Cosmarul asta trebuie sa inceteze... !!! Toate le putem nega, toate le putem uita...
... mai putin cuvintele si gandurile pe care le-am rostit si gandit...
Acestea raman vesnic acolo, proiectate in viitorul nostru, sa ne reaminteasca drumul pe care l-ar fi ales inima noastra. Caci dorinta noastra de recunoastere va alege alte drumuri. Dar, pe acele drumuri- pavate cu diamante stralucitoare- nu ne vom intalni cu noi insine. Ne vom intalni doar cu cei care am fi putut deveni daca am fi ales Iubirea; si asta ne va enerva atat de tare, incat vom simti nevoia sa-i ranim pe toti aceia care ne vom aminti, prin simpla lor prezenta, de cei care-am fi vrut sa fim ... Cu capetele plecate si mintile intortocheate, cu trupuri bolnave si priviri incercanate, vom cauta vesnic linistea si fericirea intr-o comoara incarcata cu daruri pamantesti, care nu ne vor folosi in nici un fel dincolo. Atunci nu ne vor fi de folos decat lacrimile varsate in nopti ca acestea, pentru ca sarea lor ne macina atat de tare trupul, incat permite marea trecere, murirea ... Atunci vom intelege de ce sunt fericiti cei ce plang... Dar pana atunci eu TREBUIE sa iau o decizie... In locul acesta in care ma aflu, pare ca nimeni nu-si mai aminteste de mine. Pesemne ca asa se simt fantomele in lumea celor vii... dar poate ca exact asa se simt si cei insetati de dreptate, adevar si viata intr-o lume indiferenta si moarta!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu