devotament." Paul Ferrini :)

Asculta Radio Vocea Sufletului



Am plecat la Brukenthal, la expozitia: Mesaj, Magie, Mit

Sa aveti o zi... maaaaagicaaaaa!!! :)

ca in povesti, cu fluier parelnic de vant

 Un amanunt mai mult decat interesant... eram foarte aproape de Lancram cand am vazut pe cer dragonul-lup... Dar am putea noi oare sa 'vedem' ceva, fara de ajutorul acestei Pasari Sfinte?! :) Si mai ales, cum si in ce fel se leaga totul?!
Doamnelor si domnilor... Poetul Luminii:

Intruchipata in aur de sculptorul Constantin Brancusi

"În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.  

Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.  

Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptura ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.  

Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de sub pământ.  

Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ţi-l pierzi.  

Din văzduhul boltitelor amiezi
ghiceşti în adâncuri misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi."

Lucian Blaga, "Pasarea Sfanta"

Si daca ne amintim ca Apocalipsa = apokálypsis = Revelatie... Poate admitem ca suntem pregatiti astazi a primi cu sufletul deschis si cu incredere ceea ce are a ne dez-valui aceasta Pasare... :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

se leaga totul!

Desi m-am trezit cu sentimentul clar ca trebuie sa-mi iau o umbrela si un pullover mai gros, nu am ascultat de acest sentiment. Am privit cerul Sibiului si mi-am spus ca soarele sigur va iesi si va zambi peste capetele noastre mirate. La Alba Iulia nu a iesit soarele pe cer, dar a aparut un soare mic, dar puternic- in inima.

Privind in zare, cu cateva minute inainte sa intram in Alba-Iulia spre peisajul cetos si salbatic de frumos, am vazut pe cer un fel de nor mai... altfel. Am uitat sa va spun ca eu nu sunt numai 'nebuna' aia care viseaza chestii, mai sunt si 'nebuna' aia care de mica vede tot felul de forme si semne pe cer. Am scris o compunere despre asta in clasa a doua, am luat chiar nota 10. Pesemne se mai facea scoala pe atunci ... :) 

Asadar, revenind: Stiti ce forma avea norul acela?! Nu o sa ghiciti... da, el era: dragonul cu cap de lup si corp de sarpe. Am vrut sa-i fac o poza, dar apoi, intuind ca isi sterge conturul- voit- am renuntat la acest gand. Si am zambit... larg... Si m-am gandit la ce vrea el sa-mi spuna... Si m-am gandit ca nimic nu e vreodata intamplator... nici o imagine, nici un sentiment, nici o intalnire, niciun gand, nicio poveste... naroada sau buna. Si m-am gandit la ce mi s-a spus la un moment dat intr-un vis: se leaga totul!

Nu e acesta, oare, chiar subtilul mod prin care suntem indrumati sa vedem ce vedem, sa intelegem ce vedem si sa pastram comoara acolo unde nimeni nu o poate judeca sau ponegri cu ratiuni  pedante si inguste?  Oare va puteti imagina cum arata aburul acela serpuitor si alb, ( ca nici nu pot sa-l numesc nor) prin ceata si vant, printre nori si umbre? Stiati ca rolul sau era acela de a chema la lupta strabunii? Adica da, strabunii nostri mergeau la lupta cu strabunii lor. Adica da, noi, la randul nostru, mergem la lupta cu strabunii. Daca am inteles ca nu avem cum sa-i ingnoram. Daca am invatat sa-i ascutam. 

Le-am aratat si celor din masina ceea ce vad, desi dragonul-lup parea ca vrea sa se retraga discret intr-o alta lume...

Atat! Nu pot sa scriu mai mult despre asta.
A fost, cu adevarat, o zi deosebita! 
Si iar zic: "cine are urechi de auzit, sa auda!"

"Lasati aurul in munti
Ca-i sade bine asa...
Muzica de rezistenta
Ascultati la Alba-Iulia!"

" Astăzi Alba-Iulia a fost a noastră. În întregime a noastră, cu onor primarul cianurist şi consilierii locali nemaiştiind pe unde să fugă, cu televiziunile oprindu-şi transmisiile în direct, cu sute de oameni primind pliante cu informaţii şi salutând acest nou mod 'protestatar' de a petrece Ziua Naţională." :))) Exact asa a fost!!! :)))

Dragii mei... traim niste vremuri... ... ...

Ascultati Radio Vocea Sufletului