Ma felicit cu moderatie (sa nu cumva sa se infoaie egoul) pentru ca am ajuns de ceva vreme la concluziile astea, care vin acum ca o frumoasa confirmare: :))
"Dacă rămâi permanent in starea eului de Adult (presupunem că ai aşa ceva, sau îţi construieşti, în paşi mici), nu vei rezona nicicum la proiecţiile emise de agresorii psihici. Iar aceştia vor simţi asta. Vor simţi zidul invizibil de care se lovesc, faptul că tu nu îţi modifici percepţia despre lumea înconjurătoare ("nu e totul groaznic") şi nici sentimentul valorii de sine ("nu sunt nebun, nu sunt prost, nu sunt urât, etc"). Atunci se va întâmpla un fenomen interesant, agresorul fie te va lăsa în pace, fie va încerca să te lovească, din motive minore, inventate sau chiar fără motiv. Pentru că el are un scop, ca tu să înebuneşti (să fi ceea ce el este dar nu mai vrea să fie), nu el.
În ultimă instanţă soluţia e separarea. De reţinut, victima nu poate face psihoterapie agresorului ei (agresorul nu dă doi bani pe victimă e unul din pricipalele motive)."
"In momentul in care agresorul simte ca victima lui "gandeste", „doreste", "vrea sa existe", "reuseste ce isi propune", "nu greseste", "se poate bucura de una singura", se simt dezorientat, posibil invins, pentru ca victima inceteaza sa mai fie receptiva, sa-i mai pese. Agresorul se simte confuz sau dezorientat nu pentru ca ar constientiza jocul murdar pe care il practica ci pentru ca simte ca nu mai detine controlul asupra victimei. O victima care se bucura nu poate fi supusa, controlata sau manipulata. Deasemenea, nu-i poate fi distrusa increderea in sine."
"Lumina lumineaza-n intuneric si intunericul n-a biruit-o!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu