o ademenea...

"Se simtea ca era luna mai, luna mai cea atat de draga! Respirai adanc si-ti venea sa crezi ca nu acolo unde te aflai, ci undeva deasupra copacilor, sub cer, departe de oras, pe camp si in paduri, se desfasura in clipa aceea o viata primavarateca de sine statatoare, o viata tainica, minunata, bogata si sfanta, pe care mintea omului slab si pacatos n-o putea cuprinde. Si fara sa stii singur de ce, iti venea sa plangi."

"O, de-ar veni cat mai curand viata aceea noua, luminoasa, in care vei putea privi cutezator soarta in fata, cand iti vei putea spune ca esti pe drumul cel drept si adevarat, cand vei putea fi vesel, liber! Si, mai curand sau mai tarziu, o astfel de viata va veni! (...)

Isi dadea limpede seama ca viata ei se schimbase, ca aici era acum stinghera si straina, de prisos, ca nimic din tot ce o inconjura nu-i mai era de nici un folos, ca toata viata de mai inainte se rupsese de ea si disparuse, ca si cum ar fi ars si cenusa ei ar fi fost spulberata de vant. (...) In fata ei se asternea o viata noua, cu zari nemarginite, iar aceasta viata, inca nelamurita, plina de taine, o ademenea, o chema..." A. P. CEHOV