Scriu aceste lucruri, pentru ca ele sunt bucatele de Destin, stiu asta si simt asta! Scriu aceste lucruri pentru ca vreau sa va salut cu sufletul deschis pe toti cei care ati ajuns aici! Aceste inalniri, aceste bucatele de destin vor deveni candva o imagine clara de Destin implinit, de poveste magica! In acea zi, in care Einstein va zambi de undeva din stele, fericit ca am inteles ce spunea el odata… in acea zi in care toata acesta familie de prieteni dragi va sta la aceeasi rotunda masa, in acea zi in care ne vom povesti fiecare visul, sau lupta cu Ingerul, sau drumul prin Purgatoriu, sau iesirea din labirint spre Cerul instelat! Fiecare are un rol in acesta poveste, un rol foarte important, de aceea apar aceste semne ca niste licurici de lumina: nu trebuie decat sa razbim in final la Lumina, sa fim cu totii una, dragi prieteni! Astazi va ies in intampinare cu salutul drag mie, mayas: in lak’ech adica, I am another you! sunt o parte din tine!
Ieri, inainte de spectacol tineam in mana o carte de bucate; am deschis-o la intamplare, zambind…mai aveam putin si trebuia sa incep; eram curioasa ce coincidenta ar putea sa zaca intr-o carte de bucate… am deschis cartea fix la pagina in care se vorbea despre cacao, aceea bautura a aztecilor si a mayasilor, fara de care eu nu as fi putut supravietui in copilarie… ce coincidenta, iata ce mi-a amintit o simpla carte de bucate! Mai are sens sa povestesc cat de bine a iesit spectacolul? E de la sine inteles… mayasii erau cu mine, Ingerii la fel!
Adevarul este ca de cand am inceput sa intrezaresc acest nou drum, aceasta Cale, pot spune cu toata sinceritatea ca e atat de diferita de tot ceea ce am invatat! In schimb, ea seamana mult de tot cu vremea copilariei cand totul era posibil, sau cu taramul viselor, unde ne intalnim cu prieteni dragi pe care inca nu i-am intalnit in viata aceasta, cu cei pe care ii iubim si care au trecut in alte planuri sau sunt la kilometri departare, cu civilizatiile demult apuse sau chiar cu imaginea din viitor a visului implinit! Lumea aceasta noua seamana cu acele povesti ale copilariei in care te intalnesti cu Fat-Frumos, cu Ileana Cosanzeana sau cu Zana Zorilor, unde pomii, cartile, norii, pietrele, fantanile au “gura” si iti vorbesc, au “ochi” si te privesc, te indruma pe un drum sau te sfatuiesc sa te feresti din calea Spanului!
Am mai deschis o carte, nu pentru ca vreau confirmari, ci pentru ca, plina de Incredere, astazi stiu de unde vin ele, aceste coincidente si aceste intamplari si vreau sa ma minunez la nesfarsit de frumusetea si de adevarul lor.
L-am deschis din nou pe Steinhardt si el mi-a vorbit intocmai ca un mare profesor, care, incantat ca elevul i-a raspuns si la intrebarea-capcana perfect, simte nevoia sa concluzioneze admirativ:
- Teoretic, raspunse El! Dar ti-a mai ramas capitolul RABDAREA!
- Doamne, cat mai trebuie sa astept?
- Atat cat sa uiti de aceasta intrebare, mai zise !
Undeva, la km departare, Invatatorul zambea ingaduitor in vis…
Lubileah, din Dorul de Astazi, 19 februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu