douasprezece umbre

"La ora asta-n fiecare noapte
Aici, o poarta larga se deschide
Si, ca printr-o perdea de valuri sparte,
Se vad prin ea, tacute si livide,
Douasprezece umbre insirate
De-a lungul mesei plina de bucate.

Inalte spectre, toti cu barbi si plete,
Toti sacerdoti ai tainei care vine,
Isi trec din mana-n mana pe-ndelete
O cupa de argint cu margini fine,
Si fiecare-si moaie-n cupa gura,
Si soarbe, sacra, cuminecatura.

In vremea asta-ncet pe masa suie
Un sarpe veninos, ivit din tina,
E sarpele cu limba amaruie,
De-atatea ceasuri asteptat la cina.
El suie-ncet cu leganari pagane
Si intra, ca-ntr-o pestera, in paine.

Acolo se-ncovoaie din inele
Si-si dramuieste dansul si urcusul,
Zvacnind inca o data catre stele,
Isi face-n mica tainita culcusul.
Pe urma-ncolacindu-se s-o sfarme
Cu limba, rasucita-n varf, adoarme.

Atunci, clintind din barba lui domoala,
Si aplecandu-si fruntea-i fara cuta,
Cel mai batrani dintre meseni se scoala,
Ridica painea-n sus si o saruta.
Apoi, o frange-n maini, parte cu parte,
Si tuturor, in juru-i, o imparte.

Tacuti, toti doisprezece, iau farama,
Si-asteapta-un semn, iar cand se face semnul,
Ei pun in gura-anafora si rama,
Si fiecare simte, sfant, indemnul.
Caci din veninul scurs in painea rupta
Toti doisprezece-acuma se infrupta.

La ora asta-n fiecare noapte
Aici, o poarta larga se inchide,
Si, ca printr-o perdea de valuri sparte,
Dispar prin ea, prin apele-i livide,
Cu buzele aprinse si trudite,
Douasprezece umbre otravite.

Douasprezece umbre mantuite..."

RADU STANCA