vineri, 23 septembrie 2011

nu credeam

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-ma!"


Oda in metrul antic, Mihai Eminescu



Apoi ce zice prietenul Eminescu aici e sfasietor pana in maduva fiintei... dar, Doamne, eu chiar nu am inteles poezia asta pana acum... si cand ma gandesc cate lucruri credeam ca inteleg...

2 comentarii:

  1. Eminescu-mandria noastra nationala,in ce priveste poezia.Eu asa il vad..

    RăspundețiȘtergere
  2. Eminescu e sufletul nostru romanesc care a atins nemurirea :)

    RăspundețiȘtergere