incet, ridic pleopa iar ochiul avid se repede afara în peisajul adanc, tacut si linistit, “static” as vrea sa spun, cand, o miscare rapida îmi fura privirea iar vibratia se accentueaza si dispare atunci cand as vrea sa spun ca am vazut.
aud o cantare si privesc în jur-mi. nu sunt oameni, sunt spiridusi. ei cânta:
"hai sa curgem ca focul facator de lumina din scrum, hai pe cai de magie, visatori pe pamânt"
melodia razbate greu prin vazduhul incins care tremura si distorsoneaza. pe un scut cazut lânga sant, blazonul imi confirma: “Dumnezeu exista!”
vreau sa zbor si ma încurc in linile de forta si atunci realiez ca inaltimea imi poate fi fatala. ma prabusesc in adâncuri de oceane, in burti enorme de balena.
in jurul meu gauri negre antreneaza forte de neinchipuit... " Bogdan Onin
"All men dream: but not equally. Those who dream by night in the dusty recesses of their minds awake to find that it was vanity: but the dreamers of day are dangerous men, for they may act their dreams with open eyes, to make it possible." T. E. Lawrence, "Seven Pillar of Wisdom".
"Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire: dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică. Eu aşa am făcut." T. E. Lawrence, "Cei sapte stalpi ai intelepciunii".
Pentru ca astazi a adaugat un anume gest la finalul monologului, momentul a avut o sinceritate, pfuaaaaa!!! mareata, as zice!!! I-am spus ca mi-a placut cel mai mult! Nu pentru ca pana acum nu era bine, ci pentru ca acum a fost genial!!! A spus ca datorita gestului- asa a spus! A gestului care m-a marcat pe mine si care a venit la mine tocmai prin el...
Nu stiu daca a facut legatura cu filmul, nu prea cred... adica, asa a simtit el sa-mi multumeasca, la final de proiect, stiind probabil ca vin saptamani in care nu ne mai vedem si trebuie sa ne luam cumva "la revedere!" De unde sa stie el cat m-a marcat gestul acesta din filmul cu pricina, si ca poate, din tot filmul, e momentul pe care mi-l amintesc cel mai clar? De unde sa stiu eu ca voi fi atat de norocoasa incat sa simt pe pielea mea frumusetea si insemnatatea unui astfel de gest? De unde sa stiu eu ce imagine se va forma peste ani din tot puzzle-ul asta? As zice: habar n-am, caci chiar nu am! Aseara mi s-a demonstrat inca o data ca viata ne surpinde intr-un mod atat de placut, incat am face bine ca macar la varsta asta sa ne dam voie sa curgem, sa FIM, sa nu mai incercam sa impiedicam rezolvarile Universului cu incapatanarea noastra limitata... in fine!
Astazi m-a 'provocat' sa ii 'traduc' ce incearca sa-i comunice un caine, privindu-l intens! I-am raspuns ca emotiile nu pot fi traduse prin cuvinte, dar ca, odata ce inveti sa le intelegi, sa le asculti, ele inseamna mult mai mult! M-a privit cu ochii sai de adanc de padure... m-a privit si nu a mai spus nimic...a tacut!
Ce mai ramane? Un final de monolog cu talc: "Acum stiu din nou cum arati!" :) Si un gest... in caz ca ne vom mai pierde vreodata, lasam gesturi infierate pe suflet, ca ele sa ne reaminteasca mai ales cine suntem! Noapte buna! celui mai frumos dintre pamanteni!!! Noapte buna si voua!
Eu chiar va sfatuiesc sa practicati meditatia "fantezia ghidata a calului din noi" despre care am scris zilele trecute!!! Se pare ca noaptea in planul oniric s-a deblocat iar ceva, iar a doua zi, COINCIDENTA!!!- s-a reparat ceva ce credeam ca se va repara de abia in cealalata viata... :))) Bafta, dragii mei!!!!!!!
Cu viteza luminii... !!!!! De unde stiu? Pentru ca am vorbit la telefon cu o parte din sufletul meu cu care nu am mai vorbit din 2004!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cu "cineva" pe care l-am tot visat, pe care l-am "recunoscut" de cand l-am vazut pentru prima data, care e peste oceane si munti si ape si la km departare si care astazi mi-a spus: "Stiu ca esti aproape! Cand ma trezesc si-mi amintesc visele, STIU ca ai fost acolo!" Multumesc ca m-ai iertat!!! Multumesc!!! Multumesc!!!
Daca as fi ales sa ies in oras si nu as fi venit acasa, totul ar fi fost altfel!!! Asta ma pune serios pe ganduri...!!!... de trei ori m-am razgandit si pana la urma mi-am cerut scuze si am hotarat sa ma indrept spre casuta! De cateva zile am sentimentul ca e pe cale sa mi se intample ceva maret... desigur, darul pe care l-am primit cu ceea ce mi-am inchipuit eu nu coincide! E mult mai mare, mai sfasietor, mai maret, mai pe 'gustul' universului, ca sa zic asa...
Se poate sa fi reparat ceva ce credeam ca repar doar in urmatoarele zece vieti viitoare? Se poate sa fi varsat lacrimi de pareri de rau cat pentru toti demonii mei care i-au facut rau? Se poate sa fiu atat de fericita incat sa va vorbesc despre asta, ca sa invati si voi cate ceva din greselile voastre? Se poate sa mi se intample mie asta??? Multumesc, Doamne!!!!! Multumesc ca ai impins iar 'bolovanul' si ai facut minunea sa se petreaca (a cata oara?) sub ochii cei necredinciosi si obositi! Iarta-ma, Doamne, pentru toate momentele cand nu am crezut in puterea Ta!!!!!!!!
Eu nu pot sa ma duc la culcare pana nu ma 'biciuieste' Oracolul!!! Respectele mele... :))))))
Un bal oficial la ambasada
Poti gasi ca este timpul unei atmosfere placute, aproape ca de petrecere, dar ea este inchistata intr-un protocol foarte strict si in reguli de conduita. Priveste-te si observa daca esti tu, cel natural. Jocuri politice.
Negativ A fi afectat de obiceiul de a juca un anumit rol.
Astazi am vazut o imagine minunata... o copila a luat in brate un puiut de caine maidanez! Afara era foarte frig, fetita era de-a dreptul fascinata de aceea fiinta mica si cam urat mirositoare :) Asa ca a luat cateleul in brate, sa-l incalzeasca, in timp ce sora sa mai mare ii urla de zor: "tu, pune jos cainele ala, e plin de purici!" Si copila, nedumerita si plina de convingere i-a replicat: "unde vezi tu purici? N-are niciun purec!" Ca sa intelegem inca odata de ce purecii care exista nu pisca, dar pisca in schimb al naibii de rau... cei care nu exista! :) Noapte buna!
Cand moare iubirea, nu-ti mai amintesti decat mesajul celui viclean...
"We were called to the forest and we went down a wind blew warm in our hut we were searching for the secrets of the universe and we rounded up demons and forced them to tell us what it all meant we tied them to trees and broke them down one by one and on a scrap of paper they wrote these words and as we read them the sun broke through the trees 'dread the passage of jesus for he will not return' then we headed back to our world and left the forest behind our hearts singing with all the knowledge of love but somewhere somehow we lost the message along the way and when we got home we bought ourselves a house and we bought a car we did not use and we bought a cage and two birds and at night we would listen to the canaries song for we both ran out of words now the stars they are all angled wrong and the sun and the moon they refuse to burn but i remember a message in a demon hand DREAD THE PASSAGE OF JESUS for he does not return he does not return he does not return..."
Asadar, cu orice pret, sa nu lasam iubirea sa moara! Asa se explica cel mai bine lumina de pe fata indragostitului si deznadejdea celui care a pierdut o mare iubire!!!!!
Pentru ca, nu intamplator, in zodiacul chinezesc sunt un cal veritabil...:)))
"Aceasta fantezie ghidata ne foloseste sa ne gasim propriul maestru interior, partea din noi care este in masura sa vindece loviturile sufletesti si care permite sa ne regasim un anumit echilibru psihologic . In plus, acest exercitiu ne ajuta sa percepem mai putin golul existential, pentru ca ne pune in contact cu partea instinctuala cea mai profunda, care este in masura sa reactiveze capacitatile noastre de a construi relatii interpersonale.
Intalnirea cu "partea animalica" a sufletului nostru ne duce la o traire a imediatului si, ca atare, la recuperarea unei vieti relationale sanatoase.
Este important sa repetam acest exercitiu de imaginatie activa de mai multe ori in cursul vietii si mai ales in momentele in care avem senzatia ca totul este in defavoarea noastra, in perioadele in care percepem un profund simt de singuratate si lipsa de comunicare cu lumea exterioara.
Se pleaca, de regula, de la o scurta relaxare corporala, gasindu-ne pe un fotoliu o pozititie pe care o percepem ca fiind cea mai comoda, incercand un echilibru placut intre minte si corp.
Inchide ochii si concentreaza-te total asupra respiratiei, reglandu-ti ritmul. Este o respiratie usoara si adanca. Buzele iti sunt usor intre deschise, dupa cum si maxilarul este relaxat.
Acum imagineaza-ti ca intalnesti un cal. Corpul sau este unduios si elegant, cu muschii bine conturati. Degaja o senzatie de vigoare fizica, de bunastare si agilitate. Este un cal neinsauat, liber si fara frau.
Esti pe plaja, in spatele tau este marea linistita valurile ating usor tarmul. Apar zorii zilei... Soarele sta sa rasara iar culorile aurii se impletesc cu albastrul apelor.
Calul strabate inainte si inapoi linia apei, este liber, independent, pare ca vrea sa-ti comunice ceva. Si tu te simti liber ... esti imbracat foarte lejer... esti cu picoarele descaltate si simti nisipul umed sub ele. Respiri cu tot corpul placuta briza marina, simti mirosul marii. Aerul este caldut, foarte placut. In tine ai un profund simt de libertate si de autonomie, exact ca si calul din fata ta.
Incearca acum sa fixezi chipul calului, privindu-l in ochi, cautand sa intelegi ce vrea sa-ti comunice, de ce se afla tocmai in fata ta... Daca vrei incearca sa-l si mangai, incepand de la coama si trecand apoi la bot , la frunte...Acum il poti chiar imbratisa... incearca!
Acum incearca sa intelegi ce vrea sa-ti comunice, incearca sa-i asculti nechezatul, incearca sa-i decifrezi limbajul... Incearca sa stabilesti un contact psihlologic cu el... deschide un canal de comunicare, chiar daca asta ti-ar putea parea ciudat... Lasa de-o parte, pe cat posibil, partea rationala. COMUNICA NUMAI IN PLANUL EMOTIILOR.
Acum, incet incet incearca sa-l incaleci. Sari usor pe crupa calului. Iti vei da seama ca el ramane nemiscat si pare sa te ajute in orice mod. Este o invitatie a sa sa-l incaleci si te vei mira de cat de usor iti va fi pentru a-l putea calari fara sa ai nevoie nici de sa, nici de haturi. Mainile iti sunt inclestate in coama sa, iar pulpele tale ii strang coastele.
Incepi acum sa calaresti, miscandu-te pentru inceput usor, apoi tot usurel incearca sa-i dai mai multa rapiditate... percepi betia galopului, libertatea pe care ti-o da... simti mirosul marii... vantul pe obraz... un simt de buna stare care iti patrunde corpul si mintea. Continua sa galopezi lansadu-te in aceasta emotie noua de libertate si bunastare... incearca sa convietuiesti cu emotiile proprii... chiar cu cele mai puternice... Simti in tine placerea de a intelege adevaratul sens al vietii, placerea libertatii. Intelegi ca este posibila energizarea energiilor tale, nu te mai simti singur deoarece ti-ai recuperat partea instinctuala. Ai reusit sa gasesti un echilibru intre partea ta animalica si cea umana. Intre instinct si ratiune.
Acum fa astfel incat sa incetinesti acesta cursa la galop. .. usor, incet incet lunadu-ti timpul care-ti trebuie tie si calului. Opreste-te pe plaja chiar la inaltimea soarelui... in paralel cu acest soare care sta sa apara in spatele tau. Lasa-te luminat si incalzit. Este o caldura usoara si plaucta, de vara. Fa astfel incat sa te lasi patruns de aceste energii ce se nasc... energii creatoare, evolutive.
Acum coboara de pe cal si revino sa-l privesti in ochi... Incearca sa afli ce se afla in privirea sa, ce emotie doreste sa-ti comunice... Mangaie-i din nou coama... apoi botul... apoi fruntea. Mai imbratiseaza-l o data si multumeste-i pentru ce ti-a dat... pentru emotiile pe care ti le-a oferit si lasa-l din nou liber.
Apoi, incet incet, urmandu-ti ritmurile, revino-ti aici si acum, deschizandu-ti ochii foarte incet si mentinandut-i concentrarea pentru inca cateva minute asupra respiratiei. Incet incet revi usor la viata ta, constient ca nu mai esti singur, ca vei putea conta pe emotiile talesi pe resursele potentialului tau psihic."
"Deodata mintea i se lumina si intelese totul: dusman era numai nisipul."
"Solutia cea mai buna- vezi oul lui Columb- e de cele mai multe ori ridicol de simpla."
"Avea oare, femeia, un mod special de a comunica cu exteriorul, pe care el nu-l cunostea inca?"
"Nicio stire interesanta. Totul era un turn de iluzii, din caramizi iluzorii si gaunoase. Daca viata ar fi alcatuita numai din lucruri importante, ar fi ca o casa periculoasa de sticla, greu de manuit. Dar viata de toate zilele era tocmai ca titlurile din ziare. Cunoscand lipsa de insemnatate a existentei, toata lumea aseaza centrul compasului in propria-i casa."
"Zadarnic curge nisipul, tot nu e ca apa. In apa poti sa inoti, dar nisipul te inveleste si te zdrobeste, omorandu-te."
"De ce, in numele cerului, era atat de nervos? De ce nu putea sa priveasca lucrurile cu mai multa stapanire de sine? "
"Oricat ar fi de intensa experienta, n-are rost sa te mentii la doar suprafata evenimentelor."
"- Eu sunt silit sa experimentez o senzatie noua ca sa pot pot aprecia o noua durere. - Asta-i o speranta. - Dar nimeni nu raspunde daca speranta se implineste sau nu. - Incepand din punctul acesta, trebuie sa incercam sa ne incredem in propriile noastre puteri."
"La tara lumea se gandea mult pana se exprima prin cuvinte."
"Ai o boala venerica psihica?"
"Inocenta ei feminina il preschimbase intr-un dusman."
"Dragostea e ceea ce ramane dupa ce ai eliminat restrictiile."
1. Calcinarea - Intrarea intr-o perioada de intensa transformare fizica, mentala si spirituala.
Pe calea vietii, omul intalneste un anumit proces de schimbare profunda, in care sparge iluziile vietii de fiecare zi, si cauta un adevar mai mare si mai profund dupa care vrea sa-si traiasca viata. Totusi, pentru a transforma in mod permanent ceva, este necesar ca lucrul respectiv sa fie redus la ingredientele sale cele mai fundamentale. Tot zatul, falsitatea, si materialul care este in plus trebuie purificat. In alchimie, aceasta operatiune se face cu grija, pentru a reusi corect si complet. Tablita de Smarald (a lui Hermes) ne spune ca "tatal sau este Soarele", alchimistii numesc aceasta operatiune in care se foloseste focul, "calcinare", iar simbolul sau este "creuzetul". (in eng. "crucible", care are si semnificatia figurativa de "calvar"). Calcinarea insemneaza literal "redus pana la os", prin arderea intr-o flacara deschisa. In laborator, ea este incalzirea unei substante in foc, pan a cand nu ramane decat o movila de cenusa alba. La nivel personal, cenusa respectiva reprezinta esenta purificata a personalitatii omului, 3/4 din sinele real dezbracat de toate pretentiile. Cei care nu intra in procesul de calcinare cu atitudinea potrivita, o pot considera o experienta negativa si chiar inspaimantatoare.
Semne care indica o atitudine gresita sunt frustrarea continua si mania. Omul simte ca totul ii merge rau in viata, orice ar face. Tot ce incearca i se intoarce impotriva. Acestea sunt focurile calcinarii care iti ataca propriul ego, propria aroganta, gandurile comune, naravurile. Oricat de ciudat ni s-ar parea, calitatea constiintei proprii sau atitudinea interioara determina foarte mult cum te trateaza viata, ce fel de "justitie" vine catre tine in viata de zi cu zi. Singurul mod de a intampina calcinarea este prin modestie/simplitate/blandete, si sacrificiu. Fie ca vrem fie ca nu vrem, acest proces ne aduce catre un nivel mai inalt de constiinta , si cu cat ne agatam de nivelul anterior, cu atat devin mai fierbinti focurile calcinarii.
Pe plan psihologic Calcinarea reprezinta distrugerea aspectului plumburiu din constiinta, care reprezinta ego-ul, iluziile si auto-deceptiile pe care acesta le mentine pentru a se proteja sau introna pe sine. Calcinarea personala este eliberarea de constrangerea ego-ului care impamanteaza, si inlocuirea lui cu Sinele adevarat, care se afla pe un plan mai inalt al realitatii. Pentru cei mai multi dintre noi, Calcinarea este un proces natural, care invata despre umilinta, pe masura ce suntem asaltati in mod gradat si invinsi de diverse necazuri si probleme de viata. Oamenii prinsi in procesul de calcinare se simt de multe ori ca si cum ar fi prinsi in flacarile iadului, care ii ard si-i fac sa sufere intreaga viata, fara sa reuseasca sa scape. In mod surprinzator, numai dupa ce aceste flacari au incetat sa arda, incepe si procesul de transformare, pentru ca singura cale de a scapa din iad este sa te ridici si tu odata cu flacarile.
In aceasta faza primara de transformare, omul trebuie sa-si porneasca el insusi focul constiintei si sa-si concentreze toate gandurile, obiceiurile, pretentiile, si judecata critica. El trebuie sa fie complet cinstit in toate situatiile, in toate relatiile cu cei din jur. In acest fel, el invata sa recunoasca falsitatea si sa-si arda gandurile plumburii, cristalizate ca sa devina reactii robotice sau raspunsuri neintentionate, care par sa plece de capul lor fata de diverse persoane si evenimente. In timpul calcinarii, se pot folosi flacarile constiintei pentru a arde prin iluzii, auto-deceptie, mecanisme de aparare/justificare, bigotism, si toate celelalte dogme si drame ale Ego-ului Tiran care uzurpa locul Sinelui Transpersonal, conducatorul de drept al personalitatii.
Asa cum cunoastem din povestirea despre Graal, imparatia personalitatii noastre se ofileste si decade, daca regele sau de drept nu este restaurat. C alcinarea controlata incepe cu o capitulare/cedare a mandriei si vanitatii noastre inerente, printr-o diversitate de discipline spirituale care aprind flacara introspectiei si auto-evaluarii.
Inainte de inceperea Calcinarii, omul este incapatanat, materialist, si se teme de schimbare. Singura calitate care poate fi eventual gasita la o asemenea persoana este un tip de spirit practic, nascut din obisnuinta de a-si vedea visele mereu daramate. Cei care au trecut prin calcinare nu mai privesc lumea de la nivel de ego, pentru ca ei si-au descoperit o alta identitate, mai adevarata, in Templul Sufletului. Oamenii care se afla langa persoanele care eu trecut de procesul de calcinare le descriu ca fiind "odihnitoare". Acest lucru se datoreaza senzatiei de libertate pe care o simti atunci cand cel de langa tine nu incearca sa te manipuleze sau sa te controleze prin deceptia propagata de ego-ul sau.
Este deci important ca cei care trec prin procesul de calcinare sa-si aminteasca faptul ca este important sa pastreze o stare de modestie/simplitate/blandete, sa caute noi profesori, sa citeasca carti despre alchimie/transformare personala si alte stiinte spirituale, si sa fie deschisi fata de nou. Ei trebuie sa inteleaga faptul ca punctul de vedere al ego-ului este materialist si ingust, si de aceea este important sa se concentreze mai mult pe senzatii intuitive, forte invizibile si adevaruri care se mentin.
"Purtam inca in noi, fara izbanda, visuri, cu libertati imaginare ne-nganam. Mai stau de paza ca in flacari, stau ca sabii severii plopi pe langa drumul ce-l umblam.
Sa evadam din cuviinta si din pravili- indeamna cateodata din inima un glas, si din caverna sa, cu grai de-argint, un greier indeamna zi de zi si ceas de ceas.
Pe deal, intr-o podgorie stropita vanat, te-as duce uneori, sa ne lovim de soare. Sa ne intampine o piersica pe creanga ca un pacat de aur, toamna, pe dogoare.
Se-ntampla pentru ochii tai, (ochi de padure), sa-nchipui uneori o vanatoare vis. Intr-un noian de frunze rosii, de odihna, gandesc sa-ti pun sub cap un iepure ucis.
Chemari de corn si goane pe la vaduri, din ceas de zori si pana-n ceasurile lunii, ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe unde asemenea sa devenim salbaticiunii.
Dar totdeauna, iar si iar, ca sabii plopii se-mpotrivesc. Suntem invinsii fara lupte in dureroasa urbe, umbre printre umbre- de vanatori uitam, de soare si de fruncte.
Nu pot de aseara sa scap de o anume imagine... dintr-un film, de care nu-mi mai amintesc! Cand cei doi isi prind mainile, unul in trenul care alearga tot mai repede, celalalt ramas cumva in urma! Imaginea aceasta nu m-a prea lasat sa dorm. Si, daca 'unde-s doi puterea creste!' atunci sa v-o spun pe aia dreapta: NU VREAU SA PLECE TRENUL!!! Si daca pleaca, voi face tot posibilul ca si tu sa fii acolo, in el! Pentru ca te visez mereu si stiu tot ce faci, ce vrei, ce speri, ce visezi si ce poti! Asa ca... iti intind mana, pentru ca nu pot altfel... pentru ca asta inseamna iubirea!!! Si, daca-mi fur singura caciula, mi-ao asum si pe asta! Si daca gresesc, imi asum si greseala! Si daca iubesc, imi asum si iubirea... pentru ca inima are ratiunile ei, pe care ratiunea NU LE CUNOASTE!
A iesit soarele in clipa asta... la fereastra mea :)
In momentul in care gasim explicatia obsesiilor noastre, puteam nu doar sa iesim din timp, ci chiar sa transcedem timpul.
Evadarea din istorie devine posibila numai prin infruntarea ei, prin descifrarea sensului ei.
Orfeu si Iisus au coborat in moarte in numele iubirii.
Fiinta este condamnata la libertate absoluta, numai ca trebuie sa-si aleaga drumul spre ea inca din timpul vietii. Poarta mortii este precedata de un labirint din care doar cei pregatiti pot iesi cu usurinta.
Liberatea este starea privilegiata a celui care scapa de sub teroarea istoriei prin moarte sau prin diferite tehnici ale evadarii din timpul profan. (ritualuri de purificare, catharsis, spectacolul, izolare ascetica, meditatie)
Doar prin moarte putem scapa de timp si contempla eterna simultaneitate.
Stiti senzatia aceea cand tot universul va incurajeaza intreaga zi, prin dansul frunzelor, prin ceva cu totul special de ti se face putin frica, stiind ca e pe cale sa ti se intample ceva maret, maret, care te poate dobori si face una cu pamantul sau te poate inalta spre piscuri unde ajung cu ragaz numai unii- vb poetului luminii? Astazi a fost cea mai minunata zi din aceasta toamna! Doar in visele mele cela mai incantatoare m-am mai intalnit cu un astfel de peisaj! S-a pornit un vant la sibiu, unul din acela care aduce vesti de departe, nu trebuie decat sa-l asculti si vei intelege totul!
Ploua astazi cu frunze cand am iesit afara... sau, mai bine spus, plutea cu frunze, caci electricitatea avea o forta exacta si nu permitea ca acest vartej sa para un haos... si nici nu era haos, era un dans, un dans al universului care vorbea cu fiecare care dorea sa asculte!!! Inmarmureai daca aveai ochi sa vezi dincolo de aparente! M-am simtit ca intr-un film al lui Kurosawa, 'Dreams' se numea, ataa doar ca nu creaze inca partea aceasta, numita L'ete Indiene! A fost din filmul lui ziua de astazi, exact de acolo a fost!
Piticul mi-a fost alaturi si pentru asta ii multumesc! Si pentru toate vorbele sale intelepte, incurajatoare, dar mai ales empatice!!! Care, pare-se, au vibrat puternic in Univers!
Apoi am realizat, indreptandu-ma spre locul stiut, ca vreau o singura imagine sa se intample intr-un anume fel astazi! Am studiat imprejurimea- nimic nu era asa cum mi-am imaginat seara in pat! Nu am pasit pe aceleasi drumuri, nu am vazut oamenii pe care credeam ca am sa-i vad! In schimb, acest amanunt esential pentru mine s-a intamplat intocmai cum mi-am dorit, cum mi-am imaginat... si credeti-ma, nu era deloc usor sa se intample exact in felul acesta! Vroiam sa stau cumva in spate, sa-i citesc privirea, sa inteleg dincolo de ea... si acolo am stat!!! Pentru ca asa trebuia sa fie ca eu sa inteleg murirea!
