duminică, 15 mai 2011

o coincidenta...


Sâmbătă, 10 aprilie, aeronava Tupolev 154 care îi transporta pe preşedintele polonez Lech Kaczynski şi pe soţia sa, alături de numeroşi alţi demnitari, oameni de cultură, şefi ai structurilor de securitate şi ai cultelor din Polonia, dar şi membri ai familiilor victimelor masacrului din 1940 care se îndreptau spre Katyn pentru a participa la o ceremonie de comemorare, s-a prăbuşit la periferia oraşului Peciorsk din regiunea Smolensk, înaintea aterizării pe aeroportul militar.

În urma acestei catastrofe aviatice, toţi cei aflaţi la bord – 87 de membri ai delegaţiei oficiale şi 9 membri ai echipajului – şi-au pierdut viaţa. Este cea mai mare tragedie a poporului polonez de după al doilea război mondial, tragedie care suprimă o întreagă elită poloneză chiar în locul în care urma să comemoreze, la 70 de ani distanţă, uciderea celor 22.000 de militari şi politicieni polonezi executaţi de Beria la ordinal lui Stalin.

O listă cu pasagerii avionului prezidenţial polonez
care s-a prăbuşit sâmbătă în Rusia a fost publicată de comitetul polonez pentru memori a naţională, care s-a ocupat de organizarea vizitei la Katin. O copie a fost obţinută de site-ul Novinite.com, care prezintă principalii oficiali ai delegaţiei.

-Lech Kaczynski – preşedintele Poloniei

-Maria Kaczynska – soţia preşedintelui Lech Kaczynski
-Ryszard Kaczorowski – în perioada 1989-1990 a fost ultimul preşedinte al Poloniei în exil.
-Jerzy Szmajdzinski – vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010.
-Wladyslaw Stasiak – directorul biroului de presă al Preşedinţiei.


-Aleksander Szczyglo – preşedintele Biroului Naţional de Securitate.

-Pawel Wypych – secretar de stat al Cancelariei prezidenţiale.
-Mariusz Handzlik – subsecretar al administraţiei prezidenţiale.
-Andrzej Kremer – ministru adjunct al Afacerilor Externe.


-Franciszek Gagor – şeful Statului Major al armatei poloneze.

-Andrzej Przewoznik – vicepreşedinte şi secretarul Comisiei pentru comemorarea vicrimelor masacrului de la -Katin a premierului în perioada 1994-1998.
-Grzeogrz Dolniak – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
-Przemyslaw Gosiewski – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
-Zbigniew Wassermann – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
-Janusz Kochanowski – avocatul polonez al poporului.


-Slawomir Skrzypek – guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei.

-Janusz Kurtyka – preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională.
-Tadeusz Ploski – preot romano-catolic.


Experţii ruşi studiază cutiile negre ale avionului preşedintelui polonez, Lech Kaczynski. În baza declaraţiilor martorilor şi primelor rezultate ale anchetei, agenţia de presă RIA Novosti a reconstituit grafic pas cu pas prăbuşirea aparatului de tip Tupolev 154.


“Am decriptat una dintre cutiile negre (…) O examinare detaliată va fi efectuată la Moscova, dar repet că, potrivit înregistrărilor de care dispunem, avionul nu a avut nicio problemă tehnică”, a declarat Bastrikin. “Pilotul a decis să aterizeze deşi fusese informat despre condiţiile meteorologice nefavorabile”, a subliniat el.



Autorităţile ruse susţin ipoteza unei erori de pilotaj în cazul catastrofei aeriene de la Smolensk, în care şi-a pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski, relatează corespondentul RRA la Moscova.


Conform informaţiilor din partea Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă şi a Aviaţiei Militare Ruse, aeronava poloneză prezidenţială Tu-154 care urma să aterizeze pe aerodromul militar Severnîi de lângă Peciorsk, un orăşel din imediata apropiere a Smolenskului, la 350 km vest de Moscova şi circa 800 de km de Varşovia, a fost avertizată, când se afla la 50 de km de aeroport, în legătură cu vizibilitatea proastă şi cu condiţiile meteo nefavorabile.


La 10:50 ora locală (9.50 ora României), aeronava a dispărut de pe ecrane. Centrul de control al zborurilor care este militar, aerodromul fiind militar, a anunţat aeronava că, din cauza condiţiilor meteo, ar trebui să se îndrepte spre alte aeroporturi, fie la Minsk, în Belarus, fie la Moscova, însă pilotul a decis să ia o hotărâre la aşa-numita “înălţime de decizie”, ceea ce nu contravine regulamentelor.



În momentul în care aeronava se afla la aproximativ 1,5 km distanţă de pista de aterizare, controlorii de zbor au informat-o că se află sub traiectoria de aterizare, mult mai jos, şi i-au cerut să se redreseze, să intre în regim de zbor orizontal şi să se îndrepte spre un alt aeroport, însă aceste comenzi nu au fost îndeplinite, au fost ignorate de echipajul care a continuat să coboare şi peste câteva secunde, la 1,2 km de pista de aterizare, a atins un pom izolat, pomul având o înălţime de opt metri, în timp ce avionul trebuia să se afle în momentul respectiv la 60 de metri altitudine.


Aparatul ar fi luat foc şi s-ar fi prăbuşit, provocând moartea tuturor celor 97 de persoane aflate la bord.

Guvernul polonez şi Banca Naţională a Poloniei, au luat de acord să slăbească moneda Poloniei, zlotul, ce in ultimele săptămâni işi revenise aproape de puterea pre-criză, ceea ce era văzut ca o posibilă ameninţare la redresarea economică.

Apoi, a doua zi, preşedintele Poloniei şi preşedintele băncii naţionale mor într-un accident de avion.

Miscarea cu zlotul aratase ca cei ce conduceau Polonia puneau interesele poporului inaintea intereselor Uniunii Europene, in conditiile in care deja era singura tara din UE care nu intrase anul trecut in recesiune.
Mai mult, conform articolului Polonia nu mai are nevoie de bani de la FMIdin 29 martie 2010, Banca centrala a Poloniei a anuntat luni ca Varsovia nu mai are nevoie de prelungirea liniei de credit flexibile de 21,8 miliarde dolari, pusa la dispozitie anul trecut de catre Fondul Monetar International (FMI)

Sa ne mai amintim si ca Polonia a refuzat sa achizitioneze vaccinuri impotrica AH1N1 deoarece companiile farmaceutice nu doreau sa-si asume responsabilitatea pentru efectele secundare.

Cu alte cuvinte, Polonia se deplasa usor altfel decat batea vantul si asta desigur deranja. Trebuie inteles ca "unii" au decis ca planeta sa fie in criza iar cine nu e in criza perturba. De asemenea, aceeiasi au hotarat ca FMI trebuie sa aiba un rol important si se vede urat ca cineva sa-i refuze „ajutorul” …


Nu ma lansez cu ipoteza ca accidentul aviatic a fost de fapt o eliminare, insa consider ca este un moment oportun ca prin dibacie, ELITELE sa repuna Polonia pe fagasul „corect”.
Iată filmarea,imediat dupa prabusirea avionului,facuta de Andrei Mendierej cu traducere şi explicaţii: AICI.

În pădure este văzut un grup de trei persoane care se apropie de epavă, dinspre stânga, pe partea opusă poziţiei din care se filmează. Se aude (neclar) : “spakoino !” (“linişteşte-te !” – 0:53). O persoană care se vede zăcând printre resturile epavei mişcă o mână (1:10). “davaite gnata !” /“daţi-mi (o) arma/ă” (?), “ne ubivaite nas!” / “nu ne omorâţi !” (1:37). O persoană îmbrăcată în culoare închisă sare de pe epavă. O împuşcătură, apoi hohote de râs (2:07-2:10). “Smiana planov !” / “S-a(u) schimbat planul/rile !”, apoi urmează o împuşcătură (2:21). Şi încă una. O persoană cade (nu se vede clar – unul din “echipă” are o obiecţie şi este “liniştit”?!).

Clipul se opreşte aici, dar este evident- cameramanul ştia mai multe decât ceea ce se vede în clip.

Urma unui glonţ pe un cadavru provenit din “accident aviatic” se poate masca prin foc sau prin distrugerea zonei prin care a trecut glonţul.

Coincidenta sau nu...la cateva zile cameramanul care a filmat
clipul in care se aud focuri de arma, în pădurea de lângă aeroportul Smolensk, unde s-a prăbuşit avionul prezidenţial polonez pe 10 aprilie, a fost asasinat la Kiev prin înjunghiere.
Iniţial, “Andrij”, după numele său, a fost transportat în stare critică la un spital din Kiev, Ucraina.
Asasinii l-au urmărit, au intrat în salon, au decuplat aparatura medicală şi l-au înjunghiat mortal.

O sursă poloneză informeaza:


Autorul clipului văzut de toată lumea a fost înjunghiat lângă Kiev pe 15 aprilie şi a fost transportat în stare critică la un spital din Kiev. Pe 16 aprilie, trei indivizi neidentificaţi l-au decuplat de la aparatura medicală şi l-au mai înjunghiat de trei ori. Andrij a fost declarat decedat în aceeaşi zi. Guvernul rus susţine că este vorba despre o coincidenţă“.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu