Pe drum

Daca tot m-am plimbat pana la ora asta in cautari de raspunsuri... poate aflu intr-un final si dezlegarea la aceasta intrebare: oare unii oameni pleaca, ies din sufletul nostru pentru ca noi ii eliberam sau pur si simplu asta e mersul firesc al lucrurilor? Astepti o vreme, astepti atat cat poti astepta sau mai bine zis cat simti ca trebuie! Si intr-o buna dimineata, iti dai seama ca trenul e gata sa plece, nu mai vrea sa stea pe loc si parca vrei sa pleci si tu intr-o alta directie... te ridici incet, te stergi de praf si spui zambind: "timpul dumneavoastra a expirat! va multumesc pentru intelegere!"

Daca ma gandesc mai bine, cred ca e normal sa fie asa, doar totul este in miscare. Nu inteleg de ce sunt atat de calma si linistita! Poate pentru ca am luat decizia corecta, doar atunci se intampla sa ma intalnesc cu linistea aceasta. Dar oare asa trebuia sa se intample? Pana nu demult aveam senzatia ca nu as putea merge mai departe daca aceasta persoana nu ar exista in viata mea, daca nu as fi gasit-o, daca nu ne-am fi intalnit in urma unei magii, a unui adevarat miracol... apoi coincidentele apareau tot mai multe, cum apar spiridusii de lumina intr-o noapte de vara cu luna! Nu trebuie decat s-ti asculti sufletul, intuitia, inima!

Dar nu toti alegem astfel, credeti-ma! Imi vin acum cateva nume in minte, sunt gata sa arunc vina asupra celorlalti si cand colo, uite-te la mine! Minunata faptura nevinovata, desigur... am fost eu pregatita sa ma intalnesc cu marele dar? Eram cu gandul in alta parte, visam la acele lucruri de neatins pentru mine iar ele erau chiar aici langa mine, deghizate intr-o forma atat de curata si simpla. Altfel decat mi le-am imaginat, desigur, si totusi, pline de lumina si candoare... si atata sinceritate! Atata frumusete! De mult nu mi-a fost dat sa mai vad atata candoare si sinceritate! Dar eu eram cu mintea si cu sufletul in alta parte...

...M-am poticnit tocmai eu de prejudecati neghioabe, am lasat 'darul' sa astepte singur in noapte pana cand s-a intors clepsidra si timpul meu s-a scurs. "Timpul dumneavoastra a expirat, va multumim pentru intelegere." A expirat, cand a expirat? Pana cand m-am trezit din visare, trenul pleca spre alte zari cu marele dar! Atunci, de ce arunc cu piatra? Tocmai eu... In cine vreau sa dau, sa lovesc? Iar in mine? Aceste limite, aceste ingradiri si prejudecati... pentru ce? pentru cine? Mereu pentru noi insine, mereu pentru noi insine... Aveai dreptate, dragul meu Yura, suntem cu totii niste lasi, orice am spune... aveai dreptate, ca-ntotdeauna...

De fapt, vroiam sa spun ca se poate sa vina o vreme cand drumul a doua persoane sa trebuiasca sa se desparta, sa ajunga la o rascruce! E bine, e rau? Oare ce inseamna? Poate ca unul a luat-o pe un drum gresit, iar celalalt a pornit singur spre cealalta cale! Dar daca ambele directii sunt bune pentru fiecare in parte si nepotrivit ar fi doar mersul in doi? Se poate, se poate sa fim lasati singuri, va spun, doar ca sa intelegem ca totul, dar absolut totul este in miscare... Se poate sa fim lasati doar cu noi insine, doar pentru a invata sa ne cunoastem. Iubesc atat de mult acest fragment din Whitman, astazi stiu de ce si... bineinteles ca nu e o intamplare:

"Va rog sa lasati totul liber cum si eu am lasat totul liber; oricine ati fi tinandu-ma acum de mana, lasati-ma si mergeti pe propriul vostru drum" Walt Whitman