As fi vrut sa rostesc atat de multe adevaruri, as fi vrut sa vorbesc asa cum nu am mai facut-o niciodata. As fi vrut sa il fac sa inteleaga cat de drag imi este, si el si arta lui, as fi vrut sa gasesc cuvintele magice care sa expime bucuria pe care o simt inauntru ori de cate ori este alaturi si vorbeste, de parca ar vorbi sufletul meu. E ca si cand ai sta fata in fata cu una dintre cele mai luminoase parti din tine. Rosteste propozitii, adevaruri si crezuri atat de familiare sufletului meu de parca ar fi o reflectare a ceea ce eu insami gandesc despre lume, despre teatru, despre oameni!
Numai ca astazi tac, asa cum fac de fiecare data cand ma aflu in fata frumusetii, adevarului si iubirii ! Dar e si asta un fel de intelepciune, sa recunosti aceasta parte din tine cu care ti-a fost dat sa te intalnesti si sa stii ca tot ce trebuie sa faci cand esti in preajma ei este sa TACI, SA ASCULTI! Tac, azi nu am cuvinte, nu am decat linisti, taceri, sa ma umplu de vorba lui, de lumina din el ! Tac, pentru ca tacerea, numai ea mai poate fi atat de inteleapta sa-i vorbeasca ! Si cred ca numai el, numai el de la aceasta masa poate intelege cu adevarat ca ii vorbesc prin muta mea tacere…poate ca asa e normal sa te porti cand stai in fata ta, cand esti fata in fata cu o parte de adevar si Frumos din tine! Ii simt pe ceilalti de la masa cum incearca sa ma ghiceasca dincolo de tacerea mea, le simt nedumerirea! Dar el ma priveste cu coada ochiului si ma poate citi exact asa cum sunt, in tacerea mea! El nu are nevoie de explicatii, pentru ca stie sa citeasca dincolo de cuvinte! El le vorbeste apoi celor de la masa de actorii lui Brook si de marea lor calitate, transparenta: ‘sunt atat sunt de curati’ sunt atat de sinceri! Stiti cum sunt actorii, mai zice, ei trebuie sa se vada, sa vorbeasca, sa gesticuleze, sa exagereze! Dar actorii lui Brook sunt altfel, sunt curati si transparenti ca niste copii! Si deodata ma simt atat de bine, deodata stiu de ce tac- pentru ca el intelege! Ma simt ciudata,anormala tocmai pentru ca sunt altfel, sunt linistita, sunt tacuta, sunt normala! Ma simt anormala tocmai pentru ca sunt normala! Dar ce inseamna oare normal?
Cred ca la asta se rezuma aceea transparenta: la a-l lasa pe celalalt sa vada prin tine totul!
Apoi am inteles, din nou, de ce ingerii tac- de ce Dumnezeu nu pare ca ne vorbeste! Am inteles asta tot datorita lui, cand explica cum ca actorii nu ii pot pacali pe spectatori! Asa crede el, ca mine! Ca spectatorii nu pot explica, poate, ceea ce nu inteleg, dar pot simti! SI SIMT INTOTDEAUNA ADEVARUL!
L-am vazut in sala, imbracat tot in alb, la fel de frumos cum il stiu de anul trecut… privirea albastra, nobletea din gesturi, linistea detasarii! Am ras… am ras pentru ca am stat sub aceeasi umbrela cu fluturi in aceasta seara, cand a venit potopul sa curete povara pamantului din Sibiu! Ma uit la ploaia rece care cade din cerul cel trist si nu lasa tocmai acest spectacol sa se desfasoare:
- Poate ca pur si simplu nu trebuia sa vezi spectacolul acesta, ii mai spun! Rade, zambeste; Doamne, cum am uitat de rasul lui? Poate ca asa trebuiau sa se intample toate: sa nu fiu in acest spectacol numai pentru a-mi aminti peste ani cum stateam noi sub aceesi umbrela intr-o noapte cu ploaie torentiala! Poate ca asa trebuiau sa se intample toate… caci daca ar fi sa mai pot alege odata, as alege tot acest moment si aceasta seara!!!