Nu am ajuns la fiinta din ei si atunci am stiut clar ca NOUL inseamna si ca un anume tren a plecat! Altfel, nu ai cum sa intri intr-un nou peisaj! Am simtit toata ziua ca trenul a plecat, dar nu puteam sa accept, sa recunosc... atata frumusete aici si totusi, ceva lipsea! Lipsea cel care refuzase sa paseasca spre noul tinut, spre noua destinatie...A fost dureros sa inteleg tocmai din privirea care altadata imi parea atat de puternica si plina de poveste- infrangerea! Am crezut ca mor, si poate am murit, nu stiu, caci a aparut IAAAAR anestezia... cu poze din noul peisaj al meu! Cum e posibil asa ceva, de la km departare, oceane, munti, de toate intre noi??? Cum e posibil IAAAAR sa se intample asta?!? Se poate sa fiu banuita de superficialitate din cauza ca scriu asta... adica, nu renunti atat de usor, numai cand nu ai iubit! Poate ca nu am iubit, poate ca aveti dreptate! Dar atunci nu as fi simtit ca mor... sau? Ar fi fost totul simplu, as fi venit acasa, as fi baut un vin, m-as fi relaxat... atata doar ca eu credeam ca nu mai exista nimic inainte, niciun fel de pamant sun picioarele mele doar un imens gol! Si atunci a aparut el- cu peisajul cel nou si... a mai zis: DA! Atat a mai zis! Si am stiut ca daca el fotografiaza ceea ce ochii mei au vazut, am simtit bine!!! As fi vrut sa nu plece trenul... dar nu eu sunt la carma lui! Eu sunt un simplu pasager! As putea sa ma prefac, desigur, ca eu sunt tot pe peron, ca suntem in acelasi loc in care eram vara ce tocmai a trecut ... dar asta inseamna sa-ti furi singur caciula! Sa-ti irosesti timpul, sa-ti arunci energia in ceva care nu va mai fi niciodata ce-a fost! Poate va ajuta aceasta postare sa intelegeti cate ceva despre 'trenurile' si 'intersectiile' vietii! E fffff. dureros, dar am fost iar sub anestezie!!! Datorita 'ochiului de caine astru', care are cel mai perfect timing intalnit pana acum!!! Si acum inteleg si visul in care eram cu amandoi... unul imi tot multumea (cel ce daruia, desigur) iar celalalt statea intr-un colt, imbracat in negru, trist si imbufnat :( ATAT!
ATENTIUNE!!!... trenul rapid 2012 via IESIREA DIN TIMP se afla la linia 1 si va pleca in directia CINE-L PRINDE VA VEDEA! Va dorim calatorie cu incredere, cat mai placuta!!! Si ASTAZI si MAINE!!!
Si cand de drum vom obosi fi-vom departe iubirea-n Tine o vom gasi si-om adormi!!!
Murim... de mai multe ori intr-o singura viata! Si, cu ajutorul Ingerului care ne vegheaza mereu, ingaduitor, inviem la loc, de fiecare data! Eu am murit in asta seara... iar! Si credeam ca de data asta voi invia ceva mai greu! Dar el, cel deasupra tuturor, a simtit iar, ca de fiecare data! El, cel care mi-a daruit mai multe decat se poate darui unui suflet intr-o viata! Prin el mi-a venit iar invierea de sus! Nu mai incap cuvinte, nu mai incape nimic, deocamdata! El e, desigur, cel care si-a amintit! Minune e si felul cum ne purtam unii cu altii! Cred ca toate se trag de la cuvintele magice graite de pitic, azi, printr-o ploaie de frunze de aur! Si iar ma simt binecuvantata!!! Multumesc, piticului, multumesc Ochiului de Caine Astru (nu albastru, pentru ca el si-am amintit!- deci, evident, are alt nume! :)) Dar in primul si in primul rand, Celui care e cu Adevarat deasupra a tot si toate, Tatalui Ceresc!!!!!!!
Pentru ca de la destin 11 prin destin 22, se ajunge la destin 33!
Minunata subtitrarea... :))) cum am ajuns la ea, numai coincidenta stie!!! Ma simt ca intr-un carusel, se intampla totul mult prea repede!!! Dar STIU ca pot sa tin pasul... SI IL VOI TINE!!!
Ca sa fie totul clar, mai ales pentru mine... :) Se zice ca atunci cand ai constientizat, ai schimbat ceva esential in astral! Asa ca... imi asum si acest pacat...
... asa ca... nu mai fugi! Alege! O sa te prind, doar ti-am promis ... :) Imi pare sincer rau ca ti-a venit prin mine o astfel de lectie, dar macar sunt gata sa te prind orice ar fi! E si asta ceva... pentru ca nici mie nu mi-e deloc usor!!! AI INCREDERE!!!
Mai e putin si-ai sa-nveti sa respiri... dar ce va face copilul din mine?!?
TE ROG, FA CEVA!!! Ia-ma in brate, canta-mi un cantec, zi-mi o poveste, zi-mi noapte buna, te rog, fa ceva!!!
Azi noapte eram urmarita iar de niste raufacatori! Care, dorind sa intre cu masina in masina noastra (eram cu o prietena) si sa ne omoare, au intrat intr-un zid si credeam ca au murit! Am fugit de la locul accidentului, dar am anuntat inainte salvarea, sa mearga sa-i ajute! Totul a inceput pentru ca nu le-am oferit prioritate- pentru ca nu aveau! In timp ce anuntam salvarea, cei doi si-au revenit, au venit pe urmele noastre si ne-au prins! Aici se intrerupe visul, nu pentru ca m-as fi trezit, ci pentru ca se pare ca eram toti patru bagati in niste capsule unde trebuia sa retraim aceeasi intamplare avand mai multe finaluri, asa, ca un fel de pedeapsa- cadou ca ne-am certat si nu am gasit o cale de solutionare pacifista a problemei! Asa ca, azi noapte, am retrait tot felul de scene cu tot felul de finaluri, de care imi amintesc prea putin :) Am scris despre asta fiindca mi-a placut mult pedeapsa-cadou! :) Era pedeapsa pentru ca nu ne puteam detasa de emotiile evenimentelor prin care treceam- in capsula nu stiam ca tot ce traim si ce se intampla nu este real! Dar era si un cadou, pentru ca la final, cand ieseam de acolo, stiam ca tot ce am simtit acolo, toate spaimele si fricile, bucuriile si izbanzile ne vor ajuta sa intelegem pe viitor ce drum ar fi bine sa alegem in viata! Super tare scoala asta, a capsulelor :))) Cand firul actiunilor devenea extrem de activ, periculos si luat in serios, cand simteai ca daca mai traiesti o secunda in plus iti va exploda inima- capsula era turn off brusc si ni se demonstra ca nimic nu a fost real, ca doar am vazut, fiind in aceea capsula, o posibilitate care ar fi putut deveni reala, daca am fi ales un anume drum! Oare nu e asa si aici? Oare nu e viata asta un joc, ce-i drept, cu examene serioase, dar oare, uneori, nu luam prea in serios totul? Nu ar fi mult mai simplu sa ne comandam o 'trezire' brusca din dulceata emotiilor si a gandurilor, pentru a gasi mai usor iesirea din labirint?!?
Aud cum păşeşte cineva după mine în lună Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - albăstrele, Un pas greşit - mătrăgună.
Aud cum păşeşte cineva după mine în soare Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - turturele, Un pas greşit - cântătoare.
Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - ghilimele, Un pas greşit - poezie.
Ana Blandiana
P.S. Stiu exact cand am gresit astazi... ma ierti ca am plecat de teama sa nu mai aud acel taios si sfasietor: 'treaba ta!' Ma ierti ca te-am inselat cu padurea, cu toamna, cu cetatea Cisnadioara?
Pentru ca Luna Plina e in Berbec, in loc sa dorm, caut poezie... :)
Cu dedicatie - 'visului' cu sora Bluemoon!!! :) Dar si piticilor, elfilor, unicornilor si tuturor acelora care rezoneaza cu aceasta melodie!!! :) Let's make it!!!
Să presupunem că cineva încearcă următorul fapt: observă astăzi cu multă atenţie un fenomen din lumea exterioară care îi este uşor accesibil şi pe care îl poate observa cât mai exact, să zicem, vremea (fenomenele atmosferice). El observă configuraţia norilor seara, felul în care a apus soarele etc. şi îşi formează apoi imaginea precisă a celor observate. Încearcă să păstreze un anumit timp această imagine, această reprezentare, în toate amănuntele ei; reţine cât mai mult din ea şi caută să o păstreze până a doua zi. A doua zi, aproximativ la aceeaşi oră sau chiar la alta, va observa din nou condiţiile meteorologice şi va încerca să îşi facă iarăşi o imagine exactă a acestora.
Dacă îşi va face în acest fel imagini exacte ale stărilor succesive, atunci îi va deveni extraordinar de clar felul cum gândirea sa, treptat, se îmbogăţeşte şi se intensifică lăuntric, căci ceea ce face gândirea nepractică este faptul că, atunci când este vorba de fenomenul succesiv, omul este, în mod obişnuit, mult prea înclinat să lase la o parte amănuntele, păstrând doar reprezentări generale şi vagi. Ceea ce este valoros şi chiar esenţial pentru a ajunge la o gândire fecundă este să ne formăm imagini exacte, mai ales când este vorba de fenomene ce se succed şi apoi să ne spunem: „Ieri lucrurile s-au prezentat într-un fel, astăzi în alt fel” – şi astfel să-ţi aduci în faţa sufletului, cât mai viu cu putinţă, cele două imagini care, în lumea fizică, nu stau alături.
La început, faptul acesta nu este decât o expresie specială a încrederii în gândurile realităţii. Omul nu trebuie să tragă imediat vreo concluzie şi, pornind de la ceea ce a observat astăzi, să deducă ce fel de vreme va fi mâine. Graba aceasta i-ar corupe gândirea. Mai curând va trebui să aibă încredere că afară, în realitatea exterioară, lucrurile observate îşi au corelaţia lor, că cele de mâine se raportează într-un anume fel la cele observate astăzi. Să nu facă speculaţii asupra acestora, ci să-şi facă reprezentări cât se poate de precise ale fenomenelor care se succed în timp, sa reflecteze asupra lor, apoi să alăture aceste imagini şi să le lase să se treacă una într-alta. Acesta este un principiu de gândire bine determinat, căruia trebuie să i ne supunem dacă vrem să dezvoltăm o gândire cu adevărat obiectivă. Este bine să aplicăm acest principiu tocmai când este vorba de lucruri pe care nu le înţelegem încă, şi ale căror raporturi interioare nu le-am pătruns. De aceea, tocmai în cazul acestor fenomene pe care încă nu le înţelegem (de pildă, starea vremii) trebuie să avem încrederea că, fiind corelate în lumea exterioară, vor da naştere şi în noi unor corelaţii; dar faptul trebuie să se petreacă fără intervenţia gândirii, numai în imagini. Trebuie să ne spunem: „Încă nu ştiu nimic despre raporturile dintre ele, dar voi lăsa aceste lucruri să trăiască în mine şi ele vor face ca în mine să se nască ceva, dacă mă abţin de la orice speculaţie.” Veţi putea crede cu uşurinţă că, dacă omul îşi face reprezentări cât mai exacte asupra fenomenelor care se succed în timp, abţinându-se să gândească asupra lor, ceva se poate petrece şi în componentele sale invizibile.
Omul are trup astral ca purtător al vieţii de reprezentare. Câtă vreme omul speculează, acest trup astral este sclavul Eului. Dar el nu se limitează la această activitate conştientă, ci se află într-o anumită relaţie şi cu întregul Cosmos.
În măsura în care ne stăpânim gândurile, reţinându-ne de la speculaţii arbitrare, concentrându-ne numai asupra imaginilor-reprezentări ale fenomenelor succesive, în aceeaşi măsură acţionează în noi gândurile lăuntrice ale lumii şi, fără ştirea noastră, se întipăresc în trupul nostru astral. În măsura în care ne integrăm în mersul lumii prin observarea fenomenelor din lumea exterioară şi preluăm în gândire imaginile lor, pe cât posibil fără să le tulburăm, lăsându-le să acţioneze în noi, în aceeaşi măsură vom deveni tot mai pricepuţi, înţelepţi, în acele componente ale fiinţei noastre care se sustrag conştienţei. Când, în legătură cu fenomenele care au între ele un raport de dependenţă intrinsecă, vom ajunge să trecem noua imagine în cealaltă, aşa cum se întâmplă în natură, vom constata după un anumit timp că gândirea noastră a câştigat o anume supleţe.
Daca tot se ivesc zorii unui nou inceput... asta e primul cadou venit din partea "noului" :))) Sa ne aduca acest inceput detasare fata de atasamente, sa ne pastram simtul umorului orice ar fi si sa nu uitam sa... ne mai si bucuram! Pentru ca ploua, pentru ca e frig, pentru ca avem o casa, o masa, prieteni tot mai multi in jur si tot mai luminati si samuraiati :) ... pentru toate astea, pentru toate care au fost si care vor veni, SA NE BUCURAM!!!!!! E o toamna minunata, chiar daca first I was afraid, I was patrified... :)))
O sa ma opresc ori la 11, ori la 13 ori la 22!!! :)))
"Ultima dată când am fost la Muntele Athos a fost în noiembrie anul trecut. Am stat acolo cu unii dintre prietenii mei călugări, doi dintre ei - americani. Am stat la balconul camerei mele, de unde se vede întinderea mării cu un cer incredibil, plin de stele, deasupra. Am considerat că ne cunoaştem destul de bine, astfel că am îndrăznit să le adresez o întrebare foarte delicată pentru mine. Spuneţi-mi cum arată pentru voi acest Dumnezeu? Este ca o icoană? Sau cum? Dacă este ca o icoană, apare ca Pantocrator, cum arată Dumnezeu, cum Îl vezi tu pe Dumnezeu? Atunci, după un moment de tăcere, mi s-a spus: "Vrei să ştii cum arată Dumnezeu? Astăzi arată ca tine". Cred că acestea sunt cuvinte pe care le voi păstra până la sfârşitul vieţii mele." Heintz Nussbaumer
Pentru ca am primit asta pe mail!!! Este intr-adevar uimitor cum, in clipa in care intuiesti 'adevarata cale' ti se trimit semne din toate directiile! Da, mai, acolol, in Corinteni, e cheia fericirii noastre si in noi insine, cum am mai spus, caci fiecare am plecat cu darul acesta din Cer inainte de a ne naste! Mai ramane sa ne amintim de el si atunci vo fi fericiti, nedorind nimic, doar daruind! Caci, bine zicea Steinhardt: DARUIND, VEI DOBANDI!
Lectia Iubirii
Iubirea nu depinde de cunoastere, educatie sau autoritate. Ea se situeaza dincolo de comportament. Este singura binefacere a vietii pe care nu o putem pierde. În sfârsit, este singurul lucru pe care îl putem cu adevarat da. Într-o lume a iluziilor, a viselor si a vidului, iubirea este sursa de adevar.
Cu toate acestea, în pofida puterii si a maretiei ei, ea este insesizabila. Unii îsi petrec toata existenta în cautarea ei. Ne temem ca nu o vom gasi niciodata, iar când o descoperim, ne temem sa n-o pierdem sau o consideram ca pe ceva care ne apartine, de frica sa nu ne scape.
Conceptia noastra despre iubire este cea care ni s-a inoculat în copilarie. Imaginea cea mai comuna este cea a idealului romantic: întâlnim sufletul pereche, ne simtim minunat de bine si credem ca aceasta fericire va dura toata viata. Bineînteles, avem inima zdrobita atunci când, în realitate, suntem confruntati cu un cotidian care nu mai are atâta romantic, când ne dam seama ca iubirea pe care o dam si primim este în general conditionata. Chiar si sentimentele pe care le nutrim pentru familie sau pentru prieteni sunt fondate pe asteptari si conditii. În mod inevitabil, acestea nu sunt satisfacute, si realitatea vietii cotidiene capata încet-încet aspectul unui cosmar. Odata spulberate aceste iluzii romantice, ne trezim într-o lume de unde aceasta iubire, despre care visam, ca si copil, este absenta. Atunci, dintr-un punct de vedere adult, percepem iubirea în mod lucid, cu realism si amaraciune.
Din fericire, iubirea autentica la care toata lumea aspira este posibila, dar imaginea pe care o avem despre ea nu ne permite sa o descoperim. Nu este vorba de a visa la sufletul pereche sau la prietenul perfect. Plenitudinea pe care o cautam este prezenta în noi, aici si acum. Este îndeajuns sa ne amintim de ea.
Cei mai multi dintre noi aspira la o iubire neconditionata, fondata pe ceea ce suntem mai degraba decât pe ceea ce facem sau nu facem. Cei mai norocosi dintre noi o vor cunoaste, poate, pentru câteva minute de-a lungul întregii existente. Este trist de spus, dar iubirea pe care o primim este aproape întotdeauna conditionata. Suntem iubiti pentru altruismul nostru, pentru contul nostru din banca, pentru veselia noastra, pentru maniera în care ne tratam copii sau ne întretinem casa, si asa mai departe. Este foarte greu sa-i iubim pe ceilalti asa cum sunt. Am putea chiar spune ca noi cautam motive sa nu-i iubim.
Nu poti sa te simti fericit si în pace într-o relatie de iubire decât daca elimini conditiile la care era ea supusa. Din nefericire, la modul general, cu cât mai mult îl iubim pe cineva, cu atât mai conditionata este iubirea. Ni s-a inoculat în copilarie ca era vorba de o regula - am putea chiar spune ca am fost conditionati cu aceasta viziune a lucrurilor. Pentru a modifica aceasta idee preconceputa, trebuie sa trecem printr-un dificil proces de dezvatare. Este iluzoriu sa speram într-o iubire neconditionala si absoluta, dar o iubire autentica si durabila este întrutotul posibila.
Una din rarele relatii marcate de o iubire neconditionala este cea pe care o legam cu copiii foarte mici, pentru ca lor nu le pasa de activitatile noastre, de contul nostru din banca, sau de realizarile noastre. Ei ne iubesc, pur si simplu. Apoi, noi îi conditionam recompensându-i când ne zâmbesc, sau obtin note bune la scoala, sau atunci când sunt "cuminti". Avem mult de învatat de la sentimentele pe care ni le poarta copiii nostri. Daca i-am iubi fara conditii, un pic mai mult timp, am crea o lume foarte diferita.
Conditiile la care supunem iubirea contrariaza puternic relatia noastra cu celalalt. Eliminându-le, vom descoperi noi si minunate aspecte ale iubirii.
Cel mai mare obstacol este frica de a nu fi platit în schimb. Daca traim aceasta teama, este pentru ca nu realizam ca adevarata iubire consta în a da, si nu în a primi.
Daca ne petrecem timpul evaluând iubirea primita, nu numai ca nu ne vom simti niciodata iubiti, dar vom avea sentimentul de a fi sistematic înselati. Nu pentru ca aceasta ar fi o realitate, ci pentru ca faptul de a "calcula" nu este un gest de iubire. Daca traiti sentimentul de a nu fi iubiti, nu este pentru ca nu sunteti iubiti, ci este pentru ca va refulati iubirea.
Când va certati cu un apropiat, credeti ca sunteti mâniosi din cauza a ceea ce aceasta persoana a facut sau nu a facut. În realitate, daca sunteti în aceasta stare, este pentru ca v-ati închis inima, pentru ca v-ati retinut propria iubire. Nu ar trebui sa-i privati niciodata pe ceilalti de iubirea voastra, sub pretext ca, dupa voi, ei nu o merita. Si daca nu ar merita-o niciodata? Veti înceta pentru totdeauna sa va iubiti mama, prietenul, prietena, fratele? În schimb, daca va exprimati sentimentele în pofida a ceea ce a putut sa faca, veti constata schimbari, veti descoperi puterea infinita a iubirii. Veti vedea ca inima lor se deschide larg.
Pentru a fi în masura sa ne deschidem inima, trebuie sa facem efortul sa luam în considerare lucrurile diferit. Daca ne închidem, daca suntem intoleranti este adesea pentru ca nu-l întelegem pe celalalt. Nu întelegem de ce ea nu da telefon, nici pentru ce este atât de zgomotoasa, si atunci decidem sa nu o mai iubim. Ne focalizam prea mult asupra ranilor noastre, a tristetii noastre, asupra tratamentului nedrept pe care l-am îndurat. În realitate, noi ne tradam pe noi însine refuzând sa oferim zâmbetul nostru, întelegerea noastra, iubirea noastra. Noi pastram în posesia noastra cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a acordat. Refuzul de a ne darui iubirea este mult mai grav decât ceea ce celalalt a putut face.
Foarte devreme, învatam sa nu avem încredere în barbati, în femei, în casatorie, în parinti, în familie, în colegi si în viata însasi. Toate acestea ne-au fost transmise de catre oameni bine intentionati care credeau ca actioneaza pentru binele nostru. Ei nu-si dadeau seama ca ei ne condamnau astfel la a trece pe alaturi de iubire.
Cu toate acestea, în adâncul fiintei noastre, noi stim ca destinul nostru este acela de a trai si de a iubi deplin, de a trai mari aventuri de-a lungul întregii noastre existente. Este posibil ca acest sentiment sa fie profund îngropat, dar el este acolo, în asteptarea de a fi dezvaluit în urma unui eveniment sau a unei conversatii. Adesea, învatam lectii pe cai neasteptate.
Cum sa facem sa ne iubim pe noi însine? Aceasta este, fara îndoiala, provocarea cea mai mare pe care trebuie s-o înfruntam. Putini sunt cei care au învatat aceasta pe timpul copilariei lor. La modul general, suntem invatati, înca de foarte devreme, ideea ca iubirea de sine este un lucru rau, pentru ca este confundata cu egocentrismul. Ajungem astfel sa credem ca ea consta în a întâlni fiinta ideala, sau pe cineva care sa ne trateze asa cum ne-am dori. Dar toate acestea nu au nimic de a face cu iubirea.
Cei mai multi dintre noi nu au avut niciodata experienta ei. Copii fiind, învatam ca vom fi "iubiti" daca vom fi politicosi, daca vom obtine note bune, daca îi zâmbim mamei, sau daca ne spalam bine pe mâini înainte de masa. Ne facem luntre-punte pentru a fi iubiti, fara sa realizam niciodata ca este vorba de o iubire conditionata.
Cum sa putem iubi daca trebuie sa îndeplinim atâtea conditii? Putem începe prin a hrani spiritul nostru simtind compasiune pentru noi însine.
Va hraniti spiritul? Ce ati facut pentru a va simti mai bine în pielea voastra? Când te iubesti pe tine însuti îti umpli existenta cu activitati îmbucuratoare, care încânta mintea si inima. Nu este vorba de ceea ce ni se cere sa facem, ci de ceea ce facem numai pentru noi însine. Înseamna, de asemenea, a integra toata iubirea care se afla în jurul nostru.
Aveti putina compasiune pentru voi însiva, faceti o pauza. Încetati, pentru o clipa, sa spuneti ca sunteti stupid, ca nu ar fi trebuit niciodata sa faci aceasta sau aceea. Când cineva comite o eroare, îi spuneti, în general, sa nu se îngrijoreze, ca aceasta i se întâmpla la toata lumea, ca nu aveti de ce sa faceti o problema din aceasta. Cu toate acestea, când faceti aceeasi eroare, aveti sentimentul ca sunteti sub orice critica. Noi avem, în general, tendinta de a fi mai indulgenti fata de ceilalti decât fata de noi însine. Straduiti-va deci sa fiti la fel de toleranti cu voi însiva dupa cum sunteti cu ceilalti.
A te iubi pe tine însuti înseamna a absorbi iubirea care se afla în orice clipa în jurul tau, înseamna a da la o parte toate barierele. Este dificil sa vezi barierele pe care le ridicam în jurul nostru, dar ele sunt într-adevar acolo, si ele afecteaza toate relatiile.
Când vom fi în fata lui Dumnezeu, El ne va pune aceasta întrebare: "Ai dat sau primit iubire?" Vom învata sa ne iubim pe noi însine lasându-i pe altii sa ne iubeasca si redând-o lor. Dumnezeu ne-a dat nenumarate ocazii de a iubi si de a fi iubiti. Ele sunt acolo, în jurul nostru, si asteapta doar sa le sesizam.
Lectiile despre iubire pot îmbraca orice forma si se pot referi la orice fel de oameni. Putin conteaza ceea ce suntem, ceea ce facem: noi toti putem iubi si putem sa fim iubiti. Este suficient sa fim prezenti, sa ne deschidem inima iubirii si sa o întoarcem, hotarâti sa nu refuzam acest dar al cerului.
Iubirea este întotdeauna prezenta, în toate experientele noastre, bune sau rele, chiar si în tragediile care ne coplesesc. Ea este cea care da un sens profund cotidianului nostru, este însasi natura noastra. Oricare ar fi numele pe care i-l dam - iubire, Dumnezeu, suflet -, ea este vie, tangibila, pentru ca exista în fiecare dintre noi. Iubirea este experienta divinului pentru noi, a caracterului sacru. Ea este bogatia care se afla împrejurul nostru. Noua ne revine sa o luam!
Fragment din cartea 'Lecons de vie' de Elisabeth Kubler Ross si David Kessler
Acum chiar as vrea sa am inspiratie si curaj sa vorbesc despre filmul asta... dar e tarziu si sunt tulburata la propriu de frumusetea si subtilitatea lui. Cum de nu l-am descoperit pana acum?!? Si oare de ce fix acum? Si ea de ce tuseste? Si el de ce nu crede?!? Si de ce se intreaba daca au rupt blestemul? De ce tocmai acum? Nu erau destul de intense formulele fizice si chimice din starea de veghe, insomniile, fugile prin codri si padurile? Nu, pesemne ca nu !!! Mai trebuia sa ma manance pe mine sa vad filme cu actorul asta...!!!... Acum ce mai vrei, Maria? Ai primit raspunsul! Du-te la culcare si dormi... daca mai poti! Daca nu, iesi la o plimbare prin ploaie... :))) Oh, Doamne, ohhh, Doamne, ohhhh, Doamne!!! Cat de bine o pot intelege pe femeia asta, cat de bineee...
"Heaven will take you back and look at you and say: Only one thing can make a soul complete and that thing is love. " - The Reader
Imi cer personal scuze cititorilor mei pentru invazia sentimentala din ultima vreme, dar cum am mai spus: tot ce scriu scriu de fapt pentru mine, nu stiu daca foloseste cuiva sau nu! Daca da, cu atat mai bine! Nu intamplator am scris povestea cu 'Love Story' si cu intrebarea care ma preocupa pe mine la o varsta precoce! As vrea sa scriu, cum faceam mai demult, despre probleme profunde, intelepte, mai pline de folos, dar nu sunt deocamdata decat un biet suflet care incearca sa inteleaga ce face de 32 de ani pe acest pamant! Sper ca martie 2011, care vine cu varsta magica de 33, sa-mi ofere niste raspunsuri! Multumesc pentru intelegere si sustinere! Acest comportament nu e unul manipulator, care astepta mangaieri si comentarii dragalase!
"Nu cer nimic, nu vreau nimic, sunt LIBER! " spunea Kazantzakis! Acolo incerc sa ajung si eu prin aceste lupte, uneori epuizante: vreau sa invat iubirea aceea despre care se vorbeste in Corinteni. Vreau sa invat sa iubesc si vreau ca aceasta iubire pe care o daruiesc sa-i fie de ajuns siesi, sa nu astept nimic in schimbul ei! Dar pana acolo e cale lunga! "Aici e cald, e bine!" zice Nina! :) Aici ma simt in siguranta, pot fi EU fara sa mi se reproseze ca agasez sau complexez pe nimeni... Asta ma bucura enorm! Vreau sa am intr-o buna zi puterea sa arat lumii intregi cine sunt eu, cu spaimele mele, cu fricile mele, cu luptele mele! Atat cat se poate arata, desigur, unele lupte, unele povesti sau vise vor ramane vesnic doar ale noastre, pentru ca asa e bine sa fie, ca noi sa nu ramanem complet despuiati pe dinauntru si goi...
De fapt,, vroiam doar sa va multumesc pentru ceea ce sunteti! :) intelegatori, incurajatori, luminosi, calzi, simpatici si ... rabdatori!!! Lubileah
Si pentru ca este o zi speciala, tanananana!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Trepte urcand spre o pajiste cu trifoi in floare
Este pe aproape o vreme de impliniri, dar mai trebuie facut un mic efort. Mergi inainte pe aceeasi cale, urmandu-ti intuitia naturala, si vei gasi pacea pe care o cauti.
Speranta. Posibilitati inspirate. Treptata largire a viziunii. Armonie.
Negativ Cautarea celei mai usoare cai de scapare. A nu face efortul de a gasi ceea ce se afla la numai cativa pasi.
Pentru ca trebuie sa fac ceva cu dorul asta care-mi mistuie sufletul, am luat la rand toate filmele cu Ralph Fiennes :) Dupa o seara Tarkovsky, cu sfasieri mistice, o binemeritata seara linistita, de recuperare si reamintire, cu 'The Reader' :)))
Nu stiu cum a reusit actorul asta sa-mi intre in halul asta in suflet, stiu doar ca ori de cate ori era la TV 'Lista lui Schindler', eu nu reuseam sa mut de pe canalul respectiv pana cand Amon Goeth era urcat pe scaun, judecat si spanzurat. Nu cred ca am mai iubit vreodata atat de mult un personaj malefic ... atat de tare m-a ametit cu privirile lui albastre de arian, ca de fiecare data ma intrebam daca sunt intreaga la cap! Rareori mi se intampla sa 'uit' de talentul actoricesc, sa ma las hipnotizata si purtata de poveste! Eh, in rolul lui Aron, omul asta nu numai ca ma convinge mult peste suta la suta, dar ma face sa uit de mine, de cine sunt si ce as putea iubi! Genial, as zice!!! Asa ca, va recomand toata lista vizionata in ultimele saptamani si zile. In fruntea listei va ramane vesnic genialul Amon Goeth din "Lista lui Schindler' urmat de celelalte interpretari din 'The Reader', 'The Constant Gardener', 'English Patient' si 'The end of the affair'...
Un actor genial, o combinatie perfecta de charisma, noblete si o fascinanta nebunie, toate intr-o privire glaciara ... asa, fix pe sufletul meu! DAca tot imi aminteste de stiu eu cine :)
... iertati-ma, 'muzul' meu e plecat si drept urmare, ma abtin de la prea multe comentarii ... o seara frumoasa! :) Interesanta coincidenta, totusi, ca minunatul asta a ramas singur din cauza unei romance cu doua codite impletite ... :)))))
Dovada clara ca marea mea intelepciune este o tampenie imensa... Chinezul de sub pat numit i-ching mi-o dovedeste... tot mai des!!!!! Bine ca am puterea sa vad si simtul umorului sa-mi rad in fata. Deci, solutia pentru ruperea blestemului:
O insula nelocuita
Poti simti o nevoie de a face compromisuri pentru a sustine bunele relatii din comunitate. Este ironic ca compromisul este singura cale catre o coexistenta reusita, intre oameni reuniti de sperante si ambitii similare.
Adaptabilitatea si coabitarea ajuta la inlaturarea oricaror sentimente de instrainare si izolare.
"Drumurile pe cari nu umblam, drumurile ce raman in noi, ne duc si ele, fara numar, undeva. Cuvintele pe care nu le rostim, cuvintele ce raman in noi, descopera si ele, fara de margini, faptura. Luptele ce nu le dam, luptele ce raman in noi, ne largesc si ele in taina, patria. Samanta pe care n-o daruim, samanta ce ramane in noi, multiplica si ea fara capat viata. Moartea de care nu murim, moartea ce ramane in noi, ne adanceste si ea tacerea. Si pretutindeni, prin toate isi pune temei poezia."
:)))))))))))))))))))))))))))))
INSCRIPTIE, Lucian Blaga
Am uitat sa va spun ca utima data cand am incurcat o colega pe scena a fost din cauza poeziei din privirea mea! Se pare ca nu putea sa-si faca momentul, pentru ca eu aveam poezia in privire! Asta nu e o rautate, e doar un adevar care incepe sa fie din ce in ce mai dureros! Poezia, modestia si bunul simt sunt puse la zid si judecate - intelegi si voi de cine! Si ce e dureros e faptul ca oamenii astia sunt impinsi in tara asta in fata!!! Cum sa nu creada ei ca e bine ce fac si ca sunt geniali?!? Atata doar ca NOI NU VREM SA FIM GENIALI! NOI VREM SA FIM TRIMBULINZI!!! Spuneti-mi si voi, una peste alta, nu e asta cel mai frumos compliment pe care il poate primi un actor? "Ea vine cu poezia in privire si eu nu pot sa-mi termin cantecul din cauza asta!!!" Atat!!! Cred ca ajunge, nu?!? Un coleg cu experienta si care mie personal mi-e si foarte drag mi-a spus ca a gasit solutia: sa-mi pun ochelari de soare, ca alta sansa nu e sa-mi ascund poezia din privire!!! Uneori, ma intreb sincer cum rezist in locul asta?!? Atunci imi amintesc: numai cu ajutorul Ingerului, care ma ridica deasupra situatiilor natange si tembele!!! Si pentru asta, CHIAR II MULTUMESC!!! Doamne, da-mi rabdare... si o vreau acum!!!!!! :))))))
"Limba nu e vorba ce o faci./ Singura limba, limba ta deplina,/ stapana peste taine si lumina,/ e-aceea-n care stii sa taci." Catren- L.Blaga
Rusia, al Doilea Război Mondial. Ivan (Nikolai Burliaev), un băiat de 12 ani, a cărui mamă a fost ucisă, devine cercetaş, trăieşte intens viaţa de front şi moare executat de nazişti. Obiectivul (director de imagine: Vadim Iusov) surprinde nu numai ceea ce vede eroul, ci şi ceea ce gândeşte, visează şi îşi închipuie el.
În micro-studiul său dedicat vieţii şi operei lui Andrei Tarkovski, Costion Nicolescu observa că, în ciuda titlului său, Copilăria lui Ivan (Leul de Aur la Veneţia, în 1962) nu este - paradoxal - atât un film despre copilărie, cât un film despre rai şi iad. Astfel, raiul - imaginat prin cele patru vise care deschid, secţionează şi închid filmul - este ceea ce ar putea fi şi ar trebui să fie pământul în condiţii normale. "Regăsim în aceste scurte scene de vis, nota Nicolescu, toate nostalgiile lui Tarkovski: zborul, mama, fântâna, pădurea, plaja, marea, calul, merele, jocul, apa, iubirea-prietenie, alergarea, câinele" - prilejuri de aleasă puritate de gând (sugestiv redată prin sonorităţi alese şi de compozitorul Viaceslav Ovcinikov) ce "se revarsă şi asupra lumii celor maturi, împrumutând relaţiilor şi atitudinilor o candoare nostalgică" (Cristina Corciovescu). Iadul, pe de altă parte, este "realitatea, războiul, nebunia, biserica distrusă, spaima, noroiul, moartea absurdă, zgomotul obuzelor". Raiul este vis "pur, luminos", străbătut de "o lumină ce nu este cea a soarelui", ci de o alta, "veşnică şi atotcuprinzătoare", ce "vine din trecut şi aşteaptă în viitor", fiind - deocamdată - întrerupt de infernul prezent, însă şi iadul e presărat cu fărâme de rai: "îmbrăţişarea infirmierei de către un căpitan este, poate, cea mai tulburătoare îmbrăţişare din istoria cinematografului: căpitanul o ţine suspendată pe fată deasupra unei tranşee şi, pentru câteva clipe, timpul însuşi este suspendat, iar iadul este abolit; mersul fetei pe trunchiul prăbuşit de mesteacăn; muzica la gramofon în adăpostul din linia întâi; un album cu gravuri (Apocalipsa lui Dürer); focul; o baie fierbinte, un ceai şi mai fierbinte, o picătură de alcool; un zâmbet trist, un gest de tandreţe; o cutie de conservă lăsată ca din întâmplare pentru un nebun, numai aparent inutil; pădurea de mesteceni; un copil adormit purtat în braţe; disponibilitatea de a te îndrăgosti fără să aştepţi nimic de la viitor." Toate - comentează Costion Nicolescu în substanţialul său eseu Viaţa şi patimile lui Andrei Tarkovski din suplimentul Litere, Arte & Idei al ziarului Cotidianul (ediţia din 22 februarie 1993) - sunt "recuperate şi recuperatoare" şi doar din când în când "o cruce apasă greu din cadru, proiectată pe un cer şi mai greu" - crucea pe care o are de purtat lumea, într-un timp istoric în care nimeni nu-şi face planuri de viitor. Timpul, în acest lungmetraj de debut al lui Tarkovski (filmul cu structura narativă cea mai "inteligibilă", cea mai "clasică" din întreaga sa creaţie), nu mai are răbdare cu oamenii, se trăieşte momentul dur, toţi sunt gata să moară şi jertfa e condiţia normală şi obligatorie.
Artiştii sunt - se ştie - adesea orgolioşi. Nu multe sunt cazurile din breasla artiştilor în care triumfă atitudinile de fair-play şi buna credinţă în judecarea viziunii (valorii) unui confrate. Iată că unul din cei mai personali şi stimaţi regizori, Ingmar Bergman, a intuit şi chiar recunoscut (în cartea sa de memorii, Norstedts Förlag / Lanterna magică) geniul lui Andrei Tarkovski, vorbind astfel despre a sa ars poetica:
"Filmul, când nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toţi. El se mişcă în camera viselor cu naturaleţe. El nu explică nimic şi, în definitiv, ce-ar putea explica? El este un vizionar care a reuşit să-şi pună în scenă viziunile, folosind cel mai greu, dar totodată cel mai simplu dintre procedee. Toată viaţa am bătut la uşile camerelor în care el se mişcă cu atâta naturaleţe. Doar rareori am reuşit să mă furişez acolo."
"După ce am terminat Copilăria lui Ivan - se confesa Andrei Tarkovski în cartea sa, Sculpting in Time - am avut presentimentul că cinematografia îmi era atunci la îndemână. Când joci baba-oarba, cu ochii legaţi, cunoşti, de asemenea, această certitudine de a simţi prezenţa altuia, chiar dacă acesta îşi ţine răsuflarea. Cinematografia era acolo, foarte aproape, o simţeam cu simţul meu interior, asemenea celui cu care câinele de vânătoare îşi adulmecă vânatul. Un miracol se petrecuse. Filmul era reuşit. Altceva se cerea acum de la mine: trebuia să înţeleg ce era cinematografia."
Copilăria lui Ivan - remarca scriitorul Romulus Rusan - "este sfârşitul copilăriei lui Tarkovski; este părăsirea universului de concepte lirice din Compresorul şi vioara şi intrarea în universul de relaţii filosofice care avea să culmineze în Rubliov.
Nimic nu ma bucura mai tare, decat sa-i vad poza, zi de zi, acolo, ca o confirmare ca vrea sa stie ce mai fac... Am o tristete adanca in mine, adanca cat toate apele pamantului la un loc, si nu pot suporta prea multa lume in jurul meu acum! Cei care inteleg asta imi respecta decizia si le multumesc sincer pentru asta! Vreau sa fiu din nou libera, cum eram acum vreo saptamana, cand iubeam fara sa astept nimic in schimb. Vreau sa sar din nou intr-un picior pe strada, vreau sa-mi imaginez iar, ca acum o saptmana, ca dansez cu copacii si cu intreg universul care imi implineste, prieteneste, fiecare dorinta!
Acum il mai vad prin vise, uneori, si atunci stiu! Uneori ajunge, alteori nu! As vrea sa am puterea si curajul sa rup odata blestemul asta care ma bantuie de cativa ani buni! Toate mi se trag din copilarie, a fost atunci un moment marcant, de cotitura, pe care nu l-am uitat niciodata si inca nu pot sa-l sterg din memorie. Am vazut cu parintii mei 'Love Story' si ai zice ca un copil nu are ce sa priceapa vizionand un astfel de film. Cand filmul s-a terminat, o singura chestiune nu era clara in capul meu cel mic si ciufulit:
CUM E POSIBIL, CA UN BARBAT DIN MILIOANE DE BARBATI SA IUBEASCA O ANUME FEMEIE, SI FIX ACEA FEMEIE, DIN ALTE MILIOANE DE FEMEI, SA SE-NDRAGOSTEASCA FIX DE ACELASI BARBAT?
Desigur, nu-mi amintesc formularea exacta a acestei probleme din vremea copilariei, dar imi amintesc de parca ar fi astazi ca intuiam inca de pe atunci imensa magie a alchimiei dintre doua persoane! Nicio alta chestiune nu mi-a parut vreodata o enigma atat de mare!!! Chiar e posibil?
Dar daca eu voi iubi pe cineva care va iubi pe altcineva si tot asa? Ce va fi atunci? Cum voi putea trai in lumea asta fara a cunoaste aceasta magie? Si, cam in mare parte, asta s-a si intamplat in viata mea! Oi fi deschis eu un cufar cu intrebari interzise in aceea noapte? M-o fi blestemat vreo ursitoare, vreun vrajitor malefic sau o baba cu nasul incovoiat, pentru ca am indraznit sa ma apropii de la o varsta precoce de o problema mult prea adanca si mare? Prea putine cupluri "adevarate", "pe viata si pe moarte" in jurul meu si prea multa minciunica, camuflata bine, desigur, intr-o "impopotanare"... prea multa minciuna, dragii mei, care doare! Nu judec pe nimeni, vreau doar sa inteleg... care e consolarea in "Let's be alone together, let's see if we're that strong!" Concluzia serii ar fi: ALEGE IUBIREA, oricat de mult te-ar costa asta! Minciuna, mai devreme sau mai tarziu, va cadea victima propriei sale falsitati! Si atunci, s-ar putea sa fie prea tarziu ... so:
