Leapsa Blumoon partea 3

Pentru ca am primit asta pe mail!!! Este intr-adevar uimitor cum, in clipa in care intuiesti 'adevarata cale' ti se trimit semne din toate directiile! Da, mai, acolol, in Corinteni, e cheia fericirii noastre si in noi insine, cum am mai spus, caci fiecare am plecat cu darul acesta din Cer inainte de a ne naste! Mai ramane sa ne amintim de el si atunci vo fi fericiti, nedorind nimic, doar daruind! Caci, bine zicea Steinhardt: DARUIND, VEI DOBANDI!

Lectia Iubirii

Iubirea nu depinde de cunoastere, educatie sau autoritate. Ea se situeaza
dincolo de comportament. Este singura binefacere a vietii pe care nu o putem
pierde. În sfârsit, este singurul lucru pe care îl putem cu adevarat da.
Într-o lume a iluziilor, a viselor si a vidului, iubirea este sursa de
adevar.

Cu toate acestea, în pofida puterii si a maretiei ei, ea este insesizabila.
Unii îsi petrec toata existenta în cautarea ei. Ne temem ca nu o vom gasi
niciodata, iar când o descoperim, ne temem sa n-o pierdem sau o consideram
ca pe ceva care ne apartine, de frica sa nu ne scape.

Conceptia noastra despre iubire este cea care ni s-a inoculat în copilarie.
Imaginea cea mai comuna este cea a idealului romantic: întâlnim sufletul
pereche, ne simtim minunat de bine si credem ca aceasta fericire va dura
toata viata. Bineînteles, avem inima zdrobita atunci când, în realitate,
suntem confruntati cu un cotidian care nu mai are atâta romantic, când ne
dam seama ca iubirea pe care o dam si primim este în general conditionata.
Chiar si sentimentele pe care le nutrim pentru familie sau pentru prieteni
sunt fondate pe asteptari si conditii. În mod inevitabil, acestea nu sunt
satisfacute, si realitatea vietii cotidiene capata încet-încet aspectul unui
cosmar. Odata spulberate aceste iluzii romantice, ne trezim într-o lume de
unde aceasta iubire, despre care visam, ca si copil, este absenta. Atunci,
dintr-un punct de vedere adult, percepem iubirea în mod lucid, cu realism si
amaraciune.

Din fericire, iubirea autentica la care toata lumea aspira este posibila,
dar imaginea pe care o avem despre ea nu ne permite sa o descoperim. Nu este
vorba de a visa la sufletul pereche sau la prietenul perfect. Plenitudinea
pe care o cautam este prezenta în noi, aici si acum. Este îndeajuns sa ne
amintim de ea.

Cei mai multi dintre noi aspira la o iubire neconditionata, fondata pe ceea
ce suntem mai degraba decât pe ceea ce facem sau nu facem. Cei mai norocosi
dintre noi o vor cunoaste, poate, pentru câteva minute de-a lungul întregii
existente. Este trist de spus, dar iubirea pe care o primim este aproape
întotdeauna conditionata. Suntem iubiti pentru altruismul nostru, pentru
contul nostru din banca, pentru veselia noastra, pentru maniera în care ne
tratam copii sau ne întretinem casa, si asa mai departe. Este foarte greu
sa-i iubim pe ceilalti asa cum sunt. Am putea chiar spune ca noi cautam
motive sa nu-i iubim.

Nu poti sa te simti fericit si în pace într-o relatie de iubire decât daca
elimini conditiile la care era ea supusa. Din nefericire, la modul general,
cu cât mai mult îl iubim pe cineva, cu atât mai conditionata este iubirea.
Ni s-a inoculat în copilarie ca era vorba de o regula - am putea chiar spune
ca am fost conditionati cu aceasta viziune a lucrurilor. Pentru a modifica
aceasta idee preconceputa, trebuie sa trecem printr-un dificil proces de
dezvatare. Este iluzoriu sa speram într-o iubire neconditionala si absoluta,
dar o iubire autentica si durabila este întrutotul posibila.