Ce imagine, Doamne… Sa simti ploaia ca e prietena ta, sa simti potopul ca pe cel mai bun si credincios prieten! Lumea alearga, se ascunde, bate din picioare agitata, ploaia torentiala e in defavoarea tuturor- dar uite-te la mine, norocoasa!binecuvantata! Pe o vreme ca asta stau cu el sub aceeasi umbrela, el e atat de linistit si plin de pace- acum, cand totul e cu susul in jos, zambeste si-mi spune alchimice cuvinte: 'simt ca am invins! 'Ii simt linistea, mireasma, intelepciunea, ii simt bunatatea, calmul, iubirea, si simt ca a venit aici si pentru mine!
- 'Si eu simt asta, ii spun, ca am invins'! Si ploaia cade ca un botez, e prietena noastra in asta seara, chiar daca afara e intuneric si frig! 'Chiar daca dupa workshopul tau am vrut sa fug in munti!' Rade… 'imi pare rau ca ti-am facut asta', imi mai spune!
-'Nu-i nimic, e bine asa, ii mai spun, e bine, e foarte bine asa! Asa trebuia sa fie!'
Ma intreb mereu si mereu, de fiecare data cand mi se da Marea Sansa sa stau fata in fata cu oglinzile sufletului meu: oare cate Entitati lucreaza ani si nopti de a randul pentru ca sa fie posibila o astfel de seara magica? Sa nu iei un casting ca sa fii disponibil cu o umbrela cand ceilalti nu sunt, sa cazezi la tine niste oameni care in trei zile sa te cheme la un workshop care iti schimba viata, sa visezi cu Brazilia si el sa rosteasca astazi fix numele acestei tari, sa-ti spuna ca a trecut printr-o iarna foarte grea -cand tu l-ai visat inchis dupa ziduri, trist pe un scaun- sa visezi ca spargi zidul iar el astazi sa te doreasca alaturi cu atata sinceritate si mai ales curatenie sufleteasca! Sa-l auzi rostindu-ti numele, sa zambesti si sa intelegi de indata ce zambeste, ca, iata, a trecut un an si el nu te-a uitat!
Astazi, fix astazi am vazut Slumdogg millionaire- si am realizat, cu o imensa bucurie in suflet, ca si in viata mea au existat atat de multe coincidente, exact ca in acest film minunat! Apoi ne-am intalnit, fara ca macar sa stiu ca va fi aici, ca va veni, ca a venit… atat de multa magie incat nici nu vreau sa o rostesc de teama sa nu-i speri aripile!… astazi am inteles ce inseamna sa fii din aceeasi Familie: nu mai ai pur si simplu nevoie de cuvinte, stii cine esti, stii de unde vii, stii car iti sunt spaimele, stii incotro te indrepti, cu cine lupti, pentru ce traiesti, iti banui esenta! In miezul acestui Adevar nu simti nevoia sa discuti sau sa explici cuiva cum te simti, pentru ca STII sau mai bine zis SIMTI TOT! Nu conteaza nimic altceva decat acest prezent pe care vrei doar sa-l respiri, sa-l inspiri si sa-l expiri in liniste! Rar mi-a fost dat sa stau in prezenta acestor Adevaruri, ale acestor Reintalniri! Dar cum spunea si el, exista trei mari adevaruri: al meu, al lui si Adevarul! Poate ca de asta noi nu putem sa ne contrazicem…caci suntem in miezul Adevarului, nu mai incape eu si tu, ea si el; Nu poti sa te porti banal, cum o faci cu altii, pentru ca e altceva acolo, e Magia Revederii cu parte din tine, si pur si simplu, AMUTESTI!
'Si-atunci m-apropii de pietre si tac iau cuvintele si le inec in mare...'
Lubileah, din Dorul de Astazi, 28 mai 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu