Vaaai, nu mai pot de bucurie! Am gasit locul din Parang de care mi s-a zis in vis, in visul acela minunat din 2004. Simt o bucurie de nedescris in suflet, e incredibil! Mi s-a spus de un loc care se cheama ceva cu Crucea, atat mi-am amintit cand m-am trezit. Si acum iata ce gaseste intuitia mea:
"Primul sector al galeriei (aprox. 400 m) prezintă o mare încărcătură emoţională deoarece, fiind cea mai accesibilă porţiune, a fost, de-a lungul timpului, un refugiu al dacilor, vracilor, călugărilor, fiecare având marcat cel puţin câte un simbol distinct. Scaunului lui Zamolxis îi corespunde, deasupra, în linie dreaptă, la 350 – 400 m copertă, aşezarea dacică, loc marcat de Crucea lui Ursache (1808)."
Hm, la ce mi se face mie frica acum, cand inteleg atat de clar ca a trecut vremea scalambaitului si datului din fund pe scena (din pacate, cam asta a mai ramas astazi din arta teatrala) si ca iata, se deschid la orizont drumuri pavate cu cristale de mistere si taine adanc ascunse in mine, care parca cer sa fie scoase si aruncate in lume, drumuri care cer responsabilitate maxima, drumuri care invita la trezire, la adevar, la nemurire! Sa fi ajuns, in sfarsit, pe malul acelei mari pe care, de atatea ori am simtit-o in tineretile mele? Caci versurile acestea* le-am scris pe fiecare poza si sonet din clasa a XII- a, gandind ca intr-o buna zi, raspunsul va veni precum o soapta tainica - si poate a venit...
* "C-un zambet indraznet privesc in mine si inima mi-o prind in mana. Tremurand imi strang comoara la ureche si ascult. Imi pare ca tin in maini o scoica in care prelung si neinteles rasuna zvonul unei mari necunoscute. O, voi ajunge, voi ajunge vreodat' pe malul acelei mari, pe care azi o simt, dar nu o vad?" SCOICA, Lucian Blaga, 1919
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu