Să presupunem că cineva încearcă următorul fapt: observă astăzi cu multă atenţie un fenomen din lumea exterioară care îi este uşor accesibil şi pe care îl poate observa cât mai exact, să zicem, vremea (fenomenele atmosferice). El observă configuraţia norilor seara, felul în care a apus soarele etc. şi îşi formează apoi imaginea precisă a celor observate. Încearcă să păstreze un anumit timp această imagine, această reprezentare, în toate amănuntele ei; reţine cât mai mult din ea şi caută să o păstreze până a doua zi. A doua zi, aproximativ la aceeaşi oră sau chiar la alta, va observa din nou condiţiile meteorologice şi va încerca să îşi facă iarăşi o imagine exactă a acestora.
Dacă îşi va face în acest fel imagini exacte ale stărilor succesive, atunci îi va deveni extraordinar de clar felul cum gândirea sa, treptat, se îmbogăţeşte şi se intensifică lăuntric, căci ceea ce face gândirea nepractică este faptul că, atunci când este vorba de fenomenul succesiv, omul este, în mod obişnuit, mult prea înclinat să lase la o parte amănuntele, păstrând doar reprezentări generale şi vagi. Ceea ce este valoros şi chiar esenţial pentru a ajunge la o gândire fecundă este să ne formăm imagini exacte, mai ales când este vorba de fenomene ce se succed şi apoi să ne spunem: „Ieri lucrurile s-au prezentat într-un fel, astăzi în alt fel” – şi astfel să-ţi aduci în faţa sufletului, cât mai viu cu putinţă, cele două imagini care, în lumea fizică, nu stau alături.
La început, faptul acesta nu este decât o expresie specială a încrederii în gândurile realităţii. Omul nu trebuie să tragă imediat vreo concluzie şi, pornind de la ceea ce a observat astăzi, să deducă ce fel de vreme va fi mâine. Graba aceasta i-ar corupe gândirea. Mai curând va trebui să aibă încredere că afară, în realitatea exterioară, lucrurile observate îşi au corelaţia lor, că cele de mâine se raportează într-un anume fel la cele observate astăzi. Să nu facă speculaţii asupra acestora, ci să-şi facă reprezentări cât se poate de precise ale fenomenelor care se succed în timp, sa reflecteze asupra lor, apoi să alăture aceste imagini şi să le lase să se treacă una într-alta. Acesta este un principiu de gândire bine determinat, căruia trebuie să i ne supunem dacă vrem să dezvoltăm o gândire cu adevărat obiectivă. Este bine să aplicăm acest principiu tocmai când este vorba de lucruri pe care nu le înţelegem încă, şi ale căror raporturi interioare nu le-am pătruns. De aceea, tocmai în cazul acestor fenomene pe care încă nu le înţelegem (de pildă, starea vremii) trebuie să avem încrederea că, fiind corelate în lumea exterioară, vor da naştere şi în noi unor corelaţii; dar faptul trebuie să se petreacă fără intervenţia gândirii, numai în imagini. Trebuie să ne spunem: „Încă nu ştiu nimic despre raporturile dintre ele, dar voi lăsa aceste lucruri să trăiască în mine şi ele vor face ca în mine să se nască ceva, dacă mă abţin de la orice speculaţie.” Veţi putea crede cu uşurinţă că, dacă omul îşi face reprezentări cât mai exacte asupra fenomenelor care se succed în timp, abţinându-se să gândească asupra lor, ceva se poate petrece şi în componentele sale invizibile.
Omul are trup astral ca purtător al vieţii de reprezentare. Câtă vreme omul speculează, acest trup astral este sclavul Eului. Dar el nu se limitează la această activitate conştientă, ci se află într-o anumită relaţie şi cu întregul Cosmos.
În măsura în care ne stăpânim gândurile, reţinându-ne de la speculaţii arbitrare, concentrându-ne numai asupra imaginilor-reprezentări ale fenomenelor succesive, în aceeaşi măsură acţionează în noi gândurile lăuntrice ale lumii şi, fără ştirea noastră, se întipăresc în trupul nostru astral. În măsura în care ne integrăm în mersul lumii prin observarea fenomenelor din lumea exterioară şi preluăm în gândire imaginile lor, pe cât posibil fără să le tulburăm, lăsându-le să acţioneze în noi, în aceeaşi măsură vom deveni tot mai pricepuţi, înţelepţi, în acele componente ale fiinţei noastre care se sustrag conştienţei. Când, în legătură cu fenomenele care au între ele un raport de dependenţă intrinsecă, vom ajunge să trecem noua imagine în cealaltă, aşa cum se întâmplă în natură, vom constata după un anumit timp că gândirea noastră a câştigat o anume supleţe.
preluat de pe:http://antroposofie.ro/rudolf-steiner/exercitii/educarea-practica-a-gandirii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu