sarutul lui Iuda

Demult nu am mai citit o carte care sa ma fascineze si sa ma lumineze atat de mult. Multumesc din inima celui care m-a indreptat spre ea, se pare ca sufletul meu tanjea cumva dupa informatiile astea. Va recomand aceasta carte, e fenomenala!!!

"Evanghelistii sustin unanim ca Diavolul a intrat in Iuda in seara Cinei cea de Taina. Asadar, Iuda este posedat de diavol: in acel moment, el era forma umana ce il intruchipa pe Satana. Iuda care il saruta pe Hristos este Satana care il saruta pe Dumnezeu. Deci, in timpul tragediei Patimilor, a avut loc o alta intalnire dintre Mantuitor si Adversar, un contact corporal si chiar mai mult decat atat.
Care este insemnatatea reala a acelui sarut, ultimul sarut pe care l-a primit Iisus? El stia ca Satana salasluieste in Iuda, si totusi, atunci cand l-a vazut venind spre El din umbra, El l-a numit cu frumosul apelativ de prieten: Prietene, pentru ce ai venit?"(Matei, 26:50)
Ferdinando Tirinnanzi a incercat sa dea o solutie a misterului. Va fi desfiintata ca fiind imaginatia unui poet, dar oare nu poetii stiu sa patrunda secretele divine mai adanc decat orice istoric invatat? Sa-l lasam sa vorbeasca:

"Momentul suprem al Patimilor lui Hristos, momentul catre care s-a indreptat Eternul, pierzandu-se intre limitele timpului finit, a fost sarutul lui Iuda. Mai inainte de toate, Dumnezeu a coborat si s-a intrupat pe pamant pentru acel sarut.
Sa recitim Evanghelia (Ioan 13: 26-27). Era Cina cea de Taina. Iisus statea la masa cu discipolii; si dupa ce a inmuiat painea, i-a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. Si dupa imbucatura, Satana a intrat in el. Si Iisus i-a spus: Ceea ce vrei sa faci, fa mai curand!"

(...) Porunca divina nu-i era adresata lui Iuda, ci Adversarului; prin el, si nu prin altcineva, trecea calea tradarii. Asa trebuia sa fie: numai pentru aceasta a trebuit Infinitul sa se arunce in cusca Finitului. Nu exista nicio alta cale prin care buzele Umbrei sa atinga buzele Luminii, prin care Ura sa poata saruta Iubirea. (...) Satana a fost astfel atras de sarutul lui Dumnezeu. De abia a atins esenta divina cu buzele sale, in care nu a simtit mai mult decat o tresarire, asa cum nu si-a imaginat niciodata, trecand prin fiecare fibra a fiintei sale. Teroare? Disperare? Epuizare? Niciun cuvant omenesc nu o poate exprima. Indrazneala titanica? O binecuvantare reamintita, acum de neatins? Sau, daca vreodata atinsa, acum autodizolvanta? O evadare! Persoana in care s-a ascuns a fost aruncata ca o zdreanta, atarnand de o creanga. Tradatorul innebunit, a explodat: a intunecat cerul, a zguduit pamantul; cu spini, sulita, a torturat cu indrazneala trupul de pe cruce, a strapuns acea fata, acele buze. Cum ar putea nebunia sa fie mai oarba? Forma, simturile, trupul, nu sunt acestea imparatiile sale? Nu s-a maniat, nu s-a izbit pe sine de sine insusi? Ce altceva, atunci cand nimic altceva nu mai era posibil? Numai pentru a se intoarce, atunci si mereu, impotriva siesi; a se rupe pe sine, a se sfasia pe sine in bucati; si in final? In final, sa se prabuseasca. Dar printre membrele sale rupte, printre baltile de sange amar, a mai ramas o bucatica de carne intacta, cu care, prin Iuda, a sarutat: noaptea framantata ofera o stea, o pecete de nesters: dintr-o data, steaua creste incomensurabil, presara lumina, stralucirea triumfa: si, din abis, un vaiet, un tipat: Tata, iarta-ma! Tata, saruta-ma!
Atunci, din inaltimi, de pe o cruce alba ca zapada, acele brate pe care Ura le-a rastignit acolo se vor elibera, se vor deschide larg, vor cobori sa-l imbratiseze pe imploratorul mort, lumea lipsita de viata. Vino! Te-am asteptat indelung, asa cum tatal il asteapta pe fiul ratacitor; indelung am lacrimat pentru tine. Un ultim lucru iti cer: uita-te la mine, uita! Si acum, readus la ceea ce ai fost, inca o data in Lumina si in Iubire, tot ceea ce mintea a cercetat si n-a stiut, vei vedea totul, vei cunoaste totul.
Si peste toata creatia, lipsita de miscare, inca o data un cantec, un cantec nepieritor."

din Giovanni Papini, Diavolul

"Sute de carti, poate mii, s-au scris pe acest subiect. De ce inca una? Papini este convins ca cititorii vor gasi in ea idei noi – dar precizeaza: "vor fi noi numai pentru aceia care nu sunt suficient de familiarizati cu filosofia patristica si cu literatura crestina". Cartea de fata incearca sa deschida un dialog refuzat multa vreme de forurile religioase. Raspunsul Bisericii Catolice: cartea a fost retrasa din librarii si incinerata, iar mai apoi a fost interzisa, Giovanni Papini fiind excomunicat. - Traducere de Ionut Radulescu."

Asadar, haideti sa pricepem si noi pe ce fel de camp de lupta ne aflam :)



asculta RADIO VOCEA SUFLETULUI