miercuri, 2 septembrie 2009

Psihologie si Alchimie















" Daca insa demonstrez ca sufletul are in mod normal o functie religioasa (anima naturaliter christina- Tertullian) si daca pretind ca cea mai nobila sarcina a educatiei adultilor este de a constientiza acel arhetip al imaginii divine, respectiv radiatia si efectele ei, atunci sunt iritati teologii si ma acuza de 'psihologism'. Daca in suflet nu s-ar afla, conform experientei, valori inalte (nestingherite de existenta spiritului antimimetic), psihologia nu m-ar interesa deloc pentru ca atunci sufletul ar fi ceva inutil. Dar dintr-o experienta insutita stim ca nu e asa, si ca sufletul cuprinde corespondentele tuturor lucrurilor formulate de dogma si, chiar mai mult decat atat, acel lucru care indreptateste sufletul sa fie ochiul caruia ii este harazit sa vada lumina. Pentru aceasta este nevoie de o intindere nemasurata si de o profunzime de nepatruns. Mi s-a reprosat 'divinizarea' sufletului.Dar nu eu, Dumnezeu insusi l-a divinizat! Nu eu i-am atribuit sufletului o functie religioasa, eu doar am expus faptele care confirma ca sufletul este 'naturaliter religiosa', adica are o functie religioasa: o functie pe care nu eu i-am atribuit-o sau introdus-o, ci care s-a produs de la sine, fara a fi impusa prin opinii sau sugestii, oricare ar fi ele. In tragica lor orbire, acesti teologi nu recunosc ca nu este vorba de a demonstra existenta luminii, ci de faptul ca exista orbi care nu stiu ca si ochii lor ar putea sa vada ceva. Ar trebui observat ca nu foloseste la nimic sa pretuisti si sa propovaduiesti lumina, daca nu o poate vedea nimeni: mai mult chiar, este necesar sa-l invatam pe om arta de a vedea. Este evident ca multi nu sunt in stare sa realizeze o legatura intre imaginile divine si propriul lor suflet; ceea ce inseamna ca nu pot vedea in ce masura imaginile respective se afla in propriul lor constient. Pentru a face posibila aceasta privire interioara, trebuie eliberat drumul spre putinta de a vedea. Nu-mi dau seama cum s-ar putea realiza acest lucru fara psihologie, adica fara un contact cu sufletul.

din Jung, Psihologie si Alchimie

2 comentarii:

  1. Ma straduiesc sa-mi procur si eu cartea, intr-adevar foarte promitatoare, unii zic ca e de referinta pentru Jung.

    M-am bucurat sa gasesc pe blogul tau cativa autori dragi mie.

    RăspundețiȘtergere
  2. cartea e o adevarata comoara, ti-o recomand cu tot sufletul :) iar despre Jung... numai de bine, cum zice poetul :)

    RăspundețiȘtergere