Una din rarele relatii marcate de o iubire neconditionala este cea pe care o
legam cu copiii foarte mici, pentru ca lor nu le pasa de activitatile
noastre, de contul nostru din banca, sau de realizarile noastre. Ei ne
iubesc, pur si simplu. Apoi, noi îi conditionam recompensându-i când ne
zâmbesc, sau obtin note bune la scoala, sau atunci când sunt "cuminti". Avem
mult de învatat de la sentimentele pe care ni le poarta copiii nostri. Daca
i-am iubi fara conditii, un pic mai mult timp, am crea o lume foarte
diferita.

Conditiile la care supunem iubirea contrariaza puternic relatia noastra cu
celalalt. Eliminându-le, vom descoperi noi si minunate aspecte ale iubirii.

Cel mai mare obstacol este frica de a nu fi platit în schimb. Daca traim
aceasta teama, este pentru ca nu realizam ca adevarata iubire consta în a
da, si nu în a primi.

Daca ne petrecem timpul evaluând iubirea primita, nu numai ca nu ne vom
simti niciodata iubiti, dar vom avea sentimentul de a fi sistematic
înselati. Nu pentru ca aceasta ar fi o realitate, ci pentru ca faptul de a
"calcula" nu este un gest de iubire. Daca traiti sentimentul de a nu fi
iubiti, nu este pentru ca nu sunteti iubiti, ci este pentru ca va refulati
iubirea.

Când va certati cu un apropiat, credeti ca sunteti mâniosi din cauza a ceea
ce aceasta persoana a facut sau nu a facut. În realitate, daca sunteti în
aceasta stare, este pentru ca v-ati închis inima, pentru ca v-ati retinut
propria iubire. Nu ar trebui sa-i privati niciodata pe ceilalti de iubirea
voastra, sub pretext ca, dupa voi, ei nu o merita. Si daca nu ar merita-o
niciodata? Veti înceta pentru totdeauna sa va iubiti mama, prietenul,
prietena, fratele? În schimb, daca va exprimati sentimentele în pofida a
ceea ce a putut sa faca, veti constata schimbari, veti descoperi puterea
infinita a iubirii. Veti vedea ca inima lor se deschide larg.

Pentru a fi în masura sa ne deschidem inima, trebuie sa facem efortul sa
luam în considerare lucrurile diferit. Daca ne închidem, daca suntem
intoleranti este adesea pentru ca nu-l întelegem pe celalalt. Nu întelegem
de ce ea nu da telefon, nici pentru ce este atât de zgomotoasa, si atunci
decidem sa nu o mai iubim. Ne focalizam prea mult asupra ranilor noastre, a
tristetii noastre, asupra tratamentului nedrept pe care l-am îndurat. În
realitate, noi ne tradam pe noi însine refuzând sa oferim zâmbetul nostru,
întelegerea noastra, iubirea noastra. Noi pastram în posesia noastra cel mai
mare dar pe care Dumnezeu ni l-a acordat. Refuzul de a ne darui iubirea este
mult mai grav decât ceea ce celalalt a putut face.

Foarte devreme, învatam sa nu avem încredere în barbati, în femei, în
casatorie, în parinti, în familie, în colegi si în viata însasi. Toate
acestea ne-au fost transmise de catre oameni bine intentionati care credeau
ca actioneaza pentru binele nostru. Ei nu-si dadeau seama ca ei ne condamnau
astfel la a trece pe alaturi de iubire.

Cu toate acestea, în adâncul fiintei noastre, noi stim ca destinul nostru
este acela de a trai si de a iubi deplin, de a trai mari aventuri de-a
lungul întregii noastre existente. Este posibil ca acest sentiment sa fie
profund îngropat, dar el este acolo, în asteptarea de a fi dezvaluit în urma
unui eveniment sau a unei conversatii. Adesea, învatam lectii pe cai
neasteptate.

Cum sa facem sa ne iubim pe noi însine? Aceasta este, fara îndoiala,
provocarea cea mai mare pe care trebuie s-o înfruntam. Putini sunt cei care
au învatat aceasta pe timpul copilariei lor. La modul general, suntem
invatati, înca de foarte devreme, ideea ca iubirea de sine este un lucru
rau, pentru ca este confundata cu egocentrismul. Ajungem astfel sa credem ca
ea consta în a întâlni fiinta ideala, sau pe cineva care sa ne trateze asa
cum ne-am dori. Dar toate acestea nu au nimic de a face cu iubirea.

Cei mai multi dintre noi nu au avut niciodata experienta ei. Copii fiind,
învatam ca vom fi "iubiti" daca vom fi politicosi, daca vom obtine note
bune, daca îi zâmbim mamei, sau daca ne spalam bine pe mâini înainte de
masa. Ne facem luntre-punte pentru a fi iubiti, fara sa realizam niciodata
ca este vorba de o iubire conditionata.

Cum sa putem iubi daca trebuie sa îndeplinim atâtea conditii? Putem începe
prin a hrani spiritul nostru simtind compasiune pentru noi însine.

Va hraniti spiritul? Ce ati facut pentru a va simti mai bine în pielea
voastra? Când te iubesti pe tine însuti îti umpli existenta cu activitati
îmbucuratoare, care încânta mintea si inima. Nu este vorba de ceea ce ni se
cere sa facem, ci de ceea ce facem numai pentru noi însine. Înseamna, de
asemenea, a integra toata iubirea care se afla în jurul nostru.

Aveti putina compasiune pentru voi însiva, faceti o pauza. Încetati, pentru
o clipa, sa spuneti ca sunteti stupid, ca nu ar fi trebuit niciodata sa faci
aceasta sau aceea. Când cineva comite o eroare, îi spuneti, în general, sa
nu se îngrijoreze, ca aceasta i se întâmpla la toata lumea, ca nu aveti de
ce sa faceti o problema din aceasta. Cu toate acestea, când faceti aceeasi
eroare, aveti sentimentul ca sunteti sub orice critica. Noi avem, în
general, tendinta de a fi mai indulgenti fata de ceilalti decât fata de noi
însine. Straduiti-va deci sa fiti la fel de toleranti cu voi însiva dupa cum
sunteti cu ceilalti.

A te iubi pe tine însuti înseamna a absorbi iubirea care se afla în orice
clipa în jurul tau, înseamna a da la o parte toate barierele. Este dificil
sa vezi barierele pe care le ridicam în jurul nostru, dar ele sunt
într-adevar acolo, si ele afecteaza toate relatiile.

Când vom fi în fata lui Dumnezeu, El ne va pune aceasta întrebare: "Ai dat
sau primit iubire?" Vom învata sa ne iubim pe noi însine lasându-i pe altii
sa ne iubeasca si redând-o lor. Dumnezeu ne-a dat nenumarate ocazii de a
iubi si de a fi iubiti. Ele sunt acolo, în jurul nostru, si asteapta doar sa
le sesizam.

Lectiile despre iubire pot îmbraca orice forma si se pot referi la orice fel
de oameni. Putin conteaza ceea ce suntem, ceea ce facem: noi toti putem iubi
si putem sa fim iubiti. Este suficient sa fim prezenti, sa ne deschidem
inima iubirii si sa o întoarcem, hotarâti sa nu refuzam acest dar al
cerului.

Iubirea este întotdeauna prezenta, în toate experientele noastre, bune sau
rele, chiar si în tragediile care ne coplesesc. Ea este cea care da un sens
profund cotidianului nostru, este însasi natura noastra. Oricare ar fi
numele pe care i-l dam - iubire, Dumnezeu, suflet -, ea este vie, tangibila,
pentru ca exista în fiecare dintre noi. Iubirea este experienta divinului
pentru noi, a caracterului sacru. Ea este bogatia care se afla împrejurul
nostru. Noua ne revine sa o luam!

Fragment din cartea 'Lecons de vie' de Elisabeth Kubler Ross si David
Kessler

http://drumuricatretine.wordpress.com/