luni, 28 februarie 2011

schimbarea celorlalti incepe cu schimbarea noastra

Daca tot mai sunt cateva saptamani bune si va iesi Lilith din Pesti (aplauze pentru Pesti :))), hai sa recunosc ca incep si eu- in sfarsit- sa inteleg unde repet greselile esentiale.

Ma plimbam weekendul acesta cu sora mea pe centru si am realizat, dintr-o data, ca cel datorita caruia ma simteam eu extrem de nedreptatita mi-a facut, de fapt, o mare favoare. Revelatia am avut-o datorita unei poezii de-a lui Radu Stanca- daca o gasesc o postez. Na, acum nu am intentia sa va povestesc ultimii ani din viata mea, nu e cazul, ideea ar fi ca eu am crezut mereu ca mi se pun piedici in cam tot ce fac. Daca a fost asa sau nu, nici nu mai conteaza. Conteaza doar ca, dintr-o data, mi-am dat seama ca datorita acestor ani si acestor piedici am ajuns eu sa stau atat de ferm pe cele doua picioare, sa stiu sa aleg ce vreau si ce nu vreau, sa fiu impacata cu alegerile pe care le fac si mai ales sa inteleg ca lumea aceasta nu-i decat un pod, noi trecem peste el dar nu trebuie sa ne cladim intreaga existenta pe el. Cu alte cuvinte, sa am un oarecare disceranamant si sa simt ca parca incep sa ma trezesc si ca iluminarea e 'tara noastra natala", cum zicea Fericitul Augustin. Si deodata am constientizat importanta acestui om in viata mea. Datorita lui am aflat cine sunt, cat pot indura, datorita lui am aflat ca egoul poate fi imblanzit si educat- pentru ca altfel riscam sa ne pierdem mintile din cauza lui, datorita lui am invatat sa ma bucur pentru putinul pe care il primesc. Si dintr-o data, am simtit ca omul acela nu e, neaparat, dusmanul meu. Si atunci m-a cuprins un fel de induiosare, pentru ca am inteles cate ganduri inconstiente si mai putin pozitive i-am trimis eu acestui om. Si mi-am dat seama ca nu ar fi trebuit sa fac asta, dar atata m-a dus pe mine capul ori de cate ori el le spunea regizorilor : ea, NU!


Povestea ar fi mai lunga, dar concluzia e una mai scurta. A doua zi, dupa ce am realizat si am constientizat eu aceasta greseala- inconstienta de altfel- am primit un telefon: eram anuntata ca omul acesta ar fi zis: ea! Si imi venea sincer sa ma pup si sa-mi zis: 'nu ai capul patrat, Bula!'

Cu alte cuvinte, omul care a zis ani de zile :
ea, nu! a zis, a doua zi dupa ce am constientizat eu ca am gresit fata de el: pai sa fie ea! Si atunci mi-am amintit de filmuletul asta, pe care l-am vazut tot weekendul asta si mi-am dat seama, a mia oara, ca ni se ofera mereu sansa schimbarii, ramane doar sa acceptam, in cele din urma, ca aceasta schimbare pleaca mereu si mereu de la noi insine! Cu alte cuvinte: "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume."

'Iisus a spus:
Daca cei care va indruma va spun:
"Iata, Imparatia este in cer"
atunci pasarile va vor intrece.
Daca ei va spun ca este in mare,
atunci pestii va vor intrece.
Dar imparatia este inlauntrul vostru
si in afara voastra.
Cand va veti cunoaste
atunci veti fi cunoascuti
si veti sti ca voi sunteti
fiii Tatalui cel Viu
Dar daca nu ajungeti sa va cunoasteti,
atunci sunteti in nerodire
si sunteti chiar nerodirea." Evanghelia dupa Toma

6 comentarii:

  1. Nimic nu e fara rost. Bucurat-te, ai invins!!!
    Imbratisari cu drag!

    http://www.youtube.com/watch?v=8gQLLxr8N1g&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  2. cristina, multumesc pentru gladiator, se pare insa ca marile batalii se dau pe taramul Inimii- acolo e marea lupta. Sa speram ca pana la urma vom invinge cu totii acolo, in Iubire, cu Iubire! cred ca mai am ceva pana acolo :) dar asa este, nimic nu este intamplator si totul este pentru noi si in favoarea noastra.
    te imbratisez si eu cu drag

    RăspundețiȘtergere
  3. P.S. consider ca Joaquin Phoenix face un rol genial in filmul asta :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa este Maria, cele mai mari incercari sunt ale sufletului, dar toate pot fi trecute cu bine doar cu Iubire si numai prin Iubire. Aceasta e marea lectie pe care o avem de repetat si invatat acum, aici, in viata aceasta, Lectia Iubirii. De noi depinde daca alegem sa o invatam prin suferinta si neiubire sau prin Iubire.

    Bineinteles, Joaquin Phoenix joaca memorabil aici!

    Noapte cu Lumina si vise frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. se pare ca nu intamplator am ales eu luna martie cand am venit pe lume :) adica, vroiam sa zic ca am primit astazi niste 'martisoare' minunate, unu si unu. multumesc. iti trimit si eu un gand-martisor spre capitala: si eu te iubesc, sora draga!!!

    RăspundețiȘtergere