Se schimba totul in jurul meu, cu o viteza atat de mare incat ma cuprinde un soi de ameteala... Probabil e firesc sa fie asa, doar ca eu am refuzat ani de zile sa permit evenimentelor sa se desfasoare in ritmul lor: le-am tinut in loc, le-am impiedicat sa evolueze in directia potrivita, am facut numai cum am vrut eu- atat cat am putut si cat m-a dus capul. Si nici nu ma mir de ce ani de zile m-am regasit in binecunoscuta zicere: "opriti pamantul, sa cobor!"
Ani de zile am crezut ca am nimerit pe aceasta planeta printr-o fatidica eroare si ca aceasta planeta este mai mult ca sigur iadul unei alte planete; si acum, dintr-o data, in bezna, Lumina!- cum zicea prietenul Dostoievski. Lumina, viteza, orice si de toate oriunde privesc: si sus si jos si la dreapta si la stanga dar mai ales inlauntru. Oriunde intorc privirea... E coplesitor!!! Drept urmare, nu ma mai impotrivesc, am invins teama caruselului din copilarie. Asa ca, nu mai opriti pamantul, eu nu mai cobor...
Cer astazi iertare frumoasei Planete Albastre! :)
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu