cadoul preferat

O poveste care se potriveste perfect cu saptamana in care ne aflam.
Stim cu totii ca, acum, in pragul sarbatorilor, am vrea cumva sa-i multumim pe toti cei dragi sufletului nostru. Am vrea, uneori, sa le daruim pana si luna de pe cer pentru a le demonstra cat de mult inseamna in viata noastra. Si atunci, ne cuprinde deodata intristarea realizand ca e aproape imposibil sa-i impacam pe toti cei dragi, din diverse motive. Si, totusi... Eu cred ca, de fapt, e mult mai simplu totul, mai ales in aceste zile in care fiecare dintre noi alearga in toate directiile: in loc sa zambim, sa ne bucuram de frumoasa Sarbatoare care se apropie, suntem din ce in ce mai obositi (si e de inteles, doar e sfarsit de an), din ce in ce mai morocanosi (iarasi e de inteles, caci noaptea e mai lunga decat ziua si e normal sa ne afecteze). Asadar, iata ca, deodata, un om care-ti zambeste, care se gandeste cu dragoste la tine, fie ca ti-e frate, prieten, parinte sau iubit- un om care iti daruieste un 'cadou' mic, dar plin de iubire, devine dintr-o data detinatorul celei mai valoroase comori!

Orice cadou, orice zambet, orice intalnire lipsita de Iubire, nu numai ca nu are nici o valoare, dar de cele mai multe ori, nu te lasa indirefent, din contra, reuseste sa te intristeze destul de tare! Asadar, sa le daruim celor dragi, in pragul Sarbatorilor, un cadou cat de mic, dar plin de sinceritate si incarcat cu multa multa iubire!!!

" Postasul suna de doua ori. Mai erau cinci zile pana la Craciun. Avea in mainile sale un mare pachet invelit intr-o frumoasa hartie, legat cu panglici aurii. Intra, raspunse o voce din interior. Postasul intra Era o casa rau intretinuta, caci se gasea intr-o incapere plina de umbre si praf. Asezat intr-un fotoliu statea un batran.
- Priveste ce pachet de Craciun extraordinar, spuse bucuros postasul.
- Multumesc. Aseaza-l jos, spuse batranul cu cea mai trista voce auzita parca vreodata. Postasul ramase intepenit cu pachetul in mana. Intuia foarte bine ca acel cadou era plin de lucruri minunate si acel batran nu avea pe chip nici macar o urma de bucurie. Atunci de ce era asa de trist ?
- Dar domnule, nu ar trebui sa faci din aceasta zi o sarbatoare cu acest magnific cadou ?
- Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse batranul cu lacrimi in ochi. Si incepu sa povesteasca postasului istoria fiicei sale, casatorita in orasul vecin si care devenise bogata. In fiecare an ii trimitea un pachet de Craciun cu un biletel: De la fiica ta Luisa si de la sotul ei. Niciodata cateva urari personale, o vizita sau o invitatie: Vino sa petreci craciunul impreuna cu noi. Niciodata.
- Vino sa vezi, adauga batranul in timp ce se ridica obosit. Postasul il insoti pana la o camara. Batranul deschise usa.
Camara era plina de cadouri de craciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuti. Toate cu minunata lor hartie desenata si cu panglicile stralucitoare.
- Dar nici macar nu le-ati deschis, exclama postasul contrariat.
- Nu, raspunse trist batranul: nu este iubire inauntru."

In aceasta criza acuta de timp, oare chiar nu ne mai ramane vreme si pentru putina IUBIRE? Daca tot am pomenit-o de curand pe Nina... mai zicea ea, la un moment dat " ferice de acela care in astfel de nopti are un acoperis deasupra capului." :)