Clar... cartile astea ma iubesc cel putin la fel de mult cat le iubesc eu pe ele... Altfel nu-mi explic cum se tot gaseste cate una- pe care o am de cativa ani in biblioteca- sa apara fix, da fix la momentul cel mai potrivit... Ooofff daca m-ar fi invatat cineva cand eram copil ca se poate trai si in felul acesta... Ce mult mi-ar placea sa existe candva, in societatea asta a noastra, si o astfel de scoala, in care copiii sa invete ca natura, ploaia, cerul, vantul, pamantul, cartea, piatra, iarba stiu sa comunice atat de frumos cu noi daca invatam sa le ascultam, sa le respectam, sa le auzim si bucuria si oftatul si chemarea si durerea... "Recunoasteti ca Spiritul este cea mai pura forma de energie, iar esenta acelei energii este Iubirea. Si atunci de ce este atat de multa mizerie, disperare si nefericire in lume? Deoarece omenirea a permis psihicului sau fie controlat de Eu, iar Eului i s-a dat voie sa inlature Spiritul." "A fi natural inseamna sa fim asa cum suntem intr-adevar si nu asa cum altii se asteapta din partea noastra sa fim." "Iubirea nu pune niciun fel de conditii asupra sa, nici nu cauta ceva la schimb pentru ea insasi, caci, prin daurirea deplinatatii sale, ea nu se epuizeaza, ci se extinde." "Urmati-va inima, caci ceea ce simtiti este mai aproape de adevar decat ceea ce credeti." "Cuvintele sunt doar simboluri ce permit sa aiba loc comunicarea de la psihic la psihic si ne dau voie sa intelegem, pe deplin, lumea iluzorie a aparentelor. Insa, cuvintele prezinta imperfectiuni si sunt supuse interpretarii si neintelegerilor. Numai comunicarea de la Spirit la Spirit face posibila perceperea impreuna a Adevaratei lumi."
Calea ce se parcurge cu ajutorul inimii- Calea Iubirii si Armoniei. Nu Calea Inimii, ci Calea care se parcurge cu ajutorul Inimii. Deoarece nu inseamna ca inima trebuie sa dicteze psihicului. Oamenii cu suflet deschis sunt adesea victime ale propriilor emotii si sunt usor vulnerabili. Atunci cand psihicul guverneaza inima, au de castigat Eul si vanitatea personala. Pe Calea ce se parcurge cu ajutorul Inimii, psihicul si inima sunt unite laolalta intr-o unitate plina de armonie, dand nastere unei expresii creative care va rezona si in beneficiul altora. Este o chestiune de echilibru, iar Calea Iubirii si Armoniei reprezinta o armonie in care se poate atinge aceasta stare de echilibru. Pe aceasta Cale, centrul atentiei nu este indreptat asupra destinatiei, ci asupra Caii, asupra calatoriei insesi; nu asupra actiunii de a crede, ci asupra faptului de a face si asupra ideii de a exista. Calea Iubirii si Armoniei este Calea prin care se indreapta atentia psihicului noastru asupra a ceea ce dorim sa fim in adancul inimii noastre- o expresie a adevaratei noastre esente, prin intermediul lucrurilor obisnuite din viata de zi cu zi- si, facand asta, se traieste experienta ne-obisnuitului. Adevarul despre cine suntem- si care este expresia energetica esentiala a Spiritului nostru- se gaseste in interiorul nostru. Acest lucru functioneaza la fel pentru noi toti. Cunoasterea este inteleasa mai intai de inima si apoi ajunge la psihic, deoarece, acest proces este, la baza, mai degraba unul spiritual, decat unul psihic. Numai prin realizarea legaturilor cu diferitele noastre aspecte, in diferite dimensiuni, pot avea loc intelegerea si recunoasterea." Keneth Meadows, Spiritul samanic AscultaRadio Vocea Sufletului
Credeam ca este un film de dragoste. Si da, este. Dar e mai mult decat atat.Este un film care vorbeste despre renastere. La final am inteles ca toti, dar absolut toti primim o noua inima pentru a supravietui atunci cand stam fata in fata cu moartea noastra sufleteasca. E logic, trebuie cumva sa moara omul cel vechi pentru a putea renaste din cenusa aceea un alt om, cu o noua inima, cu o cu totul alta infatisare. Unii dintre noi suntem recunoscatori pentru acest dar, altii il respingem sau, pur si simplu, nu ni-l dorim. Rezistenta omului la bine, cum ar veni.
Cum adica sa vina Cineva si sa ne invie? Cum adica sa ni se ia statutul acesta de victima neputincioasa prinsa intr-o necrutatoare robie? Cum adica sa vina Cineva sa ne zica: mortule, ridica-te si umbla! Toti am trecut prin parcursul acesta. Si toti am primit o inima noua, in urma cu vreo 2000 de ani. Despre asta e vorba in filmul acesta. Pentru ca, simplu: nu poti descoperi si intalni dragostea adevarata pana cand nu ti-ai descoperit aceasta inima noua. Cata vreme tii cu dintii de inima ta cea veche, compromisa, aroganta si incrancenata, nu da oamenilor lectii... Nici despre viata, nici despre moarte, nici despre pisica alba sau pisica neagra. La ce s-ar obosi cel din fata ta sa te creada pe cuvant, cand viata ta e un dezastru?! Daca vrei sa fii crezut pe cuvant, fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. Si atunci te vor crede pe cuvant. Despre asta e vorba... nimic mai mult. Caci, atat pe pamant cat si in cele ceresti... ESTI ATAT CAT IUBESTI! Iar cand ai intrat in legea iubirii, nu numai ca vei avea parte de tot felul de coincidente, una mai minunata decat alta, dar vei simti cu intreaga fiinta cum Universul te imbratiseaza, te indruma, te ghideaza, te lumineaza, te imbratiseaza, te iubeste. Nimic nu va mai fi impotriva ta, pentru ca iti dai voie sa curgi fara a opune rezistenta.
Pentru ce sa stai impotriva trenului, pe calea ferata si sa acuza trenul ca vine sa te striveasca?! Te intreb, logic si raspicat: de ce te-ai pus in fata trenului cand poti sa fii in tren, sa te bucuri de siguranta, de caldura, de o noua destinatie? La ce vrei sa-ti omori sufletul si alegand asta, sa acuzi trenul ca vine peste tine?! A, vrei niscai aventura?! Asta nu e aventura, prietene, e teribilism si cam atat. Urca in trenul ala si exploreaza lumea intreaga... sa vezi atunci aventura! Totul se va deschide in fata ta, in inima ta, din tot ce vine vei invata: despre tine, despre cei dragi, despre cei din viata ta. Inima cea veche va incerca sa te convinga o vreme ca fara ea nu poti trai... dar pe urma, pe urma vei auzi in adancul tau un alt ritm, unul bland, plin de dragoste, vioi, plin de viata, de compasiune, tolerant... vei simti cum ritmul acesta iti inunda fiinta in iubire, in speranta, in culori calde in care ritmul nebunesc al fricilor si al spaimelor, al atacurilor de panica se va topi incet pana cand va disparea... si te vei trezi traind intr-o cu totul alta lume, desi, aparent, nimic in jurul tau nu s-a schimbat. Cum sa nu-ti doresti o astfel de viata?!?
Si drept dovada ca nu vorbesc prostii, uite, laRadio Vocea Sufletului canta "Prelude to a new life". :) Sa va fie ziua cu adevarat magica, blanda, senina si buna. Filmul poate fi vizionat online AICI. Da, sunt printre oameni un om binecuvatat! Si daca cumva vreti sa stiti secretul, e simplu: IUBESTE SI FA CE VREI!
Tocmai mi s-a "picurat" zilele astea (ca sa nu zic latrat) in ureche o otrava: aceea ca nimeni nu stie nimic despre fizica cuantica. Eu nu am fost de acord decat cu faptul ca eu nu stiu nimic despre asta. In fine... amintesc acest incident dintr-un singur motiv: aici, in filmuletul acesta e dovada clara ca unii stiu cate ceva despre subiectul acesta. Desigur ca mi-a venit in minte acest raspuns in acea seara. Din pacate, in fata mea nu era nimeni dispus sa afle si parerea mea. Practic, a trebuit sa tac si sa suport latratul si furia. Am luat-o ca pe o lectie de viata, dar recunosc ca m-a tulburat foarte tare... Am simtit la propriu cum primesc cate un bocanc in suflet pentru ca am alte opinii, alte pareri. In timp ce-l priveam pe cel din fata mea, ma gandeam ca nu are nicio scuza pentru faptul ca pana la varsta asta nu a invatat sa respecte si alte opinii, alte pareri, fara sa devina agresiv si violent. Apoi m-am gandit ca nu e bine sa-l judec, nu e treaba mea... Dar am inteles din nou ca noi nu traim in legea iubirii. Ne suparam cand suntem facuti robi de unii si de altii, desi asta suntem. Robi ai acestor patimi, care fac cand vor- ce vor din noi. De mult nu am mai vazut atata lipsa de autocontrol la un om. Asta m-a tulburat foarte tare... drept urmare, noaptea trecuta nu am dormit aproape deloc. Dar uite, am mai invatat cate ceva despre noi, despre oameni... Caci, pana la urma, 2013 e cifra de om...
Dar ce bine, ce bine ca ingaduie Bunul Dumnezeu sa se nasca si alt fel de oameni pe lumea aceasta. Oameni blanzi, oameni plini de iubire si compasiune, sfinti, iertatori... de la care sa invatam cu totii ca putem fi mai mult decat niste animale rationale invatate doar sa opunem rezistenta si eventual sa latram, sa ne impungem, sa ne muscam si sa ne atacam. Doamne ajuta sa invatam cu totii, cat mai curand, lectia iubirii. M-am gandit toata noaptea cum ar arata lumea daca toti am fi putin de tot mai blanzi, mai linsiti in suflet, mai iubitori, mai ingaduitori... Si am aflat si unde e problema: oamenii nu stau cu ei, nu incep lucrul la ei, la sufletul lor, nu caute sa afle raspunsul inlauntrul lor. Cauta mereu totul in afara lor. Iar cand exteriorul nu le este pe plac si nu le ofera ceea ce vor, ataca, se revolta, opun rezistenta, fac toate astea iar si iar... mereu si mereu... pana intr-o zi, cand suferinta ii va duce tot acolo unde e musai sa ajunga: fata in fata cu ei insisi, fata in fata cu propriul hau... Iar cand vor experimenta caderea in gol, prabusirea,.. frica aceea de moarte probabil ca va fi, de fapt, primul semn bun, caci va declansa in ei dorul de viata, dorul de a invata prima lectie despre zbor... :) Doamne ajuta!
"Cand se adreseaza din inima lui Dumnezeu, aceasta este o energie incredibila, cu care omul poate sa puna in miscare tot ceea ce exista. Poate opri soarele, poate face minuni. Este de necrezut. Caci Dumnezeu este pretutindeni prezent. Cand omul este pus in legatura cu izvorul vietii, ceea ce doreste fiecare se implineste. Vedeti, copiii sunt nevinovati, sunt sinceri, sunt nestiutori. Este o minune cum acest copil nevinovat, care nu stie nici ce va fi cu el, nici cum va fi, nu se gandeste la aceasta, dar e sincer. Daca ii spui un lucru, el te crede si se petrece intocmai asa. Oamenii se mira cum un copil este ceva atat de extraordinar..."
Si, deoarece am primit toata noaptea trecuta ganduri frumoase de incurajare, vreau sa spun si eu un sincer: MULTUMESC!
- Dragul meu, ca esti student, te intreb si eu: ce asteptati dumneavoastra, studentii, de la catedra? Sa vi se explice ce este rugaciunea? Este un contact personal, pornit din inima, din constiinta noastra crestina, cu Dumnezeu. Normal ca sunt rugaciuni de tipic, dar sunt si rugaciuni personale; cum spuneam inainte, un suspin poate fi o rugaciune. Chiar daca serviciul, ocupatiile, timpul nu permit rugaciuni de tipic, chiar daca nu apuci sa le faci, nu-i atat de grav, dar cu o conditie: sa ai o stare de prezenta continua a lui Dumnezeu in constiinta ta. Asta este important: gandul la Dumnezeu, constientizarea prezentei Lui- asta este o rugaciune la indemna fiecaruia, indiferent cat de ocupat ar fi. Sigur ca si rugaciunile de tipic sunt foarte importante. Oricine poate si trebuie sa se roage, spunand: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!
Gandul omului trebuie sa fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gandim ca Dumnezeu ne va cere socoteala pentru tot ce ne-a dat? Frumusete, intelepciune, putere (de multe ori dincolo de cea a ingerilor, daca tinem cont ca lumina ingerilor este mai difuza decat chipul si asemanarea care il imbraca pe om), toate aceste bogatii nemaipomenite Dumnezeu le-a revarsat peste om si, chiar daca esti pacatos, chipul ramane in tine. Privind aceste frumuseti, aceste impodobiri, acest chip, nu putem sa nu ne gandim la El. Tocmai acest gand- asa cum izvoraste el- este o rugaciune.
Este foarte important si trebuie actualizat ca fara Dumnezeu nu se poate face nimic. Daca firul de par nu se misca fara voia Lui, dar lumea intreaga? De aceea, e o mare greseala sa nu ne gandim la Dumnezeu. Cum sa ne gandim? Intr-o forma cat mai discreta: Doamne, iarta-ma!,Doamne, ajuta-ma! Tot asa te gandesti, de exemplu, la sotia ta, la iubita ta, te gandesti sau, mai bine zis, ti-s gandul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. Ca o icoana ce-o porti in suflet, gandindu-te la ea intr-o forma simpla. In acest fel, tii mereu legatura cu cel iubit. Deci acelasi lucru este si rugaciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu. Poti sa faci si rugaciuni in genunchi, rugaciuni de tipic sau... poti sa nu le faci. Dar nu trebuie sa inceteze sub nicio forma acest contact, aceasta relatie cu Dumnezeu, intr-o forma personala si directa.
Dar si aici, in primul rand, trebuie evitate acele aparente care te pacalesc pe tine insuti, crezand ca faci bine ceea ce faci. Sfintii povestesc ca, odata, a venit diavolul la usa unui calugar. Impingea diavolul sa intre, impingea si calugarul dinauntru, sa nu-l lase si se ruga in timpul asta: Doamne, Iisuse, ajuta-ma, miluieste-ma! Dar dracul il impingea mai tare si tot mai tare si era mai, mai sa-l biruie, cand, de teama, a strigat calugarul cat a putut de tare: Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! si imediat a disparut diavolul si, langa calugar, a aparut Mantuitorul. De ce n-ai venit pana acum? l-a intrebat calugarul. Am venit cand M-ai chemat cu adevarat. Deci, rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala"
In seara asta sunt trista... Imi dau seama ca unii oameni dragi chiar nu sunt dispusi sa afle cu adevarat cine sunt, ce gandesc, ce cred, ce simt, ce ma intereseaza. Cata vreme ma incadrez in "patul lui procust"- masura mintii lor, totul e bine... Daca cumva am picioarele mai lungi, zambetul mai larg, ideea mai 'cuantica', vor taia fara mila din mine, altfel masura in care ma incadrez ii va deranja mult prea evident si prea mult. Cata vreme stiu sa tac, e bine! Sau nu, e mai degraba trist... As vrea ca celor apropiati sa le fiu draga pentru ceea ce sunt... Altfel, la ce bun?! ...
Noroc ca ninge si, vorba poetului cel ESenin:
"Nu-i nimic, m-am impiedicat de-o piatra Pana maine nu se mai cunoaste nimic."
As fi putut sa plang... pentru ca am realizat de cata lipsa de intelegere si toleranta dam dovada. Zi de zi... da! Cam zi de zi... Uneori chiar ma simt ca un copil... si as putea sa plang exact ca un copil. Noapte buna, asadar... noapte buna!
"Maria mergea in lungul zidurilor, intre norii inalti si ceturile joase. Mergea in ritmul sau propriu, fara oprire; cu cat ma straduiam s-o urmez, cu atat se indeparta de mine. Apoi am pierdut-o din vedere. Briza culmilor m-a racorit, intr-un sfarsit. Am ridicat fruntea si am vazut-o in picioare, in plin cer, la marginea prapastiei, ocupata sa-si innoade parul la spate. Mi-a intins mana, am refuzat-o voiniceste si m-am pravalit fara nici un ajutor langa ea. Ne-am regasit suflul, dupa un lung moment de tacere." "Uita-ti fricile, uita-ti necazurile si incurcaturile, uita totul despre tine si poate ma vei vedea. (...) Nu trebuie sa te inchizi in asteptare. Nimic nu vine cand e asteptat; de altfel, ce-ar fi putut veni? Totul e acolo intotdeauna! E suficient sa te deschizi si sa captezi, asta este." Henri Gougard Asculta Radio Vocea Sufletului
Acum mi-e si mai clar de ce e important mai ales sa recitesti anumite carti. Pentru ca ceea ce candva era doar o poveste, acum e povestea ta... Mi-e dor de padure, de crestele de munti, de vant, de natura, de valuri, de izvoare, de pasari, de pescarusi, de alge, de soare, de iarba, de mare...
"Imagineaza-ti acolo sus, deasupra capului tau, un vultur cu ochii ageri, atent, precis, rece. Tine-te legat de el printr-un fir luminos. Vulturul te vede. Vede, de asemenea, si ceea ce te inconjoara. El vede ceea ce esti tu, o fiinta printre altele, o fiinta pe drumul sau, carandu-si povestea, fricile, credintele, inima, sorii si norii sai, o fiinta si versiunea sa despre lume- nici mai putin fantezista, nici mai putin exacta decat cele ale vietatilor care se misca in jurul sau. Fiecare are modul sau de a vedea, de a simti, de a interpreta lucrurile. (...)
Ochiul vulturului vede tot ce tu nu poti vedea jos, la nivelul ierbii. El te desprinde de tine insuti; vede ce gandesti si vede, de asemenea, dincolo de ceea ce gandesti. Vede, de exemplu, ca povestea ta in aceasta lume nu e numai cea pe care ti-o povesteste capul tau. Capul tau stie el multe, dar nu totul! Corpul tau stie tot atat cat capul. Poti sa-i ceri corpului sa-si povesteasca propria versiune despre viata ta.
Am facut-o. I-am cerut vulturului sa intrebe corpul meu. Si stiti ce a raspuns trupul? A spus: ce prostie sa-ti imaginezi sufletul separat de mine! Sufletul este templul memoriei. Cum sa intri in suflet daca nu prin simturi?! Si cum sa intri in simturi, daca nu prin portile corpului? Iata ce i-a spus corpul meu vulturului. Si in ziua aceea am inteles unde era adevaratul secret: in atentia vulturului. Numai ea permite sa percepi lucrurile in nuditatea lor simpla, sa te hranesti din toate, sa intri in concordie cu tot ceea ce vine, cu tot ceea ce este: iarba, pestii, muntii, pamantul. Si ei au bucuriile lor, durerile lor, povestea lor, ideea lor despre Dumnezeu, versiunea lor depsre lume. Cine poate fi asa de nebun pentru a se gandi ca Pamantul este o minge inerta? E viu, are sperantele sale, accesele sale de febra; Pamantul vorbeste, e suficient sa vrei sa-l asculti pentru a-l intelege. Cereti vulturului sa urce atat cat sa cuprinda cu vederea Pamantul, si cereti Pamantului sa va povesteasca istoria sa de cand oamenii se misca pe el. Poate ca-l veti intelege, oftand pentru ca-i pasa de noi, speriindu-se de razboaiele noastre si plangandu-se ca nu stie ce rau ne-a facut ca noi sa-l iubim atat de putin. (...) Am auzit, in fine, un capat de briza murmurand: Ti-am spus tot. Salut." Henri Gougard "Cele sapte pene ale vulturului"
"Imi spunea: - Mai intai sunt basmele- vechi istorii ce vin din timpul oamenilor de pe Pamant. Ei nu traiau decat in simturi, nu stocasera inca noian de cunostinte rationale, nu foloseau constiinta drept filtru... Povestile lor vorbeau asadar despre adevarurile simturilor. Basmele erau preocuparea oamenilor adunati pe timpul noptii in jurul focului, si dispareau la ivirea zorilor. Si unele si altele sunt fiinte vii- la fel de vii ca noi. Ma minunam auzindu-l vorbind astfel. Aveam sentimentul ca, in fine, indrazneam sa gust dintr-o cunoastere prezenta dintotdeauna in mine. - Cu ce seamana povestile? - Ele sunt ca formele luminoase ale diferitelor culori, dupa cum sunt batrane sau tinere, trecatoare sau durabile. Uneori le poarta pasarile, alteori frunzele moarte. Uneori calatoresc simplu in zgomotul vantului si zboara deasupra satelor. Toate ne cauta compania. Cand una dintre ele descopera un om care-i place, vine sa se aseze pe umarul lui si incearca sa-l seduca. Omul o goneste- sau o asculta. Daca o alunga, povestea se nelinisteste. Pleaca, rataceste dintr-un loc in altul, nu stie unde sa se duca, e in pericol sa se piarda. Daca o asculta, omul crede ca inventeaza sau ca-si aminteste el insusi ceva. De fapt, povestea vorbeste prin gura lui. Cand a terminat, lasa o urma in el- cum toate fiintele care i-au traversat drumul au facut-o inaintea lor, si zboara spre alte sate. Povestile au nevoie de noi pentru a trai. Fara forta pe care le-o dam, ar disparea in cer ca fumul - Sunt acum prin aer, imprejurul noastru? - Sunt o gramada: vesti, povesti si informatii despre tot felul de toane ale unora, si noutati despre prieteni indepartati." Henri Gougard, "Cele sapte pene ale vulturului" Inteleg de ce spunea Borges ca nu atat de important sa citesti, cat sa recitesti... :)
"Inspira si expira iubirea direct la nivelul inimii. Simte inimile
prietenilor, ale copiilor, ale tuturor oamenilor; inspira-le si
expira-le iubirea la nivelul inimii tale, continuand sa dansezi cu viata
insasi. Respira la unison cu toate fiintele si transforma aceasta practica intr-un dans" ...
" Iubirea nu este ceva ce poate aparea sau nu. Ea reprezinta o constanta
in a fi, o practica neintrerupta si un angajament de a-ti simti si de
a-ti iubi propriile ziduri de aparare, de a te relaxa cu umor si de a te
abandona complet, daramandu-ti zidurile de aparare inmuiate de iubire,
care in caz contrar ti-ar reprima energia si ar deveni o inchisoare in
jurul inimii tale."
"Daca iti doresti o relatie care sa reflecte principiul sacru al iubirii,
atunci constientizeaza-ti in fiecare clipa aspiratia cea mai profunda a
inimii tale. Nu te lasa deviata de dorintele tale inferioare, daca nu
doresti sa atragi catre tine un barbat la fel de deviat. Un barbat pe care l-ai ales tinand cont de dorintele tale inferioare iti
poate asigura securitatea, o familie si cateva vacante de vis, dar nu
va sti niciodata cum sa traiasca alaturi de tine o viata la unison cu
iubirea divina."
Extras din lucrarea "Draga mea iubita" de David Deida, Editura Kamala
Si ninge iar... Cu cele sapte pene ale vulturului... Cu ganduri care au mereu ceva sa-ti spuna...
"Nu stiu nimic despre dragoste. Nu stiu unde incepe si nu stiu pana unde merge. Poate ca printre milioanele de lucruri pe care nu le stiu, printre milioanele de fiinte pe care nu le cunosc, sunt iepuri, cerbi, bizoni, care pe timp de foamete vin sa se sacrifice la marginea satelor, din dragoste pentru oameni."
Eu i-as fi amintit si pe elfi... Caci foamea oamenilor e de multe feluri... :)
Noapte buna, pitici mai mari... sau mai mici... spiridusi, ondine, salamandre, zane, elfi... urecheati de tot felul cu doua sau mai multe picioare pare.... noapte buna! Regretel, tu pe unde mai umbli?! Ce mai faci, albastrule suflet? Noapte buna, Usi, noapte buna, Altfred, noapte buna Tlistina si tie, noapte buna! Noapte buna, fulgisori de zapada. Noapte buna, Fagaras inzapezit si drag, cu caciula ta tot mai alba... Noapte buna si tie, care zambesti in somn fix acuma... Noapte buna, zapada care te pitesti la mine pe balcon iara... Daca pana dimineata nu te topesti, sper ca macar culoarea ta sa-mi invie intr-o zi ghiocelul zgribulit din ghiveci... Noapte buna, ghiocel. Ne vedem candva, la primavara... Asculta Radio Vocea Sufletului
"- Sapi? l-am intrebat. - Sap, mi-a raspuns. - Afli? l-am intrebat. - Aflu, mi-a raspuns. - Afli ceva nou? l-am intrebat. - Aflu ceva vechi, mi-a raspuns. - Cat de vechi? l-am intrebat. - Foarte vechi, mi-a raspuns. Atat de vechi, incat nici macar eu nu mai sunt de fata."
"Nelinistea, singura neliniste adevarata, e sa-ti fie foame cu ceva care n-are gura, de ceva care nu e de mancare."
"Aceasta scriere incearca sa opreasca in loc ceea ce nu poate fi oprit niciodata in loc; starea fericirii, adica. Speranta secreta a celui care exista, adica Pricina secreta de a exista a celui care exista, adica."
"Al meu suflet Psyche mi-a spus: tie, care-ti place poezia si te proclami romantic, adica un nebun dupa vorbe, de o nebunie asemanatoare cu nebunia batranului Hokusai, cel nebun dupa pictura, ti s-ar cuveni penitenta memoriei. Ti-as pedepsi trupul sa-si aduca aminte de toata istoria trupurilor de pana la el... Bine, i-am raspuns, dar chiar asta se si intampla cu trupul meu, el cauta sa uite ceea ce tine minte, ca sa poate crea inaintea si nu inapoia lui, amintiri care inca nu s-au intamplat." "A opri un verb e poate mai greu decat oprirea unei raze de lumina. Lumina e insasi miscarea. Dar miscarea lumilor abstracte are altfel de raze, poate ca ea este insusi verbul. Nu lumea abstracta, Psyche, ci miscarea ei, pe aceasta as vrea s-o vedem daca putem s-o vedem." "Daca nu tii pe umar un sac sau o arma, te poti trezi peste noapte ca-ti rasare din el o aripa." "De la o vreme se face tot mai frig, dar albul zapezilor nu se arata si nici negrul urmelor de lup tras spre munte. Intr-adevar!" "A fi e o durere si o participare luminoasa. A intelege inseamna a nu fi,- fiind."
"Cu adevarat, iubirea e calea cea mai scurta, si mai presus de orice cale, spre desavarsire. Prin iubire, avem inlauntrul noastru Imparatia Cerurilor. Daca iubirea e porunca ce rezuma Scriptura, sigur ca numai ea e chemaata sa puna capat judecatilor, razbunarilor si a tot razboiul cel ucigas dintre oameni. Porunca aceasta nu astepta s-o implineasca altii intai. Implineste-o tu intai, si dupa tine se vor lua multi. Dar trebuie sa stii, dragul meu, ca-i vorba de-o iubire fara margini, o iubire care iarta toate, lasand judecata in seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricate probe s-ar intampla sa ajunga."
Sa va fie somnul scaldat in lumina iubirii! Somn usor! Noapte buna!
Desigur ca nu ar fi existat un moment mai potrivit pentru mine sa vad filmul acesta... Exact ca in visul meu, exact ca in filmul asta, important e sa ne amintim ca nu suntem singuri! Filmul zice-se ca este inspirat din fapte reale.
Citind din cartea parintelui Cleopa si urmarind acest film, imi dau seama cat de bine se leaga iarasi toate:
"Orice patima care ne lupta pe noi este un drac! De aceea, dumnezeiescul s Sfantul Parinte Efrem Sirul zice: Ca omul are atatia draci, tot atatia, cate patimi are." "Cuvinosul Parinte Nicodim Aghioritul zice asa: Inarmati-va cu armele cu care va invat pe voi, ca sa omorati cu ele pe vrajmasii cei ganditi si nevazuti, care sunt patimile cele stricacioase de suflet si pe ziditorii acestor patimi, care sunt dracii." "Si de vei ajunge, cu darul lui Dumnezeu, la adevarata cunoastere de sine si la sincera defaimare de sine, nu vei mai dori niciodata sa ai vedenii ceresti sau sa vezi ingeri. Acestea le adevereaza si Sfantul Isaac Sirul, care zice: Cel ce s-a invrednicit a se vedea pe sine, acela este mai bun decat cel ce s-a invrednicit sa vada ingeri." (Cuv. 34) "Omul intelept si cu frica de Dumnezeu in inima sa, dandu-si seama cat de multe pacate pot sa-l stapaneasca si sa-l robeasca, ajunge la convingerea ca este foarte greu a scapa de aceste multe rautati si ca nu este clipa in care sa nu savarseasca el vreun pacat. Si din aceasta cugetare vine intru smerenie si la cunoasterea neputintelor sale." "Fiindca au fost multi care au avut mari daruri de la Dumnezeu, precum si darul cuvantului, al propovaduirii, apoi darul facerii de minuni, darul tamaduirii de tot felul de boale, ba chiar si darul de a invia mortii; dar ei nu s-au vindecat cu desavarsire de neputintele lor si de patimi si au uitat cuvantul lui Dumnezeu, care zice: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine. Din aceste pricini, zic, au avut mare incredere in puterea lor duhovniceasca si au indraznit sa zaboveasca prea multa vreme printre oameni si luand aminte la laudele lor au uitat de neputintele proprii si au cazut mai intai in parerea de sine si de aici in mandrie." "De aceea cred ca a si zis Sfantul Isaac Sirul: sa nu asemeni cu cei ce minuni in lume fac, ci cu cei ce se linistesc cu intelegere." "Mai mare este cel ce-si ridica sufletul din caderea pacatului , decat cel ce invie mortii cu rugaciunea sa." Filmul poate fi vizionat online AICI.
Eu nu mai stiu cum sa-i multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut pe pamantul acesta, ca mi-a dat Dumnezeu aceasta posibilitate de a-i asculta pe acesti Parinti in limba 'ceasta romaneasca... Si parca de fiecare data cand ii ascult inteleg iar si iar de ce acest pamant a fost numit Gradina Maicii Domnului.
"Mintea cand se pogoara in inima intalneste doua vami, doua statii. Prima statie e statia imaginatia, inchipuirea. La poarta inimii intalnim alta statie: vama ratiunii. Cand mintea vrea sa coboare in inima, o ataca dracii numiti teologii iadului si filosofii intunericului. Si ce face vrajmasul? Cand vede ca vrei sa te cobori cu mintea in inima, iti da ratiuni dumnezeiesti, nu pacatoase. Dracii teologi... Cand ajungem la poarta inimii, ne dau cuvinte duhovnicesti dracii, ca sa stam cu gandul la ei ... Cand te rogi, sa nu vorbesti cu gandurile, ca esti batjocorit de draci. Sa nu le dam atentie cu argumentele duhovnicesti pe care le aduc ei atunci. Cand s-a pogorat mintea in inima, s-a intalnit sufletul noastru, mirele, Hristos, cu mireasa. Primul semn ca s-a pogorat mintea in inima apare in tata stanga. Apare un cui de foc. Se infierbanta inima. Si de la inima se infierbanta umerii, se incalzeste coloana vertebrala, se incalzeste tot corpul, ca focul. In inima se naste atunci o caldura dumnezeiasca care nu se poate explica prin cuvant..."
"Si daca moare cineva pe treptele cele mai de jos ale rugaciunii cu dor de a ajunge mai sus, acela se duce-n Rai"
Va recomand filmul minunat... desigur, mie mi-e drag omul acesta mai ales pentru scopul cu care el ne dezvaluie ce ne dezvaluie. Si uite-asa... unii isi doresc sa influenteze mentalul altora, altii sa-si vanda opera in milioane de exemplare, altii sa stranga averi si cadilace... iar altii sa schimbe in bine lumea, sa o ajute a evolua!
Ganditi-va singuri cine de partea cui este! Uite, ne sopteste fratele Eminescu secretul: "Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic."
Omul acesta, pe numele sau Goswami mi-e drag si mi-a mers direct la suflet! Pentru ca poti vedea in ochii lui lumina copilului care s-a jucat toata viata de-a "fizica cuantica"... Si da, imi cer scuze daca am suparat sau am ofensat pe careva... Sa nu uitam ca de fapt toate sunt ingaduite de Dumnezeu pe lume! Ca doar asta ne-am dorit: cunoastere!:) VIZIONARE PLACUTA! Si noapte limpede si buna!
Am visat un drum scurt... insa plin de noroi si murdar... Din exact acelasi punct in care ma aflam, pornea un alt drum... unul mult mai lung, dar curat. In fata mea era Destinatia, care alerga... Da, alerga, sa ajunga si ea undeva. Nu stiu unde alerga, probabil avea si Destinatia mea o destinatie a ei, proprie. Si cum Destinatia mea alerga, am fost tentata, pret de o secunda, sa scurtez drumul si sa fug dupa ea prin noroi, pentru ca parea ca numai in felul acesta o voi putea ajunge vreodata. Frica de a nu o pierde aproape ca m-a determinat sa o iau pe scurtatura. Dar m-am gandit: cum sa ajung acolo, in fata ei asa, plina de noroi? Nu pot sa fac asta! Mai bine alerg de doua-trei ori mai repede pe drumul cel lung, dar curat. Asa ca m-am reorientat pe drumul cel curat si... Haida la alergat... dupa Destinatie! Am ajuns unde trebuia, numai ca nu mai erau locuri in fata,deoarece majoritatea a luat-o pe drumul noroios si au ajuns cu totii inaintea mea. Pe fata lor puteam citi dispretul si gandurile lor care ma judecau ca am luat-o pe un alt drum... Pana la urma, oricum, tot noi suntem cei privilegiati- pareau sa-mi spuna.Le puteam auzi gandurile atat de clar... Nu i-am luat prea serios in seama... eram atat de bucuroasa ca am ajuns la timp acolo incat imi venea sa-i imbratisez pe toti. Eram ca un intr-un fel de sala-amfiteatru si cum locuri mai erau doar acolo, in spate, am urcat spre ultimul rand.
Cand deodata, prin multime, vad Destinatia cum urca spre zona in care ma aflam eu... si pe cei din primele randuri cum intorc capul,dezamagiti si oarescum mirati. Cand a ajuns in dreptul meu, am intins sfioasa mana catre ea... Parea ingandurata si preocupata sa gaseasca pe cineva. Parea ca nu ma vede... ca priveste prin mine. Probabil isi cauta, la randul ei... destinatia.
Dar cand ochii nostri s-au intalnit, timpul s-a oprit pret de o secunda. Am intins mana spre ea si ea mana ei catre mine... si am inteles a mia oara ca cele mai minunate regasiri se petrec dincolo de cuvinte, dincolo de intelegere sau de timp... Si intr-o alta fractiune de secunda am aflat cu sufletul ca ne-am gasit.
A fost un vis frumos, care m-a pus pe ganduri, desi nu mai vreau sa-mi interpretez visele. Vreau sa le iau exact asa cum vin... pur si simplu. Poate ca suntem mereu foarte aproape unii de altii... dar credem ca celalalt e departe de noi pentru ca avem in sufletul nostru o frica: frica de a nu-l/ nu o pierde. Si totusi, daca putem pierde ceva, doar in bezna si in intunerciul fricii noastre putem pierde...zic. Poate ca daca am da frica asta la o parte, am intelege ca suntem exact acolo unde ne dorim sa fim si ca ne tinem de mainile celor pe care cu adevarat ii iubim... chiar daca suntem, in lumea fizica, aparent, atat de departe... :) Iubeste si fa ce vrei! Si nu te teme! Si nu-ti fie frica!
"Smerenia este singura fapta buna care nu poate fi imitata de draci. (Scara25, 16) "Omule, ti-am aratat ce este bun si ceea ce cere Dumnezeu de la tine: dreptate, iubire si milostivire si cu smerenie sa mergi inaintea Domnului Dumnezeului Tau" (Miheia 6, 8) "Spre cine voi cauta, fara numai spre cel smerit si bland, care se cutremura de cuvintele Mele?" "... oriunde intra mandria intra si ocara, iar gura smeritului cugeta intelepciune." (Prov 11, 12) "Dumnezeu mandrilor le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar" (Isaac 4, 6) "Chiar daca nu ai dobandit lipsa de patimi, pentru obisnuinta care te stapaneste, daca te afli in vremea iesirii intru adancul smereniei, te vei inalta nu mai putin ca cel fara de patimi, mai presus de nori. Caci desi comoara celor nepartinitori s-a adunat din toate virtutile, picatura pretioasa a smereniei este mai de pret decat toate." (Filocalia) "Precum umbra urmeaza trupul, asa smeritei cugetari, mila lui Dumnezeu." (Cuv. 19) "Multi au capatat mantuirea sufletului fara sa aiba darul proorociei, fara sa aiba semne si minuni, fara sa aiba vedenii si fara sa vada ingeri. Dar fara smerenie, nimeni nu va intra in camara cea cereasca." (Cuv. 25) "Caci numai calea smereniei este lina si linistita si cu odihna sufleteasca in veacul de acum." (Parintele Ilie Cleopa) ""Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. (Mt. 11, 29) Si daca tot exista atat de multi invatati si 'intelepti' si oameni care vorbesc atat de usor cu ingerii si cu Dumnezeu, si daca tot am fost avertizati ca in aceste vremuri multi proroci vor vorbi in numele Lui insa putini il vor cunoaste pe El... poate ca bine ar fi de observat daca acesti mari maestri si invatatori ne vorbesc cu iubire, blandete si niscai smerenie sau au pe chip doar umbra arogantei si a slavei celei desarte.
Eu am tot spus ca a pus Dumnezeu un ditamai reflector pe fiecare dintre noi si ca ceea ce continem in interior se vede tot mai clar pe chipul, in ochii si in grimasa fiecaruia. Important e sa nu uitam sa lucram la noi insine, sa ne tinem mintea treaza si sa fim atenti cine in numele cui vorbeste... pentru ca, sincer, e tot mai evident cum ca:
"Multi chemati, putini alesi!"
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze!
Si sa ne amintim esentialul, dragii mei: "Slugi netrebnice suntem; caci am facut ceea ce trebuia sa facem." :)
Si daca cumva careva se simte ofensat ca a fost numit sluga in 2013 cand, vorba ceea: "nu trebuie nimic!" ... sa se intrebe pe sine insusi cine in el s-a ofensat. Sigur nu Iubirea din el... pentru ca acolo unde e Iubire, aroganta nu are ce cauta... Iar daca e aroganta, nicio problema... cata vreme omul devine constient de ea si incepe lucrul la gradina sufletului sau. Dar cand se apuca sa-i vindece pe altii, el bolnav fiind... aici avem o problema... :)
Un simplu gest de prietenie, de incurajare si de sustinere, chiar si in vis, face ca dimineata sa rasara soarele, desi e iarna si desi, de cateva zile, in sibiu vantul e cam suparat...
Oare de ce ne incrancenam sa ramanem de neinduplecat? De ce trebuie sa practicam aceleasi jocuri manipulatorii, de ce unii trebuie sa-i umileasca pe altii pentru ca numai in felul acesta simt ca detin controlul si suprematia? De ce in felul acesta?!? Pentru ca in sufletul lor e doar frustrare si razboi... si ce e mai trist e ca nu se dezic in veci pururi de drumul acesta. Cand in viata de zi cu zi agresiunile devin tot mai greu de indurat, in vis- daca inainte de a te duce la somn ai spus o rugaciune din inima pentru cei care te-au agresat- s-ar putea ca cineva drag sa vina langa tine si sa-ti spuna:
"Nu esti singura. Uite, eu sunt aici, langa tine!" Asta e doar una dintre puterile rugaciunii... Si uite, desi azi-noapte s-a luat curentul din cauza vantului, astazi e o minune de soare pe strada mea!
Ar putea fi totul atat de frumos... Dar unele momente, clipe si zile nimeni nu le mai poate aduce inapoi. Au trecut si au ramas in noi exact sub infatisarea in care au fost traite... sau ne-au trait ele pe noi... Ce pacat! Ce pacat ca unii confunda simtul umorului si rasul sanatos cu mitocania, ce pacat ca daca refuzi sa intri in aceste jocuri manipulatorii esti catalogat drept un ciudat si un ne-adaptat! :) Viata e asa o minune si e atat de frumoasa...
Dar o minune si mai mare e atunci cand oamenii chiar se intalnesc intr-o conversatie, intr-o privire, intr-un suras, intr-o imbratisare, intr-o mangaiere, intr-o autentica atingere sufleteasca... Restul... restul e vanare de vant... prietene!
Nu vreau sa judec pe nimeni...! Vreau doar sa invat a citi clar si limpede in comportamentul acestor oglinzi, pentru a nu mai repeta la infinit aceleasi greseli si a cadea, astfel iar si iar in aceleasi capcane... Sa ne fie ziua blanda si sa ne intalnim in compasiune, iubire si sufleteasca caldura! AMIN. AscultaRadio Vocea Sufletului
Te iubesc, prietene Eminescu! Pentru tot ce stiu si nu stiu despre tine! Pentru tot ce ai fost si pentru tot ce ESTI! Te iubesc!!! Si tu stii de ce TE IUBESC! :)
"Dar cât ţine răsăritul se-nalţ-un munte mare-
El de două ori mai nalt e decât depărtarea-n soare-
Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit
Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înălţime,
Abia marginile-arată în albastra-ntunecime:
Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit.
Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare -
Ea: înalt este boltită şi-ntr-adânc în piatra tare,
Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci,
Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută
Şi-n pădurile umbroase cu-adâncimi necunoscute
Şi-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ş-adânci.
Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe,
Ridicându-se în cerul dimineţii dulci, rozalbe,
Pe-acolo soarele-şi mână car cu caii arzători,
Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă
Şi popoarele de stele iese-n roiuri luminoase,
Şi pe cer se împrăştie ca de aur sfinte flori.
Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară
În a oamenilor lume scările de stânci coboară -
Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
Şi pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume
Şi din cupe beau auroră cu de neguri albe spume,
Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră şi răsun.
Câteodată-un corn de aur ei răsună-n depărtare,
Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare,
Cheamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame-mflate-n vânt:
Vin în herghelii de neauă, pe cărări demult bătute
Şi pe ei zeii încalic străbătând pe întrecute
(-Al) codrilor nalt întuneric, făr-de capăt pe pământ."
Pesemne ca "gradina secreta" ramane secreta atata vreme cat e "in lucru". Cand pomii dau rod si cand omida se transforma in fluture, cand mielul speriat invata in cele din urma sa umble, nu mai ai cum sa-i tii departe de acest secret pe cei dragi... Si incet incet, cu ajutorul frumusetii acestei gradini care te incarca si te readuce la esenta, la ceea ce esti cu adevarat, intelegi ca pana si cei mai nesuferiti oameni iti vor deveni, intr-o buna zi, dragi! De ce?! Poate pentru ca stii ca tocmai ei au declansat in tine dorinta de a te refugia cat mai departe de comportamentul lor nesuferit si agresiv intr-un loc secret, aparent mort si uscat... dar care cu rabdare, iubire si multa daruire se transforma in cel mai frumos loc... in cea mai frumoasa gradina.
Intamplator sau nu... Mary trebuie intai de toate sa fie, la randul ei, o rasfatata si o nesuferita. Asta pana intr-o zi, cand se trezeste singura printre straini. Prima forma de viata de care va fi atrasa in aceasta gradina parasita si moarta va fi, cu siguranta, frumusetea unui crin ascuns printre uscaciuni si buruieni. Intamplator sau nu... intamplator sau nu, Mary nu mai poate sa planga. Intamplator sau nu, prietenii din jurul ei au uitat sa rada. Intamplator sau nu, ea afla si crede ca un univers infinit exista in gatul unui om, care e la fel ca ceilalti pe dinafara, e doar altfel pe dinauntru.
Daca inchideti intr-o noapte oarecare ochii si in loc de intuneric dati de planete, galaxii, cai lactee si alte nebunii... nu va speriati prea tare! Au mai fost inaintea voastra si alti frumosi nebuni care au trait experienta asta: "Dara ochiu-nchis afara, inauntru se desteapta..." zice poetul nostru nepereche... Daca nu ati descoperit inca in voi planete, galaxii, animale, vulturi sau alte 'nebunii' intoarceti-va la gradina sufletului, curatati-o de buruieni si maracini si gasiti crinul cel alb. Ingrijiti-va de el, ajutati-l sa rasara din bezna... O data cu el vor rasari atat de multe alte minunatii! Indrazniti! Si mai ales, incepeti lucrul la gradina secreta... ASTAZI! Multumesc, Daniel,pentru recomandare! Si uite-asa, cand te indepartezi, se gaseste mereu cineva care sa te indrume Acasa... Numai sa fii atent! Antenele sus si... zi magica, roditoare, harnica si buna! Caci gradina, cu mici exceptii de incurajare venite de Sus, e pururi "in lucru" , probabil pana ne dam ultima suflare...Si, cine stie?! Poate ca si dincolo de aceasta "ultima" suflare... :)
invata-ma sa calc sfios pe spinarea pamantului fara sa-i tulbur suspinul invata-ma sa pasesc indraznet pe muchia aspra a discermantului intre o lacrima zvantata- dar trimis Cerului si lacrima deznadejdii rapita piezis de umbra adancului invata-ma sa tac mai ales atunci cand ma auzi vorbind si invata-ma sa-ti vorbesc mai ales atunci cand simti- sau crezi ca mi-am prins glezna in capcana trecutului rascolit
invata-ma taina lui unu tu- care din taina lui unu ai rasarit candva din neantul-adancul din mine pentru a te scufunda iar si iar acolo unde nu poti ajunge decat prin curate negraite suspine
stiu unde esti desi cred ca am ratacit iarasi calea spre tine
incep sa cred in umbrele noptii care mosmondesc adormitii spre orele reci aspre mult prea tarzii
mi le imaginez crosetand draperii goase pentru a ne departa de drumul drept si promis
altfel nu-mi explic altfel nu-mi explic cum e posibil asa dintr-o data sa nu te mai simt desi imi doresc desi mi-e dor atat de dor de tine
altfel nu-mi explic
am adormit cand nu trebuia am uitat sa-mi sprijin sageata ascutita de copilareasca barbie s-o indemn sa-mi trezeasca somnul adanc cand peste ochiul de somn aburit visul cu par auriu peste capul meu obosit
reinvie
am uitat alarma am uitat parola sau visul treaz si lucid si acum dimineata nu-mi pot aminti mai nimic iata umbrele! au venit sa-mi rapeasca merele aurii
umbre cu buze rosii a uitare duhnind crosetand printre noi peste noi pe sub noi draperii prafuite si groase spre a ne uita unii pe altii spre a nu ne aminti niciodata nicicand de noi insine de noi, copii curati fiind
la noapte am sa ma ascund in cel mai frumos vis trebuie sa dau de el nu se poate altfel
cand dorul de lumina e mai puternic decat uitarea ne trezim dimineata cu surasul cel tainic pe chip
atunci nu mai e nevoie de cuvinte asezate logic de insemnari pe ziduri de poeme un simplu cantec intru amintire e de-ajuns poate ca maine am sa-l aud iar cine stie?! poate nu am coborat intrebarea in inima spre a primi asteptatul raspuns:
tu pe unde mai umbli, suflet al meu?! ce mai scrii? ce mai simti? ce mai faci? ce mai indragesti? ce mai suferi? Mi e dor de tot sa pot sa te aud
