Intelesuri din Noapte

Mergeam pe strada, era ora inserarii... ma gandeam la tot ce am vorbit astazi, acolo, in parcul magic. Ne simteam atat de in afara Matrixului- ca s-o spun pe aia dreapta- incat parca incet ni se stergeau contururile, cam cum e in Profetiile de la Celestine... Aceleasi intrebari, aceleasi raspunsuri, aceleasi framantari. La ce-mi mai foloseste mie viata aceasta de clown trist si toata arta asta care nu mai vorbeste decat despre egourile unora si frustrarile altora? Cu fiecare clipa care trece, tot ce-mi scoate Dumnezeu in cale e semnul clar al iluziei, e capitolul numit la inceput de roman "Gustul Durerii."

Nu ma plang, nu; vreau doar sa inteleg..."am raspuns invitatiei fecioarelor despletite care m-au invatat sa storc uleiul din masline si care m-au invitat sa deslusesc intelesuri din noapte..." sau asa ceva... Iubirea se sfarseste in despartire, fericirea se transforma in dezamagire, viata merge spre moarte... oriunde intorc capul vad astazi, acum, aceleasi semne! Si din toate astea inteleg ca trebuie sa fac ceva cu viata mea, ca VREAU sa fac ceva mai mult! Coincidentele iar apar unele dupa altele, "it's scaring", vorba celui de care mi-e dor! Am repetat odata o scena din Cehov,intr-o seara calma de vara... printre replici, era strecurata o paranteza in care scria: "prin fereastra deschisa se aud clopotele!". Ne-am oprit si am reluat scena. Exact in clipa in care urma paranteza, au inceput sa bata afara clopotele... nu pot sa-i uit expresia fetei de atunci! A spus doar: "it's scaring!"...si l-am crezut!!!

Veneam spre casa cu toate gandurile astea pe tampla... de cateva zile, "it's scaring" intr-un sens placut, coplesitor! Te simti din ce in ce mai mic cand primesti astfel de semne, pentru ca stii, oricat de mandru sau de ipocrit ai fi, ca nu le merititi! Si totusi, ele vin: pe strada, in vise, in trenuri, in diverse pasaje citite! Ma gandeam, venind pe strada, ca sunt atat de multe si nu stiu ce sa fac cu ele, nu stiu, sincer, ce sa fac pentru a fi demna de ele. Ma gandeam la asta si atunci mi-a venit in minte chipul Maicii Tereza, zambetul ei, mai ales. Nu stiu de ce, sincer, nu stiu... pentru ca m-am gandit la ea, fireste, ma gandesc la ea de cateva zile, dar nu stiu de ce! O vad imbratisand copiii, o vad sarutand pamantul si atunci, cand vad aceste imagini, totul capata sens!

Mi-a venit chipul ei in minte, mergand asa, pe strazi pline de fete posace si indiferente... si putin de tot m-am simtit straina iar de aceasta lume! Am plecat ochii in jos si acolo, fix in acea clipa, statea, in noroi, o mica iconita! Ca o insigna rotunda... albastra, cu chipul Mantuitorului! Si iar mi s-a facut rusine! Inca o dovada clara ca niciodata nu suntem singuri! E tarziu si iar nu dorm... nu pentru ca sunt nelinistita, ci pentru ca sunt nopti ca acestea care imi sunt de folos in "deslusirea intelesurilor din noapte!" A, i-am promis Piticului cu Umbrele ceva ce se potriveste:

"Unii dintre noi dorm un somn cenusiu, fara sperante

Si trec din vis in vis ca fumul si carnea li se-mputineste

Sangele se bea in Sine.

Altii viseaza steaguri,

Se viseaza pe ei insisi inainte de nastere

Ei n-au nici o paine de impartit cu strainul

Si nici un bulgare de sare pentru lins cu doua limbi

Ei sunt un fel de domni de somn

A caror umbra hartuieste ploaia

A caror umbra acreste laptele de pe marginea ferestrei

Si infrigureaza odaia!" ... zice Maestrul de Ceremonii :)

Noapte buna si nu uitati niciodata:

"Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul!" Maica Tereza