joi, 6 ianuarie 2011

ochiul de vis aburit


mi-e-n somn o geana de plumb adormit

as vrea sa incerc lunecarea
spre stramta chilie a ceasului greu
cand ochiul- de vis aburit-
va sfinti in cele din urma odihna
plecarea-

visul e aidoma paltonului-trup
intors pe partea celalalta
si nu-i intuiesti petecul stramt-
mirosul uzat-
captuseala de har
profanata-

hai, intinde-te
uita o clipa de tine
priveste in adancul celui ce- surprins-
din lumini se aprinde

sfiosul neprihanitul
de dincolo de ochiul obosit
un indemn reinvie

si-n fiecare inspiratie a mea
doar darul sa-l privesc
uitand de marginime

iata oul fecundat
ma aflu in plina gestatie
mangai pruncul pregatit sa se nasca
si-l indemn sa aiba curaj sa-si divida -dupa expulzare-
rasa cea casta

parca ii recunosc mirosul
atat de familiar
asa trebuie sa miroase lumina
a negraire
a tagada
a viata

ca si cand, inchizand ochii
te-ai redescoperi pe tine prunc nenascut
dintr-o data

astfel simt somnul visarea
mereu-

Maria, trezeste-te!
am nevoie de tine aici!

si incep din nou si din nou si din nou
alta viata

2 comentarii:

  1. îmi place mult poemul ăsta... are ”căptușeală de har” :)

    RăspundețiȘtergere
  2. incep si eu incet incet sa reusec sa ma exprim si prin cuvinte. nu mi-a luat mult, numa vreo 3o de ani :P iti multumesc mult de tot si ma bucur ca iti place!

    RăspundețiȘtergere