Aripile Bucuriei

"Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anomim."

Am descoperit un blog magic! AICI! Sau mai bine zis, el m-a descoperit pe mine :). Adica, asa am ajuns eu acolo, pentru ca au lucrat, bineinteles, niste energii magice, ghiduse.
Mi-am luat o pauza si dupa aceasta postare am sa aleg sa mai stau in retragere o vreme, atat cat simte sufletul meu- putin obosit- ca poate suporta BUCURIA. Dupa aceasta postare, probabil ca voi vorbi mult mai putin despre aspectele intime ale fiintei mele. Am facut-o cu sufletul deschis pana acum dar de-acum va trebui sa schimb ceva pe directia asta, pentru ca asa SIMT! Oricum, inainte de a trage diverse concluzii, trebuie sa precizez ca a venit vremea sa ma reintorc la mine, la invataturile Maestrului meu celui Adevarat si Frumos despre care nu v-am vorbit niciodata si nici nu am sa o fac vreodata aici. :) Cred ca toti Maestrii care trebuiau sa-mi taie capul si toti cei apropiati care trebuiau sa-si dea arama pe fata au avut timp berechet pana acum sa o faca si chiar au facut-o cu brio. Cuvintele Sfantului Nicodim Aghioritul vor rasuna vesnic de-acum in urechile mele, ca un fel de trecut probabil asumat si depasit:

"Aceasta rautate blestemata, care nu s-a aratat multi ani de zile, se arata intr-o ora, pregatindu-se pe ascuns!"

A venit si confirmarea si intelegerea finala in ce priveste acest aspect. Nu-mi amintesc sa mai fi trecut vreodata printr-o astfel de perioada! :) Ma infior si nici sa mananc nu pot, nici sa dorm, vreau doar sa raman treza! Nu vreau sa inchid ochii si sa mai ratacesc pe potecile ce stiu eu carui vis ademenitor. Vreau sa-mi amintesc pana si acolo, in vis, ca tot ce vreau este sa fiu treaza!

Toata situatia aceea extrem de intima si de personala despre care refuz eu sa vorbesc altfel decat metaforic s-a declansat VINERI, 28 octombrie 2011. Si am STIUT, am stiut in ziua aceea ca s-a rupt cu adevarat ceva in mine, din mine, dar nu am vrut sa accept si am luptat, am vrut sa iau acea legatura cu mine. Am stat intr-o noapte la discutii, mi-am cerut iertare pentru tot ce am gresit, mi s-a spus ca nu am de ce sa-mi cer iertare si chiar mi s-a multumit pentru marea mea iubire si altele, nici nu mai conteaza. Si apoi, ce credeti? Ca s-a incheiat aici? Ce frumos ar fi fost, nu-i asa? Numai ca se intampla ca dupa astfel de gesturi marete sa mai vina o ultima incercare... si orgoliul tau si mandria ta ranita sa mai vina cu inca o lamurire si o explicatie. Despre asta NU am sa vorbesc. Sa presupunem doar ca am ales sa ma deschid si imediat in ziua urmatoare, puiul cel neajutorat caruia ii tot gaseam eu scuze mi-a varat niscai otrava in adanc. A fost infiorator. Pentru ca am fortat, am vrut eu sa fortez si sa lupt in numele iubirii. Pentru ca am iubit!!!

Acum zambesc... citind despre insemnatatea acelei zile, care de fapt a declansat intreaga nebunie. Ca nu pot sa-i spun altfel... Ar fi fost nevoie de atat de putin... de atat de putin... Ar fi fost nevoie doar de tacere si de putina iubire. Pentru ca, dupa parerea mea, toate celelalte erau DEJA rezovate! Dar, dupa toate astea mi s-a mai amintit inca o data ( ca asa a vrut bunul Dumnezeu): "uite-te bine la mine, DRAGA, si fi atenta ca eu acuma iti spun CINE sunt!"
Si intr-un final a trebuit sa accept si sa ma retrag... Ziua cu pricina este aceasta:

http://danielroxin.blogspot.com/2011/10/astazi-se-incheie-calendarul-mayas.html

Mayasii mei dragi, care mereu ma lumineaza... :) Si cand ma gandesc ca toata dragostea mea pentru ei s-a declansat dupa un vis...

... eu urcam singura spre varful unei piramide si eram atat de linistita, simteam in suflet o pace de nedescris in cuvinte in timp ce urcam, de parca STIAM ca toti si toate sunt in mine si nu in afara mea. Nu am inteles pana astazi cum poate fi un om singur atat de fericit si in armonie. :) Astazi mi-e atat de limpede si de clar.

Nu e vorba de iertare, desigur, pentru ca eu in starea in care ma aflu nu am ce ierta, pur si simplu nu am. Nu pot decat sa multumesc si sa fiu recunoascatoare. E doar vorba ca a mai cazut o piele, cum s-ar zice si ca unii au ales sa cada o data cu ea. Si ca vina e desigur, la mine! Drept urmare, nu am sa le mai incurc eu drumul dar astazi am de spus si eu ceva: nici ei mie! Pentru ca, pana la urma, am invatat cu totii proverbe la gradinita si vreau sa cred ca nu le-am invatat degeaba...

Si vreau sa mai adaug doar atat: aceasta schimbare vine pentru fiecare om, nu numai pentru mine sau pentru ea sau pentru el, dar, fir-ar sa fie, trebuie sa faci un minim de efort, sa te deschizi, sa imbratisezi sansa care ti se ofera si oamenii care vin in viata ta sa te iubeasca si mai ales sa fi recunoascator pentru darurile astea pe care ti le trimite Dumnezeu tocmai din Cer. Ca lupte oricum avem cu totii, asa ca, daca ne mai atacam si intre prieteni, ce altceva ne mai ramane decat sa plecam?! Ce altceva mai ramane... decat sa plecam capul si sa ne departam, multumind pentru tot ce a fost si ESTE!

Fie ca Aducatorul Vestilor Bune sa ne vegheze mereu si fie ca toti cei care ne privim astazi cearcanul in oglinda sa invatam Bucuria! Din inima, din suflet, va imbratisez!



Noapte buna sau Buna dimineata.
Eu ma duc la culcare, cu Radio Vocea Sufletului in urechi...:)