Acasa mea e...

Iar am visat Acasa... Hmmm, ma sperie putin, ce poate sa insemne asta? Ori de cate ori visez Acasa, ma trezesc din somn foarte greu, parca m-as rupe fortat dint-un loc din care nu mai vreau nicicum sa plec. E foarte ciudat, imi ia cateva minute bune sa ma prind dimineata, la trezire, unde sunt, cine sunt si ce-i cu mine... Si interesant a fost ca locul era, din nou, unul mai necivilizat, ca sa spun asa :) Si se pare ca in viata asta, aici, pe pamant au existat cateva momente (putine) care m-au trimis cu gandul acolo, Acasa. Cel putin, asa interpretez eu suprapunea sentimentului din vis cu imaginile din copilarie, cand calatoream cu bubuaka in Bihor si cand am vazut eu, intr-o zi torida de vara, cum sclipeste un rau in bataia soarelui. Si in parau erau niste copii care se scaldau si radeau si sareau in apa si asa o bucurie a fost, ca m-am oprit pe pod si nu am mai vrut sa plec si buni ma tot tragea de mana, ca aveam drum lung de facut pana la celalata sora a ei si afara era foarte cald si sa nu ne prinda orele cele toride. Asa de tare m-a marcat acea sclipirea a apei si bucuria copiilor de la sat, ca pana in ziua de azi mi se mai intampla sa visez momentul acela si sa-mi reamintesc sentimentul pe care l-am trait atunci si pe care de abia acum, la varsta aceasta pot intelege la ce se referea. Si cred ca de asta inteleg de ce Blaga spunea ca "vesnicia s-a nascut la sat". Si apoi, tot in vis, si plecarea, departarea de tara insemna, paradoxal, tot Acasa, pentru ca s-au suprapus apoi peste acest sentiment imagini de cand eram in Richmond. Adica, Akasa a fost si in tara si in afara ei, cu alte cuvinte. Adica, o port in mine si e mereu acolo, oriunde as fi, pentru ca Acasa nu e nici tara in care traim, nici alta tara. Stiu, stiu ce e acasa, adica, stiu de la Nini, acuma inteleg :))) Pfua, ce le mai intuia si Nini cel Stanesc... Si un alt element de care imi mai amintesc din vis: acolo m-am intalnit cu foarte multi oameni, ii cunoasteam pe toti ca si cand ar fi din familia mea, unii mai in varsta, altii mai tineri, copii si ne-am luat in brate si plangeam de fericire si ei imi spuneau: 'bine ai revenit acasa!' Si fratele meu m-a intrebat unde e aparatul de fotografiat, sa facem niste poze, sa avem dovezi pe unde am umblat si eu atunci am realizat ca nu am la mine nici un aparat de fotografiat si ca l-am uitat acasa. Si fratele meu a fost putin dezamagit si suparat, pentru ca el vroia, cand ne intoarcem, sa le aratam si sa le dovedim celorlalti ca am fost acolo :). Dar eu nu avem nici o problema... atata ca m-am trezit greu, foarte greu si toata ziua am avut impresia ca port un trup de fier dupa mine si... da, in continuare, dupa un astfel de vis, gravitatia ma chinuie, pur si simplu. Si sa-i dea Doamne Doamne sanatate celui care a inventat cafeaua, pentru ca dupa o canita si o rememorare a visului, am inceput usor sa ma trezesc si aici, in planul acesta material. Na, am fost Acasa azi-noapte si e foarte posibil sa fi fost si voi, acolo, cu mine :) Noapte buna! Si am vrut sa va povestesc toate astea pentru ca eu as vrea sa le aud povestite de altii. Adica, a fost frumos. Si am primit deja un raspuns frumos, nu poate fi o coincindenta:



preluat de la Dr. Teodor Vasile

A, si daca vreti sa auziti care muzica imi pare mie a veni de Acasa: (de la minutul 5:15)

http://www.youtube.com/watch?v=xpT5MrD44wM

"Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea
e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alţi doi adolescenţi.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeţii trase înspre zeu de geţi.
Acasa mea e gândul ce-l gândeşti
spre mine.
Acasa mea
e numele ce-l am
şi mi-l rosteşti.
Acasa mea e un cuvânt,
un prieten şi o curvă.

Fugind din timpul care trece,
ah, timp, bordel al vieţii mele!"

Nichita Stanescu