"Jocul omului cu Natura nu poate fi câstigat de om; dar nici pierdut" (C. G. Jung)
Carl Gustav Jung (1875-1961) a avut o importanta considerabila în sânul miscarii analitice si este în general considerat ca prototipul dizidentului, atât prin impactul rupturii sale, cât si prin amploarea miscarii pe care a creat-o ulterior. Dupa o perioada de tulburari personale, Jung si-a fondat propria scoala, si va produce o opera considerabila care îi va atrage numerosi discipoli. Abandonînd meandrele psihosexualitatii, Jung se va stabili pe domeniul spiritualitatii si al esoterismului, depasind cu mult granitele rigidei psihologii stiintifice.
Fiinta umana are o functiune înnascuta de recreare a realitatii prin simboluri. La aceasta concluzie a ajuns Carl Gustav Jung utilizând psihologia religiei, alchimia si astrologia, principiul I Ching si alte idei "neortodoxe" stiintific în investigatiile sale asupra viselor, fanteziilor si tulburarilor psihice ale pacientilor sai.
Jung a acordat viselor atât o valoare diagnostica, cât si una previzionala. El a remarcat contrastul interesant care exista între gândurile "controlate" ale starii noastre de veghe (aceste gânduri ne parvin din zona constientului) si bogatia de imagini pe care ni le propun visele noastre (acestea provenind din zona subconstientului si inconstientului). Între constient si inconstient se interpune subconstientul, care joaca rolul de bariera între primele doua, filtrând acele tendinte, impulsuri, emotii sau gânduri ale inconstientului care contravin principiilor noastre morale sau normelor de conduita. Ele nu sunt lasate sa patrunda în zona constientului, sunt cenzurate. Fiecare din noi poseda gânduri "impure", tendinte sexuale sau agresive, pe care însa ni le controlam, ni le autocenzuram. În timpul somnului însa aceasta bariera constituita de subconstient slabeste. Visul este o forma de manifestare a emotiilor, starilor si ideilor care zac in inconstient.
Analizând visele unui numar mare de persoane, Jung a gasit în ele imagini si asociatii analoage ideilor, miturilor si riturilor primitivilor, numindu-le "arhetipuri". Arhetipul este un manunchi alcatuit din energie si forma inerente existentei. Un model de baza a expresiei care se manifesta ca energie si forma, ca imagini, modele si functii in interiorul personalitatii, ca roluri jucate în societate, ca sentimente, concepte si simboluri; pulsiune sau aspiratie fundamentala a sufletului, element constitutiv al însasi structurii sufletului. Arhetipurile sunt teme privilegiate pe care le gasim neschimbate atât în vise, cât si în mituri, legende sau cosmogonii, exprimându-se prin imagini semnificative, care imagini sunt de asemenea denumite arhetipuri, de exemplu: apa, focul, padurea, mama, etc. Când aceste teme apar în visele copiilor foarte mici si acestia cunosc semnificatia simbolurilor din vis, fara sa le fi învatat de la adulti, acest lucru dovedeste ca ele sunt mostenite, asemeni tendintelor instinctuale sau schemelor colective de gândire.
Arhetipurile sunt parte a informatiei genetice si sunt cuprinse în ceea ce Jung a denumit prin inconstient colectiv. Ar fi gresit sa consideram ca omul se naste cu un psihic vid pe care îl umple ulterior cu ceea ce a învatat prin experienta personala. Aceste imagini simbolice din vis îsi au salasul în inconstient si pot fi întâlnite la orice individ, fie ca este cultivat sau analfabet, inteligent sau idiot. Departe de a fi lipsite de sens, ele constituie puntea de legatura între maniera în care ne exprimam gândirea noastra constienta si un mod de expresie primordial, mai colorat si simbolic. Altfel spus, între universul nostru rational si lumea intuitiei.
Când cele doua dimensiuni - inconstient si constient, intuitiv si rational, ascuns si manifest - sunt in comuniune, formând un continuum si potentându-se reciproc se poate vorbi despre sincronicitate. Termenul a fost introdus de C. G. Jung pentru a desemna acele coincidente stranii pe care toti le traim uneori, acele serii de evenimente neobisnuite ce ne transforma în personajele unei povesti misterioase si pline de sens - povestea vietii noastre. În anumite momente suntem inspirati (zone de sincronicitate – armonie, coincidente semnificative) alteori nu (zone de turbulenta). În momentele de sincronicitate totul este fluid, persoanele, gesturile, obiectele apar la momentul si locul potrivit. Armonia ce pare venita de “dincolo” poate da aparenta unor minuni. Si aceasta în lucrurile cele mai marunte: întâlniri, telepatii – asa zisele coincidente simple; coincidente în cascada (coincidente la un nivel superior) de exemplu: o persoana trecea prin dreptul unei cabine telefonice, a sunat telefonul, persoana a ridicat receptorul, apelul era pentru ea, persoana care a sunat gresise numarul de acasa, formând “din întâmplare” numarul telefonului public. Pentru multi acestea sunt doar extraordinare favoruri ale sortii pe care le numesc coincidente, miracole, etc. Sincronicitatea reprezinta coincidente semnificative care nu sunt corelate între ele printr-o cauza evidenta. Un eveniment este sincron cu altul atunci când o experienta interioara (de exemplu un vis) ne pregateste pentru un eveniment care se produce ulterior în exterior. Dorind cu ardoare, noi creem în alt plan ceea ce dorim (uneori chiar în mod inconstient) obtinând efecte uluitoare. De exemplu, intelectul survine foarte putin în cazul unor descoperiri geniale; apar intuitia si solutia vine fara sa stim cum, dupa cum marturisea Albert Einstein. O foarte puternica stare emotionalã declanseaza evenimente care manifesta în lumea exterioara o stare interioara individuala sau colectiva.
Termenul de sincronicitate (sin = cu, cronos = timp) a fost ales de Jung pentru a desemna aparitia simultana a legaturii dintre elemente, prin sens dar fara cauza unica. Ceea ce leaga nu se poate ordona decât în sânul unui misterios univers cauzal, atemporal, care aduce iluminarea spontan. Stiinta nu prea întelege aceste fenomene iar mintea rationala le neaga. Din pacate, la omul modern dezvoltarea gândirii rationale s-a facut în detrimentul celei intuitive, iar Eul, instanta unificatoare, a devenit din ce în ce mai mult un element al dezbinarii, blocându-ne accesul catre starea de sincronicitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu