luni, 31 ianuarie 2011

o zi din viata unui optimist

Sambata ce tocmai a trecut am avut o mica revelatie, uitandu-ma a zecea oara, probabil, la The Shawshank Redemption . Mi-am reamintit ca noi am venit aici, pe planeta asta, inzestrati cu multe daruri, dintre care, cel mai insemnat mi se pare mie a fi GANDUL. Da, gandul! Care precede cuvantul, cum bine am invatat in anul I de actorie. Va recomand pe aceasta tema cartea profului meu, Florin Zamfirescu, ACTORIE SAU MAGIE! In anul I faceam exercitii de imaginatie, de vizualizare foarte utile pentru 'micii vrajitori' care urma sa devenim, pentru ca, un actor bun, daca nu detine el cateva 'secrete initiatice' parca nu e complet. In fine, asta e deja o discutie lunga si nu ma simt in stare in seara asta sa-i fac fata, pentru ca am avut o zi grea. (cica ziua de luni e considerata duminica actorilor, pentru ca ei, de obicei, au spectacole in weekend. dar, vai si amar de asa o duminica, bleaks, cum zice nepotica mea :).

In fine, sa revenim la revelatie. Mi-am reamintit eu, vizionand acest film, ca daca noi am avea luciditatea constienta a fiecarui gand pe care il aruncam in aer, noi deja ne-am schimba ziua de maine. De ce nu o avem? Nu vreau sa cad in capcana ce stiu eu carei conspiratii, dar, fratilor, ceva nu e in regula cu lumea asta! In fiecare dimineata imi propun sa am o zi mai buna decat ziua de ieri si... surpiza!!!!! Agresiuni peste tot! Daca nu alunec pe gheata care nu a fost curatata, risc a mia oara sa fiu lovita pe trecerea de pietoni. Daca scap si de imbecilul care ma lasa sa trec numai pentru a accelera cand traversez linistita si calma (adica cum imi permit sa pasesc galant pe trecerea de pietoni in timp ce el asteapta, cu vena pulsandu-i nervos la tampla, sa alerg, sa zbor, sa ma misc cumva mai disperat in ritmul pulsului sau de psihopat) urmeaza alte capcane, de care nu mai vreau sa amintesc ca mi se face , sincer, rau! Astazi, era sa cad pe strada! Pur si simplu... mi s-a facut atat de rau incat era sa ma prabusesc. In timp ce incercam sa intuiesc cauza acestei stari, a trecut pe langa mine o ceata de manifestanti. Si atunci am izbucnit in lacrimi. Noroc ca aveam ochelarii de soare pe nas si ca tocmai urma un parc, care, intr-un mod ciudat, era cam pustiu. Si acolo, intre copacii de cristal inzapeziti si infrigurati, mi-a venit sa ma pun in genunchi si sa-mi cer iertare de la Planeta asta Albastra care inca ne mai suporta si vena pulsand a stres si nerv, si ochiul care ni se zbate nervos, si cearcanele si furiile si frustrariile si dracii si tot ce suntem noi in stare ca rostim, gandim, visam, cream sau faptuim. Si am venit acasa si m-am gandit serios unde gresesc, de ce, uneori, ma simt atat de rau printre oameni si cum sa fac sa ma obisnuiesc cu acest gen de comportament? Cu glumele vulgare, la care nu reusesc sa schitez nici macar un zambet politicos, cu delirurile interminabile cu pretentie de conversatie adanca care-mi manaca atata energie incat pur si simplu mi se face rau!

Si deodata mi-am reamintit cum opreau masinile in Richmond, sa-mi permita sa traversez, cu toate ca ei aveau verde si eu aveam rosu, dar ei, cei de acolo, americanii aia prosti pe care ii judecam noi atat de des, se gandeau ca poate mie mi-e frig, ca afara e ger si zapada, dar lor acolo in masina le e bine, si prostii aia ma lasau sa trec. Si cei de pe strada imi zambeau atat de des, incat, atunci cand m-am intors in tara aveam senzatia ca am fost 5 luni la terapie! Si astazi, fara sa vreau, ma intrebam de ce am hotarat eu sa ma intorc in tara? De ce am ales asa? Si mi-am amintit: pentru scipirea aceea familiara din privire, pe care, recunosc, nu prea am gasit-o acolo! De asta! Am scris despre asta o postare mai demult, Zana Papadiilor se numea.

Dar acum, va rog spuneti-mi unde gresesc? Eu am reusit sa modific, prin schimbare de atitudine, aspecte din viata mea pe care nu credeam ca le voi mai schimba vreodata!!! Si am reusit! Si stiu ca se poate! Sunt eu prea mica pentru jungla asta? Am ramas prea putini oameni in tara asta?

Daca tot a fost luni si a fost o zi grea pentru noi toti...

Cu dedicatie pentru Planeta Albastra, pe care o agresam cu atata ignoranta:

8 comentarii:

  1. Ce frumos este sa te citesc...mi se pare ca in postarea asta se afla intrebarea dar si raspunsul. Te imbratisez cu mare drag si iti sunt alaturi discret.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata, draga Suzana! iti multumesc din tot sufletul, mai ales pentru ganduri :) te imbratisez cu bucurie. Sa ai o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.youtube.com/watch?v=W8C9U7pMvmc&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am convins de curand ca actoria nu e deloc o treaba pentru oricine. Bunoara, daca incerc sa citesc 13 Corinteni cu voce tare, suna neconvingator si fals. Daca ma limitez insa la o citire in gand, mult mai bine... Probabil ca trebuie sa te poti pune in pielea lui Pavel, sa simti aceleasi lucruri, ceea ce e foarte mult...

    Eu dau prioritate masinilor chiar si pe trecere, e mai sigur ... Ghidul lenesului ne invata sa nu ne grabim la serviciu, ci sa facem o plimbare pana acolo :)

    RăspundețiȘtergere
  5. nimic nu este pierdut atâta timp cât mai suntem, oricât de puțini, dar încă doritori de schimbare. să nu uitam că multe idei care au schimbat lumea au pornit de la grupuri mici dar înflăcărate de oameni. poate doar acea înflăcărare nu-i chiar așa de arzătoare, așa încât poate ar mai trebui să suflăm puțin în cărbuni :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Radu, am sa postez zilele urmatoare o draguta povestioara despre ce inseamna arta actorului, o poveste pe care am auzit-o in anul I si care mi-a ramas pe creier. e foarte frumoasa :)

    Pana la urma trebuie sa fii nebun, atat! Ajunge! Dar sa fi un nebun frumos, ca pana la urma si ortodoxia e nebunie curata, cum bine stim!

    Nu trebuie sa te pui in pielea lui Pavel, e mai sigur sa il cauti pe Pavel in tine, cumva (sunt sigura ca intelegi tu ce vreau sa spun). Adica, ai fi surprins sa descoperi cati nebuni frumosi sau mai putin frumosi exista inauntrul tau si de abia asteapta sa-i zgadari, sa iasa afara :) da, un fel de exorcizare, hahaha

    P.S. cred ca de acum incolo am sa evit cat pot trecerile de pietoni. m-am hotarat ca e mai sigura treaba sa trecei neregulamentar, cand vezi ca e liniste si nu se zareste la orizont nicio masina :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Bogdan, ai mare dreptate! dar, privind la ce se intampla in lume, nu pot sa nu mai intreb de ce numai in felul acesta? de ce numai cu sacrificii, violenta si carbuni se poate? adica yemaya, cand i-am spus frumos ca daca mai urca in pat va dormi pe coridor, a inteles si de atunci doarme in cosuletul ei :)) (sa mai si zambim, macar noi intre noi!)

    Sau poate ca Iubirea mea nu e destul de arzatoare. hmmm, si asta se prea poate :) Nu inteleg cum pot sa uit atat de repede ce tocmai am invatat! Stiu, despre asta e vb, despre faptul ca suntem mereu 'pacaliti' si dusi de nas, ca nu care cumva sa ne tinem drumul drept si gandul bun! despre asta e vorba... cum reusesti sa ramai TREAZ in IUBIRE in ciuda tuturor agresiunilor!

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.andiesisle.com/creation/magnificent.html

    RăspundețiȘtergere