“Vom reusi sa ne eliberam mintea doar atunci cand vom dori sa ne indreptam atentia spre fiecare zona in care avem suferinte (…) sa ne putem elibera de parti mari si dureroase din trecutul nostru. Avem nevoie sa ne uitam la intreaga noastra viata si sa ne intrebam:
Astazi este a doua duminica dupa Pasti, duminica Apostolului Toma atat de drag sufletului meu si duminica care incheie Sfanta Saptamana Luminata! Si poate ca nu intamplator mi-a fost dat ca tocmai in aceasta saptamana eu sa cobor din nou ad inferros, in tenebrele sufletului meu si sa inteleg de ce deodata totul in jurul meu pare lipsit de frumusete si culoare? De ce nici pe oameni nu-i mai vad in aura in care i-am imbracat, admirandu-le doar Lumina si refuzand sa hranesc vreodata aceea mica umbra care uneori isi mai scotea coltii? De ce astazi le vad doar incruntarea, frustarea, nemultumirea si nu reusesc sa vad dincolo de aceasta perdea, adanc, in launtrul lor ascuns, unde zace ghidus si plin de candoare copilul de odinioara, astazi atat de neputincios si ranit? De ce nu am astazi puterea sa iert, sa inteleg dar mai ales sa uit? A iubi inseamna a ierta si eu am atata iubire in mine incat uneori ma sufoca lumina… iar astazi, uite, umblu cu capul plecat si ochii incercanati, ascunzand si protejand la randul meu candoarea si zambetul sincer al copilului care am fost si pe care l-am regasit asta iarna… Doamne, ca tovaras de drum, tine-mi, pastreaza-mi pana la moarte un suflet de copil- spune poetul! S-a ascuns iarasi Sinele meu intr-un ochi trist, speriat de ultima rana si de ultima lovitura primita…
Cat de simple pareau toate in iarna, firesti si la locul lor… cat de simplu si cat de frumos e intreg Universul cand tu esti bine inlauntrul tau si impacat cu tine!
Astazi lucrurile stau altfel… cei din jurul meu au inceput sa se nelinisteasca tot mai mult si incet incet nelinistea si agitatia lor m-a afectat si pe mine! A existat o zi cand sufletul meu s-a facut tandari; atat de puternica a fost lovitura, ca nici nu am realizat pe moment… insa stiu ca atunci cand nu avem cu ce sa ne platim greselile din alte vieti, le platim cu multa durere, iar eu, pare-se, nu am adunat prea multe fapte bune in trecuturile mele! Atunci mi-a venit brusc gandul acela care ma readuce la mine: totul e in favoarea mea, numai sa CRED IN ASTA! Si atunci mi-am amintit ca percepem lumea din jur prin propria aura…
… cand esti indragostit, iubesti pe toata lumea; cand esti ranit, toate fetele iti par hidoase si ascutite; astfel ca am hotarat sa ma indrept spre mine!
De ce am primit aceasta durere si spaima tocmai in Saptamana Iertarii cea Luminata? Daca mi se face un privilegiu, daca platesc cu aceste spaime ale trecutului, trecute greseli de demult? Daca cineva a hotarat acolo sus sa mai spele din trecutul meu si mi-a amintit cine am fost tocmai pentru a putea sa spun la final SUNT? De ce totul imi pare acum logic si zambesc si inteleg rostul durerii mele? Simt ca am atata de platit din apusele vremi si nu am strans in suflet decat lacrimi…‘dar ele au o valoare atat de mare’- mi-a zambit in gand al meu Inger… cu ele poti sa speli cele mai infioratoare greseli si pacate…
Astazi stau fata in fata cu frica mea de demult si vad camuflata in ea necredinta! “Caci faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea, Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut…”
Nu-i nimic!
Am sa adun, aici si acum, intocmai ca talharul de pe cruce cat mai multe fapte bune… Caci pentru cei care au gresit cel mai mult a venit Iisus, a venit- asa cum zice Doru- sa ne Invie!
Hristos ne-a Inviat!
Si de dragul Lui deja mi-am schimbat viata , pentru ca „stropi-ma-va cu isop iar eu ma voi curata, mai vartos decat zapada ma voi albi“
Fricile trecutului mi-au napadit sufletul pentru ca durerea pricinuita in aceasta perioada m-a proiectat teribil in trecuturi pline de dezamagiri si nedreptate, cand, incercand sa fac bine, sa ajut, sa povatuiesc, partea aceea din oamenii cei dragi care nu vroia sa se lase indreptata si modelata lovea cu tot dispretul in mine! Si eu, precum copii cei naivi si increzatori, eram cu garda jos, convinsa fiind ca daca raul acesta va incerca sa dea in mine, partea cealalta, Lumina din acei oameni nu va ingadui acest lucru asupra mea! Interesant cum plina de Speranta si de Incredere sfarseam cu sulita infipta in centrul inimii! Si credeti-ma, rana de dupa lovitura se vindeca mult mai greu dacat impunsatura in sine, pentru ca lovitura te ia pe nepregatite si nu ai timp sa constientizezi, sa analizezi nimic, pe cand rana, vai, rana doare zile nesfarsite, uneori luni de zile sau chiar ani intregi… pentru ca ea iti aminteste de ranile trecutului si te trimite in intunecimile cele mai ascunse ale sufletului tau ancestral, unde trebuie sa te intalnesti din nou si din nou cu toate umbrele sufletului tau; ea te trimite chiar la prima rana cand, copil fiind, ai auzit poate prima data cuvantul pedeapsa sau teama! Ma gandesc adesea de ce doar anumiti copii se tem de intuneric, pe cand altii se tem de furtuna, altii de caini iar altii de paianjeni? In care viata, oare, am cunoscut prima rana legata de toate acestea? Si in care viata, oare, unii dintre noi au ales vindecarea in vreme ce altii alegeau mereu si mereu alta rana?
Poate nu intamplator am inceput cu acest citat al minunatuluiTeodor Vasile. Pentru ca el mi-a ramas intiparit in suflet iar abia apoi a revenit aceasta veche rana… numai ca de data aceasta am ales sa inteleg de unde vine ea si am ales sa invat sa o iubesc, asa cum este! Iar in clipa in care i-am daruit iubire s-a evaporat precum un mic nor in fata impunatorului Soare! E-atat de simpla calea: iubirea si credinta inving orice spaima, oricat de mare ar fi ea! Iubirea e raspunsul! Da, Lennon, ai avut dreptate: love is the answer! Ma intrebati la care intrebare? Doar sunt actor…
A fi sau a nu fi… LOVE IS THE ANSWER!
Dupa ce am scris toate acestea m-am simtit brusc foarte frumoasa! Iesind pe strada, oamenii intorceau capetele dupa mine iar mie brusc, chipurile lor imi pareau atat de frumoase, nici nu stiam la care sa privesc! Dar asta nu e tot… pentru ca ei au inceput sa-mi zambeasca, odata cu zambetul lor lumea chiar a devenit mai frumoasa! Curios, aceleasi blocuri, aceeasi oameni, aceleasi strazi, aceeasi anemica primavara… si totusi, totul era mult mai frumos peste tot! Cum e posibil? Cum pot raspunde materialistii la aceasta intrebare? Cred ca raspunsul l-a dat deja Rudolf Steiner: ‘problema materialistilor este ca nu pot intelege ce este materia’ …
Astazi a fost o zi atat de frumoasa… cum am mai spus: pentru un luptator, nimic nu e mai fascinant si mai interesant decat lupta in Sine! Astazi, cand Saptamana Luminata se incheie, eu vreau sa multumesc Ingerului ca a pus o vorba buna pentru mine si mi-a ingaduit inca o data sa platesc marile greseli cu lacrimi de perle! Poate cea mai cinstita modalitate de plata din Univers! Cum altfel am invata lectia iubirii daca nu pe aceasta cale? Vorba lui Steinhardt cand, vorbind despre lacrimile de pe fata unui om, concluziona: oare ce pacate savarsite nu s-ar ierta in clipa aceasta?
Lubileah, din Dorul de Astazi, 26 aprilie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu