Cine este omul, Doamne, sa te preocupi atat de mult de el?
Cine este omul, Doamne, incat sa ii trimiti Tu semne clare cand ratacit umbla pe cararea dorintelor lui si le pune el pe acestea mai presus de dorinta Domnului ?
Cine este omul, Doamne, ca te ingrijesti de el cand de buna voie rataceste calea apropierii de lumina Ta, alergand ca un bezmetic dupa vreo naluca creata de ingusta minte a lui si-si hraneste stearsa umbra mai mult decat sfantul suflet?
Cine este acest om pentru care tampla ta e plina de sange si coasta ta sangereaza si ea, zdrobita, pe cruce?
Cine este el, Doamne?
El este fiul cel ratacit pentru care am venit.
El este cel care crede, indoindu-se.
El este cel care lupta, fugind.
El este cel care iarta, lovind.
El este cel care crede, rastingnind.
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele… s-a rugat omul!
Atunci Dumnezeu a venit!
Poate ca timpul e mai aproape decat ne-am putea vreodata inchipui… altfel de ce ar iesi acum, in miez de noapte, aceste adevaruri din mintea si gandul unui atat de pacatos muritor care sunt? De unde aceste intrebari daca nu din adancuri de lumina? De unde aceste raspunsuri, daca nu din aceea mica farama de lumina ascunsa in fiecara pacatos? “Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o”… unele dintre cele mai frumoase cuvinte auzite vreodata, care au desteptat in mine atatea intrebari, atatea posibile raspunsuri… Datorita unui spectacol gandit pe aceste cuvinte am ajuns pe o scena de teatru, actrita! Aceste vorbe m-au urmarit mereu, de cand am vazut “Saptamana luminata!” Iti multumesc, Doamne!
Lubileah, din Dorul de Astazi, 2 martie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu