Stau in fata cu un dictionar aroman si ma minunez de frumusetea acestei limbi, care, zice-se aici, ar avea numele propriu: Tsintsilukis, interpretat ca provenind de la tsintsi luchi, adica cinci lupi!
Caut cuvinte, sau cuvintele ma cauta pe mine ... si descop in sfarsit de ce e atat de greu de tradus in alte limbi acest doru: pentru ca, iata cum s-ar traduce el din aromana in romana: dor, dori, dorinta, durea, durere, iubire, nostalgie, pasiune.
Nu-i asa ca, doar daca am avea curajul sa amestecam cu grija toate aceste nuante am descoperi, cu adevarat, elixirul magic al acestui sentiment adanc infipt in noi? Dar care ar fi doza exacta si gramajul potrivit pentru fiecare sentiment in parte? Oare cata dorinta si cata iubire? Are el, acest cuvant stravechi, un fel de putere, de vibratie alchimica spre Fiinta, caci ar putea duce la purificare, asta am experimentat si asta am invatat de-a lungul vietii... am invatat, cum zicea Jane Eyre, ca umbrele sunt la fel de importante precum lumina, altfel cum am stii sa diferentiem ceea ce numim soare de bezna adanca? Am invatat ca traim in dualitate aici, si ca poate, unul din cuvintele cele mai frumoase ale acestei limbi atat de greu de tradus- nu intamplator- este tocmai acest cuvant numit dor, pentru ca noua, romanilor, aromanilor dar si tuturor acelora care au desemnat un cuvant pentru aceste stari sau o scanteietoare energie a ochilor :) ne este vesnic dor de ceva, de "cineva", avem atat de puternic intiparit in noi acel dor, incat putem sa ii innebunim pe cei din jurul nostru care nu pot intelege de unde aceasta instrainare, de unde aceasta parte nevazuta, necunoascuta a Fiintei, lunara, de unde aceasta privire sigilata cu amprenta misterului?
Nu scriu intamplator tocmai acum despre toate aceste lucruri, ma intreb adesea de ce, de fiecare data cand aud anumite voci si anumite cantece, simt cum vibreaza in mine partea aceea adanca, poate cea mai pura si mai sfanta din mine, necunoscuta inca pe deplin... Cred ca as putea-o numi The dark side of the moon- dar asta insemnand doar ceva inca nedescoperit, neinteles, nedeslusit, necunoscut inca sau neasimilat pe de-a-ntregul, nicidecum o parte lipsita de Lumina si Adevar! Asta ma duce cu gandul la Fericitul Augustin care spunea, cum bine stiti: "exista in noi ceva mai adanc decat noi insine!"
Cand ii aud cantand sau vorbind pe acesti oameni si vocile lor, simt cum dorul meu chirut, di can stiut, se transforma intr-o mare iubire, o iubire curata care imi aminteste de familia mea, o familie pe care o recunosc de fiecare data, pentru ca vorbeste despre luna, ajunge cumva acest cuvant in urechile mele atat de clar, incat stiu imediat ca iata, dorul meu nu este unul pamantean, incarcat de dureri si pasiuni, este un dor al nostalgiei indreptat spre o casa, sau mai bine zis, spre "acasa" , catre Sinele meu, catre mine insami, catre Fiinta din mine care vibreaza si da din aripioare ori de cate ori simte si-i recunoaste pe acesti oameni calzi, plini de ganduri bune, de pace si de multa multa iubire, aaaaa, Iubire!
"Cauta aceste animale in tine insuti si le vei gasi inauntru in sufleul tau. Intelege ca in tine insuti ai turme de boi, turme de oi si turme de capre... Intelege ca in tine sunt si pasarile cerului... si nu te mira ca spune ca acestea sunt in tine. Intelege ca tu esti o a doua lume si ca in tine se afla soarele, luna si stelele." Origene
"... nici inteleptul nu ar putea concilia contrariile, daca nu i-ar veni in ajutor o ,,anumita substanta celesta, care zace ascunsa in corpul omenesc... si anume balsamum, quinta esentia, vinum philosophicum, o ,,calitate si o forta celesta, adevarul, ca atare. El este panaceul universal. " zice Jung
... Na, daca ar stii Tandarica si cu Stelu ce au declansat in mine... ... ... Acasa se spune la fel! :)
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu