cantase pamantul cel bun...

"Prezentul e viitorul trecutului" Parintele Arsenie Boca

Daca v-as face o lista cu poeziile mele preferate din trecut, ati intelege totul! Adica, noi chiar stim tot. Ati putea spune, pe buna dreptate, ca poeziile, ele insele au atras aceste experiente identice intelesului lor. Desigur, dar cine te indeamna sa le alegi?

Poate am sa ma incumet intr-o buna zi sa postez aceasta lista. Totusi, din tainele care s-au petrecut la inceputurile acestei saptamani, as alege acum sa spun doar "sttttt!"

Sa-l cititi si rascititi pe Parintele Arsenie Boca... !

"Nu poti deveni om mare pana nu te socotesti ca ai murit, pana nu te obisnuiesti sa socotesti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmeaza sa fie."
Parintele Arsenie Boca

Aici una dintre poeziile mele preferate:

"Mă taie în două râul şi luna
şi noaptea îmi curge din gură ca sângele.
Cândva am fost una, cândva am fost una!
n-am ştiut că-s atât de sălbatice stâncile.

Veneam cu orbitele pline de flori,
cu vântul albastru pe umeri. Cântase
pământul cel bun: “Tu nu poţi să mori!”
Mi-era carnea sonoră pe lira de oase.

Căzând, ca-ntr-un vis de securi, iată luna...
şi râul tăindu-mă-n două. Repet:
Cândva am fost una, cândva am fost una!

Partea cu capul mi-o iau şi mi-o legăn încet."

Nina Cassian

29 septembrie- ziua de nastere a Parintelui Arsenie Boca

"Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!.

În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu."

inviere de fiecare zi

O inviere e pretutindeni, pe drum
si-n lumina desteapta.

Ochii mi se deschid umezi, si sunt impacat
ca fantanile din imperiul lutului.
Trecatorule, oricine-ai fi,
ridica si tu peste mine mana ta dreapta.
Astazi n-o sa mai cert nici o fiinta,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt in mijlocul privighetorilor. Invie strabunii?
Rugaciunea de-atatea ori inceputa
mi se sfarseste si zic:
Tata, te iert ca-n adanc
m-ai semanat intre brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate facuta pamantului.
Flori peste fire de mari
imi lumineaza din larg -
aureole pierdute pe camp de sfintii trecutului.

Lucian Blaga

Talita Kumi- Inviind pe drumul Damascului

(sau despre moartea unei actrite la 33 de ani)

"Cartea de faţă -AICI- este un veritabil Jurnal al învierii sufleteşti. Autoarea, o descedentă din neamul lui David, este o replică feminină a lui Steinhardt. Timidă, dar nu mai putin fascinantă…" PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Oare cât este de departe scena Teatrului Naţional de porţile mănăstirii? Oare cum s-ar putea apropia cineva astăzi, când credinţa creştină este atât de defăimată, de sfânta taină a Botezului, după ce a cunoscut desfătările acestei lumi? Oare cât de anevoioasă este calea care duce de la păcat la virtute? Monica Fermo ne răspunde la fiecare dintre aceste întrebări, făcându-ne martori căderilor şi ridicărilor de care a avut parte in viaţa ei. În Sfânta Scriptură citim ca Hristos i-a spus unei fete care murise: Talita kumi – adică Fetiţo, scoăla-te – şi fata a înviat. Acelaşi Hristos a chemat-o si pe Monica Fermo la Învierea din moartea duhovnicească ce o cuprinsese. Şi ea a răspuns. A pornit pe calea Învierii. Despre care cartea de faţă dă mărturie…" (Editorul)

"Monica Fermo fost actriţă a teatrului naţional până la 33 de ani, când a murit. A murit pentru lume şi a renăscut întru Hristos ca Maica Ecaterina." Oana Jindiceanu

psalmul 50

ce ati prefera?

Stiu de ce sunt trista... pentru ca e poate prima data cand ii iubesc sincer pe oameni. I-as asculta ore intregi povestindu-mi despre problemele lor, i-as lua in brate si le-as spune la fiecare in parte cat sunt de buni, de frumosi, de luminosi, chiar si atunci cand cred despre ei insisi ca nu sunt asa! Dar unii dintre ei nu pot simti inca iubirea aceasta a mea, chiar daca ea e chiar aici, acum, langa ei. De ce ma intristeaza asta asa de tare? Doamne, atat de bine imi amintesc ei de mine... :)

Povestea care imi lumineaza sufletul de astazi suna asa:

"Raspunsul la rugaciunile noastre nu ne foloseste la nimic
Daca nu vine la momentul potrivit."

In India antica se punea un mare pret pe ritualurile vedice, considerate a fi atat de stiintifice incat daca inteleptii se rugau pentru ploaie, seceta nu venea niciodata. Intr-o zi, un om a inceput sa se roage, potrivit acestor rituri, zeitei prosperitatii, Lakshmi, implorand-o sa il imbogateasca.
A continuat astfel sa se roage fara nici un rezultat timp de zece ani, dupa care a realizat brusc natura iluzorie a a bogatiei si a trecut la sihastrie, refugiindu-se in muntii Himalaya.
Odata, pe cand statea in meditatie, el si-a deschis ochii si a vazut in fata lui o femeie de o mare frumusete, stralucind ca si cum ar fi fost facuta din aur.
- Cine esti si ce faci aici? a intrebat-o el.
- Sunt zeita Lakshmi, careia i-ai recitat imnuri timp de zece ani., i-a raspuns femeia. Am venit sa iti implinesc dorinta.
- O, draga mea zeita, i-a raspuns omul, intre timp am cunoscut beatitudinea in meditatie si mi-am pierdut dorinta de a fi bogat. Ai venit prea tarziu. Spune-mi, de ce ai intarziat atat de mult?
- Ca sa fiu sincera, i-a raspuns zeita, data fiind natura riturilor pe care le-ai indeplinit cu atata credinta, ai fi meritat cu varf si indesat sa fii bogat, dar in marea mea iubire pentru tine si in dorinta mea de a-ti asigura adevarata bunastare, cea interioara, am preferat sa mai astept putin.

Daca ati avea de ales, ce ati prefera:
implinirea cererii voastre,
sau gratia starii de pace,
indiferent daca o meritati sau nu?"

din "Rugaciunea broastei" de Anthony de Mello

nu-i asa ca e frumos? Totul...

Sunt pur si simplu fascinata ori de cate ori vad un copacel dansand... as putea sa stau ore intregi sa-i privesc felul in care isi misca frunzele... si da, mi-e dor de ploaie, de energia aceasta pe care am surpins-o in 2008 si nu mai puteam pur si simplu sa ies din ea, din cauza bucuriei pe care o declansa in mine. Vorba poetului: zice ca nu, zice ca da... :) El se referea la valurile marii, eu vorbesc acum de dansul frunzelor si de energia vantului... Ah, da, inca ceva: intre timp, cei care s-au jucat cu focul, s-au procopsit cu niscai incendiu in plan real... Din fericire in locul cu pricina nu era nimeni, a ars doar o parte din munca unora... Din toata patania, se naste implicit intrebarea:

oare invatam si noi ceva din lectia asta?

A, si-am mai inteles inca ceva despre mine: eu sunt proasta de buna si acum lucrez intens la asta. Adica, una e sa fii bun cu folos si intelepciune, alta e sa incasezi toanele unora si altora... Gata, m-am lamurit si cu asta! Pai daca e revolutie, sa fie revolutie! Pana la capat, pana la moarte si mai ales... dincolo de ea! :))

Acum ma prind ce e si cu Paznicul acela de-mi tot apare prin vise ... Si, Doamne, vorba ceea lui Nichita cel Stanesc, ce de intamplari in sufletul meu... ce de minuni de intamplari... Doamne, cat de frumos e totul cand intelegi care e rostul tau pe lumea asta. Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa ne intelegem drumul, menirea dar mai ales sa invatam Iubirea. Fata de noi insine, fata de aproapele nostru si fata de intregul cosmos si univers... si dincolo de el, pana unde mintea si intelegerea noastra nu poate patrunde. Doamne ajuta!

Si mi-e sete... mi-e sete de nu mai pot de cateva zile... de parca corpul asta al meu mi-ar cere sa schimb toata apa din mine... asa ma simt! Ca si cand procentul acela de apa care sunt vrea si el sa simta acest inceput nou! :) Si mi-e dor sa o visez pe copila aceea mica si blonda de care aveam grija inca din vremea adolescentei (in vis) si care am aflat mai tarziu ca sunt eu cand eram mica. Nu-i asa ca e frumos? Va imbratisez strans, cu drag!



Sfat prietenesc: a se viziona filmuletul ascultand Classic FM! :)

mda...

Ma felicit cu moderatie (sa nu cumva sa se infoaie egoul) pentru ca am ajuns de ceva vreme la concluziile astea, care vin acum ca o frumoasa confirmare: :))

"Dacă rămâi permanent in starea eului de Adult (presupunem că ai aşa ceva, sau îţi construieşti, în paşi mici), nu vei rezona nicicum la proiecţiile emise de agresorii psihici. Iar aceştia vor simţi asta. Vor simţi zidul invizibil de care se lovesc, faptul că tu nu îţi modifici percepţia despre lumea înconjurătoare ("nu e totul groaznic") şi nici sentimentul valorii de sine ("nu sunt nebun, nu sunt prost, nu sunt urât, etc"). Atunci se va întâmpla un fenomen interesant, agresorul fie te va lăsa în pace, fie va încerca să te lovească, din motive minore, inventate sau chiar fără motiv. Pentru că el are un scop, ca tu să înebuneşti (să fi ceea ce el este dar nu mai vrea să fie), nu el.

În ultimă instanţă soluţia e separarea. De reţinut, victima nu poate face psihoterapie agresorului ei (agresorul nu dă doi bani pe victimă e unul din pricipalele motive)."

"In momentul in care agresorul simte ca victima lui "gandeste", „doreste", "vrea sa existe", "reuseste ce isi propune", "nu greseste", "se poate bucura de una singura", se simt dezorientat, posibil invins, pentru ca victima inceteaza sa mai fie receptiva, sa-i mai pese. Agresorul se simte confuz sau dezorientat nu pentru ca ar constientiza jocul murdar pe care il practica ci pentru ca simte ca nu mai detine controlul asupra victimei. O victima care se bucura nu poate fi supusa, controlata sau manipulata. Deasemenea, nu-i poate fi distrusa increderea in sine."

concluzie!

"Religios si filozofic vorbind, nu există nici un mare joc al lumii. E vorba doar de o decizie a Marelui Programator, aceea de a face o lume cu imperfectiuni in asa fel ca cei lipsiti de iubire (cei are nu pot accepta situatiile si oamenii asa cum sunt ei) sa fie deconspirati (prin faptul că vor critica, vor reproşa, vor desconsidera totul pentru că ei ALEG să vadă numai urâtul din Lume, pentru că sufletul lor e urât).

Scopul site-ului nu e de a crea încă un "nebun specialist în psihologie" care îşi acuză semenii. Scopul e ca TU care citeşti să devii (mai) conştient şi să accepţi lucrurile aşa cum sunt şi pe oameni aşa cum sunt ei ("tăcerea e de aur"). Deci să oferi iubire conştientă (adică înţelegere).

Concluzia religioasă şi filozofică ar fi că noi oamenii avem o mare ocazie. Întoarcerea de pe drumul greşit, recuperarea."

hard to take :)

Eu nu ma prind ce-i cu lumea asta care ma inconjoara... Adica, ma prind destul de bine in ultimul timp, dar nu inteleg de ce alegem mereu cai de harta, de reprosuri, de cearta? Chiar e atat de greu sa ii intelegem pe cei din jurul nostru, sa privim pana in adancul ochilor lor si sa le intelegem suferinta, neputinta orice ar fi? De ce mereu si mereu cu spada in mana?

"Cu spada-ntinsa imi vorbesti de pace?" zice marele Will.
Pacat ca nici de el nu mai asculta prea multa lume.

De ce nu se poate cu iubire, cu rabdare, cu niscai toleranta?

V-as povesti ce nebunie mi s-a intamplat astazi, dar e o poveste atat de plina de egoism si dornica de harta, incat nu am sa murdaresc acest blog iar cu supararile mele. Si cand ma gandesc ca ziua se preconiza a fi una magica... :) Si stiu iarasi care e cauza isteriei si a reactiei din jurul meu: eu refuz sa-i mai las pe oameni sa intre in jocuri psihologice cu mine si ei, desigur, se isterizeaza! Apoi imi atribuie ganduri si lucruri pe care eu nu le-am spus dar pe care ei le deduc si le considera a fi cele adevarate. Si "e atat de obositor sa ai de aface cu asemenea persoane, pentru ca ele niciodata nu spun direct adevarul, ci doar emit proiectii (proiecteaza asupra altora propriile nemultumiri si neputinte". A zis-o un specialist de analiza tranzactionala, asa ca, ascultati-l macar pe el, nu pe mine!

Cand le spun ca eu nu am spus asta, iarasi se isterizeaza! Si apoi sunt intrebata daca putem purta o discutie civilizata. Eu raspund ca DA si apoi sunt iar umilita si acuzata de ceea ce nu am facut sau gandit. :))) Si ma apuca rasul, pentru ca mi-e foarte clar ca eu problema lor nu o pot rezolva. Ori ii las sa creada despre mine ceea ce vor ei sa creada, ori se isterizeaza! Asa ca, pentru cei care inca nu ma cunosc, am sa ma repet:

Salvarea e individuala, ca si raspunderea pentru ce am facut!

Si mai bine ne ocupam putinul timp ramas iubindu-ne unii pe altii, decat sa cadem in capcana acestor jocuri de doi bani! :)



Cantecul asta nu ar trebui sa deprime pe nimeni! Aceasta lume nebuna este oglinda noastra, a ceea ce am fost, ce suntem dar si ce putem deveni! Asa ca, haideti sa incercam macar, sa ne straduim atat cat putem sa urmam calea iubirii aproapelui si mai ales a acelora care dau cu piatra, cu parul sau ce le cade in mana pentru ca nu inteleg! Sa-i iubim, dar sa rupem din radacina aceste jocuri bolnavicioase! Ca sa nu se inteleaga iara altceva.... :).

"Cand renuntam la proiectii atat pozitive cat si negative si-l vedem pe celalalt asa cum este in realitate, ne putem concentra asupra dezvoltarii proprii. Datorita efortului depus in dezvoltarea noastra, nu-l mai vedem pe celalalt ca pe un raspuns la nevoile proprii, ci ca pe o persoana independenta. Accentul este pus pe autenticitatea relatiei si nu pe satisfacerea nevoilor proprii. "

Asadar, revin la "iubeste si fa ce vrei!" :)

nu credeam

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-ma!"

Oda in metrul antic, Mihai Eminescu



Apoi ce zice prietenul Eminescu aici e sfasietor pana in maduva fiintei... dar, Doamne, eu chiar nu am inteles poezia asta pana acum... si cand ma gandesc cate lucruri credeam ca inteleg...

atunci cand

'atunci cand stiinta va intra in inima ta
si Intelepciunea va fi placuta sufletului tau,

cere si ti se va da!'

acum stiu, inteleg!

"Absolut oricine te poate deraia de la drumul tau daca tu investesti cu credinta vorbele celui care te deraiaza" Oreste Teodorescu

Iar eu pur si simplu nu mai vreau sa las pe NIMENI sa faca asta! :) Am sa hotarasc singura cata importanta acord lucrurilor si reactiilor din jurul meu, in functie de vibratia pe care ele o emana asupra mea. Nu mai vreau sa fiu sclava lor! Stiu ca pot! Am zis!

magia continua... !

"Cand coincidentele apar una dupa cealalta, inseamna ca esti pe drumul cel bun." :)

Am intrat ieri la Humanitas, sa vad care mai sta treaba cu pretul celor trei volume 'Razboi si Pace' ale lui Tolstoi. Imi doresc de mult sa citesc cartea asta, dar fie nu o au niciunii dintre cei apropiati, fie pretul in librarii e prea mare. Fata cea draguta de la librarie, care mi-e si prietena, imi comunica din nou pretul si cadem amandoua la aceeasi concluzie: ca pretul asta chiar e exagerat. Nu contest valoarea operei lui Tolstoi, care desigur, nici nu are pret, stiti voi bine la ce ma refer (dar nu vreau sa deviez de la subiect). Apoi ii spun, zambind: lasa ca poate se gandesc astia de la 'Adevarul' sa o scoata la un pret mai normal.

Astazi ma indrept spre teatru si privesc intr-o doara spre vitrina unui chios... Si ca prin vis vad un titlu, si ma intreb la propriu daca nu ar fi cazul sa ma ciupesc... Da, desigur ca din vitrina care stralucea aproape suspect in lumina soarelui imi zambea ghidus si albastru primul volum din 'Razboi si Pace'. Si nu stiu de ce vizualizez acum niste ganduri in forma de carti, care coboara incet de sus tocmai in planul nostru... :)))

Mr. Nobody

Despre alegerile pe care le facem, despre trezire, despre iubire, despre visare, despre imaginatie, despre copilarie... despre murire si nemurire, despre mine, despre noi, despre tine... :)

prietenii din rafuri

Am inpachetat deja patru cutii mari cu carti si tot nu au incaput toate...
Asta asa, ca sa nu mai zica omul ca nu are prieteni multi... :)

"Vedeti mai copii, carte nu-i fiinta, dac-o inchizi ii lucru, dar daca-o deschizi iti vorbeste. " Un bulgare de Huma

unmisteken child

Un film cu adevarat minunat, care ne vorbeste despre relatia maestru- discipol, despre marile reintalniri. Trebuie sa marturisesc (cum probabil ati banuit deja cam toti care intrati pe aici) ca eu fac parte dintre acei crestini-ortodoxi care respecta celelalte credinte si traditii. Nu am sa-mi schimb niciodata religia, pentru ca sunt sigura ca nu ne nastem niciunii intamplator intr-un loc anume, intr-o anume cultura, intr-o anume familie, pe un anume continent.
Dar NICIODATA nu am sa ma consider un om mai bun pentru ca eu sunt ortodoxa iar altii sunt de alta religie. Am sa ma consider in schimb un om mai bun cand invat sa respect, sa inteleg, sa accept, sa tolerez, sa imbratisez tot ceea ce vorbeste despre frumos, bine, dorinta de inaltare si de autodepasire, de invatare reciproca prin respect, iubire, sustinere, toleranta, credinta. Si atata vreme cat oamenii isi dedica viata in slujba cautarii esentei divine din ei, nu voi putea decat sa le multumesc! Pentru binele pe care il fac intregului univers!

Asadar, un film care pe mine m-a atins pana in fiinta... :)
Postez doar prima parte, celelalte parti le puteti viziona pe youtube:

ca un talhar...

:) hahaha...

un bulgare de huma

Imi vine sa sarut pamantul acesta si sa-mi cer iertare pentru toate gandurile mai putin frumoase pe care i le-am trimis intr-un timp... Iarta-ne, Doamne, ca nu stim ce facem! :( Chiar nu stim si numa atata ne duce capul...
Daca ar fi sa aleg inca o data in care tara sa ma nasc, as face exact aceeasi alegere :) Nu pot sa-mi imaginez cum bisericile din vest sunt transformate in restaurante. Cand ma gandesc la 'huma' din care e compus acest sfant pamant romanesc, chiar imi vine sa plang. Si chiar am facut-o, in timp ce am vazut acest film, care vorbeste atat de clar si de exact despre ceea ce suntem... dincolo de aparente... :)

Thank You

La steaua

'La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.'

Mihai Eminescu

Iona

E momentul sa recitesc Marin Sorescu, Iona.

"Razbim noi cumva la lumina." :)

Si mai zice: "de asta fiecare om trebuie sa-si vada de trebusoara lui.
Sa priveasca in cercul sau. Si sa taca.

talharul cel bun

"căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre;
Acesta însă n-a făcut nici un rău. " - Dismas, talharul cel bun

Ce am auzit astazi la biserica si mi-a placut mult de tot:

O atentionare pe care o facea parintele Arsenie Boca, cum ca omul are o relatie cu Dumnezeu care se bazeaza pe discutii in loc sa se abandoneze vointei Lui fara discutii.

Interesant ca exact asta simt si eu in ultimul timp... adica, mai bine sa ne iubim unii pe altii in loc sa ne pierdem timpul (si asa, destul de scurt) cu tot felul de discutii si de despicari ale firului de par in patru. :)

Adica, 'Iubeste si fa ce vrei!'

A, da, si inca ceva... priviti cu atentia poza.

Stiti de ce crucea ruseasca mai ale o latura mica care intretaie verticala? Si stiti ce simbolizeaza? Astazi am aflat si eu: latura aceea mai mica si inclinata ne reaminteste de atitudinile pe care le-au avut cei doi talhari, de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului. Asadar, inainte de a ne judeca unii pe altii si de a privi mereu in afara noastra spre pacatele si petele celorlalti, mai bine ne indreptam putin atentia spre noi insine. S-ar putea sa descoperim multe despre noi insine si implicit despre lumea din jurul nostru.

O duminica frumoasa tuturor! :)

Merita sa revedeti scena de la 1:42:42...



Despre 'talharul cel bun sau efectul Dismas' puteti citi un articol frumos AICI.

cred, Doamne, ajuta necredintei mele!

'sunt orb, Doamne, pentru ca vad si nu inteleg.'

DA, chiar incep sa inteleg... si atat de clar! Adica, acum stiu sa fac distinctia dintre o revelatie sau o pacaleala. M-a macinat foarte mult acest aspect, dar de fapt este foarte simplu: cand se produce revelatia, incepi sa intelegi totul si intreg universul iti apare lucrand in favoarea ta. Cand se produce o 'speculatie', simti deznadejdea care iti inunda sufletul si lumea inconjuratoare extrem de ostila. E simplu, nu?

Sa va explic cum merge treaba: de la moastele Sf. Ioan Botezatorul ajungi la o conferinta, apoi afli ca intra luna in Pesti, apoi mergi acasa pentru ca te simti rascolit pana la lacrimi din cauza unor 'anumite' evenimente. Apoi te retragi in casa, aprinzi trei lumanarele, iei la intamplare o carte din biblioteca prietenei la care stai pentru ca te-a dat gazda afara. Deschizi cartea din simpla curiozitate 'unde se nimereste' si cartea aia iti vorbeste despre tine asa cum nimeni si nimic nu a reusit sa o faca pana acum. (a se vedea aici si rolul japonezei din care cauza eu ajung fix intre cartile prietenei mele :)).

Apoi se declanseaza un soi de 'luminare' si te prinzi de greselile tale si de ce lumea din jur iti pare atat de ostila. Si nu numai asta intelegi ce forte declanseaza aceste informatii in tine si brusc ti-e atat de clar de ce a trebuit sa vii aici, pe pamant. :) Dar atat de clar, ca iti vine sa-i saruti in primul rand fix pe cei care nu ti-au dat ceea ce ai dorit tu, pentru ca de fapt aceasta suferinta a declansat in tine cautarea.

In fine, am ajuns la concluzia mentionata anterior: ca urmarea caii lui Hristos e ceva atat de nobil, de maret si e si singura cale a vindecarii noastre. Asta basca fix ieri... astazi ma uit pe calendar, si duminica de maine se numeste: Luarea crucii si urmarea lui Hristos.

Asa, va spun toate astea pentru ca simt ca este foarte important sa dau aceste informatii mai departe. Adica, ieri am iesit printre oameni avand o cu totul alta atitudine si stare. Si demult nu am mai simtit atata bunatate in jur, copiii intorceau capul dupa mine, adulti majoritatea imi zambeau iar cu colegii mei am avut tot felul de discutii mai intime care discutii m-au ajutat deja sa ajung mai aproape de sufletul lor si sa-i inteleg altfel...

Adica, cum sa-ti iubesti aproapele asa, in general? Lucrul nostru cu noi insine este aici, intre oameni, in lume! Aici invatam detasarea, nu singuri intre cei patru pereti goi. (avem si acolo multe teme, dar lucrul cu noi este in planul real, in concret.). Aici trebuie sa invatam iubirea, rabdarea, toleranta... si doar acestea ne indica drumul catre noi insine! Asa ca, dati-mi voie sa-i multumesc in primul rand Profesorului meu, care a luat cea mai buna decizie in ceea ce priveste destinul meu atunci cand 'mi-a taiat capul'. Fara aceasta suferinta, eu nu m-as fi macinat atat de mult si nu as fi facut atatea eforturi in a intelege. Acum, 'darul' pe care el mi l-a facut imi apare intr-o cu totul alta lumina si atat de nobil si de maret tocmai pentru ca acest 'dar' m-a readus la acasa, la mine,m-a reintregit, cum s-ar zice. E absolut surprinzator sa constati cate ai putut invata din aceasta 'absenta' si implicit suferinta pe care a declansat-o Profu' in tine...

Nu in ultimul rand va multumesc si voua, prieteni dragi, pentru toate incurajarile care m-au tinut pe linia de plutire atunci cand eram foart aproape de colaps. :)) Va multumesc din inima!

Si atata as ma vrea sa adaug: sa nu uitam ca, indiferent cate carti citim si cati profesori vin spre indrumare, singura cale de a ne reintregi este calea lui Hristos, aceea de a invata iubirea si credinta in mijlocul furtunii, aceea de a descoperi in noi forta de spune, atunci cand suntem loviti: 'iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!' Stim asta pentru ca si noi la randul nostru am fost acolo si nu am stiut.

Asadar nu este fiinta, fapta, gand sau vibratie cu care eu sa ma fi intersectat si careia eu sa nu-i multumesc, pentru ca, asa cum deja am spus:

'daca n-ai fi (fost) tu nici eu n-as fi eu, fara nici un drum si fara Dumnezeu...
... dar poate te-as visa'

imitatio christi

http://www.donbosco.ro/resurse_ecl/imitatia/index.php

gata! am inteles!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Am deslusit misterul... am inteles povestea...

MULTUMESC!

Ma mut langa gara, dar nu mai departe...
Pentru ca inca e mult de lucru AICI in ceea ce ma priveste! :)

Multumesc, Zoli!
Mulumesc Rudolf Steiner!!!

Daca n-ai fi tu, nici eu n-as fi eu... :)

stiu ce vreau

"Trebuie sa tinem minte intotdeauna ca nu mai inveti nimic dintr-un fapt pe care mai intai l-ai judecat. Daca vrei numai sa judeci, nu poti (in principiu) sa mai invati nimic. In cazul in care nu poti sa intelegi ceva, mai bine sa nu judeci decat sa gresesti; intelegerea va veni mai tarziu." Rudolf Steiner

Vreau sa am coerenta in gandurile mele si vreau sa am puterea de a-mi urma firul gandurilor cu luciditate si coerenta.

Vreau sa am siguranta de sine si sa invat sa ma simt in aceasta lume in siguranta.

Vreau sa fiu in fiecare zi recunoascatoare pentru fiecare gand, fiinta, planeta, vibratie care ma atentioneaza, ma informeaza, ma indruma pe calea catre mine.

Vreau sa invat sa am mereu puterea de a ma retrage la timp din fata unei agresiuni fara a ma pierde dar si fara a riposta.

Vreau ca discutiile lungi si grele sa le port deocamdata doar cu mine (pentru ca am inteles ca nu am altcuiva- in afara de mine- nimic a-i reprosa).

Vreau sa invat ca atunci cand am o problema cu tine sa ma intorc spre mine si sa recunosc ca e o problema la mine.

Vreau ca atunci cand simt ca sunt in armonie si nu am nici un fel de problema cu tine sa ma lasi sa ma bucur de darul pe care il simt atunci cand esti in preajma mea.

Vreau sa invat sa iau decizia cea mai buna atunci cand lucrurile par sa scape de sub control.

Vreau sa inteleg cum ca nu pot da vina pe nimeni pentru piedicile pe care mi le pun singura in viata.

Vreau sa cred ca atunci cand inteleg deplin o fiinta, o fapta sau orice altceva, in clipa aceea nu o mai pot judeca.

Vreau sa admit ca atunci cand nu inteleg pe deplin o fiinta, nu am nici un drept de a o judeca.

Vreu sa cred ca sunt constienta de forta pe care o are un gand sau un cuvant rostit la intamplare, o critica sau un repros adus altcuiva.

Si chiar vreau sa cred ca am puterea sa aleg linistea si sa profit din plin de aceasta toamna minunata chiar daca pentru asta trebuie sa tai o parte din mine, sa tai in carnea mea...



Vrei sa vii cu mine, sa pasim impreuna spre magia unui nou drum?

scrisori de departe...

"Un vis neinterpretat este ca o scrisoare nedeschisa." Talmud

my dream come true: I remember you...

"Si m-am sarguit in inima mea sa urmaresc si sa cercetez cu intelepciune tot ceea ce se petrece sub Cer; aceasta e o indeletnicire trudnica pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca sa-si framante mintea cu ea. " Ecleziast 1/13

Aseara, pe la 22 si ceva a intrat Luna in Pesti.

Eu am avut parte de niste momente incredibile si as vrea sa multumesc tuturor acelora care m-au ajutat sa ajung in acest punct si in special celor care m-au incurajat de nenumarate ori sa-mi ascult vocea interioara si intuitia. Ieri am pus mana pe o anume carte, ea s-a deschis FIX unde trebuie si de acolo s-a declansat un soi de energie din aceea magica care in vreoo doua ore a asezat toate piesele de puzzle intr-o imagine aproape incredibila.
Daca aseara am avut senzatia ca sunt in prag de nebunie, acum, la lumina zilei, vreau sa va indemn sa-i ingaduiti Lunii care a intrat in Pesti sa-si faca treaba. Asta nu inseamna decat ca ar fi bine sa va retrageti putin in locuri placute, sa va intoarceti catre voi insiva, sa gasiti locurile linistite unde sa puteti medita sau contempla frumusetea care este peste tot. Nu sunt astrolog- (dar incep sa ma simt tot mai atrasa de acesta stiinta si am senzatia ca vine ea spre mine si ma imbratiseaza)- in schimb sunt un om care are mare incredere in intuitia sa, asa ca...

este o zi minunata! Afara soarele inca ne incalzeste pamantul, frunzele danseaza in lumini aurii, mai e putin si mirosul cel drag de struguri copti in vant va inmiresma pamantul. E un prilej minunat sa-ti amintesti cine esti!



Si nu se putea sa am fundul cerului decat in Gemeni ca sa inteleg... :)))

Iar dedicatia muzicala, cu riscul de a parea nepotrivita, ii este dedicata Ingerului meu sau Fiintei din mine... :)

nebuni si orbi...

17. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul? 18. Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. 19. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul?

mi-e dor de mine

Mi-a amintit prietena cea draga la care stau acum de o chestie faina de care uitasem.

Mergem intr-o zi spre Kaufland si era o zi frumoasa si ne simteam foarte bine cand deodata a aparut o masina condusa de un pig vomit (pig vomit este nenea ala care te clanxoneaza cand esti pe trecerea de pietoni pentru ca nu vrei tu nici cum sa intri in ritmul acestei lumi nebune si sa alegi pe drumul care duce nicaieri). Si ala claxona si facea foarte urat, moment in care eu i-am aratat desenul de pe jos, adica zebra si am inceput sa dansez pe trecerea de pietoni si toti oamenii din jur au inceput sa zambeasca si s-a inseninat si cerul.

Mi-e dor de nebunia aia frumoasa ... si cred ca si celor din jurul meu, prietenilor mei dragi, le este foarte dor de mine, cea care am fost. Oare exista vreun drum de intoarcere?

are you aware I kill at will?

Incep sa ma prind care e rolul Maestrului in viata mea. Si pana la urma- daca tot a declansat Lucian asta- poate ca e o coincidenta fericita sa mori putin fix la 33 de ani. Poate e un semn, trebuie sa fie un semn de bine, pentru ca raul nu exista, el e doar absenta binelui, nu?

Gata, ma dau batuta!
Am intors povestea asta pe toate partile si tot nu-i deslusesc misterul. Adica, simti ca o intalnire e magica si primul impuls e sa-ti spui ca esti tu nebun. Pe urma vine si confirmarea. Pe urma simt si oamenii din jur aceasta magie, adica alchimia asta se vede cu ochiul liber si chiar ramai putin cu gura cascata constatand cine e capabil sa o vada. Pe urma magia asta se intoarce impotriva ta si te omoara.
Unde naiba ai gresit? Si cum e posibil ca tocmai increderea in acea persoana inteligenta, evoluata si inteleapta sa fie sentinta ta? Recunosc oficial ca nici o alta intalnire nu m-a marcat atat de profund. As vrea sa inteleg. Nu e vorba de nimic carnal aici si nici de o iubire din aia, pamanteana. Probabil ca v-ati prins. E vorba de cu totul altceva, ceva ce trebuie sa iubesti, chiar daca te omoara. E vorba ca sufletul tau pur si simplu in prezenta lui nu e capabil de alt fel de sentiment... E vroba ca, dupa o astfel de intalnire, chiar nu stii incotro mai poti sa mergi...

Adica, cu alte cuvinte, eu nu mai vreau sa ma mut aproape de gara... eu trebuie pur si simplu sa plec undeva departe, in munti sau pe Marte, pentru ca dupa o astfel de intalnire nu-ti mai ramane nimic altceva de facut... mai ales atunci cand maestrul iti spune ca esti o actrita si nu un pescarus!

semnat: your pathetic friend

маленький принц

Oh, shit, se intoarce clepsidra si mereu dam nas in nas cu cei de care fugim... oh, shit! Auzi, daca tot ne intalnim, nu vrei sa-mi repari busola? Nu de alta, dar azi noapte in vis mi s-a stricat si parasuta si de-abia am reusit sa o directionez spre apa, sa nu ma ciocnesc direct de pamant... Intelegi? Nu intelegi nimic, pentru ca dimineata nu-ti amintesti nimic din ce ai visat... Oh, маленький принц!

cum sa nu-i iubesti?

Croatia 1- Adriatica

Si pentru ca unui Pesti cu ascendent in Pesti ii lipseste cel mai mult claritatea Adriaticii, puterea ei, cantecul ei, dansul ei dar si forta vindecarii pe care ea o poseda, prima parte ii va fi dedicata!



















foto: Leah Lubileah

Vis Island

Despre insula mea nu pot sa vorbesc dintr-un singur motiv: nu am ajuns acolo! Motivele pentru care nu am ajuns au fost mai multe. In primul rand, am aflat de insula asta in penultima zi. Da, stiu, as fi avut o ultima zi sa o vizitez, numai ca eu nu functionez asa, pe repede inainte (cum probabil ca v-ati dat seama). Si da, nu port nici ceas. Si in plus, AM GASIT-O, e acolo si pur si simplu nu pot in ultima zi sa merg sa o vizitez si apoi sa plec... intelegeti voi de ce.
Se pare ca toate insulele din preajma Splitului au fiecare ceva specific, cum e si firesc. Una e apreciata datorita artei culinare, alta e apreciata de cei care isi amagesc singuratatea noapte de noapte la partyurile care se tin acolo. Insula mea este cunoscuta datorita misterului ei, chiar si pentru localnici. :) E o insula mica si numele nu are nici o legatura cu insemnatatea cuvantului din limba romana.

M-a speriat putin dragostea mea fata de Croatia, fata de limba croata si fata de localnicii ei. Asa sunt eu, o speriecioasa si nu intamplator am atras atatea lasitati pana in prezent. Croatii astia sunt frumosi foc, dar le lipseste aroganta frumusetii. Ai zice ca sunt frumosi fara sa stie ca sunt frumosi. Si au ei un sictir in ei care nu e de fapt un sictir, e o relaxare combinata cu niscai: chiar nu trebuie sa fiu pe placul tau, decat daca sunt! si asta le da un farmec aparte. Adica, nu se straduiesc sa-ti faca pe plac, dar iti aduc farfuria cu mancare fluierand si cantand. Si-ti mai si spun, zambind, ca la ei in tara un zambet nu costa nimic! Pai da, nici la noi un zambet nu costa nimic! Numai, vedeti voi, nu stiti cate belele mi-am atras eu cand am zambit si apoi nu am oferit ceva mai mult. Adica, aici, in tara mea, pe langa faptul ca in anul 2 am vrut sa ma las de Facultate pentru ca m-am certat cu toti colegii, mare mi-a fost mirarea cand si asistenta le-a dat lor dreptate: pai nu canti asa, cand ai tu chef si mai ales cand vrei sa urmezi arta actorului. Pentru ca ii deranjezi pe ceilallti! De la ce, e cumva premiera in anul 2 si nu stiu eu? Nu, nu e nici premiera, nici examen, stati linistiti, e pur si simplu un soi de furie pe care ti-o declanseaza fericirea aproapelui. Si nu am mers la scoala vreo doua saptamani pana cand m-a sunat proful si m-a asigurat ca nu sunt eu nebuna! Dar am deviat! Oh, ce noutate... !

Despre Split, Trogir, Bacvice, Znjan as putea vorbi mult si bine, dar nu o fac, pentru ca pur si simplu nu o faci atunci cand iubesti cu adevarat. Atunci nu simti nevoia sa povestesti celor din jur, chiar e o taina. Nu e o regula generala, asa e la mine. Asa ma si prind din prima care ce si cum. Si Croatia e o mare taina. Pentru ca orietarea mea acolo a fost absolut incredibila. Simteam pur si simplu ca stiu locurile acelea si sunt sigura ca le si stiam cumva. Explicatia nu o cunosc, dar poate ca nici nu este importanta. Si felul in care se legau toate, ca pe roata, era din nou destul de surprinzator...

Deci, am gasit insula, dar nu am fost acolo.
Insa ma revansez cu colectia de poze Spit, Trogir care va urma. :)

nu scapa nimeni

Deci ( ca e concluzie, chiar daca nu pare):

Vin la sibiu, vreau sa o sun pe mama si sunt anuntata ca, datorita neplatii la timp ( sau, mai bine zis, fiindca ati fost in concediu si trebuie sa va reamintim cum e real life) , telefonul a fost suspendat. Intre timp, dau drumul la tv sa vad stirile si postul e blocat sub ochii mei, ca asa lucreaza astia, duminica la ora mesei. (tot intre timp constat ca e mult mai multa liniste fara bazaitul ala numit post TV, asa ca hotarasc sa renunt pentru o perioada mai lunga la cablu. Asa le trebuie daca nu se gandesc nemernicii ca linistea absentei televizorului poate produce astfel de revelatii). Desigur, nu am nici net, asa ca nu-mi ramane decat sa recuperez orele de somn pierdute in concediu, hihi. Mama ma avertizeaza ca ar trebui sa vorbesc frumos cu astia a doua zi, ca altfel s-ar putea sa dureze doua saptamani pana vin sa ma fericeasca cu netul. Desigur ca astazi am vorbit foarte frumos si calm, in special atunci cand le-am explicat ca linistea de duminica m-a convins sa renunt definitiv la cablu. In spatele meu, cateva persoane zambesc intelegator.

Maine trebuie sa eliberez apartamentul.
Vine o japoneza pe care am sa o sfatuiesc curand si amiabil sa-si provoace un mic harakiri, deoarece: ea a stat candva aici si la fiecare inceput de septembrie (de trei ani incoace) eu trebuie sa eliberez pentru zece zile apartamentul, pentru ca ea vrea sa stea aici si gata. Practic, pur si simplu i se rupe unde merg eu astea zece zile, ca trebuie sa-mi fac bagajul si sa ma car, cu leptop, haine de vara sau de toamna (ca nu putem stii sigur cum e ziua de maine in septembrie), cu haine de miscare, ca am inceput repetitiile). Dar na, cand ti se rupe, ti se rupe, asa ai fost crescut, educat sau asa ai invatat tu sa supravietuiesti. Eu am invatat altfel si acum trag ponoasele.

Asa ca, aseara am tras o tura buna de ras, asteptam sa apara rinocerul de dupa colt si am ras si mai tare cand m-am gandit ca in loc de rinocer o saapara tocmai o... japoneza! Si o sa ma tavalesc in continuare, cu toate ca acum am si net, si cablu (la care nu pot renunta decat de luna viitoare) si am si un fix care acum functioneaza, chipurile. Maine imi fac bagajul si plec si din casa... numai ca, fiiind in perioada in care sunt, s-ar putea foarte simplu... sa nu ma mai intorc, decat pentru a-mi lua restl de lucruri). Ca na, de ce nu mi-as gasi eu un alt loc de unde nu ma da nimeni afara? Sincer, de ce nu?

Asa ca, da, haideti sa zambim, ca viata asta e scurta si nu scapa nimeni de absurdul ei...

despre insula mea

Nu v-am povestit inca despre insula pe care am descoperit-o, dintr-un singur motiv: nu pot descarca pozele, pana maine, cand ajung la sibiu. Si maine, promit ca postarea va va face sa zambiti si veti intelege de ce am simtit ca locul acela este acasa. :)
Sa aveti o noapte linistita, dragii mei.

... ... ...

raspunsul e aici!

Va multumesc pentru gandurile minunate.
Cred ca incep sa inteleg (si asta e tot ce imi doresc, de fapt).
Va imbratisez cu sufletul.