In Credere...

Am un sentiment puternic si adanc infipt in mine ca TOTUL VA FI BINE! Cu credinta asta a mea (care se mai clatina uneori, recunosc), ii innebunesc pe cei din jur care au uneori senzatia ca ii contrazic de dragul de a-i contrazice! Vreau sa am incredere si gata! Nu numai ca primesc lovituri consecutive in punctele cele mai sensibile si refuz sa cad, dar mai si zambesc asa, ca o lunateca :), ma scutur de praf si o iau de la capat cu si mai multa pofta de a invinge! Stati asa, nu o iau de la capat cu spada razboiului in mana, noooo... am eu o spada magica care face praf si pulbere tot ce iese in cale. E spada increderii, a sperantei, a certitudinii ca tot ce vine vine pentru ca "nu putem intra cu pantofii plini de noroi in templul lui Dumnezeu" si ni se ofera marea sansa de a participa la inca o purificare... Cred foarte tare in asta... si cu cat cred mai mult cu atat o incasez mai intens din toate partile; si da, ma gandesc si eu adeseori ca poate nu sunt pe drumul cel bun, dar nu inteleg atunci de ce primesc semne de incurajare din cele mai luminate si curate locuri... si, a, da, "cucuiele" mi le iau ori de cate ori fac cate o fapta buna! Asta ma linisteste intr-un fel, ca de indata ce vorbesc de "partea plina a paharului"... zdrang! zbang! trosc!Ma tot gandesc la intamplarea mea din frageda pruncie, cand am plans eu intr-o noapte pana ce mama m-a mutat din patut in camera bunicii ca nu putea sa doarma si se trezea a doua zi de dimineata sa mearga la servici. Dupa ce m-a mutat in pat cu bunica...zdrang, cazut tavanul pe patutul meu... Si de atunci ma tot intreb la ce oi fi ales eu sa plang si sa raman pe aici? Ce mi-oi fi propus eu sa descopar atat de important si maret? Pacea? Credinta? Iubirea? Ma gandesc adesea la noaptea aceea si nu de putine ori o rog pe mama sa-mi mai povesteasca o data acel moment important!

Nu stiu ce am inteles din viata aceasta, stiu ca nu multe, chiar stiu! Dar un lucru e clar si asta o spun sa o auda toti cei dragi sufletului meu: ORICE AR FI, AVETI INCREDERE IN DUMNEZEU! Chiar cred ca in zilele acestea numai indurarea Tatalui Ceresc ne mai poate ajuta! Nu va pierdeti speranta si increderea oricat ar fi de greu! Sunt multe incercari si le simt si eu tot mai intens, dar ganditi-va la Sfintii Parinti care au patimit prin pustiu si prin inchisori si asta o sa va dea putere. O sa intelegeti ca sunteti niste rasfatati si ca puteti sa va luati crucea in spate si cu incredere si demnitate o sa ajungeti la marea destinatie! Eu cred in asta... pentru ca fara aceasta credinta, eu chiar nu pot sa merg mai departe!

P.S. Stiu ca tot ce scriu pare a fi vocea egoului meu umflat in pene, de aceea am sa va reamintesc ca stiu ca fara Dumnezeu si credinta as fi fost demult una cu pamantul... stiu ca puterea aceasta nu e a mea, stiu de unde vine ea, stiu ca ajungi la ea prin incredere totala in Dumnezeu si prin rugaciune... si mai stiu ca toti avem in noi aceasta "scanteie", asa ca, vorba lui Oreste pe care il tot visez in ultimul timp ca pe un vechi prieten: AMINTESTE-TI CINE ESTI... si, as continua eu, TOTUL VA FI SIMPLU, CA-N CER SI BINE!

Stiti de ce scriu toate astea? Ca sa va conving ca daca eu pot, oricare din voi poate, credeti-ma!!!

Va imbratisez, prieteni dragi... cu multa multa multa dragoste! Aveti incredere! TOTUL VA FI BINE!!!

"Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea..." Psalm 33