Ultima ispita...

Am revazut azi noapte "The Last Temptation of Christ"... "Ultima ispita a lui Hristos". Nu am sa vorbesc despre film, pentru ca fiecare trebuie sa-l vada si sa-l inteleaga dupa cum considera de cuviinta :) Dar mi-am amintit ce mi s-a intamplat mie legat de filmul acesta... de doua ore caut agenda, nu mai stiu nici anul, nimic... si iata ce scriam eu prin 5 mai 2005:

"Pe 2 mai 2005 mi s-a intamplat ceva fascinant, straniu, ceva care intr-un fel m-a speriat, iar intr-un alt fel, mai subtil, m-a schimbat, m-a modificat. Ar fi trebuit sa ma modifice mult mai mult, poate... ASTA DOVEDESTE CA AM PIERDUT MULT DIN CREDINTA MEA. ENORM!

Am vazut pentru prima oara "Ultima ispita a lui Hristos" Mi-a placut mult, chiar daca abia spre final am inteles filmul, cum probabil si trebuia sa se intample. De fapt, la inceput chiar m-a revoltat, dar cum ma revoltam eu, Scorsese repede rezolva neinduplecarea mea- si asta m-a fascinat! Iar in final a rezolvat-o atat de bine (probabil a avut si Kazantzakis vina sa :))) incat...

In fine, sa mai mentionez ca eu nu sunt genul care plange la filme... poate si fiindca sunt mereu atenta la regie, actorie, bla bla bla dar si fiindca asa mi-e felul: ma impresioneaza, ma modifica teribil in interior, dar nu dau afara... Ei bine, de data asta, vad filmul, vad finalul si incep, domnule, un plans cu sughituri, cu hohote, incep sa ma simt vinovata, mizerabil de singura, mica, neinsemnata, goala, izolata, neluminata, murdara! O revad pe cea care-am fost la 18 ani de ma oprea lumea pe strada sa-mi sarute mana, imi amintesc ca nu mai stiu ce e aia smerenie, nici ce e ruga, nici Invierea si simt ca m-am ratacit de tot! Nici nu mai pot raspunde clar si raspicat la intrebarea CREZI? "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

Si plang... si ma intreb, daca sunt atat de ratacita, de ce nu mi se intampla si mie ceva, un semn, orice, sa-mi dau si eu seama, exista ori ba? Si plang si nu ma pot opri, imagini cu mine facand sacrificii pentru oricine imi vin in minte... imagini cu mine cea care m-am ratacit de tot in mizerii, in vise, in aspiratii, in nimicuri! Cu mine, inconjurand alteori biserici cu lumina in mana, cu mine, rugandu-ma lui Dumnezeu noapte de noapte... cu mine azi si ieri, uitand de icoane, nemaicalcand cu drag in biserici, refuzand, fugind, ignorand, pierzand o licarire divina din ochi!

Vreau un semn, Doamne, indraznesc sa zic eu in gand, plangand printre hohote si spaime. Nu mai pot asa! AZI trebuie sa aleg, azi tebuie sa stiu ceva de Tine! Si de suparare iau telecomanda sa mut de la genericul de final de film, gandind: "totul mi se trage de la tampenia asta de film!" mut si mut ... Mut canalul cu acelasi gand, al asteptarii unui semn si primul canal pe care-l mut zice asa (subtitrarea):

"LAURA, L-AI ALUNGAT! DE CE AI FACUT ASTA?"
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

Postul e pe Senso, e 1: 38 am, deci e deja 3 mai 2005, e marti dimineata si acum mi-e teama!

Exista coincidente? Sabato, scriitorul meu preferat nu crede in asta! Eu nu cred in asta, nu cred ca exista coincidente!

De-acum trebuie sa fac ceva, nu mai am nici o scuza! De-acum nu mai pot sta, pur si simplu, ca pana acum! De acum trebuie sa ma reapropii de mine insami, de tot ce insemn eu, ce am insemnat odata. De-acum nu mi se mai iarta orice! De unde sa incep? Incotro sa ma duc, cine sa ma indrume?

Coincidenta? Dar de ce tocmai atunci, in aceea secunda? Ce am de pierdut CREZAND? Nimic! Ce am de pierdut necrezand, indoindu-ma in continuare? TOTUL! Si, in primul rand, PE MINE!
Fa ceva, draga mea, totul e in tine! Chiar tot! Promiti? Promiti?"

Cam asta doream sa va impartasesc, eu sper sa ajute aceasta poveste acolo unde este nevoie! Si nici nu conteaza ce e cu "coincidenta" aceea, nici daca eu sunt nebuna (ziceti mai bine schizofrenica :)).
Nu ma consider mai speciala decat ceilalti, Doamne fereste, din acest motiv scriu atat de lejer despre adancurile mele, despre spaimele si temerile mele din trecut si de astazi! Vreau sa am curajul sa FIU ceea ce sunt caci numai in felul acesta pot invata cate ceva despre mine si despre lumea din jurul meu! Si mai stiu ca nu sunt eu vrednica de a primi vreun semn, vreau doar sa spun ca, asa cum zicea Eliade, semnele sunt peste tot, nu trebuie decat sa le vedem! Stiti ce inseamna sa stai noaptea in pat si sa simti ca nu poti respira? Bucurati-va ca nu vi se intampla asta! Cand v-ati bucurat ultima data de sanatatea pe care o aveti, de razele de soare, care inca ne iubesc si ne arata spendoarea lor? Sau de picurii de ploaie fara de care recolta nu ar aparea? Sau de fulgii de nea? Sau de ziua de astazi, de parinti, de prieteni, de noptile racoroaose cu aer proaspat, de tot ce va inconjoara? Aici sunt semnele, AICI si ACUM, nu trebuie decat sa vreti sa le vedeti! Chiar si intr-un film, caci mie filmul acesta mi-a modificat traiectoria, credeti-ma! Nu am facut, poate, cat as fi putut sa fac, dar am facut mai mult decat ceea ce faceam pana atunci! Iar faptul ca filmul acesta reapare acum, dupa fix cinci ani, trebuie ca inseamna ceva! Nu-l judecati prea aspru pe Scorsese, sau pe Kazantzakis... incercati sa intelegeti ce incercau acesti oameni sa inteleaga si veti fi mai castigati! Doar in felul acesta ne putem intelege... :)

"E, spuneti si dumneavoastra daca poate fi vorba de intamplare, daca intamplarea mai are cat de cat vreun sens printre fiintele omenesti. Dimpotriva, oamenii se indreapta ca niste somnambuli spre teluli pe care le intuiesc in mod neclar, dar de care sunt atrasi ca fluturele de lampa. Aviz amatorilor: nu exista intamplare! (...) Se pare deci ca mul sfarseste prin a se intalni cu cine trebuia, intamplarii revenindu-i un rol foarte modest."Ernesto Sabato, "Despre eroi si morminte"

"Multumesc, Doamne, ca mi-ai purtat pasii acolo unde nu vroiam sa ajung."

"Totul vine de la Dumnezeu. Totul are doua intelesuri."

"Moartea nu e o poarta care se inchide, ci o poarta care se deschide."

"Dumnezeu e in fiecare din noi, satana pretutindeni, afara."