Afara ninge... si sufletul meu incet incet se ridica de la pamant, se sterge de praf si de noroi si incearca sa-si regaseasca pacea si credinta. Inca incerc sa-i dau delete zilei de sambata, dar inca nu pot. Poate ca trebuie sa am rabdare, cum spunea parintele Cleopa: rabdari, rabdari, rabdari...
Afara ninge si simt aceasta ninsoare ca pe un mare dar venit de la Dumnezeu... ma linisteste, imi aminteste mereu de copilarie si chiar daca cerul ne-ar ingropa in zapada eu tot un dar de la Dumnezeu l-as considera! Si la fel vreau sa cred cu tot ce mi se intampla. Nu vreau sa judec pe nimeni si nici nu am sa o fac... pentru ca astazi am luat decizia sa-mi port crucea cu demnitate si sa ma bucur ca mai am lacrimi in ochi si curajul de a spune: nimeni, nimeni pe lumea aceasta nu merita sa fie tratat in felul acesta! Am sa ma bucur ca indiferent cate incercari si greutati am avut, ca fiecare, nu am ales sa lovesc si sa acuz pe nimeni, mi-am vazut de lacrimile mele si am incercat, pe cat posibil, sa invat ceva din ele, atat cat ma duce pe mine capul...
Dar de aruncat vina asupra celui din fata mea, de a-l jigni si apoi de a-l lasa singur in lacrimi... de asa ceva eu nu sunt in stare...
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu