sâmbătă, 6 februarie 2010

***


Un adorator al focului mediteaza asupra realitatilor ultime ale existentei

Pentru moment poti fi foarte concentrat, cu o mare pasiune pentru situatia data. Exista o senzatie de pericol, dar si un sentiment de noi inceputuri. Valorificarea resurselor personale. Creare de magie.

A te invinge pe tine insuti. Energia Kundalini ridicandu-se. Joc cu elemente periculoase, pentru a atinge o stare superioara de existenta.

Negativ:

Supraestimare a puterii si abilitatilor personale.

***
Aud cat de furios bate vantul pe afara si asta ma sperie... In ultimii ani, de cate ori s-a intamplat ceva "esential" in viata mea legat de cineva foarte foarte foarte apropiat si iubit, am auzit vantul acesta! E incredibil! Dar numai cand era cineva foarte foarte foarte apropiat si foarte foarte foarte iubit... daca spun ca aud in vuietul vantului un ras inconfundabil si malefic ma crede cineva? Cu siguranta, cei ce ma cred stiu despre ce vorbesc. As fi vrut sa nu traiesc ziua de astazi, sa nu ma intalnesc cu ea NICIODATA! As fi vrut sa stiu sa evit acest conflict care, din nimicuri, a luat proportii incredibil de mari. As fi vrut mai ales sa nu plang! Dar din toate acestea, am inteles un singur lucru, pe care il voi spune tare si raspicat, sa ma auda toti cei "de jos" si "de sus": daca drumurile noastre chiar se despart si daca fratii mei cei care nu au inteles trebuie sa sufere atat de mult, voi alege la orice ora sa sufar alaturi de ei; si daca trebuie sa "ard" cu ei nu stiu pe unde, am sa ard alaturi de ei, pentru ca nu pot intoarce capul si nu ma pot bucura de linistea sufletului meu cata vreme fratii mei "ard" si sufera atat de mult! Si o spun cu toata sinceritatea... o spun stiind si cunoscand forta si atractia Cuvantului! Ma doare sufletul, atat de tare doare incat sunt pe cale sa cred ca durerea asta ma va rapune! Si e numai o farama din ce simte el si stiu ca nu mai poate! Si acum chiar cred cu toata fiinta ca "totul pe lumea aceasta este o desertaciune a desertaciunilor..."

As vrea sa simta cat il iubesc!
As vrea sa stie ca toate astea ar putea duce spre "oriunde" nu spre "nicaieri"...
As vrea sa fac bine, sa aduc liniste in suflete cum facea acel calugar, prin simpla lui prezenta! Dar sunt un om marunt si pricajit, asta sunt! Daca mai sunt... daca mai sunt!

2 comentarii:

  1. m-am gandit la tine,astazi,m-am gandit mult la povestea ta...si totul datorita vantului...

    Aduci pace in suflet,prin simpla ta prezenta si esti un om deosibit,un om plin de daruri!
    Cred ca El simte cat de mult il iubesti si stii si tu asta.
    Iti trimit o imbratisare sa nu mai fi trista>:D<!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. alta zi, alt vant, alta poveste, alta lovitura... e incredibil! nu mai pot nici macar spune ca iubesc viata si tara in care traiesc fara sa nu fiu "caftita"... incepe sa fie totul dureros de absurd... :( dar ce e mai important in toate, e faptul ca nu m-a impietrit Dumnezeu si ca mai stiu ce inseamna valoarea lacrimilor. Spunea parintele Steinhardt "ce pacate savarsite nu s-ar ierta in clipa aia?"... daca spun ca a venit ziua in care lacrima omului sa fie luata in deradere ma crede cineva? nici o lovitura nu a fost atat de cruda! si daca asta e cu putinta, adancul omului e intr-adevar mai adanc decat noaptea ... :( astazi inteleg versul " tristetea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra"... si cred ca nu mai am putere...

    RăspundețiȘtergere