Cel mai frumos vis

Am avut un vis extraordinar azi noapte! Din pacate, pentru ca trebuie sa ma trezesc destul de devreme si trebuie sa pun alarma sa ma trezeasca, nu imi mai amintesc care era intreaga situatie! Stiu doar ca eram cumva printre "fratii" mei, ca vorbeam despre Sf. Sofronie (interesant este ca nici nu stiam ca exista un astfel de Sfant, iertata-mi fie ignoranta :( ) si la un moment dat am intrat intr-o incapere unde, pe o masa veche, era asezat, impaturit si pus la pastrare, Acoperamantul Maicii Domnului! Nu pot descrie in cuvinte ce am simtit atingand eu, nevrednica, un colt din acest Sfant omofor facut dintr-o frumoasa broderie!

Frumos ar fi sa-mi dezvelesc si ziua de ieri, sa recunosc ca am fost o fiinta extrem de slaba, ca am spus, printre lacrimi, ca eu nu mai pooot! Ca nu inteleg lumea asta asa cum e facuta ea, ca vreau si am mila mai ales pentru cei care ma umilesc, dar, totusi, nu inteleg de ce oamenii nu pot face bine dar aleg sa faca rau in fiece secunda sub diverse pretexte! Recunosc ca am spus, cu ochii spre Cer, ca eu nu mai pot asa, ca "cineva" extrem de important si puternic nu imi da, pur si simplu voie sa-mi fac treaba pentru care am venit pe acest Pamant si asta ma imbolnaveste de adevaratelea! Adevarat am spus ca pot indura inzecit mai mult decat am indurat, dar ca am nevoie de o pauza, scurta, mica, cum ar fi, numai sa merg si eu acasa la ai mei, la nepotei, la parinti, acolo unde stiu ca sunt iubita... am nevoie de asta si ieri simteam ca inca doua saptamani aici nu voi mai rezista! Si ce s-a intamplat? Mi s-a ingaduit mie, o plangacioasa neputincioasa si vai de capul meu sa ating un "colt" din acea energie si astazi... surpriza: detasare totala, cu un zambet cat China pe fata! Ce a produs asta in oameni? Un comportament mult mai decent, mai uman, mai ingaduitor! VAi, Doamne, ma simt ca un copil mic si nevrednic, Doamne! Atat de mic, atat de nevrednic, dar care, in toata mizeria sufletului sau plin de spaime si neputinte de copil, ascunde, totusi, o scanteie care poata transforma toata aceasta frica in pace si liniste sufletasca: iubirea pentru tine, Doamne! Nu am nimic vrednic, nici o fapta cu care sa ma pot lauda pe deplin! Dar am certitudinea ca ma iubesti asa, nevrednica cum sunt, si pentru asta nu voi avea destule vieti sa-ti multumesc!!! Iti multumesc, Doamne! Iti multumesc, Maicuta Sfanta! Maria :)

"In timpul imparatului Leon Inteleptul (886-911). Staretul manastirii, Cuviosul Andrei, a vazut o minune Dumnezeiasca, o vedenie, in care i s-a aratat Maica Domnului acoperind cu un sfant omofor cetatea Constantinopolului si primind rugaciunile credinciosilor pentru a le duce inaintea scaunului Fiului Ei. Cuviosul Andrei l-a cheamat si pe ucenicul sau, Epifanie, care, la randul sau se incredinteaza de realitatea celor vazute si auzite si, in final, impreuna cu ceilalti parinti, reusesc sa desluseasca semnificatia minunii si sa dedice o sarbatoare deosebita acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arata fata de neamul omenesc.

Acoperamantul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toti crestinii Bisericii care alearga cu credinta pentru a fi izbaviti de ispite, de incercari, de suferinte. "Prea Curata Stapana, pururea Fecioara, in vremea necazului nostru acopera-ne pe noi cu acoperamantul aripilor Tale, iar in vremea neputintelor si a batranetilor noastre, fii mijlocitoare noua, catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Sa nu biruie rautatile lumii anii vietii noastre, iar sfarsitul sa nu ne gaseasca cumva in afara acoperamantului Tau cel sfintit"... continunarea AICI

Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului

“Acopera-ne pe noi cu acoperamântul tau, Preasfânta Fecioara, în ziua rautatilor noastre; acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai întru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si în ziua înfricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperamântului tau“.