Si cu cei care incearca sa ma convinga ca au dpretate atunci cand imi vorbesc despre 'pericolele' acestei lumi, despre situatiile dubioase si despre absurdul care ne inconjoara. Daca intelegeti ce vreau sa spun... Si ei la randul lor au o problema cu mine, pentru ca nu vad in jur niciun fel de pericol, nu recunosc nicaieri 'situatia aia dubioasa' si nici absurdul care ma inconjoara nu-l mai vad, din cauza frumusetilor acestui pamant. Sa-mi fie iertat... Oricum, intre timp am dovada clara ca 'situatia aia dubioasa' era una fireasca si normala si s-a rezolvat de la sine fara niciun fel de efort. Dar cui folosesc dovezile, cand el vrea sa vada mereu primejdia in tot si in toate? Am postat mai demult AICI o poveste frumoasa legata de aceste aspecte.
"De atunci a început Iisus să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. 22 Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe spunând: " Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!" 23 Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: "Mergi în urma mea h, Satană. Tu eşti o piatră de poticnire i pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor". Mc 8, 31-33; Lc 9,22.)
Vestirea Crucii, a suferintei, a patimirii celei mantuitoare atrage dupa sine, aproape automat, reactia de respingere categorica din partea cugetului omenesc influentat de Satana.
Aparent – nu-i asa? – este vorba de o reactie foarte sanatoasa si de bun-simt, plina de mila si iubitoare de viata. In realitate, in spatele acestei atitudini “firesti”, “omenesti” (definitorie si pentru “faptele bune” ale umanismului sau umanitarismului modern) Hristos ni-l descopera pe Tatal minciunii, cel care intotdeauna ne prezinta raul – si chiar raul cel mai hidos si odios – in haina generoasa a binelui, pentru a ne insela si a-l putea primi si imbratisa din toata inima.
Nu intamplator, Dumnezeu-Omul foloseste aceasta ocazie oferita de slabiciunea Apostolului Sau celui mai zelos pentru a oferi o lectie pentru toti ucenicii, de atunci si pana la sfarsitul veacului si pentru a ne arata conditiile esentiale pentru a ramane cu El pana la capat.
De aceea, Mantuitorul arata ca oricine doreste sa-I fie ucenic nu are alta cale de urmat decat calea cea stramta a Crucii, a jertfei, a prigoanei, a patimirii. Si nu doar atat, ci mai spune un cuvant tulburator si greu (sau cu neputinta) de primit omului firesc, pentru care toate cele ale Duhului -deci Crucea in primul rand- sunt nebunie si scandal:
"Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau? (Matei 8:34-38)
www.razbointrucuvant.ro
A fost reconfirmat ca pt. a invata ceva mai eficient trebuie sa simti durere (desi asta e valabil numai la oamenii care au capacitatea de a fi sensibili la pedepse, adica care cat de cat capacitatea de a simti vinovatia).
RăspundețiȘtergereDar, just, in case, inca o data, mai ales pentru posibilii cititori ai acestui blog care gandesc asa concret ca mine, eu sunt ferm convins ca Iisus Christos vorbea mai sus de suferinta sufleteasca necesara de tip vina/remuscare "sanatoasa", nu vorbea despre suferintele fizice si psihologice ale unei vini resimtite in mod neproportionat (de nivel patologic), si nu vorbea despre suferinte si patimiri fizice pe care ar fi cumva obligati oamenii obisnuiti sa le indure ca sa invete ceva util.
P.S. Totodata, Iisus Christos nu a indemnat niciodata pe cineva la martiraj sau eroism in numele sau sau in numele altcuiva, si, daca ar fi aflat despre lunga lista de diversi martiri care au aparut in ultimii 2000 de ani, ar fi, clarificat, desigur, ca oamenii obisnuiti nu trebuie sa aspire cumva la sfintenie prin acte de martiraj sau eroism, si sa stea cuminti si sa se straduiasca macar sa aiba disciplina de a-si indeplini sarcinile concrete pe care le au de indeplinit, in dezvoltarea lor, oamenii obisnuiti.
RăspundețiȘtergereMa rog, dupa parerea mea, probabil apostolul Paul ar fi spus asta mai curand decat Iisus Christos, deoarece el a fost raspunzator cu capitolul de etica comportamentala generala si profesionala, Iisus vorbind, in timpul vietii lui, mai direct mai ales artistilor, si copiilor inca imaturi, care nu se prea ghideaza dupa norme etice f bine definite, desi, desigur, Iisus, avea bunavointa si fata de diversii meseriasi si alti oameni manageri, etc., dar stia cu siguranta, ca ei nici nu au nevoie de prea multa propaganda, ci de simplu instructaj la locul de munca, plus ca stia ca sunt prea ocupati momentan ca sa se adune in piete ca sa-i asculte lui cuvantarile, sau sa se holbeze la minunile cu care se chinuia el sa-i convinga pe artisti, ca stia ca altfel, daca le zice ceva concret, (in loc de povesti si miracole), o sa li se para ca nu e indeajuns de complex sau valoros, deci i se pierdea mesajul tocami fata de aia mai vulnerabili, etc., etc.