"Spunea ca eu sunt cum e cerul inalt si senin, ca poate vedea prin mine muntii si cate un nor ciucit, eu nu-i spuneam nimic, nu pentru ca nu as fi vrut, ci doar pentru ca toate cuvintele mi se pareau de prisos, iar violetul ei nu putea fi nicicum, devreme ce era deja totul. De pinat, suspinam arareori, tandru si in nestire, atunci cand eram prea mult si nu ne mai descurcam vorbind. Ea intelegea pe data si dadea uitarii multe. "
"... iar noi, noi osteniseram sa nastem culori din atingeri cutezatoare si stateam sfarsiti in barnele casei. Eram multi si feluriti, iar picioarele pare faceau o galagie de nedescris, credeau, pesemne, ca acel loc e al lor. Ei bine, de abia cand nemuritorul nordic All' laugh ne-a marturisit ca se stinge de dorul stancii sale, ca cerbul l-a parasit, alungat de picioarele pare zidari, am priceput ca zilele din acel timp sunt pe sfarsite, ca molizii din jur vor fi doborati, iar pe locul lor se vor inalta betoane, ca fiecare poteca se va acoperi cu asfalt, iar pe asfalt vor stapani creaturi hade, goale pe dinauntru, ca eu, dar mai ales Tristina cea stravezie si violeta va trebui sa plangem, pentru ca, daca nu albastrul meu, atunci violetul ei dosise destula suferinta, amaraciune si sensibilitate pentru noi toti. Plansul Tristinei era sfasietor, nu mai era singuros si tacut ca pe vremea cand am cunoscut-o, ci era insufletit de o iubire uriasa, plina, roasa de amaraciune si neputinta. Ma privea stins, palid si violet, imi cerea sa ma inversunez, sa schimb lucrurile si soarta lui All'laugh, sa gasesc cerbul, sa-l scot pe Altfred dintre paginile lungi si grele, (...) s-o ascult, da, s-o ascult cand spune ca plutirea bezmetica nu duce nicaieri, ca e nevoie de mult, mult mai mult decat vantul si decat ceata pentru a colora pentru totdeauna si cu desavarsire toate lucrurile ce ne inconjoara."
"Apoi mai e si vantul. Multi oameni se tem de vant. Pe cuvantul meu ca vantul n-are nici o vina. Daca iti musca fata, iti inchide pleoapele, se gudura pe langa tine cu infrigurarea lui turbata, te napadeste ca un animal zanatec, te impresoara si te tine in loc, e doar pentru ca te indrageste nespus si vrea sa ramai treaz, da, da, vrea sa ramai langa el, sa-l bagi in seama, sa renunti la toate porcariile care iti trec prin minte si sa nu simti altceva decat dragostea, puterea si mandria lui. "
din Matei Florian, "Si Hams Si Regretel"
Oi fi eu un micut elf, dar nu mai rezist cu cele 5 ore de somn pe noapte... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu