"Despre eroi si morminte"

O carte care mi-a marcat tineretea... acum inteleg si 'de ce?' :

"Avea senzatia exacta ca o cunoaste, senzatia aceea de a fi cunscut pe cineva intr-o viata anterioara, senzatie care e fata de realitate cum sunt visele fata de starea de veghe. "

"Si de aceea uneori cred ca credinta in reincarnare e adevarata si ca in coltisoarele cele mai ascunse ale fiintei noastre dorm amintiri ale fiintelor de dinaintea noastra, tot asa cum pastram in noi vestigii de peste sau de reptila. Amintiri dominate de noul Eu si de noul trup, dar gata sa se trezeasca si sa iasa la iveala cand fortele, tensiunile, sarmele si suruburile care tin strans eul de acum se moaie si cedeaza dintr-o cauza necunoscuta, iar fiarele si animalele preistorice care salasluiesc in noi isi dobandesc libertatea. Si aceste lucruri, care se intampla in timpul noptii, cand dormim, devin deodata incontrolabile si incep sa ne stapaneasca si in unele cosmaruri ce se desfasoara la lumina zilei. "

"Intotdeauan m-a facut sa rad lipsa de imaginatie a acestor domni, care cred ca, pentru a ajunge la un adevar, faptele trebuie sa pastreze proportiile cuvenite. Acesti pitici isi imagineaza ca realitatea nu depaseste structura lor si ca nici nu e mai complexa decat creierul lor de musca. Acesti indivizi, care spun despre ei insisi ca sunt "realisti" pentru ca nu sunt mai capabili sa vada mai departe de varful nasului, confunda realitatea cu un cerc cu diametrul de doi metri care isi are centrul in capatana lor modesta. Niste bieti provinciali care rad de ceea ce nu pot intelege si nu cred nimic din ceea ce ar putea fi in afara faimosului lor cerc. Ca si cand in istoria omenirii s-ar fi intamplat ceva important care sa nu fie o exagerare: de la Imperiul Roman la Dostoievski."

"Cate prostii nu facem cu aerul ca gandim foarte adanc."

"M-a luat cu ameteala in momentul in care mi-a trecut prin minte aceasta idiotenie (pentru ca si idiotenile pot sa ne emtioneze!)"

"- Auzi cum bat clopotele?
- Dar ce-ai tu cu clopotele?
- Nimic, atata doar ca uneori aud clopote care exista si alteori clopote care nu exista. Apropo de biserici, azi noapte am avut un vis ciudat. Intotdeauna visez cate ceva. Tu nu crezi in vise?"

"Ei, spuneti si dumneavoastra daca poate fi vorba de intamplare, daca intamplarea mai are cat de cat vreun sens printre fiintele omenesti. Dimpotriva, oamenii se indreapta ca niste somnambuli spre teluri pe care le intuiesc in mod neclar, dar de care sunt atrasi ca fluturele de flacara. Aviz naivilor: NU EXISTA INTAMPLARE!"

"Nu poti stii niciodata, pana in clipa din urma, daca ceea ce ti se intampla intr-o zi face parte din istorie sau e o simpla intamplare, daca e totul sau nimic."

"Fapte marunte m-au dus din nou in calea ei, dupa ce n-o mai vazusem vreme indelungata, ca si cum ea ar fi facut in mod inevitabil parte din destinul meu, ca si cum toate eforturile mele de a indeparta de ea ar fi fost zadarnice."

"Nu gasesti decat ceea ce cauti si nu cauti decat ceea ce, intr-un fel sau altul, sta pitit in cel mai ascuns coltisor al inimii tale. Caci altfel cum se face ca intalnirea cu o anumita persoana nu are aceleasi efecte asupra a doi oameni diferiti? Se pare deci ca omul sfarseste prin a se intalni cu cine trebuia sa se intalneasca, intamplarii revenindu-i un rol foarte modest. Asa ca intalnirile din viata, cele ce ni se par ciudate nu sunt decat rezultatul acestor forte ce ne apropie, trecand peste multimea indiferenta, asa cum pilitura de fier se orienteaza de la distanta intre polii unui magnet puternic; motiv ce ar constitui motiv de mirare pentru pilitura daca ar fi cat de cat constienta de actele ei, fara a-i fi proprie totusi o cunoastere deplina si totala a realitatii."

"Asa ca ne indreptam ca somnambulii dar avand si siguranta somnambulilor, spre fiinte care, intr-un fel, ne sunt destinate dintotdeauna. "

"Inca o data, si nu va fi ultima, ma simteam oarecum strain de lume, ca si cum m-as fi trezit in ea pe neasteptate si nu i-as cunoaste legile si sensul. Si numai cufundandu-ma in arta mi se parea ca intalnesc din nou realitatea, ca si cum existenta aceea din strada ar fi fost doar un fel de somn adanc al unor oameni hipnotizati. Trebuiau sa mai treaca multi ani ca sa inteleg ca pe acele strazi erau mii de oameni care gandeau si simteau mai mult sau mai putin ceea ce simteau eu in momentul acela: oameni nelinistiti si singuri, oameni care meditau asupra sensului si nonsensului vietii, oameni care aveau senzatia ca vad o lume adormita in jurul lor, o lume de oameni hipnotizati si transformati in automate."

"Si in coltul acela singuratic am inceput sa scriu povestiri. Acum imi dau seama ca scriam de fiecare data cand ma simteam nefericit, cand ma simteam singur sau nepotrivit cu lumea in care se intamplase sa ma nasc. Si ma gandesc daca nu va fi vesnic asa, daca arta aceasta, incordata si dezmatata nu se va naste mereu din instrainarea noastra, din angoasa si nemultumirea noastra.
Un fel de tentativa de reconciliere cu Universul acestor fragile, nelinistite si pline de dorinti creaturi care sunt fiintele umane. Pentru ca animalele nu au nevoie de asa ceva: le ajunge simplul fapt ca traiesc. Pentru ca viata lor se scurge armonios, multumindu-se cu necesitatile atavice. Si viata li se scurge de la nastere pana la moarte in ritmul fericit care nu e tulburat niciodata nici de disperarea metafizica, nici de nebunie. Pe cand omul, ridicandu-se pe labele dinapoi si prefacand in secure prima piatra ascutita, a pus bazele grandorii si in acelasi timp ale angoasei lui; pentru ca va inalta cu mainile lui aceasta constructie atat de impunatoaresi de ciudata care se numeste cultura, si va purcede astfel la marea lui sfasiere, caci va fi incetat sa mai fie un simplu animal, fara sa fie inca nici Dumnezeul pe care i-l sugereaza spiritul. Va fi o fiinta duala si nefericita, care se misca si traieste intre pamantul animalelor si cerul zeilor lui, care si-a pierdut paradisul pamantean al inocentei, fara sa ajunga la paradisul ceresc al mantuirii...
... si atunci, oamenii nemultumiti, putin orbi si oarecum nebuni incearca sa regaseasca pe dibuite acea armonie pierduta a misterului si a sangelui, pictand sau descriind o realitate diferita de cea care, din nefericire, ii inconjoara, o realitate care pare adesea fantastica si nebuneasca, dar care, ciudat, se adevereste a fi, pana la urma, mai adanca si mai adevarata decat cea de toate zilele. Si astfel, visand putin pentru toti, aceste fiinte fragile reusesc sa se ridice deasupra nefericirii individuale, transformandu-se in interpreti si chiar in salvatori (indurerati) ai destinului colectiv."

"Si atunci am sarit din patul din care imi petreceam multe ceasuri de mediatie inutila si am alergat stapanit de ideea angoasata ca ar fi trebuit sa sosesc mai demult, mult mai demult, pentru a recupera ceea ce mai ramanea din copilarie. Dar nu intotdeauna obsesiile noastre ne duc la adevar. Da, am vazut-o de multe ori, am vorbit cu ea, a fost buna cu mine. Dar cine a spus ca numai cei rai ne pot face sa suferim?"

DESPRE EROI SI MORMINTE, Ernesto Sabato

Si pentru ca si Alejandra il iubea pe Bach :



"Iti dai seama, Martin, cata suferinta trebuie sa fie pe lume pentru ca sa se nasca o asemenea muzica?"